4,056 matches
-
Thomas. P. e un spirit clasicist care, nu o dată, se sfiește de propriile preferințe literare și caută să le estompeze printr-o proclamare a adeziunii totale la doctrinele moderne. De altminteri, e o perioadă față de care manifestă o reticență vădită - romantismul. Ciudată atitudine a celui care, alături de Lucian Blaga, O.W. Cisek, Tudor Vianu, Petre Andrei, aduce înaintea conștiinței literare românești exemplul expresionismului, al acestui „romantism al secolului XX”, cum aveau să îl numească atâția comentatori. În prezentarea lui, romantismul englez
PROTOPOPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289047_a_290376]
-
totale la doctrinele moderne. De altminteri, e o perioadă față de care manifestă o reticență vădită - romantismul. Ciudată atitudine a celui care, alături de Lucian Blaga, O.W. Cisek, Tudor Vianu, Petre Andrei, aduce înaintea conștiinței literare românești exemplul expresionismului, al acestui „romantism al secolului XX”, cum aveau să îl numească atâția comentatori. În prezentarea lui, romantismul englez e prețuit pentru formele echilibrate, de felul celor din poezia lui James Thomson sau William Wordsworth, puse aproape întotdeauna în opoziție cu cele ale liricii
PROTOPOPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289047_a_290376]
-
vădită - romantismul. Ciudată atitudine a celui care, alături de Lucian Blaga, O.W. Cisek, Tudor Vianu, Petre Andrei, aduce înaintea conștiinței literare românești exemplul expresionismului, al acestui „romantism al secolului XX”, cum aveau să îl numească atâția comentatori. În prezentarea lui, romantismul englez e prețuit pentru formele echilibrate, de felul celor din poezia lui James Thomson sau William Wordsworth, puse aproape întotdeauna în opoziție cu cele ale liricii lui Byron și, într-o anumită măsură, a lui Shelley. E adevărat că, în
PROTOPOPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289047_a_290376]
-
latină a culturei engleze, Cernăuți, 1923; Un Classique moderne: William Congreve, pref. Louis Cazamian, Paris, 1924; Caracterul de rasă al literaturii engleze, Cernăuți, 1925; William Congreve. Prose, Miscellanies, and Letters, București, 1925; Pagini engleze, București, 1925; Iarmarocul metehnelor, București, [1932]; Romantismul englez, București, 1932; Condamnații la castitate, București, 1933; Fenomenul englez, București, 1936; Fortul 13, București, [1936]; Tigrii, I-II, pref. Paul Zarifopol, București, 1937; Curs de engleză. Romanul englez, București, 1945-1946; Curs de engleză. Shakespeare, București, 1945-1946; Gramatica vie a
PROTOPOPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289047_a_290376]
-
e însă fluctuantă, sfera semantică nefiind riguros delimitată până astăzi. Și tendința de subestimare persistă. În Histoire de la littérature française (1894) Gustave Lanson pomenește de r. doar într-un paragraf din capitolul Le Roman romantique, consacrat trecerii, prin Balzac, de la romantism la noul curent. Rezervă, în schimb, naturalismului, înscris între 1850 și 1890, un capitol amplu, în care plasează parțial pe Gustave Flaubert („între romantism și naturalism”), integral pe Émile Zola, frații Goncourt, Alphonse Daudet, Guy de Maupassant. În Histoire ilustrée
REALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289156_a_290485]
-
de r. doar într-un paragraf din capitolul Le Roman romantique, consacrat trecerii, prin Balzac, de la romantism la noul curent. Rezervă, în schimb, naturalismului, înscris între 1850 și 1890, un capitol amplu, în care plasează parțial pe Gustave Flaubert („între romantism și naturalism”), integral pe Émile Zola, frații Goncourt, Alphonse Daudet, Guy de Maupassant. În Histoire ilustrée de la littérature française (1923-1924), elaborată sub direcția lui Albert Bédier și Paul Hazard, apar ca realiști Flaubert și frații Goncourt, în timp ce Balzac și Stendhal
REALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289156_a_290485]
-
Guy de Maupassant. În Histoire ilustrée de la littérature française (1923-1924), elaborată sub direcția lui Albert Bédier și Paul Hazard, apar ca realiști Flaubert și frații Goncourt, în timp ce Balzac și Stendhal sunt trecuți printre romantici, împreună cu George Sand. Tot sub umbrela romantismului sunt așezați Stendhal și Balzac de către Albert Thibaudet care, distingând în r. două aspecte, popular și burghez, îl identifică pe primul la Champfleury, Murger, Duranty, pe al doilea la frații Goncourt. Aproximativ aceeași clasificare apare la Gaëtan Picon, cu deosebirea
REALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289156_a_290485]
-
caractere ce vor individualiza, la timpul lor, stilul realist și, cu specificările și rezervele de rigoare, se poate vorbi de un r. primitiv, preistoric, oriental, greco-latin, medieval, cu atât mai mult de un r. al Renașterii, al clasicismului și al romantismului. Promotorii mișcării romantice franceze de la mijlocul secolului al XIX-lea își revendicau ca precursori, între alții, pe Scarron, Diderot, Balzac, Stendhal, Dickens. Totuși, atributele existenței reale, obiective se revelează cu putere deosebită începând din Renaștere. Marele r., în sens tipologic
REALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289156_a_290485]
-
scrieri ale lui Anton Pann, în proza lui C. Negruzzi, a lui G. Sion, a lui Grigore H. Grandea, în amintirile lui Grigore Lăcusteanu. La Nicolae Filimon, în Slujnicarii și mai ales în Ciocoii vechi și noi, r. coexistă cu romantismul, fiind însă preponderent. Un viguros r. include clasicismul de tip folcloric al lui Ion Creangă. Eminamente realiste sunt creația dramatică și proza scurtă al lui I.L. Caragiale, modelate de marele clasicism. În secolul al XX-lea r. e cultivat de
REALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289156_a_290485]
-
azi mai tristă e grădina.../ E vina toamnei sau a mea e vina?/ Cum stăm tăcuți alături amândoi,/ O altă toamnă plânge parcă-n noi....” (Toamna). De altfel, în poemele de după 1920 simbolismul se va vărsa tot mai mult în romantism și parnasianism. Poetul cutreieră parcul din Versailles admirând statuile, se adresează lui Iupiter, lui Satan, Regelui Soare, Mariei Antoaneta, umblă „pe drumul gândului”, înalță imn nopții, semnalează o amforă, un „vas de bronz”, un satir, o statuie a Afroditei, descrie
MOSOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288260_a_289589]
-
constituie ca o apropiere lentă, minuțioasă de miezul ei teoretic, constând în ștergerea prejudecății antinomiei pe care mai vechea teorie literară europeană a așezat-o între „logosul mimetic” și „logosul narcisic”. Paradigma primului se suprapune peste conceptele de clasicism și romantism (în acest din urmă caz ar fi vorba despre o mimeză profund subiectivă și fundamentată metafizic), iar a celui de-al doilea presupune un sector literar întins de la postromantism la Noul (nou) Roman, atent la punerea în abis a codului
MORARU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288245_a_289574]
-
Sarajevo (1968), Premiul Uniunii Scriitorilor (1973, 1977) ș.a. În cazul lui M., biografia interioară nu se confundă cu bibliografia. Nu învolburarea grandilocventă a începutului, ci ambiguitatea agresivă, autoscopică a maturității determină realitatea de profunzime a scriitorului. Cântecul lui Philipp Müller, Romantism (1956), Casa cu ferestre argintii (1959), Visele de dimineață (1961), Unde e orașul de argint? (1965) sunt cărți analizabile sociologic și prea puțin estetic, cu toate că sunt departe de multe din aberațiile propagandistice ale epocii. Eroismul programatic, triumfalismul și idilismul revoluționar
MUGUR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288267_a_289596]
-
miturilor, ca mulți dintre colegii lui de generație. O parte din semnificația gravă a mitului se salvează și această parte este cea care se vede, până la urmă, în poemele tremurate, tremurătoare... EUGEN SIMION SCRIERI: Cântecul lui Philipp Müller, București, 1953; Romantism, cu un portret de Constantin Piliuță, București, 1956; Casa cu ferestre argintii, București, 1959; Rilă Iepurilă și cărăbușul cu aripioare de aur (în colaborare), București, 1960; Visele de dimineață, București, 1961; Serile din sectorul Nord, București, 1964; Unde e orașul
MUGUR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288267_a_289596]
-
act, Sergentul Soare (1938), și Cântecul străjerilor (1939). Anunțate în mai multe rânduri, volumul Covoare basarabene și romanul Cetatea moartă nu au mai apărut. Versurile de început ale lui M. par să refacă îndeaproape evoluția liricii maestrului său, Al. Macedonski. Romantismul „decadenților” și parnasianismul se împletesc astfel în Anacreontica („Lângă lotusul albastru/ Poartă amforele pline,/ Astă seară beau cu tine/ Din pocale de- alabastru/ Cercuite cu argint/ Vinul negru de Corint”), în Seară albastră, Noaptea amorului sau în Noaptea patimilor. Cu
MUNTEANU-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288297_a_289626]
-
istorismul clasic” prin prisma lui René Étiemble și propune o abordare aprofundată a „influenței”. Este, între altele, fundamentul exegezei Eminescu și intertextul romantic (1990), contribuție importantă la definirea caracteristicilor romantice ale operei poetului român și totodată a raporturilor acesteia cu romantismul francez. Exegeta exemplifică cele două aspecte făcând o amplă paralelă între Eminescu și Gérard de Nerval, ambii situați într-o rețea literară specific romantică. Raportarea la context și la avantext constituie unul din principiile studiului, în tentativa de a afla
MURESANU IONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288309_a_289638]
-
și în istețime, în competiție homerică cu prostia. Alte contribuții exegetice se referă la cultura și filosofia povestitorului, la aspectul de bildungsroman al unor narațiuni, la metafora (centrală) a drumului și la motivul lumii ca spectacol, la lirism și la romantismul subiacent al întregii opere. Unele afirmații sunt excesive și extravagante (Creangă ar fi „unul dintre ctitorii prozei de analiză”), iar polemismul nu se justifică întotdeauna. Istoria literaturii române este o lucrare fundamentală, conținând binevenite schimbări de accent. La capitolul despre
MUNTEANU-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288294_a_289623]
-
afirmarea spiritului critic determină predominanța sistemelor practice, cu funcții educaționale, adică morala și pedagogia, în dauna celor metafizice, în estetica iluministă M. surprinde absența unor concepții autonome originale, aici vechile poetici clasiciste, mai stăruitor solicitate, coexistând cu cele care vestesc romantismul. Aflate sub zodia rațiunii, luându-și natura drept model suprem și echivalând frumosul artistic, binele și adevărul, artele și literele iluministe sporesc rolul ficțiunii moderne, iar viziunea raționalizatoare cedează teren în favoarea imaginației moderne. Critica literară e doar normativă în iluminism
MUNTEANU-14. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288298_a_289627]
-
XVII-lea, I-III, București, 1981-1985; La Civilisation des livres. Littérature roumaine, littérature européenne, București, 1986; Preludii la o poetică a antiromanului, București, 1995; O viață trăită, o viață visată, București, 1996; Introducere în literatura europeană, București, 1996; Iluminismul și romantismul european, București, 1998; Școala Ardeleană, București, 1998; Literatura europeană modernă, Timișoara, 2000. Repere bibliografice: Edgar Papu, „Bertolt Brecht”, GL, 1966, 37; Adrian Marino, Noul Roman sub acuzație, CRC, 1968, 32; Marcel Duță, Farsa tragică, RITL, 1971, 4; Marian Papahagi, „Noul
MUNTEANU-14. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288298_a_289627]
-
coerentă de ansamblu, M. pune clasicismul francez în relație cu spiritul cartezian năzuind spre claritate, echilibru și construcție riguroasă, personaje tipice fiind sesizabile în literatura lui Corneille, Racine, La Bruyère, Regnard ș.a. Sunt luați în discuție și câțiva reprezentanți ai romantismului (Rousseau, Benjamin Constant, Alfred de Vigny) tocmai spre a se vedea mai bine diferența de metodă, ultimul scriitor avut în vedere fiind Jean Giraudoux, un fel de „vizionar al purității”, la care modernitatea e pe deplin triumfătoare. Lucrarea care îl
MUNTEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288285_a_289614]
-
o lungă perioadă de tăcere, în 1935 reapare în „Adevărul” cu Amintiri, o suită de însemnări cu valoare de document pentru istoria mișcării socialiste românești. Pentru N., finalitatea instructivă și educativă a literaturii este esențială. Așa se explică inaderența la romantism, privit ca o orientare generatoare de iluzii și artificialitate, dar și admirația față de naturalism, recomandat pentru interesul, important în ordine ideologică, pe care îl acordă mediilor sociale noi (Ce scriem!). Opțiune destul de laxă, de vreme ce „metoda experimentală” este înlocuită de umanitarism
NADEJDE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288345_a_289674]
-
Don Juan, de pildă. Exegeza este împlinită prin schițarea reperelor unei viziuni integrale a fenomenului la noi, deși spiritul românesc nu este baroc prin natura sa. La fel va proceda autorul și în Existența romantică (1980), o „schiță morfologică a romantismului”, în care se reformulează componentele de profunzime ale structurii și ipostazele ontic-romantice (visul, mitul, muzica, ruinele, călătoria, folclorul, ocultismul și temnița) la nivelul formelor deschise de viață și de artă. Dialectica lor de-a lungul timpului, studiată în Călătoriile Renașterii
PAPU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288683_a_290012]
-
deschise de viață și de artă. Dialectica lor de-a lungul timpului, studiată în Călătoriile Renașterii și noi structuri literare și în Barocul ca tip de existență, se continuă sugestiv în această lucrare. Aluziile frecvente la scriitorii români integrează în romantism și fenomenul autohton, ale cărui trăsături distinctive sunt evidențiate succint într-un capitol special. De altfel, literatura universală și fundalul culturii slujesc de multe ori ca planuri de referință pentru interpretarea creației autohtone. Din luminile veacului proiectează comparatist scriitori români
PAPU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288683_a_290012]
-
lui Eminescu, București, 1971; Între Alpi și Marea Nordului, București, 1973; Arta și umanul, București, 1974; Barocul ca tip de existență, I-II, București, 1977; Din clasicii noștri. Contribuții la ideea unui protocronism românesc, București, 1977; Existența romantică. Schiță morfologică a romantismului, București, 1980; Orizonturi la început de veac, București, 1982; Motive literare românești, București, 1983; Apolo sau Ontologia clasicismului, București, 1985; Despre stiluri, București, 1986; Lumini perene. Retrospecții asupra unor clasici români, București, 1989; Excurs prin literatura lumii, București, 1990; Scriitori-filosofi
PAPU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288683_a_290012]
-
sau pe Ilarie Voronca, dar un Ilarie Voronca organizat”, plasându-l, ca și G. Călinescu, în descendență ermetică și balcanică. Poezia fantezistă, cu peisagiile ei livrești și oceanice, face bună vecinătate cu un Isarlâk legendar - chiar acest legendar, în haina romantismului desuet, alunecând spre fantazare și spre irealitatea suprarealistă. Împrumutat de la Baudelaire (din care P. a și tradus), viermele ironiei - al deziluzionării, al lucidității în cele din urmă - subminează sentimentalitatea, conferind nota proprie: un fel de tristețe, de conștiință nefericită, atotprezentă
PAVELESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288738_a_290067]
-
raportul biografie - creație, influențe etc.), dar mai ales prin investigarea ei din interior, analiza urmând fiecare din genurile ilustrate de scriitor. Îmbinând demersul istorico-literar cu critica analitică, exegetul consacră trei lucrări ample lui Mihai Eminescu. Cea dintâi este Eminescu. Originile romantismului (1983), o lucrare ambițioasă, care își propune să epuizeze semnificațiile personalității creatoare eminesciene, așezând-o în context universal. Adept al metodei genetice de factură ideologică, P. cercetează sursele autohtone și străine care au fertilizat gândirea eminesciană. Aceeași metodă este utilizată
PETRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288792_a_290121]