4,067 matches
-
vrea „minunea cuvântului nou”, miracolul expresiei inedite, care să comunice un mesaj sufletesc în autenticitatea lui. Comunicarea interumană presupune convenții, nu se poate vorbi altfel, însă convențiile se cer primenite; atât în viață, cât și în artă. Formele artistice „se rod”; în consecință, e necesar să fie înlocuite. Se vor „roade” și cele puse în locul lor. De aici, obligativitatea pentru artist de a căuta mereu alte forme. Formele noi par absurde, la început, “ilogice”. Până la urmă sunt consacrate, „academizate” și devine
CONSTRUCTIVISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286389_a_287718]
-
grupurilor de personaje, patrupedele și păsările. Cel de al treilea element al triadei, menit să întrețină conflictul între cele două tabere, este Țara Peștilor (Curtea otomană), dominată de Cetatea Epithimiei (lăcomiei). Descrierea acestei cetăți, strălucitoare în arhitectura ei monumentală, dar roasă pe dinăuntru de boala foamei de aur și minată de corupție, propune o foarte interesantă perspectivă de receptare a episodului ca antiutopie. În rândul întâi al grupului patrupedelor stau animale feroce: Pardosul, Lupul, Ursul, Vulpea, Șacalul ș.a., în timp ce păsările sunt
CANTEMIR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286073_a_287402]
-
cum spunea Charlotte. Un alt rănit se plângea, cât era ziua de lungă, afirmând că, sub ghips, piciorul îl mânca îngrozitor. Se răsucea, scărpina carapacea albă ca și cum unghiile i-ar fi putut pătrunde până la rană. „Scoateți-l, implora el. Mă roade. Scoateți-l, sau îl sparg eu cu un cuțit!” Medicul-șef, care nu lăsa din mână bisturiul douăsprezece ore pe zi, nici nu voia să audă, crezând că are de-a face cu un văicăreț. „Samovarele nu se plâng niciodată
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
SCENA I SAS (intră) Așadar azi e ziua când și-a citi diata. De zece luni veninul mereu îi curge-n vine, Dar, tare în oțele, de zece luni trăiește... Încet se uscă-asemeni vânjosului stejar {EminescuOpVIII 70} Pe care-l roade cariul... dar cariul lucră-ncet, El trebui să pătrundă în orice-ncheietură, În dreapta și în stânga, în inimă, -n rărunchi, Pîn' ce-n sfârșit... (face mișcarea căderii) Sfârșitul prea mult, prea mult îmi ține. Nu-i vorba, ani de zile lucrez
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
întronați în tronuri de aramă arse în foc... A venit timpul unde nu mai cunoșteai inime regale sub zdreanța cerșitorului, unde Dumnezeu își închidea și-și întorcea fața, căci nepoții regilor, flămânzi și criminali, plăteau pe rug mândria lor și rodeau de foame brațele lor proprii. O! ei purtau coroane de aur, noi juguri de lemn uscat, ei purpură, noi zdrențe!... Și de ce? Pentru că fiecare din noi a zis, ca M[ăria] Ta! "Ce putem? Sîntem slabi! Moldova-i mică! Poporu-i
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Ce ochi veghează umed?... Ce sânge se frămîntă?... {EminescuOpVIII 259} Ce suflet țipă-n doliu?... Ce liră jalnic cîntă?... Sunt eu!... Privesc trecutul, o marmură barbară, Pe ea-i gravată aspru ursita-ne amară, Și când văd viitorul cu norii roși de sânge Atunci sufletu-mi geme și inima-mi se frânge. Decis-ai oare, Doamne, ca în etern să fie Romînu-n lanțuri crude... și searbăda sclavie Să-nfigă ochii aspri... cu-al lacrimei tipar Să brazde pe-a lui față
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
zeilor din cerul sfânt. Mori mai bine și, mormântul deschizîndu-l cu-a ta mână, O icoană luminoasă pe-a ta urm-o să rămână Despre nobila-ți ființă acelor ce te-au iubit. BOMILKAR (cătră LAIS) A făcut efect! Își roade barba. Ochiu-i strălucit!.... LAIS (lui CHALKIDIAS) Am știut întotdeauna cumcă nu ești un fricos. BOMILKAR (frecîndu-și mînile, aparte) Bun băiat... De-acum desigur moare, mie spre folos. CHALKIDIAS Totuși... când gândesc la moarte mă pătrunde un îngheț. BOMILKAR De păstrezi
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Cel mai mare om de pe fața pământului. Ce mare și valoros rege cutare! Ce viteaz general cutare! Ce escelent ministru cutare și cutare! Deodată începură să ploaie dublonii de aur. Atunci autorii nu mai scriseră istorie ci panegirice, poeții își rodeau unghiile ca s-ajungă la pâine. Nimeni care să fi îndrăznit să zică contrariul. Din contra, toți strigau pe-ntrecute: Uriașul! Marele, cel mai mare uriaș! Căci fiecare spera slujbă și tain. Dar în sine își zicea fiecare: Ce minciună a
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ureche această coeziune și de-a estrăda sufletului deja prin asta impresiunea și imaginea. Humboldt citează ca esemple flagrante espresiunile [a]sta [ (stehen) ], [statornic] (statig), aspru [(starr)], cari nasc în noi imaginea compactului (Festen), după aceea vorbele nu [(nicht)], a roade (nagen), invidie (pismă, zavistie) (Neid), cari produc impresiunea unei demarcări acute. Astfel simbolizează vorbele următoare, cari toate se-ncep cu-același sunet, o mișcare nesigură, fără lege, mișcare care-și are purtătorul ei în litera w (Wolke, Wind, wehen, wirren
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
dar aceasta mai mult pentru că în clădiri proaspete clocesc și lucrează mai în dragă voie si pentru că ele nu prezintă moliilor de ceară - un periculos inamic al albinelor - ascunzători impenetrabile; căci tocmai prin pelițele de libele, pe cari albinele le rod foarte greu, ele pierd în urmă stăpânirea peste locuințe și produsele lor. În chilioara regală se află, după ieșirea tinerei princese, asemenea o mică cămășuță, dar care n-acopere decât pe jumătate șoldurile proprietarei; e de-o coloare mai deschisă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
suflet și fuge de sine însuși prin toate distracțiile pe care și le caută și cu care se amăgește, crezând că-și va acoperi rana ascunsă, dorind astfel să fie prieten cu sine, însă împotriva sa însuși. E rana ce roade sănătatea vieții individuale și a celei sociale, aducând multitudinea de catastrofe. Oricât ar vrea omul să ducă o viață pur simțuală, rezumându-se la trăirea ei doar la nivel animalic, totuși ceva arde în adâncurile inimii lui, înăbușit, dar arde
Ispitele şi păcatele în învăţătura Părinţilor filocalici by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/148_a_262]
-
atunci cu colinda” (44, pp. 56-57). Credințele oltenești culese la sfârșitul secolului al XIX-lea sunt formal diferite, dar esențial analoage. Actul ritual al colindatului mântuie Cosmosul într-un moment de criză : „Pământul este așezat pe un stâlp și [...] Iuda roade continuu la acel stâlp ca să doboare pământul, însă nu poate, deoarece în fiecare an iese să vadă colindătorii și, până la înapoierea sa, stâlpul se face la loc” (8, p. 73). Sau într-o altă for- mulare, mai semnificativă : „Pământul e
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
doboare pământul, însă nu poate, deoarece în fiecare an iese să vadă colindătorii și, până la înapoierea sa, stâlpul se face la loc” (8, p. 73). Sau într-o altă for- mulare, mai semnificativă : „Pământul e așezat pe doi stâlpi, [...] diavolul roade veșnic la ei și când vede Colinda (bățul frumos) de la Crăciun, până să-l privească, Dumnezeu aruncă fier în rosătura stâlpului și diavolul roade până la Paști, când vede ouă roșii și, până să le privească, Dumnezeu iar aruncă fier acolo
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
73). Sau într-o altă for- mulare, mai semnificativă : „Pământul e așezat pe doi stâlpi, [...] diavolul roade veșnic la ei și când vede Colinda (bățul frumos) de la Crăciun, până să-l privească, Dumnezeu aruncă fier în rosătura stâlpului și diavolul roade până la Paști, când vede ouă roșii și, până să le privească, Dumnezeu iar aruncă fier acolo unde el a ros și astfel îl amână, că niciodată nu mai isprăvește de ros. De aceea nu se scufundă pământul” (8, p. 73
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
și când vede Colinda (bățul frumos) de la Crăciun, până să-l privească, Dumnezeu aruncă fier în rosătura stâlpului și diavolul roade până la Paști, când vede ouă roșii și, până să le privească, Dumnezeu iar aruncă fier acolo unde el a ros și astfel îl amână, că niciodată nu mai isprăvește de ros. De aceea nu se scufundă pământul” (8, p. 73). Credințele citate mai sus sunt relevante. Ele definesc unele dintre coordonatele mentalității populare românești referitoare la actul ritual al colindatului
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
privească, Dumnezeu aruncă fier în rosătura stâlpului și diavolul roade până la Paști, când vede ouă roșii și, până să le privească, Dumnezeu iar aruncă fier acolo unde el a ros și astfel îl amână, că niciodată nu mai isprăvește de ros. De aceea nu se scufundă pământul” (8, p. 73). Credințele citate mai sus sunt relevante. Ele definesc unele dintre coordonatele mentalității populare românești referitoare la actul ritual al colindatului : 1. colinda relatează o dramă cosmică în chiar momentul producerii ei
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
de credințe nu sunt singulare în sud-estul Europei. În Grecia, de exemplu, se credea că demonii htonieni (Callicanțari) bântuie așezările omenești timp de 12 zile, între Crăciun și Bobotează. „Este vremea când ei ies la suprafața pământului, încetând să mai roadă arborele lumii, care tocmai acum este pe punctul să se prăbușească și care se poate reface grație acestui fapt” (11). Aceste 12 „zile cosmogonice” (71, p. 121) corespund simbolic celor 12 luni ale anului, dar această perioadă nu face parte
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
d-adormit, Sub un măr mândru ’nflorit. Scoală, Doamne, nu dormi, Că de când ai adormit, Iarba verde te-a-ngrădit, Florile te-or cotropit Și lumea s-o păgânit. Suduie fecior pe tată Și mamele-și fac păcate. D-atunci nu-i rod în bucate, Nici nu-i grâu, nici nu-i secară, Numai neghinioară goală (46, p. 75 ; vezi și 80). Merită să deschid aici o paranteză. Pornind de la imagini mito-poetice similare, frecvente în „colindele vânătorești” („Găsi-mi leul d-adormit/ Sub
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
55, p. 116) sau pădure „neumblată” („Unde om nu locuiește,/ Nici nu-i urmă de secure” - 56, p. 474). Dimpotrivă, somnul lui Dumnezeu, de exemplu, este invers proporțional cu creșterea vegetației utile : Că de când ai adormit, [...] D-atunci nu-i rod în bucate, Nici nu-i grâu, nici nu-i secară, Numai neghinioară goală (91). Mai mult decât atât, o ambiguitate fertilă planează asupra imaginii. Somnul personajului este cauza creșterii excesive a vege- tației „inutile” („Că de când ai adormit/ Iarba verde
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Iuda este un arhaic demon malefic, al cărui unic rost este distrugerea lumii. În folclorul mitic românesc, el este făcut răs- punzător pentru cutremurele de pământ, pentru boli, pentru furtunile și grindinele care distrug recoltele (94). El este cel care roade furcile (arborele) pe care se sprijină pământul, el este cel care ciclic fură (devorează) astrele și însemnele divine ale ordinii cosmice și tot el este cel care, „la vremea de apoi”, va distruge complet lumea prin potop de apă sau
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
eroul nu are cu ce să-și meșterească „talpa luntrii”. În căutarea unui copac adecvat pleacă zeul arborilor și al vege- tației, Pellervoinen, înarmat cu un „topor de aur” (unealtă consa- crată). Plopul îl refuză, pentru că viermele i- ar fi ros rădăcina, iar pinul, pentru că în vârful lui ar fi croncănit corbul. În fine, după lungi căutări, este ales un stejar în jurul coroanei căruia s-au rotit soarele și luna (arbore cosmic) și în crengile căruia și-a făcut sălaș și
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
dintr-o baladă culeasă de Vasile Alecsandri : Sub cel păr mare din sat Zace Donciul pe un pat ; Nouă ani și giumătate De când zace el pe spate ! Pe de-o parte carnea-i cade, Pe de alta v[i]ermii-l roade El se roagă tot mereu Să-l sloboază Dumnezeu (133). Când bolnavul moare la poalele copacului consacrat, sufletul lui găsește cu ușurință „scara-copac” pe care se urcă la cer (vezi infra, subcapitolul „Paltinul funerar”). Uneori, el este chiar îngro pat
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Sub deviza mens sana in corpore sano, preotul zalmoxian Deceneu (sprijinit de preotul creștin-ortodox Coman) a tăiat vița-de-vie pentru a eradica alcoolismul și desfrâul sexual în rândul bravului popor geto-dac. Alcoolismul - scria Ioan Coman - era una dintre plăgile nefericite care rodeau vigoarea poporului get. [...] Vindecarea de acest viciu echivalează cu una dintre cele mai splendide victorii repurtate asupra sufletului omenesc. [...] Acolo unde marele preot [Deceneu] a avut de luptat contra alcoolismului, a trebuit fatal să se întâl- nească cu meteahna cealaltă
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
uni, pentru a căuta soluțiunea cea mai practică și mai patriotică totodată. Degeaba foaia guvernamentală încearcă a ne face pe noi românii mai rai decum suntem; în fundul inimei, de câte ori e vorba de interesele țării, ne putem uni, adesea chiar și roși cu albi și albi cu roși. Daca pe d-nii ce ne-au guvernat șase ani de-a rândul nu i-ar fi mâncat sărăcia în opoziție și nu s-ar fi prea îndulcit de foloasele materiale ale puterii, nici când
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
alții al căror număr nu mai are sfârșit. Asta e buba, onorabilă tagmă! În generația întîia erați unde v-a găsit Ypsilant al d-voastră, la coada trăsurilor, și-n generația a doua toți boieri, toți scoși din cutie, toți rozând pita lui Vodă cum vine vorba, și toți nemuncind nimic, nepricepîndu-vă la nimic, toți având o singură prăvălie și un singur negoț, prăvălia principiilor ponosite și spălate 'n șapte ape, negoțul vorbelor goale din cari nici paserile n-au cu
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]