1,992 matches
-
Început, cu același zgomot, să trâmbițeze „libertatea”, „independența” artei și culturii. (Ă). Tendința proletcultului spre „independență” Însemna altceva” Însemna dimpotrivă ruperea de proletariat, de popor, și atașament - de data aceasta camuflat - față de burghezie. Din capul locului se vedea caracterul net reacționar al acestei orientări pe care tindea s-o ia proletcultul. Această tendință a mers până acolo Încât, la un moment dat, proletcultul s-a socotit un fel de nou partid. (Ă). Dacă la acestea adăugăm că proletcultul a persecutat cu
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
a „literaturii proletare” era afirmația după care condiția de bază a valorii și valabilității, a trăiniciei unei opere literare este sinceritatea. (Ă). Nu e deloc greu de descoperit că și aici rădăcina teoriei despre sinceritate se află În aceeași ideologie reacționară burgheză, În filosofia idealistă. Pe de o parte, Încurajarea neglijenței În ceea ce privește forma, pe de altă parte cultivarea poeziilor rupte de viață, dovedeau că proletcultismul și formalismul mergeau mână În mână. (Ă). Literatura noastră a Înregistrat În anii care au urmat
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
fără milă baricadele. Revoluție spontană, provocată de o mizerie teribilă, zilele din Iunie sînt decisive pentru viitorul celei de-a II-a Republici: identificate cu ororile Terorii iacobine de către burghezii parizieni și de către provincie, ele conduc republica la o evoluție reacționară, care aruncă mișcarea muncitorească în opoziție și înăspresc luptele dintre clase. Din poporul venerat din primăvara lui 1848 nu rămîne decît "gloata abjectă", batjocorită de Thiers. Această schimbare se manifestă în dezbaterile în jurul Constituției. Deputații refuză să înscrie în ea
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
la Asachi, care în realitate n-a făcut parte nici dintr-o școală, balotat între spiritul cel vechi și cel nou. Din pricina acestei atitudini critice, a acestui spirit "electic", moldovenii erau taxați, de școala adversă din Blaj și București, de "reacționari, aristocrați, slavoni, rusolatri". Dar Russo, în numele moldovenilor, se roagă de ardeleni să-i lase să lucreze în voie "limbușoara asta turcită, grecită, ungurită, slavonită și ce-a mai fi". "Noi moldovenii, dimpotrivă, simțim că mare avuție, inspirație și limbistică este
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
respectul aducerii-aminte a strămoșilor"1 . Acestea le spune cu ocazia constatării faptului că unii își schimbau numele, adăugând la sfârșit un escu, iu, adi, ici... În aceste rânduri, Asachi apare într-un fel de atitudine critică, dar mai mult ca reacționar, căci acum definește cultura numai ca un cult al strămoșilor. Dealtmintrelea, atitudinea sa față de reprezentanții curentului critic (ca și a acestora față de dînsul) este binevoitoare: când, în 1840, apare Dacia literară a lui Kogălniceanu, Asachi salută această apariție, nu-i
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
prima școală romî-nească specială, acea de inginerie, dar numai de inginerie, nu și de patriotism, cum era școala lui Lazăr. Eliade, în vremea de care vorbim, a fost un revoluționar în politică, un italienist în lingvistică. Dacă mai târziu devine reacționar, apoi aceasta e tot o "noutate", căci reacționarismul său e tot o transplantare din Apus: în reacționarismul său, el pleacă de la teorii apusene, nu de la considerații concrete asupra țării sale. Cine, azi, ar fi, de pildă, pentru introducerea majoratului la
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
tot o transplantare din Apus: în reacționarismul său, el pleacă de la teorii apusene, nu de la considerații concrete asupra țării sale. Cine, azi, ar fi, de pildă, pentru introducerea majoratului la țărani, cum a propus dl P. Carp, deși ar fi reacționar, în el n-ar vorbi glasul tradiției românești, acela n-ar fi un om "vechi" și cu atât mai puțin un spirit "critic", în înțelesul ce-l dăm aci acestui cuvânt, adică un om care, în introducerea culturii străine, ține
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
de altădată, nici interesul de clasă, nici idealismul. Nu mai era nici snobismul, căci acum orașele noastre deveniseră mai "civilizate" și tinerii nu mai au cuvânt să se simtă ca în pădure. Ba, încă, cei care încep să devină mai reacționari, deși la 1840 nu puteau suferi "semibarbaria", acum suspină după acea semibarbarie (Alecsandri, în unele piese și unele "scrisori"). În "Junimea" au fost multe feluri de oameni. Ne mărginim la dl Maiorescu. Asupra d-sale nelucrând acele cauze care au
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
poate fi vorba de oglindirea realității, logica luptătorului e condiționată de scopul pe care-l urmărește, mintea sa este "advocatus diaboli". Și am arătat că, dacă în ideologia patruzecioptistă vorbește instinctul revoluționar, dorința de renovare, în ideologia junimistă vorbește instinctul reacționar, tendința de rezistență la inovațiuni. Și, în adevăr, junimistul este mai mult o stare sufletească vagă, un sentiment, decât o teorie bine definită. "Junimiștii" nu sunt toți acei care au făcut patre din societatea literară din Iași sau din partidul
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
vremea lui C. Negruzzi primejdia înstrăinării în limbă și literatură era mai mare decât pe vremea dlui Maiorescu. Mai întîi, C. Negruzzi nu e un "ruginit", e un om nou, civilizat, un om de cultură europeană. Pe vremea sa, un reacționar era un om care regretă ișlicul. Junimismul, pe atunci, încă nu era reacționarism, era moderantism. Vom vedea mai jos că C. Negruzzi se declară "moderat". Mai târziu, după introducerea constituției liberale, moderantismul acesta va fi reacționarism: acum constituția liberală nu
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
ale lui V.A. Ureche 1. Prin urmare, el nu judecă încă literatura românească, ca junimiștii, "de la nivelul secolului al XIX-lea", cum am văzut că se exprimă însuși el despre atitudinea disprețuitoare a dlui Maiorescu. În această vreme, Eminescu - reacționarul de mai târziu - recomandă cu entuziasm pe Victor Hugo, pe acel "adorator al poporului și al libertății": " Pe acest bard al libertății îl recomandăm cu multă seriozitate junimii ce va vrea să se încerce în drame naționale-romîne" 2. O altă
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
franceze, o aruncă cu bucurie. La noi antifranțuzismul, cu cât este mai pasionat, cu atât este o dovadă mai mult de reacționarism. "Noutățile" ne-au venit din Franța, și mai cu seamă "noutățile" în ordinea politică și socială, și orice reacționar, odată cu Franța revoluționară, a urât și Franța literară - și cu drept cuvânt, căci toți și-au dat seamă ori au simțit că în literatura acestui popor, mai ales în perioadele lui de viață intensă, circulă spiritul lui critic ireverențios și
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
În realitate, junimiștii au criticat o organizare politică, și critica lor a avut ca principiu, ca punct de plecare, interesele boierimii amenințate în viitor de cître liberalism, pe când critica lui Eminescu, pe lângă critica anomaliilor politice, făcută din punct de vedere reacționar (și într-aceasta el e junimist), a fost mai cu seamă critica unei organizări sociale, din punctul de vedere al intereselor claselor de jos, al claselor vechi, "pozitive", cum le zice Eminescu (și aici nu mai e junimist). Vom dovedi
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
nu stă atâta în ceea ce spune nou în faza a doua, cât în ceea ce nu mai spune în această fază. În faza întîi - deși fenomenalist - concepe societatea ca un organism, concepție pe care, în afară de socialiști, n-au avut-o decât reacționarii, căci liberalii au fost raționaliști, deși se declară pentru domnia absolută, totuși, politicește, nu este partizan al conservatorilor români, declarând că ambele partide sunt egal de rele și spunând că "burghezia" se dă când cu albii, când cu roșii. Mai
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
p. 9. țară, și liberalii, care au pornit un fel de război de exterminare împotriva poporului, s-au simțit datori - și nici pentru aceasta măcar Eminescu nu le e recunoscător - să facă și ambulanțe. * Așadar, politicește, Eminescu a fost un reacționar ca și junimiștii. Dar în Eminescu nu vorbea interesul vreunei clase diriguitoare, ci al claselor mici, al meseriașilor, al răzeșilor și al țăranilor 1. Din acest punct de vedere a criticat Eminescu formele noi, care sunt rele, pentru că sărăcesc și
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
decât în trecut. Aceștia vor fi socialiștii de altădată, care reprezintă a patra fază a criticii și care sunt o apariție tot moldovenească. Dar vom vedea că, nepricepând nici ei realitatea, vor recomanda tot soluții utopice - utopia revoluționară, în loc de utopia reacționară a lui Eminescu. X Evoluția spiritului critic. - Critica socială extremă: Socialiștii După cum la o privire superficială s-ar părea că Eminescu a fost un ultra-junimist - și am văzut că în realitate n-a fost așa -, de asemenea, la o privire
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
prin concurența unei fabrici din Austria, nu vor merge în acea fabrică să lucreze ca salariați, ci vor pieri de foame și de alte lipse aice, în patria lor" 3 . Dar socialiștii nu uită să suspine după nici o clasă veche ("reacționară"). Ei arată cum introducerea formelor noi ruinează și o altă ocupație productivă, cărăușia: 1 Ibidem, p. 423, 407. 2 "Revista socială", p. 444. - Așadar, pe socialiști îi doare inima după meseriile vechi! 3 Ibidem, p. 424. " Drumul de fier ia
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
vinde de la stat, sau cu ajutorul statului, parcele de pământ necesare pentru traiul lor, atunci vom înțelege și mai bine ce dureri concrete au dat naștere socialismului de altădată. Socialiștii au criticat formele noi, pentru că erau în dauna unor clase vechi, "reacționare". În lupta lor practică, au luptat mai în special pentru una din aceste clase "reacționare", pentru țărănime. * Să vedem acum mai amănunțit cum critică socialiștii pe acei pe care Eminescu i-a numit "roși" și pe care ei îi numeau
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
înțelege și mai bine ce dureri concrete au dat naștere socialismului de altădată. Socialiștii au criticat formele noi, pentru că erau în dauna unor clase vechi, "reacționare". În lupta lor practică, au luptat mai în special pentru una din aceste clase "reacționare", pentru țărănime. * Să vedem acum mai amănunțit cum critică socialiștii pe acei pe care Eminescu i-a numit "roși" și pe care ei îi numeau "burghezi". Vom vedea că și aici critica socialiștilor e la fel cu a lui Eminescu
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
la partidele noastre politice". Și, tot ca și Eminescu, iarăși, socialiștii văd catastrofa, "moartea chiar a existenței noastre naționale", dacă programul lor nu se aplică imediat 2 . * Așadar, socialiștii, deși profesau social-democratismul, în realitate vorbeau în numele și în favoarea claselor apăsate, "reacționare", și cele mai românești. Ei profesau, ca social-democrați, "internaționalismul"... Vom vedea că, în fond, ei n-au fost internaționaliști. 1 Ibidem, p. 414, 434. 2 Ibidem, p. 404, 423, 426, 434. Pentru aceasta, să vedem atitudinea lor față de alte probleme
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
nu numai împotriva aspectului politic al formelor noi, ca junimist, ci și împotriva felului de împărțire a bogăției naționale, revendicând o mai mare parte pentru categoriile sociale obijduite - acum pricepem mai bine ceea ce am mai relevat altă dată1 , că sufletul reacționarului Eminescu n-a fost așa de străin pentru socialiști, că, cu toată deosebirea de soluții, socialiștii au simțit în Eminescu un suflet tovarăș, de unde a urmat că mai toți socialiștii, dacă nu toți, au fost eminescieni, găsind în poezia maestrului
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
eminescian", în vol. Scriitori și curente. 2 Am vorbit mai sus, în treacăt, de factorul pur psihic. 3 Vezi Culegere..., p. 127 ăFanarioții și clasele diriginte, "Timpul", 1881, 3 sept.î, unde, spre a se apăra de socialism, forțează nota reacționară. Dealtmintrelea, Eminescu se pare că a avut momente de "socialism", și oameni, aceasta se datorește în genere criticii, și nu soluțiilor propuse. (Și tot critica, iar nu soluțiile junimiștilor, au atras mulți tineri de valoare în partidul junimist.) Acele soluții
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
Dar Alecsandri, în orice caz, voind să ridiculizeze pe Sandu Napoilă, a căutat cu tot dinadinsul să se comporte cu societatea românească ca o conștiință-oglindă. Caragiale, însă, n-are un Sandu Napoilă. El n-a fost afectat de ridicolele atitudunii reacționare din țara aceasta, ci numai de ridicolele atitudinii liberale, patruzecioptiste, democrate, revoluționare, ori cum voiți s-o mai numiți. Să fi zugrăvit Caragiale cât de drept, cât de obiectiv, ridicolele atitudini revoluționare, și să nu-și fi exprimat nicăieri teoretic
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
nicăieri teoretic idealurile sale sociale, tot am avea posibilitatea și dreptul să-l clasificăm printre adversarii revoluționarismului, printre prietenii reacționarismului, numai în urma acestei constatări: că el n-a ridiculizat decât o atitudine și n-a ridiculizat niciodată, nicăieri, atitudinea cealaltă, reacționară, care o fi având desigur ridicolele ei. Dar, de fapt, Caragiale n-a fost întotdeauna obiectiv. Uneori a exagerat peste marginile permise satiricului. Și acolo unde a exagerat, păcătuind și împotriva artei, acolo, deci, unde nu poate fi vorba că
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
Aici Caragiale și-a dat satisfacția de a terfeli, cam fără nici un apropo, revoluționarismul român, și aceasta, dealtmintrelea, în dauna artei sale. 1 Teatru, ediția Minerva, p. 243, 258. Așadar, nu numai că marele nostru satiric nu ridiculizează niciodată pe reacționari, dar încă exagerează, peste marginile permise de artă, ridicolele "revoluționarismului". Dar nu e numai atâta. Caragiale, cu tot obiectivismul său (care, cum vedeți, nu e până la sfârșit nedezmințit), găsește prilejul să se amestece direct în bucăți curat literare, pentru a
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]