2,564 matches
-
instală în pragul ușii. Țâncii, cu mânecile prea lungi, numai bune de șters nasul, îl priveau fără nicio expresie. Din spatele lor, femeia cu capotul peticit îl urmări cu privirea, strângându-și reverele. Bărbatul, îmbrăcat cu aceeași pijama în dungi, stătea rezemat de perete și contempla rotocoa lele de fum ale țigării pe terminate. Maca se opri pentru o clipă în dreptul lui, bun prilej pentru acela să-l întrebe răstit : — N-ai o țigară ? De răspunsul la acea întrebare atârna parcă destinul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cale dispariția becului. Când flacăra brichetei îi arse degetele, o aruncă, suflându-și în mâini înciudat. Slavă Domnului, nu e totul pierdut. Încă se mai găsește câte ceva de furat. Bâjbâi după scaun și, negăsindu-l, se așeză direct pe podea, rezemat de perete. Întunericul fremăta, apoi se coagulă în mogâldețe care începură să-i danseze în jur. Privi, indiferent, jocul de umbre. Începeau să prindă contur, trăsăturile li se alungeau, când se întorceau una spre alta, le putea vedea profilurile, fruntea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o sticlă de plastic din cutia ținută ca portbagaj. Băgă un furtun subțire în rezervor, supse din el până simți gustul uleios, apoi puse furtunul la gura sticlei și ținu așa până ce firul de benzină se subție. Motocicleta rămase sleită, rezemată de zid. Privi peste poarta ferecată. Nici nu era nevoie de atâta fereală, curtea era pustie. Scutură lacătul, care se deschise, făcând lanțul să zuruie. Lămpile de pe pereți erau stinse, becurile se arseseră și nimeni nu mai catadicsise să le
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
voioasă, florile se adunară într-o singură pălălaie. Luă ghiveciul și-l puse pe biroul lui. Apoi privi flacăra, adunând imagini vechi. Multe din ceea ce trăiseră porneau și se întorceau lângă trunchiurile castanilor. Atunci se încumetă să scoată fotografia. O rezemă de cana în care, pe vremuri, pregăteau cafeaua cu fierbătorul, punând trei zile la rând apă peste același zaț. Flăcările făceau ochii să scânteieze și figurile să se miște. Simți o nesfârșită milă. Văzu, pe de o parte, chipurile acelea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
toată ascunsă sub covoare persane. Soba nu arăta nici ea ca oricare alta, ci asemeni celor bătrânești, cu două coloane și ornamentații baroce, însă construită în teracotă albă. Acum nefăcîndu-se foc, o mare icoană pe lemn a Sfântului Nicolae se rezema între coloane pe postamentul de sus. O curiozitate pentru neinițiat reprezenta într-un colț un vraf de chilimuri și covoare împăturite și întoarse pe dos, ca într-o prăvălie de anticărie. Mirosea în aer a cafea, dar și a ceva
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
atât de mare, încît ecourile comentau bătăile G. Călinescu esențiale precum pulverulența unui joc de ape țâșnitura centrală. - Minunat! șopti Gaittany. - Ioanide! sări deodată în sus Suflețel, cu mâinile prin părul zburlit. Uite-l pe Ioanide! Într-adevăr, acesta sta rezemat de canatul ușii și asculta. Când ultimul ecou se stinsese, veni la madam Valsamaky, îi luă mâna ceremonios, i-o sărută în vârful unghiilor, foarte vopsite, apoi se așeză simplu la masă și mușcă dintr-o smochină. - Sunt bune smochinele
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de velur roșu peste cristalele ferestrei și, cu pălăria pe cap, ieși în fundul curții. Aici, ziduri de doi metri înălțime despărțeau locuința lui de construcțiile laterale și din fund, ridicate tot de el, într-o parcelare. O scară scurtă ședea rezemată de un pom. G. Călinescu Ioanide nu ezită. O sprijini pe zidul din fund, dând într-o curte ce răspundea pe o stradă paralelă, se urcă sprinten pe ea, poposi puțin pe muchia zidului, care acolo era dublat de un
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
o mică convulsie a feței. Indispoziția, cu totul obscură, ar fi rămas ineficientă dacă Hagienuș, din servilitate, n-ar fi făcut a doua zi o vizită lui Pomponescu, într-un fel de prezentare înainte de evenimentul oficial. În biroul lui Pomponescu, rezemat de un raft de cărți, zărise un portret al acestuia, executat de Aslan și oferit prezumtivului ministru. Același Aslan vânduse ministerului un număr de tablouri prin mijlocirea lui Hagienuș, care primise un procent însemnat drept cadou. Tablourile erau mediocre și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
intre în cabinet, ca s-o consulte gratuit, promițîndu-i bomboane (avea borcane pline cu pastile de eucaliptol, mentă). În anticameră, cu desăvârșire goală (cu excepția a două scaune), fetița fu atrasă de un obiect inedit. De soba înaltă de teracotă era rezemat un violoncel. Ea întinse mâna în direcția lui. La ieșirea din cabinet, nu mai putu rezista ispitei și întrebă pe doctor ce este acel lucru de la sobă. Hergot, docil, îi răsuci instrumentul pe amândouă fețele, apoi, cu arcușul, făcu o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
bolovani, în satul în care ședea pietrarul, pe care-l găsiră fasonând piatră de construcție cu un ciocan greu, turtit la amândouă capetele. Mirosul muntenesc specific, amestecând emanațiile bradului și ale turmelor de oi, învioră pe arhitect. Stătu câteva minute rezemat de balustrada podului, privind la spumele apei. Podul se găsea în partea cea mai lată a văii, constituind centrul satului, ce se întindea de o parte și alta a râului și pe câteva râpe alăturate. După aceea însă, valea, luînd-o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
femeie mai mult slabă fugea în vârful picioarelor spre fundul coridorului. Desigur, privise în odaie pe gaura cheii. IV În biroul lui de la parter, Saferian, așezat pe scaun și înconjurat de patru bărbați în picioare, contempla un portret în ulei, rezemat în apropierea lor de speteaza unui scaun de paie ordinar. - Este un Ingres, nu mai încape îndoială, zise unul dintrecei patru, un bărbat cu părul roșcat, tăiat scurt, rotund la față și nas, părând un contabil. Nuanța tabac a hainelor
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
care biroul ordinar, de brad lustruit, al lui Saferian distona. Pe el se înșirau, paradoxal, câteva cupe pline de spițerii, piper negru, scorțișoară, ceai. O candelă proptită de un trepied de sârmă ardea în fața unei icoane bătute în argint și rezemate deasupra unei mari case de bani. Rămași singuri, cu excepția lui Demirgian, care intra și ieșea din odăile lăuntrice, însoțind oamenii cu sacii, Saferian și Rapig începură a vorbi armenește și amândoi arătau foarte preocupați, iar cel dintâi chiar trist. Încetul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
interior, regretând indiscreția lor, rușinîndu-se totdeodată de prezența subretei. - Nu trebuie să permiți, insistă absurd Mamy, să se publice astfel de articole. Și cu bastonul, infirma doamnă păru a bate în dușumea, deși intenția ei nu fusese decât a-l rezema mai solid de scaun. - Dragă, se scuză Pomponescu cât mai amabil, nu-i posibilsă mă amestec eu în treburile gazetelor. Ce rost are? Nu văd G. Călinescu nimic scandalos. Ioanide e un arhitect cunoscut, foarte (aci ministeriabilul căută un termen
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
vizită la madam Valsamaky-Farfara, care avea pretenția de a oferi un ceai, în realitate spre a vedea pe Ioana. Acolo, în salonul demodat și extravagant, cu fotolii de bambuc poleite, dădu ochii cu Ioanide, care, călare de-a-n-dărătelea pe un scaun, rezemat cu mâinile de spetează, privea insistent la Ioana, care fuma picior peste picior pe o canapea, părând a face mare caz de el. Arhitectul, puțin murdar de moloz pe haina de șantung albastru, construia o casă prin împrejurimi. La intrarea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
să cred. Pe unul din voi sau pe amândoi, nu-i exclus. Dar pentru ce? Ați făcut vreo faptă rea - crimă, furt? După câteva momente de proces interior, Pica izbucni într-un plâns convulsiv și căzu în genunchi, cu capul rezemat de genunchii lui Ioanide. Acesta o ridică pe canapea alături de sine și continuă a-și emite presupunerile calm și savant, în vreme ce cu mâna mângâia părul Pichii, desfășurat pe umărul său, pe care se culcase acum capul fetei. - Nu, tu n-
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
vă filează indivizii, ci pealtcineva. - Pe cine? Întrebă pierit Pica. - Pe acel domn Gavrilcea cu care ești... cu care suntețiprieteni. Nu-mi place acest domn. Îl socotesc capabil de crime. Pica își ridică fruntea de pe umărul lui Ioanide, rămânând totuși rezemată de brațul lui și, scuturîndu-și părul moale care-i cădea à zazzera spre gât, îndreptă ochii albaștri înlăcrimați: - Tată, ai o idee greșită. Gavrilcea nu-i în stare de crime. Dimpotrivă, are idei mari, e un om bun și curajos
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
o zi Ioanide socoti că e necesar să meargă însuși la oraș spre a alege o dată pentru totdeauna unele materiale asupra cărora oamenii nu puteau decide. Când trecu în căruță, i se păru că vede de cealaltă parte a apei, rezemat de parapet, pe Doru împreună cu câțiva oameni, flăcăi după toate aparențele, toți cu cizme. Nu mi-am închipuit ca acest băiat să fie așa de sociabil", gândi el. G. Călinescu În altă zi, fiind duminică, Ioanide fu poftit la masă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de cărți, mai toate îmbrăcate în pergament, erau puse vraf pe parchet lângă un perete, în schimb un dulap de nuc cu două coloane răsucite de lemn era plin cu cutii de alice și cartușiere. Trei puști de vânătoare erau rezemate de dulap, iar alături de perete spânzura o autentică archebuză. În odaie era o canapea vetustă, trasă mai lângă sobă, și o masă rotundă de nuc în mijloc, neînvelită cu nimic, pe care tronau vreo trei roate mari de floarea-soarelui uscate
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Cu ce-o fi, cuțit de vînătoare..." "Fi donc! Cuțit de vînătoare! Numai apașii uzează de cuțite." "O armă de foc, revolver." "Exclus, te descalifici, revolverul e arma predilectă de autoexterminare a gradelor inferioare." "Atunci ce?" "Pușcă de vânătoare. O rezemi așa de piept, și poc! E delicios." Și Hangerliu îi prezintă armele sale, îndemnînd ingenuu: "Ia-o pe asta, pe cinstea mea. C'est formidable!" Așadar, Hangerliu nu intuia torturile infernale ale pusilanimului Suflețel, se gândi că a-i smulge
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
că nu l-am văzut niciodată pe Pomponescu făcând cruce!"), cu atât mai plăcut surprinzător cu cât ateismul a început să se întindă printre bătrâni. ("Așa e!" s-ar fi strigat în sală, după gazeta favorabilă.) Patria noastră s-a rezemat în trecut pe așezământul Bisericii, adevărata păstrătoare a tradiției noastre, încît după mine și de aci înainte ideea de Stat rămâne împletită cu aceea de Biserică, și de aceea am primit cu mulțumire însărcinarea de a face planurile Catedralei Neamului
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
un G. Călinescu târziu, servitoarea îi puse alături o ceașcă de ceai, care rămase acolo până se răci. După aceea, descoperind-o, Ioanide bău ceaiul rece. La trei noaptea arhitectul încă mai ședea în fața biroului, privind fotografia Pichii, cu capul rezemat în palmă. Apoi se duse în odaia lui și se culcă îmbrăcat. A doua zi sosiră telegrame de condoleanțe de la Gaittany și Pomponescu. Câteva zile atmosfera casei lui Ioanide fu apăsătoare, apoi atât Ioanide, cât și madam Ioanide părură mai
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
un tovarăș al lui Gavrilcea îi apăra spatele din alt cavou, încît ar fi fost riscat să se așeze între două focuri înainte de a izola perfect cavoul Hagienuș. Gavrilcea chemă în șoaptă pe Pica din obscuritatea în care aceasta ședea, rezemată de zid, într-o emoție mută, greu de clasificat (sentiment greșit de sublimitate? frică?), și întinzîndu-i mâna îi dădu instrucțiuni: - Stai aici fără să te miști până se apropie agenții. Atuncistrigă-le să nu tragă. Spune-le că te-am sfătuit
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
domnul Smărăndache? . - Eu cred că în jurul Mediteranei, în Grecia, Sicilia (care e posibil să se despartă de Italia), în Spania. Aci tradiția individualistă greco-latină e mai puternică. . Saferian chemă pe Demirgian și-i arătă cu lacrimi în ochi niște icoane rezemate de perete. . - Să vinzi din icoanele astea, lucru rar, artă orientală, să nu le dai pe nimic, mai bine cadou! Pe încetul, odăile lui Saferian se goliră de covoare, icoane, șaluri, mobile încrustate cu sidef, dușumelele rămaseră nude, pereții aproape
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
se ghicea jocul teatral. Scena mecanizase, transformând în reflexe, viața emotivă a Ioanei. Un gest îndeosebi șocă pe Pomponescu. Cum exministrul ședea pe o margine a sofalei, cu un picior încovoiat sub sine, Indolenta se întinsese pe spate și-și rezemase capul de trupul lui Pomponescu. Sofaua fiind îngustă, un picior al Indolentei atârna jos, și genunchiul dezgolindu-se, spectacolul din punct de vedere plastic era destul de grațios. Chiar ideea de a sta astfel în tăcere, îndesați unul într-altul, într-
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
în picioare prin saloane, Pomponescu, neavând ce face, se plimba prin odăile ale căror lustruri erau feeric aprinse fără nevoie și se oprea de multe ori în fața rafturilor de cărți din birou, de unde scotea cîte-un volum, pe care îl răsfoia rezemat de dulap. Se purta ca și când în jurul său ar fi fost grupuri mari de persoane, și el, în toiul conversației, ar fi mânuit volumul numai spre a găsi un amănunt util discuției. În fine, scotea o țigară (fuma foarte rar) și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]