5,123 matches
-
mai ieri a universitarilor, a pedagogilor, a sociologilor și economiștilor - prin acest contact nou și familiar, potrivit de altfel crezului inițial al directorului” (op. cit., p. 145). O activitate susținută în direcția promovării artei noi va avea, de la început, și revista Rampa de „teatru, muzică, literatură și artă”, care - în 1912, sub genericul „Convorbiri cu...“ - va găzdui și o anchetă realizată de Mihail Cruceanu pe tema legitimității literaturii simboliste: „Există o mișcare nouă în literatura noastră? Ce crede d-sa despre influența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fecunzi și cum fecund și urît e grîul — Bogdan-Pitești era ficusul, făcut să bucure fără folos un salon sau o seră. Pe urma lui rămîne cea mai frumoasă colecție de artă din cîte avem. Și e prea mult” („Bogdan-Pitești“, în Rampa, 29 aprilie 1922). Gala Galaction: „De cînd a murit el, au dispărut cu desăvîrșire acei cîțiva metri pătrați care reprezentau, în inima Bucureștiului, Atena și Parisul. Domnea o libertate de spirit uluitoare. Veneau la Bogdan-Pitești popa Auner, de la biserica Sf.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ieșeni ascunși sub varii pseudonime; anonimatul nu a scăpat cronicarului de la Versuri și proză, care îi numește „cavaleri ai Misterului”. Cel mai semnificativ se va dovedi a fi Eugen Relgis (identificat de Noua revistă română), poet, publicist, ulterior colaborator la Rampa, Vieața nouă, Sburătorul, fondator al revistei Umanitatea, militant pacifist și autor de romane sociale cu caracter umanitarist. Ceilalți doi sînt Albert Schreiber și Carol Steinberg. Cea mai completă și mai atentă prezentare monografică a revistei îi aparține, din nou, lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și ca atare fac o fugară dare de seamă asupra cărților apărute, și-mi împărtășesc cititorilor impresiile”. Pentru recenzent, actul critic reprezintă „o atitudine și nu o metodă”. Primul său text publicistic (în toamna anului 1913 devenise colaborator la revistele Rampa și Facla, cu concursul „mentorului” său N.D. Cocea) a apărut în Rampa, an. II, nr. 525, 29 septembrie 1915, sub semnătura Eugen Vinea. Încă de pe acum, Vinea se arată preocupat de chestiunea promovării literaturii române în străinătate; comentariul despre Noua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și-mi împărtășesc cititorilor impresiile”. Pentru recenzent, actul critic reprezintă „o atitudine și nu o metodă”. Primul său text publicistic (în toamna anului 1913 devenise colaborator la revistele Rampa și Facla, cu concursul „mentorului” său N.D. Cocea) a apărut în Rampa, an. II, nr. 525, 29 septembrie 1915, sub semnătura Eugen Vinea. Încă de pe acum, Vinea se arată preocupat de chestiunea promovării literaturii române în străinătate; comentariul despre Noua revistă română atinge, cu politicoasă îngăduință, „o anchetă întreprinsă printre somitățile Apusului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a literaturii române în Franța (La révue roumaine, pe care „din fericire, în Franța nu o citește nimeni. Iar în țară o răsfoiesc doar recenzenții”), obiectul criticii fiind propaganda ce „recomandă străinătății virtuțile războinice ale neamului românesc” („Răsfoind revistele“, în Rampa, an II, nr. 525, 29 septembrie 1913, semnat Eugen Vinea). Aversiunea față de critica universitară va rămîne o constantă a publicisticii sale literare. Ca, de altfel, și nevoia promovării literaturii (ultra)moderne. Ruptura față de academizarea „curentului nou”, patronată de Ovid Densusianu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Gabriele d’Annunzio are parte de un întreg capitol...)“. În primul număr pe anul 1913 al revistei ieșene Viața românească, G. Ibrăileanu comentează pe un ton mai mult decît rezervat manifestările agresive ale noului curent italian. De partea cealaltă, în Rampa lui N.D. Cocea (nr. 316, anul II, 8 noiembrie 1912), foarte tînărul Ch. Poldy, colaboratorul de la Simbolul lui S. Samyro, M. Iancu și I. Iovanaki, semna un articol de adeziune integrală la principiile picturii futuriste, ca urmare a vizitării unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unui sistem e ea însăși un sistem, cel mai simpatic» — extras din Manifeste Dada 1918, n.n.), conținutul volumului e «frêle». Am scris și eu vreo trei cărți, pe cari însă nu le tipăresc încă”. Iar într-un interviu acordat în Rampa din 24 mai 1926 lui Romulus Dianu („O oră cu Ion Vinea“), directorul Contimporanului declara că are în lucru „un volum de versuri îndrăznețe, pe cari nimeni nu vrea să mi-l editeze”. Oprim aici lista exemplelor. E foarte probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
două direcții, în căutarea unor finalități sociale. Primele ecouri ale Dadaismului în presa românească sînt înregistrate în jurul anului 1920 (de fapt, aproape toate noile mișcări artistice „revoluționare” din Europa sînt semnalate prompt în România). Principala publicație care le găzduiește este Rampa Nouă Ilustrată, care, în numărul din 7 aprilie 1920, publică pe prima pagină o „scurtă definiție” a fenomenului („Ce e Dada?“). Tot pe prima pagină a numărului din 17 aprilie 1920, un articol, de asemenea, anonim („Iar Dada? Sîntem amestecați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Către 1927, Dadaismul începe să fie însă privit ca un fenomen istoricizat, iar contribuția conaționalului Tzara - „capitalizată” simbolic de nume cu pondere critică și artistică. Sub titlul „Despre cei clari și cei obscuri“, în numărul din 4 mai 1928 al Rampei..., Camil Petrescu publică un eseu despre tradiția clasicizantă în opoziție cu tendințele avangardiste recente (Dada, Suprarealism ș.a.). Referințele invocate în sprijinul propriului punct de vedere - rezervat față de „cei obscuri” - aparțin unor gînditori precum Valéry, Vanderéme, Thibaudet sau E.R. Curtius. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
generații”. Prin activitatea gazetărească a lui Ion Vinea (colaborator ocazional și la Viața românească, și la Gîndirea), dar și prin B. Fundoianu și Felix Aderca, gruparea se va situa în locul geometric descris de alte reviste mai „populare”: Cuvîntul liber, Facla, Rampa, Adevărul, Adevărul literar și artistic. Cînd Contimporanul se confruntă cu crize financiare, Vinea se „repliază” la Facla lui N.D. Cocea; cînd Cocea este condamnat pentru atitudine antimonarhică, în urma procesului cu Regele Ferdinand, se refugiază în paginile primei serii a Cuvîntului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Un vizitator de mare literatură“, 1930), spre ironia amară a lui E. Lovinescu din Memorii... O prezență relativ des întîlnită în paginile revistei este cea a lui N.D. Cocea, vechiul mentor socialist de la Facla (unde Vinea îl va însoți) și Rampa, apoi, în timpul Primului Război Mondial, de la Chemarea (apărută, din cauza cenzurii, sub diverse titulaturi: Torța, Depeșa, Clopotul). Ca urmare a unei campanii duse împotriva Constituției din 1923 și a Regelui Ferdinand I (acuzat de a fi adus la putere dinastia „plutocrată” a Brătienilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și despre comentariile elogioase ale lui A. de Montandon cu privire la Șt. O. Iosif, Panait Cerna și Ilarie Chendi reține atenția prin antifraza sarcastică: „Să ne felicităm totuși că avem pe cineva care să amintească mai departe că Belgia Orientului există” (Rampa, an II, nr. 525, 29 septembrie 1913). Oricum, acțiunea lui vizează deopotrivă pătrunderea literaturii române în străinătate și promovarea în România a literaturii moderne - autentic novatoare - din afară (acel „curent salubru și înviorător”). Nu e vorba doar de literatura școlilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și în care, în cazul mai rar, debutantul mult mai bătrîn completează lăturalnic pe Sadoveanu (...) Ion Călugăru reia firul tocmai de la Creangă, și în condițiuni cari exclud învinuirea de manierism și imitație”. La rîndul său, B. Fundoianu (care scrisese în Rampa din 17 decembrie 1921 despre acest volum) vedea în literatura română o literatură a „etrernului pastiș”, în care singurul scriitor autentic autohton prin creația sa este Ion Creangă. În cazul de față, „originalitatea” nu vizează doar forma, ci și „lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
martor al conceperii „Răsturnicăi“ și, desigur, al modelului său concret) a și făcut (pentru o sinteză a acestei controverse, v. Simion Mioc, Opera lui Ion Vinea, Ed. Eminescu, București, 1972, pp. 94-95). „Ademenit” (cf. Romulus Dianu, pe atunci redactor la Rampa) de către E. Lovinescu, care îi promisese, prin 1927, publicarea volumului de versuri Ochean (nerealizată), Barbu se va reapropia de Sburătorul, dar, după încetarea apariției acestuia, va încerca să revină la... Contimporanul: „...Nu mai avea nevoie de d. Lovinescu. E drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o descriere a decorului, tot din perspectiva lui Fred: „Prin cuprinsul sălii (ai cărei pereți erau îmbrăcați într-o pînză de sac de culoarea cartonului și iluminați de sus cu niște jgheaburi mici de zinc care cuprindeau lămpi albe ca rampele de teatru) erau niște fotolii joase de forma celor americane, dar de lemn gros în întregime și tăiate parcă în felii negre, alternate cu gălbui. Totul avea un aer ușor improvizat, de decor de teatru...” (Camil Petrescu, Patul lui Procust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Au participat, între alții: Ramiro Ortiz, Marcel Iancu, Ion Vinea, Jacques G. Costin, Caton Theodorian, Ludovic Dauș, Camil Petrescu, Victor Eftimiu, Ion Marin Sadoveanu, Ion Minulescu, Claudia Millian, Ilarie Voronca, Mateiu I. Caragiale, Ion Sân-Georgiu. Majoritatea - colaboratori ai Contimporanului... Revista Rampa din 15 mai consemnează discursurile lui Ion Minulescu, Ramiro Ortiz și Jacques G. Costin, subliniind faptul că „Ion Minulescu, într-o caldă alocuțiune, a amintit maestrului futurismului că d-sa se află alături de sufletul acestei mișcări de la promovarea ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Atunci Capșa declară că Philippide are talent fiindcă e din Iași - un caz care, din întîmplare, n-a dat greș. Atunci scriitorul român creează el singur, din propria lui nepricepere, inegalitatea critică de care se plînge Vinea” („Literatura Ardealului“, în Rampa, 11 aprilie 1921). * „Contimporanul face mari sforțări ca să atragă atenția militanților celebri ai artei și literaturei contimporane din Occident asupra Bucureștiului. Corespondența asiduă, schimbul de ziare, de idei, de informații, relațiile și autoritatea pe cari unii dintre noi le au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
del Arte” (grație prietenei sale, scriitoarea Victoria Ocampo), în America Latină, unde - la Buenos Aires, Montevideo, Rio de la Plata ș.a. - a ținut mai multe conferințe, colaborînd totodată la revistele Sur și Sintesis. Într-un interviu acordat în 1930 Sarinei Cassvan pentru revista Rampa („Un avangardist român la Paris“, în Rampa, XV, 3623, miercuri, 12 februarie 1930), el mărturisește că a fost invitat de Societatea „Amigos del Arte“ din Argentina pentru a ține „o serie de conferințe despre cinematograful pur sau absolut - despre cine-poem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ocampo), în America Latină, unde - la Buenos Aires, Montevideo, Rio de la Plata ș.a. - a ținut mai multe conferințe, colaborînd totodată la revistele Sur și Sintesis. Într-un interviu acordat în 1930 Sarinei Cassvan pentru revista Rampa („Un avangardist român la Paris“, în Rampa, XV, 3623, miercuri, 12 februarie 1930), el mărturisește că a fost invitat de Societatea „Amigos del Arte“ din Argentina pentru a ține „o serie de conferințe despre cinematograful pur sau absolut - despre cine-poem, într-un cuvînt. Am luat cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
apelul „Pentru directorii de teatru, actori, scriitori și toți iubitorii de artă dramatică” al lui Friedrich Sternhal din Der Neue Merkur, cu un comentariu însoțitor de F. Aderca). „Revoluția teatrală” expresionistă a fost promovată în mod susținut prin intermediul altor publicații: Rampa, Revista vremii, Gîndirea și, sporadic, Adevărul literar și artistic. Principali promotori: Ion Sân-Giorgiu, Em. Cerbu, Felix Aderca, Ion Marin Sadoveanu. O mențiune specială merită în context grupul informal „Poesis” care, după cum scrie același Crohmălniceanu, „avea să se închege prin 1921
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
France. Printre actorii participanți s-au numărat Lina Fundoianu-Pascal, Dida Solomon, Anicuța Cîrje-Vlădicescu, Marietta Sadov(e)a(nu), Alice Sturza, George Ciprian, Ion Morțun, Petre Sturza și Armand Pascal. Spectacolele s-au bucurat de ecouri favorabile în presa de specialitate (Rampa), dar și de respingeri vehemente; o dimensiune aparte a avut singura „șezătoare” de „poezie vorbită”, intitulată „Antologie Română” și desfășurată pe 23 ianuarie 1923 la Fundația Universitară. Actorii și actrițele Petre Sturza, Ciprian, Morțun, Finți, Semo, Tîlvan, George Vraca, A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un articol destul de încîlcit („Despre public”), F. Brunea pleda pentru implicarea activă a spectatorilor în actul teatral, cu argumente „proletare” de genul: „Am văzut la un teatru de suburbie un lucrător care, în timpul reprezentației, după fiecare scenă, se apropia de rampă și strîngea mîna actorului”. La rîndul său, Stephan Roll pledează bătăios împotriva „viziunii declamatorii și inerte a actorului” de tip clasic, exaltînd în termeni tipic futuriști „actorul-acrobat”, actorul „browning”, „sportiv” și „dansator”, cu mușchi de oțel („Actorul acrobat”). Articolele despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și creiază alături de ea și în pofida legilor sale. Opera lui Hurmuz e răspunsul ironic al omului la ironia universală” (v. în acest sens și confesiunile din Tudor Mușatescu și Romulus Dianu, „Cu G. Ciprian despre el și despre alții”, în Rampa nouă ilustrată, 13, nr. 2988, 9 ianuarie 1928, p. 42, G. Ciprian, Cutia cu maimuțe, Buc., Edit. Contemporanul, 1942, pp. 135-156, și Măscărici și mîzgălici, Ed. pentru Literatură, 1958). Urmuz, „contimporanul” nostru În cadrul rubricii „Note, cărți, reviste” din numărul 96-97-98
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Am răspuns: - Magistru este un titlu care mă onorează. A surâs ironic și m-a cazat într-una dintre odăile rezervate diaconilor, la etajul doi. Din camera mea cu fața spre for puteam să văd, aplecându-mă pe fereastră, toată rampa de scări și fațada palatului consular. L-am întrebat, în timp ce-l cercetam pe însoțitorul meu, dacă îmi era îngăduit să aduc omagiul meu episcopului, care, în chip ciudat, nu se făcuse văzut. Andras, mimând regretul, mi-a spus că episcopul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]