1,867 matches
-
și ultimul văl de pudoare. E adevărat că îl definim lipsit de pudoare pe cel care nu are și nu arată nici o rușine sau reținere în a se comporta în mod incorect și necinstit; mai generic, cine nu se mai rușinează de ceea ce spune sau face. Nu mai sunt obstacole. De aici senzația că oamenilor corupți le merge mereu bine, că reușesc să „apară cinstiți”, „deoarece experiența spune că aceste atitudini produc rezultate bune”. De aici derivă caracterul „triumfalist” al celui
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
că nu se mai putea mișca fără să fie dus [de altcineva]. În timpul infirmității sale, a avut onoarea de a fi vizitat de fratele Giordano, de sfântă amintire, maestru general al Ordinului Predicatorilor, care a spus: «Frate, să nu te rușinezi chiar dacă Tatăl Domnului Isus Cristos te trage la el doar de un picior». Așadar, după ce a stat atât de mult timp întins într-o chilie, în care nu putea să asculte liturghia - frații nu celebrau încă în convent, ci se
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
Cheamă-l pe fratele Iacob din Pavia, pe fratele Avanzio, pe cutare și cutare. Ia zece părți! Acesta este cântecul gâștei». Cei care fuseseră invitați de Adonia (cf. 1Rg 1,41) au rămas descumpăniți auzind aceste cuvinte și s-au rușinat, iar tulburarea guardianului nu a fost mai mică; prin urmare, i-a spus ministrului: «Părinte, eu îi invitam pe aceștia să vă țină companie pentru a vă onora, din moment ce mi se par cei mai demni». Dar ministrul i-a răspuns
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
și m-a Întrebat: „Doriți să cumpărați niște oale și tigăi?”. Eu stăteam cu receptorul la ureche, semn destul de evident, credeam eu, că sunt ocupat. „Uite ce e”, i-am răspuns, „sunt În mijlocul unei convorbiri importante”. Omul a părut puțin rușinat și a Împăturit iute hârtia. Mi-am Închipuit că pleacă și am rămas oarecum surprins Ă ca să nu spun iritat Ă să văd că se duce până la ușă și ia poziția de santinelă. Văzând că nu are de gând să
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
supliciului său. Nunc mea supplicio vita pudenda suo est. (v. 48) Trebuie să subliniem aici: poetul nu roșește din cauza relegării sale, ci din cauza pedepsei care reprezenta partea rău famată a vieții sale. Prin urmare, preocuparea lui este că soția se rușinează să fie numită soție de exilat. "Vai mie, dacă tu, atunci când te numesc soție de exilat, întorci capul și roșeața îți invadează chipul. Vai mie, dacă consideri rușinos să fii soția mea! Vai mie, dacă deja ți-e rușine că
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
49-60) Din punctul nostru de vedere, revin în discuție și alte elemente de mare importanță. Ovidiu proclamă cu voce tare că Fabia nu are de ce să roșească nici măcar acum: are motive să fie îndurerată, dar nu are de ce să se rușineze. Ciudat sfat dat unei soții care trebuie să fi fost la curent cu adevărata cauză a exilării lui Ovidiu și care nu trebuia să se rușineze, chiar dacă, așa cum se presupune de obicei, eroarea consta în faptul că poetul a fost
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
roșească nici măcar acum: are motive să fie îndurerată, dar nu are de ce să se rușineze. Ciudat sfat dat unei soții care trebuie să fi fost la curent cu adevărata cauză a exilării lui Ovidiu și care nu trebuia să se rușineze, chiar dacă, așa cum se presupune de obicei, eroarea consta în faptul că poetul a fost "mediatorul adulterului Iuliei Minor cu D. Silanus". A nu se uita că Fabia era una dintre însoțitoarele Marciei, soția lui Paulus Fabius Maximus. În cazul unei
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
poetul a fost "mediatorul adulterului Iuliei Minor cu D. Silanus". A nu se uita că Fabia era una dintre însoțitoarele Marciei, soția lui Paulus Fabius Maximus. În cazul unei asemenea ipoteze, Fabia ar fi avut cu adevărat motive să se rușineze de soțul său și de exilul acestuia. Ovidiu, însă, se preface că nimic nu s-a întâmplat și o incită să fie mândră și să se laude cu asta. Dar ce fel de vină e aceea cu care trebuie să
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
acest moment ies la iveală alte precizări de-ale poetului, care, potrivit evaluării lui, trebuie să fi cântărit mult în stabilirea pedepsei... Dar, să-l lăsăm mai bine pe Ovidiu să vorbească: Chiar și acum nu ai de ce să te rușinezi că te-ai măritat cu mine: nu durerea trebuie să fie absentă, ci rușinea". tuusque Non dolor hinc debet, debet abesse pudor. (v. 61-62) Lui Ripert pare să-i fi scăpat semnificația: "si tu n'en as pas de douleur
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
testul latin este cât se poate de clar: cu alte cuvinte, acesta vrea să sublinieze că, măritându-se cu Ovidiu, Fabia are dreptul să se mâhnească pentru că, ulterior, soțul i-a fost relegat, însă nu are niciun motiv să se rușineze. Trebuie să se mâhnească, dar nu să se rușineze. Și pentru Fabia trebuia să conteze ceea ce conta și pentru Ovidiu: nu cauza relegării, ci pedeapsa în sine reprezenta adevărata parte rău famată din viața poetului. Exemplificările mitologice vin să confirme
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
alte cuvinte, acesta vrea să sublinieze că, măritându-se cu Ovidiu, Fabia are dreptul să se mâhnească pentru că, ulterior, soțul i-a fost relegat, însă nu are niciun motiv să se rușineze. Trebuie să se mâhnească, dar nu să se rușineze. Și pentru Fabia trebuia să conteze ceea ce conta și pentru Ovidiu: nu cauza relegării, ci pedeapsa în sine reprezenta adevărata parte rău famată din viața poetului. Exemplificările mitologice vin să confirme și mai bine această interpretare a noastră. "Când temerarul
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Ovidiu: nu cauza relegării, ci pedeapsa în sine reprezenta adevărata parte rău famată din viața poetului. Exemplificările mitologice vin să confirme și mai bine această interpretare a noastră. "Când temerarul Capaneu a murit de o lovitură neprevăzută, Evadne s-a rușinat de soțul său? Și când regele lumii (Jupiter) a stins focul cu fulgerele sale, Phaeton nu trebuia să fie renegat de ai săi? Semele nu s-a înstrăinat de tatăl ei Cadmus, pentru că a pierit datorită ambiției rugăciunilor sale? Nici
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și se afirmă în evenimentele potrivnice". (v. 79-80) Quae latet inque bonis cessat non cognita rebus, Apparet virtus arguiturque malis. De aceea Fabia are ocazia de a deveni celebră la fel ca eroinele trecute în revistă de poet: în loc să se rușineze, trebuie să se laude cu exilul poetului: "Soarta mea îți oferă un titlu de glorie (locum tituli) și afecțiunea ta (pietas) îți dă dreptul să ții capul sus. Folosește-te de circumstanțele care-ți oferă ocazia să-ți sporești onoarea
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
baza relegării lui ar fi ceva infam, cum era fără îndoială (cel puțin pentru contemporanii mai iluminați decât sulmonezul), să o faci pe "mediatorul adulterului" chiar dacă e pentru nepoata împăratului și al său amant. Ovidiu nu numai că nu se rușinează de asta, dar îi exagerează valoarea, incitându-i și pe prietenii mai apropiați și, în primul rând, pe soție să facă la fel. Cu alte cuvinte, datorită exilului său (și implicit pentru cauza care a dus la acesta), Ovidiu se
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
măsura obrazului și Nicolae, neavînd Încredere În stihurile proprii, Împrumută de la alții mai dotați. Toată această umilință (sau mai bine zis: strategie a umilinței) este contrazisă de efortul pentru rafinarea versului. Citite normal, versurile spun deva, de regulă o dorință rușinată de văpăile ei iuți. În acrostih se dezvăluie numele zeității care domină această misterioasă mitologie a durerii: Zoica, Lucsandra etc. Trebuie oarecare știință (și acolo unde există o știință, o tehnică a versului, există și o conștiință a posibilităților lui
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sa mumă și crescut zburdalnic, În mină eu arc și săgeți, cu neastîmpăr petrecîndu-și timpul totdauna ca cu niște jucărele, Întinde arcul și aruncînd săgeți În toate părțile răzbește și pătrunde inimi de tot felul de vîrste: fără a se rușina de bătrîni, fără a se teme de viteji, fără a se sfii de filosofi, fără să aibă milă de tineri, și chiar de săraci, săgetează piepturile, le Înflăcărează sîngele, și atît Îi aruncă În călduri grozave, Încît mulți Își zmintesc
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un scurt fragment edificator: "[...] N-am dat afecție și nici n-am așteptat; am literaturizat bătăile inimii. Boala mi-a deschis o lume nouă, necunoscută și m-a smuls din viziunea sumbră a sentimentelor omenești. Mă simt sărac și umilit, rușinat de mine însumi și mai nevrednic decât toți cei ce mă înconjoară; credeam că-mi aduc numai cerneală și ei mi-au dat mărturii de dragoste, pe care n-o merit, pentru că eu nu le-am răspuns, în schimb, decât
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de la dânșii procesul de deșteptare implică deci o convingere și un program unitar de acțiune: Duh îndemnător de a năzui cătră dreapta luminare, cu care se îndulcește neamurile celelalte ale Europei. Să ne punem deci la lucru și să ne rușinăm să fim mai jos decât pleava celorlalte neamuri, luptând și pășind către luminarea noastră pe toate căile care sunt deschise și înaintea altor neamuri. Repetarea obsedantă a acelorași formule este o dovadă tipică de mentalitate colectivă. De altfel, întreg acest
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
a acelei constituții oligarhice, făcută de boieri și impusă țării. ă...î Adevăratele clase romînești: țărănimea, breslele și boierinașii sunt date în stăpânirea și exploatarea boierilor înstrăinați și slugarnici față de străini, în stăpânirea acelei clase care, cum am văzut, se rușina să fie românească și care, cum ne spune și Alecsandri, în articolul citat mai sus, și A. Russo, în Iașii și locuitorii săi în 1840, uitase și noțiunea și cuvântul de onoare. Ar fi ușor să dau toată culoarea neagră
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
bonjurist: "Iorgu : Dac-ar giudeca toți ca d-ta, domnule, apoi teatrul național nu s-ar putea întemeia niciodată în țară: dar slavă Domnului !, sunt persoane care știu să prețuiască greutățile unei scene începătoare ca a noastră, care nu se rușinează de a merge să vadă piese naționale... Acele persoane sunt vrednice de toată lauda..." etc., vorbe pe care le spune Iorgu, tipul ridicol, pentru că Kiulafoglu a vorbit cu dispreț despre teatrul românesc și pentru că Alecsandri a găsit ocazia să facă
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
dintr-un orășel, senatori, magistrați, ofițeri, burghezi, își fac o plăcere proastă și crudă din scalîmbăturile nerușinate ale perversului vagabond or-fan, în vârstă de vreo opt-nouă ani, Mitu Boierul, numai "o țărancă bătrână, care e-n rândul întîi al spectatorilor, rușinată de refrenul pe care copilul i-l aruncă ei cu o intenție diabolică", își caută loc să scape de privirile întoarse asupra-i și singură ea, plină de milă, "se-nchină și zice depărtîndu-se: - Cine știe ce păcate! Să ferească Dumnezeu pe
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
unui limbaj inflamat: „Un purgatoriu pentru trufiile netrebnice... da, printre aceste coloane capabile să susțină fiecare un secol ar trebui pedepsiți să treacă și să facă o cură de umilință toți obstinații ridicoli sau grotești ai suficienței agresive, să se rușineze și să plece smeriți.” Vizitând Sicilia și Sardinia, călătorul face reflecții despre sentimentul insularității: „Singurătatea Siciliei e centrifugă. Cea a Sardiniei, centripetă.” Roma îi pare un oraș cu suflet baroc, statuia lui Moise din biserica San Pietro in Vincoli e
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
noastră de infern. Interesul, la lectură, merge spre jurnalul propriu-zis (jurnal de idei etice). Aici se poate intui mai ușor portretul omului care nu știe să-și facă prieteni, omul sentimental care poartă în el o tristețe nelămurită și se rușinează să vorbească despre ea. Nu știe să devină „un om de lume” și multă vreme nu vrea să audă că bătrânețea există. Numai că bătrânețea vine fără să fie chemată și eseistul este nevoit s-o ia în seamă. Deșertul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
o purificare după cinci zile și cinci nopți în care omul s-a îngreuiat printr-o amorțire trupească și s-a făcut părtaș la „fapte lumești”. Practic, ea este o îndeletnicire folositoare spre sfințenie, de care nu trebuie să se rușineze cineva. De folosul privegherii se împărtășesc și cei buni și cei răi. „Dacă ești sfânt - spune Sfântul Niceta - iubește privegherile ca să păstrezi comoara priveghind și să rămâi în sfințenie. Dacă ești păcătos, cu atât mai mult silește-te, ca priveghind
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
arhimandritului Marcel, Istoria aflării capului Sfântului Ioan Botezătorul. În precuvântarea lucrării se arată cinstea de care se bucură Înaintemergătorul, ca cel mai mare dintre prooroci și, totodată, ca o pildă unică de trăire monahală. Plecând de la aceia care „nu se rușinează să înjosească prin vorbe urâte ceea ce ar trebui să respecte și să imite”, autorul coboară în altă epocă a istoriei decât a lui. Povestirea reacției anticreștine a lui Iulian Apostatul (g363) era o completare necesară. Se relatează soarta „osemintelor” și
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]