2,445 matches
-
a început, de asemenea, să se confrunte cu tulburări interne, în care au murit milioane de oameni. Între anii 1850 și 1860, eșuata Rebeliune Taiping a devastat sudul Chinei. Alte revolte majore au mai fost: Războaiele Clanurilor Punti - Hakka (1855-1867), Rebeliunea Nien (1851-1868), Rebeliunea Miao (1854-1873), Rebeliunea Panthay (1856-1873) și revolta Dungan (1862-1877). În secolul al XIX-lea a început marele val de emigrări al chinezilor. Pierderilor cauzate de emigrare li s-au adăugat conflictele armate dar și catastrofele naturale, cum
Republica Populară Chineză () [Corola-website/Science/298086_a_299415]
-
asemenea, să se confrunte cu tulburări interne, în care au murit milioane de oameni. Între anii 1850 și 1860, eșuata Rebeliune Taiping a devastat sudul Chinei. Alte revolte majore au mai fost: Războaiele Clanurilor Punti - Hakka (1855-1867), Rebeliunea Nien (1851-1868), Rebeliunea Miao (1854-1873), Rebeliunea Panthay (1856-1873) și revolta Dungan (1862-1877). În secolul al XIX-lea a început marele val de emigrări al chinezilor. Pierderilor cauzate de emigrare li s-au adăugat conflictele armate dar și catastrofele naturale, cum ar fi Foametea
Republica Populară Chineză () [Corola-website/Science/298086_a_299415]
-
confrunte cu tulburări interne, în care au murit milioane de oameni. Între anii 1850 și 1860, eșuata Rebeliune Taiping a devastat sudul Chinei. Alte revolte majore au mai fost: Războaiele Clanurilor Punti - Hakka (1855-1867), Rebeliunea Nien (1851-1868), Rebeliunea Miao (1854-1873), Rebeliunea Panthay (1856-1873) și revolta Dungan (1862-1877). În secolul al XIX-lea a început marele val de emigrări al chinezilor. Pierderilor cauzate de emigrare li s-au adăugat conflictele armate dar și catastrofele naturale, cum ar fi Foametea din China de
Republica Populară Chineză () [Corola-website/Science/298086_a_299415]
-
au murit între 9 și 13 milioane de oameni. În 1898, Împăratul Guangxu a elaborat un plan de reforme, pentru a stabili o monarhie constituțională modernă, dar a fost împiedicat de către Împărăteasa Văduvă Cixi, printr-o lovitură de stat. Nefasta rebeliune antioccidentală a Boxerilor din 1899-1901, a slăbit și mai mult dinastia Qing. Revoluția Xinhai din 1911-1912 a pus capăt dinastiei Qing și a stabilit Republica Chineză. La 1 ianuarie 1912, Republica Chineză a fost înființată, iar Sun Yat-sen, liderul partidului
Republica Populară Chineză () [Corola-website/Science/298086_a_299415]
-
relații cu Lenin au durat următorii 14 ani. În 1905 el s-a reîntors în Rusia împreună cu Parvus. El a fost ales președinte al Sovietului deputaților muncitorilor din Sankt Peterburg. Implicarea sa în greva generală din octombrie și sprijinul acordat rebeliunii armate au dus la condamnarea sa la exil pe viață. În ianuarie 1907, el a evadat din exil și s-a refugiat la Londra, unde a participal la Congresul al cincilea al PSDMR. În octombrie, s-a mutat la Viena
Lev Davidovici Troțki () [Corola-website/Science/298198_a_299527]
-
Consiliului Militar Revoluționar al Republicii (Реввоенсовет). Ca fondator și comandant al Armatei Roșii, îi aparțin meritele succeselor sovietice în lupta cu Armata Albă și victoria în lungul și violentul război civil. În martie 1921 a organizat și a condus represiunea rebeliunii din Kronstadt. Aceasta a fost ultima revoltă importantă împotriva guvernării bolșevice și un eveniment important în istoria luptei clasei muncitoare. Datorită bolii și mai apoi morții lui Lenin, Stalin a reușit capabil să-și consolideze puterea în partid și în
Lev Davidovici Troțki () [Corola-website/Science/298198_a_299527]
-
fruntea armatei, care a eliberat câteva țări și a fondat statul Columbia Mare. Sucre, câștigând multe bătălii pentru Bolívar, a devenit cel de al doilea președinte al Boliviei. Venezuela a rămas ca parte a Marii Columbii până în 1830, când o rebeliune condusă de Páez a proclamat noua independență a Venezuelei. Páez a devenit primul președinte al noii republici. Pierderile umane din aceste două decenii de războaie se estimează între 1/4-1/3 din toată populația țării (inclusiv, probabil, o jumătate din
Venezuela () [Corola-website/Science/298155_a_299484]
-
în favoarea principelui moștenitor Mihai (sub a cărui domnie nominală a guvernat cu puteri dictatoriale). Nu a primit sprijinul politic al partidelor democrate, motiv pentru care a cooptat în guvern Mișcarea legionară cu Horia Sima în frunte, eliminată de la putere după Rebeliunea legionară din 21-23 ianuarie 1941. După acea dată, Antonescu a girat singur exercitarea puterii de stat, făcându-se responsabil pentru atrocitățile comise împotriva evreilor și romilor în teritoriile controlate de statul român. Ion Antonescu a decis intrarea României în al
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
aprobarea și sprijinul lui Hitler, Antonescu a emis la 28 noiembrie 1940 un decret-lege privind "„reprimarea infracțiunilor în contra ordinei publice și intereselor statului”" și la 5 decembrie 1940 un decret care prevedea pedeapsa cu moartea pentru cei care "„instigau la rebeliune”". A desființat "comisiile de românizare" controlate de legionari, l-a destituit pe ministrul de interne, generalul pro-legionar Constantin Petrovicescu, și a înlocuit toți prefecții și chestorii legionari. Legionarii au reacționat cu o serie de acțiuni teroriste, jafuri, masacre, devastări și
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
atacați, schingiuiți, batjocoriți și uciși demnitari români, militari și evrei (Pogromul de la București) La București a fost prins pe stradă un grup de soldați, asupra cărora, după ce au fost bătuți, s-a turnat petrol și li s-a dat foc. Rebeliunea legionară a fost declanșată la 21 ianuarie 1941 și înăbușită de armată, la ordinele lui Antonescu, la 23 ianuarie 1941. Aproximativ 8.000 de legionari au fost prinși, judecați și condamnați la diferite pedepse, iar mișcarea legionară a fost înlăturată
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
indica poziția reală a majorității poporului român sau a diferitelor pături sociale față de hotărârea de a intra în război. În toată perioada regimului antonescian s-au organizat două simulacre de plebiscit. Primul a avut loc între 2-5 martie 1941, după rebeliune și abrogarea „statului național-legionar” („Pentru aprobarea chipului cum Generalul Ion Antonescu a condus Țara de la 6 septembrie 1940”), la care a înregistrat pe țară 2.960.298 voturi „da” și 2.996 voturi „nu”. Al doilea și utimul plebiscit a
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
nordul peninsulei coreene. Hubaekje (900-936) a fost fondată de către Gyeon Hwon, care a fost general în timpul decăderii Sillei. Goguryeo târziu (901-918), cunoscut și ca Ma-jin ori Taebong, a fost fondat de Gung-ye, un prinț renegat al Silla. Gung-Ye să alăturat rebeliuni generalului Yang-Gil, si a crescut printre trupe. El eventual la asasinat pe Yang-Gil și a format un nou regat numit după aceea Goguryeo Târziu. Gung-Ye să dovedit a fi un tiran, si a fost răsturnat de generalii săi, deschid calea
Lista monarhilor din Coreea () [Corola-website/Science/317020_a_318349]
-
împrejurări - și teamă, și dragoste, Mihail a dobândit o influență considerabilă încă în vremea domniei lui Ioan al III-lea Ducas Vatatzes. În 1252, în timpul campaniei lui Vatatzes în Tracia, s-a răspândit zvonul că Paleologul pune la cale o rebeliune. Întors de la jumătatea drumului, împăratul de atunci a poruncit să se facă o anchetă. Mitropolitul de Philadelphiei, Phocas, inamic notoriu al acuzatului, a sugerat ca acesta să fie supus probei focului. Însă Mihail a găsit, cu istețimea-i caracteristică, o
Mihail al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317073_a_318402]
-
masa cazacilor dorea reîntoarcerea la autoguvernarea tradițională. Începând cu anul 1748 a fost introdusă organizarea militară a cazacilor în șapte regimente, iar vechile tradiții și-au pierdut valoarea în cele din urmă. Nemulțumirile cazacilor legate de noile ordine au provocat rebeliunea cazacilor de pe Iaik din 1772 și au dus la participarea lor la războiul țărănesc din 1773 - 1775 (Răscoala lui Pugaciov). Se știu puține lucruri în legătură cu revolta cazacilor din 1772, în schimb răscoala lui Emelian Pugaciov este bine documentată. Despre răscoala
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
țarul Petru Fiodorovici” și a declarat că va rezolva toate plângerile, va asigura cazacilor libertatea absolută și, după detronarea țarinei, o va obliga să se retragă într-o mănăstire. Cazacii, în special cei care se refugiaseră în fermele izolate după rebeliunea din 1772, este foarte probabil să fi știut cu siguranță cine era Pugaciov, dar așteptau doar un pretext pentru a se răscula din nou, iar apariția impostorului nu a făcut decât să le ofere ocazia necesară. Prima acțiune a răsculaților
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
murit în luptă sau au fost luați prizonieri, (așa cum a fost Ivan Zarubin). Deși armata cazacilor a fost doar o mână de luptători, și-a refăcut efectivele cu mii de țărani care li s-au alăturat. Fiind îngrijorată de durata rebeliunii, Ecaterina cea Mare a trimis împotriva răsculaților trupele de pe granița cu Imperiul Otoman de sub comanda generalului Alexandr Suvorov. Suvorov a câștigat o serie de lupte, iar liderii cazacilor au luat hotărârea să încerce să obțină iertarea împărătesei, predându-l în
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
vreme. Principalii colaboratori ai lui Pugaciov din rândurile cazacilor de pe Iaik - Ivan Zarubin, Perfiliev, Maxim Șigaev - au fost executați alături de liderul lor. După înăbușirea răscoalei, împărăteasa Ecaterina a publicat un edict prin care, pentru ștergerea definitivă din memoria colectivă a rebeliunii cazacilor de pe Iaik, a schimbat denumirea orașului din Iaițk în Uralsk, respectiv a „cazacilor de pe Iaik” în „cazacii de pe Ural” și a anulat ultimele rămășițe ale autonomiei lor. Autoritățile au numit în fruntea cazacilor un ataman și un consiliu. Primul
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
nu se aflau sub controlul autorităților de la Moscova. Ca urmare, cazacii de pe Iaik și-au păstrat credința și riturile nealterate, așa cum au fost în secolele al XIV-lea -al XV-lea, când strămoșii lor s-au așezat în zonă. Majoritatea rebeliunilor și răscoalelor din secolul al XVIII-lea, și în special al XIX-lea, au fost legate în mare parte de eforturile guvernului pentru reformarea vieții spirituale a cazacilor din regiunea Uralilor. Unul dintre motivele revoltelor împotriva ordinelor de extrădare a
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
odată cu încercările bolșevicilor de a-și impune autoritatea. Regiunea locuită de cazacii de pe Ural a fost bântuită de luptele Războiului Civil Rus. În martie 1918, cazacii au alungat din regiune comitetele revoluționare bolșevice și au distrus trupele trimise să înăbușească rebeliunea lor. În regiunea cursului inferior al râului Ural, cazacii și-au ales în 1919 noii atamani. Generalul-locotenent Vladimir Sergheevici Tolstov a fost ales comandantul cazacilor. Sub conducerea noului comandant, Tolstov, cazacii au format coloana vertebrală a Armatei din Ural (parte
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
buna supraveghere a credincioșilor de rit vechi. Un al doilea val de expluzări a avut loc în 1875 - 1877. Motivele acestei deportări au fost neacceptarea de către cazaci a noului „Regulament cu privire la servicul militar și de conducere obștească și economică” și rebeliunea cazacilor de rit vechi din 1874. În anul 1875 au fost deportați cazacii de pe Ural de rit vechi, iar doi ani mai târziu au urmat membrii familiilor lor. Credincioșii de rit vechi din Karakalpakstan reprezintă un grup etnic care este
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
Călătoriile se făceau de obicei pe jos, sau pentru cei mai bogați în palanchin, transportul cu căruța fiind interzis deoarece șogunii Tokugawa doreau să îngreuneze logistica unei eventuale rebeliuni a daimyō-ilor dacă s-ar fi îndreptat spre Edo. Transportul mărfurilor avea loc cu cai. Femeile nu aveau voie să călătorească singure, având obligația să fie acompaniate de bărbați. Inițial, de-a lungul traseului erau 53 de stații oficiale (numite
Tōkaidō () [Corola-website/Science/317187_a_318516]
-
acte de identitate și permise de călătorie. Se zice că cel mai strict control avea loc la "Hakone no seki", unde grănicerii căutau să prindă contrabandiștii de arme, sau femei care încercau să fugă.Ambele ar fi putut însemna o rebeliune a daimyō-ilor. Femeile daimyō-ilor din provincie erau obligate să stea la Edo ca prizoniere, în sistemul numit "sankin kōtai". Lățimea drumului, care era făcut dintr-un strat de pietriș sfărâmat peste care era nisip, era de cca 5,5 m.
Tōkaidō () [Corola-website/Science/317187_a_318516]
-
șleahtei și nesupunerea cazacilor au dus la izbucnirea la începutul secolului al XVII-lea a mai multor revolte căzăcești împotriva Uniunii statale polono-lituaniene. Refuzul polonezilor de a accepta cererea cazacilor pentru extinderea „registrului cazacilor” a fost scânteia care a aprins rebeliunea cu cel mai mare succes: Răscoala lui Hmelnițki (1648). Răscoala s-a adăugat la seria de evenimente catastrofice din istoria statului polono-lituanian cunoscută sub numele de „Potopul”, care a slăbit într-o măsură fără precedent uniunea și care a asigurat
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
pentru independența față de Uniunea statală polono-lituaniană s-au implicat după stabilirea alianței cu rușii în o serie de revolte împotriva Țaratului Rusiei. Cazacii doreau păstrarea privilegiilor și autonomiei lor. Cazacii zaporojeni conduși de Kost Hordiienko s-au alăturat în 1709 rebeliunii hatmanului Ivan Mazepa. Mazepa a fost un consilier și prieten apropiat al împăratului Petru cel Mare, dar s-a aliat cu regele Carol al XII-lea al Suediei împotriva suveranului său.I. După victoria din bătălia de la Poltava, Petru cel
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
a fost o rebeliune a cazacilor din Ucraina din 1648-1657 (1654) care s-a transformat într-un război de eliberare ucrainean de sub dominația poloneză. Sub conducerea lui hatmanului Bogdan Hmelnițki, cazacii zaporojeni, aliați cu tătarii din Crimeea și cu țărănimea locală, au luptat într-
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]