2,464 matches
-
Obiectiv nr.:...o să ne spună că el... îi prelua pe cei ce ieșeau de la anchetă... Sursa dublă: Da..., și că el se ocupa cu ultima dorință a celor ce urmau să fie împușcați... Plutonierul: (violent) Nu e adevărat! (dintr-o răsuflare) Eu îi preluam pe cei anchetați și, în biroul meu, le trăgeam cîte un glonț în ceafă. (paroxistic) Eram în misiune...! Eu îmi apăram patria de bandiții de burghezi și moșieri... de capitaliști... și primeam pentru fiecare cîte 500 de
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
constant, în aproape toate mitologiile, este "sacralizarea focului", ca "venerație absolută"158 4. AERUL Ca și focul, aerul este un element activ și masculin, în timp ce pământul și apa sunt elemente pasive și feminine.159 Aerul este asociat cu vântul și răsuflarea, reprezentând "lumea subtilă, așezată între cer și pământ, lumea expansiunii"160 "Substanță a schemei ascensionale" (Gilbert Durand), aerul se asociază stihiei pure și purificatoare, mișcării permanente, vitezei (iute ca vântul), suflului vieții, înălțimilor cerului, luminii astrale, libertății, principiului masculin, activ
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
riturile de fertilitate, primăvara, după moartea soarelui din iarnă. Astfel, primele comunități din sudul Europei au încrustat desene cu labirinturi în pietrele mormintelor și monumentelor.197 În plan cosmic, firul leagă stările existențiale de transcendență, simbolizând Atma (sinele) și prana (răsuflarea) care în daoism este asociată mișcării de du-te-vino a suveicii de la războiul de țesut "starea de viață, starea de moarte, expansiunea și resorbția manifestării." Țesătura este simbolizată de "caii lui Shiva care torc timpul sau destinul."198 La nivelul celor
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
demonstreze că acest prezent este un rezultat al unui lung efort pe scara istoriei. Nici Eugen Jebeleanu nu ne va convinge estetic în poemul "Bălcescu": "Trâmbițe sună, vin desculții/ Către el în toată zarea/ De atâta bucurie/ I se taie răsuflarea". Situația se integrează într-un proces mai amplu de subsumare a poeziei realității. Intenția este de-altfel declarată în numeroasele arte poetice particulare care apar în această perioadă "Mărul de lângă drum" (M. Beniuc), "Cântecul creației (M. Banuș) și mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nu se uită", unde satira și accentele elegiace se împletesc, și până la ultimul volum: "Nu o să te uit... cum ai venit... Cu zâmbetul tău de sabie/ totuși un pic tăiată.../ Cu buzele tale de fecioară/ căutând să-mi aspire fluturele răsuflării". Sentimentul morții este surprins în ipostaza luptei dintre viață și moarte, indiferent dacă gesticulația liniilor de acțiune cuprinde universul, ca în "Surâsul Hiroșimei" sau coboară în interiorul eului luptând cu deznădejde teribilă și solemnă ca în "Elegia pentru floarea secerată" 1
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Trimiteri se pot face la credința în metamorfozare după moarte, când, în afara existenței, o noapte apasă universul: "Din toate părțile asediat/ De noapte prăbușită/ Ca o coajă neagră peste vreme,/ Aud planetele/ Cum sug din ea/ Ca niște pui/ Și răsuflarea ei/ Deschide flori/ Pe mările neantului". Gh. Pituț ni se impune și prin încercarea de a reda într-un mod personal spaima de civilizație, de pierderea echilibrului; o boală de esență blagiană cuprinde lumea. Arșița, care ne trimite la pustiul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
floare și fruct" (1974) se deschide cu aceeași preocupare pentru actul poetic: "Orișiunde te-ai duce, trecerea timpului tot te atinge." "Proclamarea poetului." "O scrie cu propriul sânge". Poezia este regina albastră, este doamna și fecioara care-i va sorbi răsuflarea: "Să curgă toată vremea într-un cântec mai bogat/ prin ochi ca niciodată n-au să apună,/ să ne oglindim într-una, mereu ca-ntr-un păcat,/ eu fiul tău, tu mama mea nebună". "Rondelul liniștii" este macedonskian, liniștea urcă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
scara sentimentelor, sau dacă am admite că iubirea presupune o stare permanentă de farmec specifică sentimentelor îndrăgostitului: "De ce te-o fi iubind atâta, iubire,/ vârtej de anotimpuri colorând un cer/ (totdeauna altul, totdeauna aproape)/ ca o frunză căzând. Ca o răsuflare aburită de ger." ("Cântec fără răspuns"). Iubirea, ca la toți marii poeți, devine un act de cunoaștere, indiferent dacă ea pendulează sub semnul angelic rilkean sau pătimaș, într-o lume fantastic înflăcărată ca la Poe: "Stelele capete fără trupuri/ mă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de excepție pe care o presupune creația. "Teatrul de stăre" pe care regizorul îl cultivă i-a izbutit deplin acum. Impresia pe care o transmite acest Meșter Manole e starea magmatică, de haos ce premerge luminii. [...] Jocul paroxistic, exarcebat, sub răsuflarea fierbinte a posedaților, se ordonează armonios dedesubtul aparenței de haos, sub imperiul câtorva comandamente zămislite din realitatea textului. [...] Expresiv, bogat în sugestii s-a arătat personajul colectiv, a celor 9 zidari. [...] (Mira Iosif) ... S-ar putea spune, de pildă, că
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
și căderea fulgilor de nea, se aude asfințitul soarelui, se aude vântul care încearcă să înece în praf și zăpada pasiunile puternice ale oamenilor, timpanul ne e spart de ecoul tropotelor de cal, de scârțâitul carelor pe drumul orizontului, de răsuflarea șuierătoare, întretăiată a bătăliei de inimă a condamnaților de soartă, personaje sfredelite de angoase, de dorința de a iubi și a fi iubite, de întrebări ce nu-și vor găsi răspunsuri... (Francesco Gerardi) ...Filmând după Caragiale, nu te poți juca
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
corespunde sabia ucigașă, dar "adevă rată" a celui care nu crede în miracolul artei. Îndepărtarea martorilor, în scena finală, pare nu atât o aplecare sub povara spaimei ori a remușcărilor, cât o lepădare, o respingere din partea pământului însuși, cuprins de răsuflarea fierbinte a vitelor, singurele îndurate. Ele și copilul... (Magda Mihăilescu) Alexa Visarion a pătruns în lumea filmului așa cum cred că se cuvine: cu o propunere fermă de gândire artistică și nu cu o demonstrație mai mult sau mai puțin abilă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
distinsă și elegantă, care prin simplă prezență creează în jurul ei un câmp gravitațional de nostalgii infinite. Ca și Mallarmé "seamănă tenebre". Și le seamănă bine și cu folos societarul Teatrului Mic, devreme ce tu, spectator, rămâi țintuit în fotoliu cu răsuflarea tăiată, cuprins cu proverbiala tristețe...iremediabilă. Coautor al tenebrelor, Alexa Visarion. Mă opresc aici. Partea finală a filmului, un veritabil recital George Constantin, nu poate fi expediată în câteva cuvinte. Acest actor de excepție, amplu cât o orchestră simfonică, are
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
suflul / respirația redobîndite, spre decorporalizarea apropiată: "Îi plăcea din nou, ca un fel de sport, să stea în sus, să umble. Se bucura de mișcările lui ușoare, de acel vid căscat sub plastronul cămășii, care îi ventila așa de bine răsuflarea." "Dizolvat" de izbucnirea sîngelui purificator, Maxențiu se trezește într-o nouă viață, pe care o contemplă cu evlavie. El însuși devine simplă "transparență", opusul corpului material pe care-l suprimă în imaginație, opusul reificării simbolice prin care îl condamnă plastic
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
pasăre s-a așezat aproape-aproape de mîna lui Cornel, cu ghearele prinse de marginea unei farfuriuțe cu semințe puse de părinții lui Alin special pentru astfel de ocazii. Cornel a rămas cît de nemișcat a putut și și-a ținut răsuflarea, ca păsărea să creadă că el e doar o statuie alături de care se poate desfășura în voie. Pasărea s-a uitat cîteva clipe țintă în ochii de sticlă ai lui Cornel și nu s-a văzut amenințată, apoi a început
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
la un loc cu „vinovații și ucigașii“ și de multe ori „se încinge boala între dânșii bolnăvindu-se și cei sănătoși“. Iarna nu există lemne pentru foc, dar, chiar de ar fi, nu se poate încălzi temnița pentru că „neavând ogeac spre răsuflare, din care pricină a putorii și mai ales a fumului cărbunilor ce se obicinuește, încingându-se cei în chiși de boala lingorii au murit cei mai mulți vinovați“. Din această cauză, din când în când, deținuții sunt lăsați să cerșească prin oraș
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
miezul nopții. Țocurile se înfundau în asfaltul de gumă... într-o vreme, tot orașul păruse pustiu. Câțiva trecători, furișați pe langă ziduri, cu batistele în mână, tamponându-și frunțile cu batistele. Seară, nici un cunoscut..." Nici schimbarea decorului cu cel autumnal ("Răsuflarea vântului scutură salcâmilor de pește zid frunze mici, îngălbenite, ovale. Era trist, umed, frig") nu aduce o modificare de perspectivă: același mediu închis, sufocant, în care o sensibilitate exacerbata nu poate traversa decât stări dintr-o gamă monocorda, glisând așadar
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
a vrut să o primească să intre. Doar o văcuța și un măgăruș care stăteau într-un staul dărăpănat au avut milă de ea. Atunci mama a intrat în staul și m-am născut. Măgarul și vacă mă încălzeau cu răsuflarea lor. Vacă era mulțumită că m-a văzut născându-mă și făcea: "Mu! Mu!" Și măgarul ragea și dădea din urechi. DILA: Nimeni n-a vrut să o asculte pe mama ta? EMANOU: Nu. Apoi am plecat într-un alt
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
pentru triada Quijote-Eminescu-Ladima, figura mitică emblematică este cea a Golemului. În filosofia hindusă, ca și Cabala evreiască, el este un fel de om-robot, creat ca o replică a lui Adam. În fapt, înainte ca Dumnezeu să-i dea lui Adam răsuflare și viață, el exista ca un Golem fără formă. Dimensiunile și puterile sale cosmice impresionante l-au făcut pe Dumnezeu să îi împărtășească toate creațiile sale ulterioare.272 În demersul nostru argumentativ, câteva dezvoltări ale acestui mit, destul de confuz, sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
toate frivolitățile ei, și cum mai triumfă, cred eu, macii bătrâneții asupra trandafirilor copilăriei". Dacă lui Anne Parlange (care mai are la activ o carte, bine primită și apreciată pentru stilul ei sec și tăios ca o lamă de brici, "Răsuflarea minotaurului", 2002) îi datorăm partitura interpretată de Sade, lui Vincent Lestréhan (în viața de toate zilele, casier general) îi datorăm detaliile epice, fresca, moravurile epocii. Intrigile de culise, concurența atroce pentru posturi, delațiunile, conflictele (ca de pildă cel real, atestat
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
pe falia arcuită de galben nisip/ (ce) limba-și flutură-n aer și tinerii solzi/ ai marelui șarpe/ dansează/ în jurul undelor albe,/ mistuie în sine cruda lumină de vară" (Vipera cârnă), apoi "un șarpe vrăjit (ce) flutura eșarfă în vânt" (Răsuflarea femeii), cârtița neagră care "strivește în galerii scurgerea nopții" (În adâncimea de praguri), "Flămânzi până la moarte, vulturii cenușii/(care) în negre cămăși cad, salivând,/ la picioarele meselor goale" (La picioarele meselor goale), "O pasăre neagră, bătrână, cu oasele putrede,/ prevestitoare
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
prin utilizarea unor tonuri mai luminoase în descrierea celor câtorva personaje asociate, într-un fel sau altul, revelațiilor primordiale, firește mântuitoare: dansatoarea "cu pasul și încheietura dulce", al cărui șold "se-nfiora/ de cântec pe-ntinderi limpezi" la porțile cetății (Răsuflarea femeii), pescarul ce "ridică spre păsările apei păgânul năvod/ învins de speranță se întoarce și se roagă,/ mai sărac decât străbunii săi,/ mai sărac decât umbra din zare,/ bătrân și cu mâinile goale,/ proiectat în asfințitul de soare,/ lumină de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
existențiale și poetice: "Aveam în mine ceva sfânt/ Cum numai îngerii sunt pe pământ,// Neapărați decât de-aureola lor/ În preajma caselor, fântânilor...// M-apropiam de oameni și-i priveam/ Cât se iubesc de mult, ca printr-un geam// În care răsuflarea li se-oprea/ Făcând dulci falduri grele de perdea// Ca să nu văd și să nu înțeleg/ Că fericirea nu-i un fluture întreg...". Referințe critice (selectiv): Paul Georgescu, Printre cărți, 1970; Mihai Petroveanu, Traiectorii lirice, 1974; Valeriu Cristea, Domeniul criticii
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
primul țipăt al pământului/ mi l-a dăruit Dumnezeu/ când am fost năzuit/ din fărdedurerea întunericului dinainte//... mă mor/ lungit/ între visele cu tine/ înșirate în toate cele șapte zile/ în palma vecinic pogorâtă a astei clipe/ rugându-mă/ ca răsuflarea ta/ să-mi spulbere iar carnea de pe suflet/ vegheat de tatăl meu noaptea/ mama mea ziua" (dragoste). O altă temă frecventă în cărțile lui Marius Chelaru este imersiunea într-un trecut învestit cu atribute soteriologice. Eul liric nu își refuză
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și simbolic al acestei raportări. Câteva texte din Fiul lui Eros... utilizează, deloc întâmplător, o analogie revelatorie între feminitate și albine. Să observăm, spre exemplu, primele trei catrene din Noaptea și durerea: "Albine ies ca mieii la păscut/ și-n răsuflarea caldă și amară/ regina exilată înconjoară/ lumina paradisului pierdut.// Ea te-a spălat și uns și îmbrăcat/ în inul alb și vechile sandale/ ți le-a legat prin vămile astrale/ depresurând cenușile. Bogat// pe coasta muntelui cu orz floare/ e
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de asemenea remarci și solicită imperios să-și continue expediția către vinul de Amontillado. Pe parcurs, se mulțumește să bea orice altceva găsește în cale. Așa procedează și cu o sticlă de De Grâve, pe care o golește dintr-o răsuflare. O aruncă ulterior în sus cu un gest neobișnuit, neînțeles de Montresor. Distrat de ignoranța rivalului, Fortunado îl întreabă: "N-ai priceput?" La răspunsul negativ al lui Montresor, Bufonul subliniază un element neașteptat: Atunci e clar că nu faci parte
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]