3,555 matches
-
bine, m-am conformat, dar am luat-o în cameră. Astfel, într-un hotel de categoria a II-a, după 170 de kilometri, încheiam penultima zi a "excursiei”. Dimineață m-am trezit foarte devreme, nu mai știu dacă m-am ras sau nu. Ușa de la intrare fiind încuiată, am chemat-o pe recepționeră de undeva de la etaj, și la drum! M- am luat după indicatoarele spre Onești. Pespectiva trecerii prin pasul Oituz mă îngrijora, parcă mai mult decât culoarul Rucăr-Bran
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
simpatizanți naziști ori membri ai vreunui partid fascist, ar fi devenit un erou. Că anul acesta Scorsese nu a luat Oscarul nu e o nedreptate, căci Million Dollar Baby e un film extraordinar, dar când Gangs of New York a fost ras cu sânge rece, și cu el un actor genial ca Daniel Day-Lewis, s-a văzut ce pot face oamenii de artă deveniți comisari politici. Cu câteva zile înainte de decernarea acelor Oscaruri, mirosind ceea ce se pregătește, regele interviurilor, Larry King, l-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
o cămară a vechii case Marriott. O alesese fără a ține cont de frumusețea ei, doar pentru că se afla alături de bucătărie și se putea încălzi de la aragaz. Se îndreptă acum sprinten spre bucătărie, aprinse focul, încălzi apă, se spălă, se rase și se îmbrăcă. Își aminti zâmbind cum odată, cu mai mult de un an în urmă, sărise din pat ca un nebun și înșfăcase receptorul - ca să-și dea seama că de fapt nu sunase nimeni. Își puse pardesiul și zăbovi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85115_a_85902]
-
care ne era totuși foarte dedicat, iar noi eram atașați de el cum ești legat de un tiran. Se spunea că de la Bahrim ieși tobă de carte, dar noi Învățam de frică. Într-o bună zi am venit la școală ras În cap, decizie radicală care m-a salvat de trasul zilnic de perciuni, o specialitate a Învățătorului, moștenită din străbunii glorioși. Rasul În cap nu i-a fost pe plac nici lui Bahrim și nici lui Papago, Îngrozit de cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cap nu i-a fost pe plac nici lui Bahrim și nici lui Papago, Îngrozit de cât de neatrăgător arătam. Drept consolare, În loc să-mi fac lecțiile, preferam să stau singur În fața oglinzii ore În șir și să „dirijez“: deși temporar ras În cap, aveam tupeul să mă cred Toscanini. Ori Silvestri, ori Gogu Georgescu, pe care Îl cunoscusem, pentru că era prieten cu părinții mei. Datorită lui, am primit un abonament la concertele de la Ateneu, unde mergeam fascinat În fiecare duminică, după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
violentele acorduri de orchestră, pentru a descoperi În fumul cuptoarelor nevăzute din interior un furnicar de siluete ce păreau parte om, parte insectă, târându-se, Îngrozite de frică, și spălând frenetic dușumelele pline de sânge. Aceste figuri scheletice, În zdrențe, rase În cap, ieșite din tablouri expresioniste de Egon Schiele, ce constituiau corul Bonelor și preludiul muzical al operei, simbolizau o lume asemănătoare lagărelor de concentrare, unde era deținută Electra. Ea apărea ca dintr-o cușcă, târându-se ca un animal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ștersese, dar fără să poarte amprenta hâdă a morții, ci dimpotrivă, un fel de mască ce atenua accidentele feței, asemenea unui ciorap de mătase tras peste cap, menit să estompeze plinurile și golurile și să ascundă lipsa părului. Pesemne, fusese ras înainte de autopsie, pentru că avea calota craniană retezată, dar la locul ei, vădind doar dunga subțire a despicăturii. A fost scos ușor, curat, asemenea unui nud de Pietà, și culcat în coșciugul cel nou, pe fundalul căruia întinsesem giulgiul albastru. și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
fi ea, se întristează. * După plecarea noastră de pe Florilor „la bloc”, strada și cartierul în care am locuit 17 ani (1956-1973) au mai supraviețuit aproximativ zece. După care, intrând într-o vastă zonă de demolare, au fost, pur și simplu, rase de pe fața pământului. Auzisem că nu mai exista nici cinematograful „Tomis”, nici Căuzașii, nici Calea Văcărești, nici străzile Florilor și Olteni, nici o parte din Dudești... Auzisem, dar nu văzusem cu ochii dezastrul. Evitam să trec pe „acolo” și pentru că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
altora, ca niște fiare sălbatice. Dacă anumiți preoți s-ar gândi serios, că războiul împinge omul să își sfâșie propriul frate, nu ar mai găsi cu siguranță - dat fiind că aud spiritul Evangheliei - atâta entuziasm în descărcările lor belicoase. Orașe rase de pe fața pământului, regiuni foarte întinse pustiite, popoare întregi înfometate, perspective ale altor catastrofe, o zi de mâine de mizerie și de probleme înfricoșătoare, o reconstruire ce va trebui făcută fără de mijloace și poate printre neînțelegeri civile mult mai dificile
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
secole de la dispersiunea lor, după ce a atins, odată cu Revoluția franceză, acea egalitate prestigioasă care i-a învoit să ajungă în prima linie, în ierarhia societății, poporul israelit a fost obiectul unei persecuții nemiloase, ucigașe, care intenționa să-l elimine ca rasă din neamul omenesc. Biserica, oricât a fost de conștientă de responsabilitățile autentice ale celor mai mari exponenți evrei, în domeniul activității anticatolice, nu a ezitat să ia, în numele carității creștine, apărarea celor persecutați, lucru ce a fost recunoscut, chiar în
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
absolut niciodată despre un posibil protest politic la Iași în Piața Unirii, deși în acte secrete, securitatea aranja un scenariul insidios privind o diversiune. Repet ce a proferat la ultima anchetă, 19 dec. colonelul Boțârlan: “Dacă nu te astămperi, “te radem” domnule Tacu, “te radem”, ai înțeles?” In cartea de față se ascund prin filiații machiavelice umbre subtile din cronologia tensionată a prerevoluției, stihii care au căutat să-mi distrugă familia în vremea comuniștilor și ÎN CONTINUAREA ANILOR DE DUPĂ 1989. Se
RAVAGIILE NIMICULUI PRETENŢIOS by ALEXANDRU TACU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91634_a_93189]
-
posibil protest politic la Iași în Piața Unirii, deși în acte secrete, securitatea aranja un scenariul insidios privind o diversiune. Repet ce a proferat la ultima anchetă, 19 dec. colonelul Boțârlan: “Dacă nu te astămperi, “te radem” domnule Tacu, “te radem”, ai înțeles?” In cartea de față se ascund prin filiații machiavelice umbre subtile din cronologia tensionată a prerevoluției, stihii care au căutat să-mi distrugă familia în vremea comuniștilor și ÎN CONTINUAREA ANILOR DE DUPĂ 1989. Se ivește cred, oportunitatea readucerii
RAVAGIILE NIMICULUI PRETENŢIOS by ALEXANDRU TACU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91634_a_93189]
-
într-.un monstru devastator.) Ucronie Casian , ucronie ! Ia aminte la trillerul hagiografic , ista: “Onan își împrăștia semința pre pământ ... pedepsit de soția lui , Tamara !” Așa s-a născut ideea de revoluție la Iași, reprimată în fașă, mai salubris spus, sperma rasă cu mătura, împrăștiată de mâna spartă a musului. Pag. 256 - De pe 15 decembrie au fost ridicați de la serviciu toți membrii fondatori ai Frontului Popular . Până la 18 dec. interogatoriile s-au desfășurat în beciurile securității . Seara eram duși acolo , iar dimineața
RAVAGIILE NIMICULUI PRETENŢIOS by ALEXANDRU TACU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91634_a_93189]
-
am solicitat prie tenia sau colaborarea oamenilor ajunși, pe care i-am socotit ca fiind ajunși gata obosiți; ci, umblând și căutându-i cu lumânarea, m-am bucurat să-i descopăr și să mi-i fac prie teni și cama razi colaboratori pe cei cu personalitate și talente În devenire, sau pe cei În dificultate cu ei Înșiși și cu vremea lor; necunos cuți sau nerecunoscuți Încă și altora, intrarea mea francă În bârlo gul lor le descleșta sufletele ferecate cu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Coșbuc”, CNT, 1970, 28; Piru, Varia, I, 202-204; Zaharia Sângeorzan, Cum recitim clasicii?, LCF, 1974, 46; Cornel Cotuțiu, Cu Gavril Scridon, editorul lui Coșbuc, „Minerva” (Bistrița), 1991, 5; Mircea Popa, Gavril Scridon, cercetător al literaturii maghiare, TR, 1996, 43; Ilie Rad, Erudiție și modestie: Gavril Scridon (1922-1996), TR, 1996, 43; Irina Petraș, „Istoria literaturii maghiare din România”, CC, 1996, 9-10; Ion Pop, Profesorul Gavril Scridon, ST, 1996, 9-10; Ion Buzași, Dascălul-prieten, ST, 1996, 9-10; Teodor Tanco, În posteritate, ST, 1996, 9-10
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289577_a_290906]
-
a tronului" e bucurie mare: Domnul cu Doamna, boieri mari, boieri mici, dregători, căpitani prăznuiesc "Strălucita izbândă de la Podul Înalt", prin "Ospățul de biruință". Boierii, în straie de sărbătoare, cu anterie și bărbi după datină bizantină; cei tineri, cu scurte, rași după nărav talian; toți mustăcioși, cu plete unse cu unt; nu puțini, legați cu feși, însemnați în bătălie cum șade bine unui viteaz. Se bucură. Toți sunt veseli, pe jilțuri rânduite pe lângă pereți, sau în grupuri, discutând cu aprindere; râd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de noptieră, și două scaune. Nu ea deloc primitoare, dar nu aveam pretenții, eram acolo numai pentru trei luni, iar majoritatea timpului aveam să mi-l petrec în birou, la muncă. După ce mi-am făcut o baie și m-am ras, mi-am schimbat hainele groase cu unele mai comode pentru temperaturile și umiditatea Limei și am coborât la parter, unde se aflau birourile. Dobre, șoferul-administrator, mă aștepta tolănit pe o canapea de pe holul din capul scărilor, parcă dormita. Când m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
poezia amintită de însuși autorul: "Este cineva care dezghioacă / ghiocul lucios, rotunjit in aeternum de apele / inexistenței; un trăsnet / e nașterea miezului care trăiește, / E cineva care-ascultă, iubește, iubește în lacrimi inima pietrei înlăcrimate. / Solzii de aur ai mării îi rade cu greul cuțit albăstrui; buzele sale confuze bolmojesc un cuvânt de plăcere când peștele fără hotar, care-i marea, se zbate și geme ca o femeie iubită. E cineva, un copil care se joacă în praful / Căii Lactee; pulberea fină a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
ei era apanajul celor de starea întâi, de la agă și spătar în sus? „În ziua când cineva îmbrăca caftan de boier mare, era trimis acasă cu alai, călare pe cal domnesc. Acolo îl aștepta berber bașa al curței, care-l rădea, însemnând cu briciul pe unde să lase să-i crească barba“ (I. Ghica, Introducțiune). În 1831, când Obșteasca Adunare a Moldovei urma să dezbată Regulamentul Organic, iar un tânăr ofițer controla în pragul sălii documentele participanților, logofătul Teodor Balș, ridicându
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
și alții): „Coconul Andronache era unul dintr-acei oameni din norocire rari, adevărați cameleoni a societății, care-și prifac sufletul și portul după vreme și împregiurări. Așadar, pănă acum de cinci ori își schimbă hainile. Întăi, la 1812 și-a ras barba și s-a îmbrăcat europenește. Pe urmă, în vremea domnului Calimah, luă iar costiumul lung. La 1821 bejănărind, îmbrăcă iarăși fracul și își rase și mustețile. Înturnându-se, iar luă șlicul. Apoi, la 1828, apucă din nou fracul, își lăsă
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
împregiurări. Așadar, pănă acum de cinci ori își schimbă hainile. Întăi, la 1812 și-a ras barba și s-a îmbrăcat europenește. Pe urmă, în vremea domnului Calimah, luă iar costiumul lung. La 1821 bejănărind, îmbrăcă iarăși fracul și își rase și mustețile. Înturnându-se, iar luă șlicul. Apoi, la 1828, apucă din nou fracul, își lăsă favoriți mari și barbetă și puse și ochilari. Zice că nu se va mai schimba, dar putem să-l credem?“ Da, putem în fine să
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
Înștiințări din lăuntru, Curierul românesc din 17 august 1830 -, ca să dea dovadă a veacului în care ne aflăm și a simtimenturilor sale celor civilizate și nesupuse la prejudecăți, la 15 ale aceștii [luni] lepădând hainele cele purtate până acum, au ras barba și au îmbrăcat hainele Evropii cei civilizate.“ Într-un raport expediat din Sibiu la 4 septembrie, consulul austriac Fleischhakl semnala și el evenimentul: schimbarea vestimentară a boierilor Valahiei trecuse de rândul celor tineri („ja selbst einige alte Bojaren vom
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
decât în alte țări, ca de altfel și acum. Mi-a fost mai greu să conving în țară, când am fost întrebat cum aveam de gând să apăr poziția României, că în Convenția în cauză nu este vorba numai de rase în sensul literal al cuvântului, ci, mai ales, de persoane de altă origine etnică, deci de minorități. Am demonstrat în fața Comitetului, punct cu punct, că minoritățile în România nu sunt discriminate, au locuri în funcții publice, în cultură, educație și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
urilor) și, în cele din urmă, somați să ne tundem la piele și să venim cu părinții la școală. Părinții mei n-au venit, dar au vorbit cu dirigu’ la telefon. De tuns, m-am tuns, ba chiar m-am ras în cap. (M-am gîndit să profit de ocazie și să-mi mai îndesesc părul.) După aceea am avut în repetate rînduri vise că am părul lung și că-mi suflă vîntul prin plete. Colegii ziceau, desigur, că am față de
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
killer. Nu știau, de fapt, ce tip sensibil sînt. Eram un tip sensibil și, în ciuda aparențelor, nu eram deloc un golan. Asta a reieșit și dintr-o chestie care mi s-a întîmplat la numai cîteva zile după ce m-am ras în cap. Purtam o șapcă străină, de care eram foarte mîndru, dar pe care, la un moment dat, era s-o pierd. Într-o zi, pe cînd mă îndreptam, împreună cu alții, spre locul dintre blocuri unde obișnuiam să tragem una
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]