8,590 matches
-
ar putea fi Gacel Sayah, fiul miticului Gacel Sayah, acest lider? În zori, alungă visul atât de nechibzuit, conștient că un adevărat conducător sfârșește prin a deveni prizonierul propriilor săi adepți, își pierde libertatea și, prin urmare, posibilitatea de a rătăci prin neexploratele hotare ale deșertului. Își pierde, în definitiv, condiția sa de nomad. Poate din cauza asta nu se ridicase niciodată un conducător dintre imohagi. Caracterul lor nu se împăca cu puterea, așa cum nu putea să se împace cu supunerea. Gacel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
lovindu-se de stinghia de metal a patului nr. 88 semnul vieții băiat patru kilograme carne roșie piele transparentă vene subțiri albastre pe frunte și pe pleoape degete mici albe nevăzute de soare are și unghii și ochii lui mari rătăciți poposind pentru prima dată În ai mei Vlad a venit la noi tocmai cînd alăptam aveam un capot grena de diftină semeni cu Maica Domnului mi-a spus după aceea am Început să-i traduc Also sprach Zarathustra parcă-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În jurul unui faun de șaizeci cu șapcă de marinar, cu barbă, cu pipă și ochelari. Romeo și Julieta - Întîlnirile lor scurte, conspirative, vreme de douăzeci de ani numai pe această plajă ocolită de timp și de vîrstă; pe unde vor rătăci acum scheletele lor? Unde se vor mai Întîlni ei În clandestinitatea cuplului lor? Înaintăm, ne apropiem de al doilea golf; mirosul e penetrant dulceag și grețos, de carne În descompunere... un delfin mort, asaltat de muște necrofile și viermi Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
delicatesă, acest mizilic În care se reconstituiau toate jocurile de scrabble ale unui Dumnezeu-copil, sunetele care mișcau caruselul eternității, creierul tău unde somnul muta dunele Într-o mișcare circulară dezvelind caravane adormite și carcase vechi și palmieri și mici prinți rătăciți din stele mai reale și mai durabile decît un oraș În care lumina se stinge brusc și reapariția ei nu depinde nici de viteză, nici de distanță, nici de latitudine, nici de longitudine, nu mai depinde decît de acest gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
o cărare, iar în față, deasupra ei, se proțăpise luna. Pe acele de brad erau agățate picături pline de lumina ei, apoi, când s-au mișcat de la locul lor, unele s-au stins. Au căzut mai ales la adierea vântului rătăcit printre copaci. Acum, mai târziu, aș putea să-ți spun că erau o nimica toată. Că pădurea era cea care vuia și, numai o singură dată, acceleratul de noapte, în depărtare. Îmi treceau prin minte numai marșuri, nici un psalm. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
a părăsit deja chiar și continentul sau a fost împușcat undeva pe drum. Pentru că, după cum știam eu, pe vremea aceea flăcăii de măcelari numai prin munții aceștia nu umblau. Vezi, de aceea îmi place mie atât de mult aici. Veștile rătăcesc zile întregi prin păduri. Chiar și știrile de la radio vin cu întârziere. — Și? — Și înainte să plece și-a agățat pe perete toate cele treisprezece tablouri, a ars schițele în cadă și a pus cenușa în cinci pahare de vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
de la fereastră bolta cerească fecundată de deasupra lor. Aceștia nu era neștiutori, ci niște oameni care știau totul altfel. Care-și găseau consolarea în faptul că și așa era lună nouă și că era înconjurară de nori imposibil de străpuns. — Rătăceam prin nava spațială - a povestit el - din cabină în cabină, de la un aparat la altul și patruzeci de zile n-am închis ochii. Mi s-a umplut fața de riduri. Mă uitam cum plângeam pe ecran, mă durea capul. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
au schimbat brusc. O atmosferă romantică cu miros din Evul Mediu s-a instalat pe neașteptate. Cavaleri, cai și câini de vânătoare începuseră să alerge în imaginara mea pădure plină de mister. Mi se părea că văd sufletele animalelor ucise rătăcind pe aici și pe acolo, în drum spre lumea cealaltă, cu contururi albastre în jurul corpurilor supte parcă de o nouă stare. Cavalerii care își exersaseră arta războiului o viață întreagă sfârșiseră prin a cădea în somnul de veci pe spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
o seară, de exemplu, am făcut curat în sufragerie, am pus în ordine un teanc de hârtii. Vroiam să arunc totul la gunoi, când am văzut o fotografie îngălbenită din timpul când trăiam în România. Mă întrebam: oare cum se rătăcise fotografia asta pe masa mea din Stockholm? Mi s-a tăiat respirația. Inima a început să-mi bată cu putere, vrând să-mi iasă pe gură. Îmi venea să vărs, parcă terorizată de spirite nevăzute. Fusesem neatentă din nou? Nimerisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
drum mai bun. Cu toate că în mine eram hotărâtă să fac numai după capul meu. Dar mama plângea și vedeam cum îi cădeau lacrimile pe mâinile ei frumoase. Era un vis ciudat, mama nu plânsese niciodată în prezența mea. Visul se rătăcise printre adevăratele evenimente ale vieții noastre. În realitate, mama venise odată în cămăruța mea cu chirie, pe care eu o numisem „atelierul meu“. Mama avusese un coșmar: un străin venise în vizită în țara noastră, se îndrăgostise de mine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
nu în pat!“ Însă în capul lui se auzea bâzâind o altă voce: „N-are importanță că ești bătrân! UN BĂRBAT POATE SATISFACE O FEMEIE ÎN MULTE FELURI! CURAJ!“. Feifel înțelesese: era demonul lui, care încerca din nou să-l rătăcească. Fără îndoială că demonul îi cunoștea punctul slab: Feifel vroia să fie iubit cu orice preț. A face binele era, fără îndoială, drumul cel mai scurt spre iubire. S-a așezat imediat la masa de scris - stiloul nu mai făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
deschisă, plutind deasupra acoperișurilor din cartierul în care locuia. Noaptea a fost blândă cu Feifel, dăruindu-i un somn bun. După cinci ore bune de somn, s-a trezit brusc. În somn, ca și în realitate, era Sabat. Visase că rătăcea într-un cimitir, întâlnise un tânăr cu ochi plini de foc și păr lung, negru. Îi dăruise un inel cu ametist. Împreună, se plimbaseră prin cimitir, fără să-și spună un cuvânt. Tânărul încerca să-l inițieze pe el, Feifel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
lovitură a hazardului. În lume se făcuse deodată prea multă lumină și asta mă făcea să suspin și mai mult după Împărăția umbrelor. În plină disperare, mi-a amintit din nou cuvinte din Evanghelie: „Când spiritele rele părăsesc un om, rătăcesc un timp prin locuri aride, căutând un trup ca să se odihnească. Negăsind nimic, își spune: mai bine mă întorc la casa pe care am părăsit-o! Și după ce m-am zdrențuit de atâta hoinăreală, ca o cârpă veche, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
primenirii. Totul era cum trebuia să fie, pregătit minuțios pentru feerie. O mulțime gălăgioasă năvălea pe gheață cu sticle de kirsch în mână. Era neprevăzutul care avea și el un cuvânt de spus. Părinți rătăciți strigau după copiii lor la fel de rătăciți în jocurile lor, copii ușori și plăcuți la vedere ca niște diavoli mici. Deodată Oleg observase absența lui „Cupidon“. - E răcit, zace în pat cu febră mare, explicase cineva. - Adevărat? se mirase Oleg suspicios, era aproape sigur că „Cupidon“ era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
fie numele Tău, înălțat, glorificat, slăvit, iubit, lăudat să fie numele Tău sfânt, deasupra tuturor binecuvântărilor, peste toate imnurile și psalmii care se pot auzi în această lume, amin! Rudi nu se mai putea concentra ca de obicei. Gândurile îi rătăceau ca duse de vânt în locuri îndepărtate. Se forță să le aducă la loc, privind intens catapeteasma, acolo unde se afla Arca Sfântă a Alianței.Totul părea spălat în lumină. Apoi încercă să cânte, dar nu putea să scoată din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și eu cu el. Și-a schimbat hainele, îmbrăcându-se mai elegant, și plecând mi-a spus din pragul ușii: - Slavă Domnului că nu sunt un papagal pe care să-l închizi într-o colivie frumoasă! Cuvintele lui s-au rătăcit un timp în labirintul creierului meu. Sunau ca niște zurgălăi când mergeam dintr-o cameră în alta fără să știu de ce să mă apuc. Pierdusem tot cheful să mai fac ceva. Nimic nu mai era important în lume, erau momente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
a bogăției, din spațiul cifrelor care semănau cu semne de păsări și pești, apărute brusc pe hârtiile lui contabile, sub magia luminii și umbrelor. Eu însămi, pradă unei noi neliniști, răsfoiam un album cu gravuri de Piranesi, hoinărind printre gânduri, rătăcind în labirintele carcerelor imaginare, trecând de la o stare de prizonierat la una de proaspăt eliberat și încercând să găsesc o cale de ieșire din întuneric. Când toate foile de hârtie fuseseră umplute de cifre cu aer de păsări și pești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
despre o călătorie de la starea de rătăcire și de uitare disperată către trezire, înțelepciune și speranță. Ca niște oaspeți plini de teamă și neliniște, puteam să ne întoarcem privirea spre interior pentru a ne vedea imperfecțiunile care ne făcuseră să rătăcim pe cărări neluminate. Ceva ne spunea că numai în fața propriei imagini omul putea îndrăzni să ia o atitudine pentru sau împotriva lui Dumnezeu. Am aflat că grotele despre care pe timpul profesorului Anelli (1938) se credea că sunt adânci de șapte sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
atomice, într-o cunoaștere deplină a felului în care este structurată arhitectura stelară. Sesiză cele numai trei cuvinte în care s-ar putea descrie experiența rasei umane: Nu există nimic. Nu există nimic. Incredibilă acuitatea orgasmatronică a lui Clossettino. Deși rătăcind într-un teritoriu extrauman, oniric pentru un privitor extern, el putuse sintzetiza perfect, într-un gând - propoziție - axiomă cu dublă semnificație, tot ceea ce era definitoriu până în acel moment zbaterilor umanității. Văzu apoi, clar, urlând, răpus de simplitatea - cu atât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
rece a felinarelor se mai ițea, palidă, din haina groasă a nopții, inducându-mă definitiv în eroare. Am plâns și am strigat, rugându-L pe cel care mi-a dat viață să mă ierte și să mă ajute, pentru că mă rătăcisem. Și... pentru a câta oară în scurta-mi viață?, mi-a întins mâna, redându-ne amândurora calea... De nicăieri, din neantul absurd și gros, s-au ivit deodată zeci de brațe puternice și hotărâte, înșfăcându-ne de haine și trăgându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mă cuprinde definitiv, stâlcindu-mi ființa. Voi muri în curând, asemeni celorlalte nesfârșite suflete neizbăvite care n-au reușit să plece din această lume și poate și din altele în pace. Natura grea și rece a falsului templu prin care, rătăcind, am ajuns aici, se strânge în și pe corpul meu, supunându-mi ființa unor chinuri îngrozitoare, sfârtecându-mă pur și simplu, cât de ciudat!! Cum, dintre toate morțile posibile, să ajung să pier din pricina unei clădiri, ba chiar numai a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
fugă în urma fetei, prin zăpada adâncă. Alergam cu disperarea celui care vrea să prindă trenul ce tocmai pleacă din gară, fugeam cu deznădejdea celui care are presimțirea că fuge degeaba, că tot nu ajunge la timp. În noaptea aceea, am rătăcit mult timp pe bulevarde și mi-am jurat să păstrez monedele de argint ale Zinocikăi toată viața, da, toată viața. Pe Zinocika n-am mai văzut-o niciodată. Moscova-i mare și câtă lume nu încape în ea. 3 Șefii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
erau mâncați de ploșnițele divanelor stațiilor de poștă; că, în sfârșit, așa cum astăzi există oameni flămânzi, sărmani, în zdrențe, oameni care merg pe liniile de cale ferată, tot așa atunci trăiau oameni la fel de flămânzi, la fel de jalnici, în aceleași zdrențe și rătăcind pe traseul poștei. De mult au putrezit mătăsurile, s-au prăvălit de vechime caretele, și molia demult a mâncat blana de sobol, dar oamenii pare că nu s-au schimbat, pare că nu au dispărut, semețindu-se la fel de meschin, invidiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
bătaie din cauza unei chifle de trei copeici, spre care mi-am întins mâna nu ca s-o fur, ci ca să-mi ofer prilejul de a-mi dărui prietenia, de a oferi o parte din sufletul meu. Bătut ca în copilărie, rătăceam acum pe străzi în nopțile lungi moscovite. După ce bulevardele se goleau și pretențiile pe care le aveam față de aspectul exterior al femeilor scădeau, dădeam, în sfârșit, de vreo ștoarfă care accepta orice condiții. În zorii răcoroși și roz, împăcat, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
care venea din bucătărie. Fii fericită ca m-am întors! strigă Pop de pe fotoliul din sufragerie. Era să nu mai nimeresc drumul înapoi. No, mare-i orașul ăsta, ficior! se plânse bătrânul când dădu cu ochii de Cristian. M-am rătăcit. Puteai să iei un taxi. Puteam, păcatele mele, oftă Pop, dacă știam adresa. Așa, ce să-i spun șoferului? Du-mă frate acasă la ginerele meu? De unde să știe omul cine-i ăla și mai ales unde locuiește? Auzi, măi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]