1,872 matches
-
un eșafod imens, iar el - condamnat la gânduri, nu la moarte (sau, poate, și la gânduri și la moartea prin ghilotina gândurilor), se văzu împins către călău. Un joben pus pe o parte îl făcu să tremure, iar ochii călăului sclipiră. A bucurie. A amenințare voalată. A certitudine fatală. Scriitorul nu reuși să articuleze niciun cuvânt, dar simți cum o mână uriașă îl apucă de urechi și îl ridică. Reflectoarele de sub cupola circului îl orbiră instantaneu, iar ropotele de aplauze loviră
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
acele ocazii. În orice caz, tâmpiții de la departamentul de modă habar n-au ce-i place. Uită-te numai la asta, e oribilă! Și a ridicat o fustă absolut superbă, unduioasă, ceva mai elegantă decât celelalte, cu mici picățele aurii sclipind de pe un fond maro Închis. — Mda, m-am declarat eu de acord, de o manieră la care aveam să apelez de mii de ori de acum Înainte ca să aprob orice-ar fi spus, numai să o fac să tacă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Ăă, da, OK. Mulțumesc. Cred că o să o sun chiar acum, l‑am informat eu cam fără să fie nevoie. Dar Înainte să apăs pe primul buton, telefonul a sunat și un beculeț de un roșu Înspăimântător a prins să sclipească. Dacă nu l‑aș fi văzut pe șofer privindu‑mă curios, aș fi oprit soneria și m‑aș fi prefăcut că nu văd beculețul, dar am rămas cu impresia certă că i se comandase să mă țină sub observație. Ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
lume mai multă, Întind nara să prind mireasma părului sărat al unei adolescente Încă adormite sau pe acela iute, senzual, ce vine dinspre o doamnă trecută de treizeci, ce-și leagănă corpul copt În văzul lupilor tineri, ai căror ochi sclipesc de foame sexuală. Țigănci, țărani, florărese, borfași, vânzătoare de semințe, studente, eleve, doamne, curve cu respect, mă simt În elementul meu, fluturându-mi pulpanele mantalei Închipuite și amușinând aerul precum Faust pe urmele Margaretei. Deodată, clopotele de la Mitropolie explodează Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
la fel de ușor ca și alte dăți despre care ne vorbește literatura. Ies din literatură ca să respir puțin miros de tei și, brusc, mă afund În aceleași coclauri ale lecturilor fără să mai fac deosebirea dintre real și text. Ce puternic sclipeau ochii acelei vânzătoare de flori! (azi) Îmbătrânesc. De la o vreme, nu mă mai prind naiv În jocul privirilor. Nu mă mai interesează ce spun ochii unei colege ce mă fixează insistent. Îmi este indiferent. Când eram adolescent, nu trăiam decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
vine un profesor nou de la Institutul de Teatru la cursul de literatura universală; acesta are gesturi retorice de actor de duzină; Își ține mâna În șold când recită, adoptă un ton egal plin de o emfază reținută, părul negru Îi sclipește artificial, dat cu prea multă briantină; Îl poartă lipit de craniu, ca acei actori americani buni cascadori, precum Kirk Douglas. Mă rog, se vede imediat că personajul se aranjează mult În fața oglinzii Înainte de a descinde În arenă, numai că, mizerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
1965 Nimic nu-i mai putea opri rostogolirea ritmică a pașilor, grea. Panta devenea abruptă, răsuflarea i se tăia tot mai des, dar omul se Încleșta sălbatic să urce. Muntele nu-l iubea așa, cu pumnii Încleștați și cu privirile sclipind asemenea flăcărilor din dinții de lup. Omul nu se uita Înapoi. Lăsase acolo, fără Întoarcere, jocul de-a Înălțimea al mulțimii de semeni. El fusese alungat și rănit, pentru că le arătase tuturor cu degetul undeva, departe, Muntele din el. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
seară. Începu să frece lespezile cu o râvnă neobișnuită, aruncând câte o căutătură spre statuie. Dacă te mulțumeai cu atât, fără să zăbovești cu privirea, aveai impresia că era o adevărată coroană, care fusese tot timpul acolo. Lespezile bine lustruite sclipeau în bătaia soarelui ca o pânză de apă groasă, plumburie, încât s-ar fi putut ca vizitatorii să aibă nevoie, în fața acestui râu aproape nemișcat, de o luntre care să-i ducă până la castel. După ce ultimii vizitatori plecaseră și, de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
s-o mai iei la terminarea spectacolului. Bărbatul se plimbă cu pași măsurați, în lungul bulevardelor, căutându-i pe alții ca el, care păreau, tocmai datorită întunericului, niște iluminați. Se apleca din când în când după câte un obiect ce sclipea în lumina felinarelor, îl ștergea cu mâneca și, dacă rezista acestei cercetări, îl băga în tolba vânătorească, legănată pe umăr. Răscolea cu răbdare prin coșurile ori tomberoanele de gunoi. Într-un târziu, se întoarse în odaia lui. Aprinse o lampă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
era bun și folositor, chiar și moartea, învăluită într-o tunică albă ce nu cunoscuse împunsătură de ac. Moartea avea păr auriu și ochi viorii și răspândea un parfum atât de pătrunzător, încât în ungherele întunecate acesta de-a dreptul sclipea. Pe drum treceau alaiuri de oameni care priveau, dar nu mai erau oameni-animale, oameni- păsări sau oameni-flori, nu mai aveau chip, deși, într-un fel, toți purtau chipul lui. Ea îi întinse portocala, Coltuc se simți stânjenit, arătând cu ochii
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și pentru ca privirea lui să nu fie zadarnică, adăugă : Bă, da’ mare mai e mormanul ăsta... Io zic că e mai mare decât orașul întreg... — Mocnește, zise Pârnaie. Așa că, deși soarele trecuse de vârf, înțeleseră de unde venea căldura. Vârfurile zimțate sclipeau, fiecare ciob de oglindă, fiecare fund de oală răsturnată ori fărâmă de faianță răsfrângeau cu sălbăticie lumina. Părea un munte făcut din cristale albe, cu o energie care-i suia din pântece și țâșnea ca dintr-un gâtlej retezat. După ce
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sălbăticie lumina. Părea un munte făcut din cristale albe, cu o energie care-i suia din pântece și țâșnea ca dintr-un gâtlej retezat. După ce însă ochii se obișnuiau cu lumina, ieșeau la iveală tot felul de petice multicolore. Unele sclipeau, țevi înfipte pe jumătate, corniere rășchirate, table îndoite, tălpi încă lucioase de fiare de călcat, întoarse către cer ca potcoavele cailor morți. Altele absorbeau însă lumina, țigle sparte, mormane de cenușă ce mai păstrau urmele găleților în care se întăriseră
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
șuierul ascuțit al ară tării, care își vârî degetele în gură și suflă în ele năprasnic. Șuieratul rău-prevestitor sugera că în afară de el ar mai fi putut fi careva primprejur. Pârnaie ciuli urechile. Aburii care mocneau se îndesiră. Cioburile începură să sclipească, de parcă ținuseră minte soarele care trecuse de partea cealaltă, și se înmulțeau, ca strivite sub tălpi. Se iscă din senin un vânt ce agită bălăriile. Și atunci, dindărătul grohotișurilor, dezlipindu-se din brazdele crestate și mocirloase, dând deoparte frunzele de brusture
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
e un cal ce vorbește. Avea mâini atât de lungi, încât nu știai dacă e un armăsar săltând în două picioare sau un om care se maimuțărește, gata să alerge în patru labe. De aceea, atunci când ridică mâna, cu unghiile sclipind de parcă ar fi fost bătute, ca potcoavele, pe nicovală, și necheză scurt, toți ceilalți se opriră, așteptând. Magdalena, în schimb, nu putea stârni vreo îndoială. Pe chipul ei palid, semnele bolii se vedeau cu o limpezime tulburătoare. Avea părul negru
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Iadeș, și nu știam ce-i comunismu’ ! Măsură cu privirea muntele de gunoi, care, de la poale și până la stelele ce începeau să pâlpâie în vârf, părea uriaș : Au tot construit ăștia comunismu’... nu glumă... adăugă. În întuneric, muntele începuse să sclipească, ici- colo, ca un povârniș de cristale de cuarț. Bunelu avea dreptate. Acolo erau de toate, șine ruginite de tramvai, frigidere cu ușile căscate, aparate de radio cu carcasele sparte, haine ponosite cărora vântul le umfla piepturile de odinioară, scaune
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
chiar și câte un stâlp de telegraf, din cele de lemn. Un fel de al doilea oraș. — Ba chiar, interveni și Bunelu, ăsta ar fi orașul de-adevăratelea. Celălalt e prefăcut, oamenii își ascund păcatele prin dulapuri, lustruiesc ferestrele, să sclipească și să nu se vadă înăuntru. Aicea nimica nu se ascunde și nu se înfrumusețează. Nu e nicio prefăcătorie, adevărul gol-goluț. Aicea e viața, celălalt e ca la muzeu’ cu statui de ceară. — Comunism, să moară mama, repetă Iadeș, ca să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se întindeau șinele podului rulant. Lumina răzbătea cu dificultate până în mijlocul încăperii imense. Razele se strâmtau prin ochiurile de geam, apoi se răsfirau, difuze. Bancurile pe care se aflau strungurile arătau ca încrețiturile de pe fundul unei ape adânci. Tot astfel, sclipind când și când, ca niște corali osificați pe stâncă, panourile metalice lipite pe zid. Încă venea un miros de uleiuri, un fel de nădușeală a fiarelor ruginite. Pașii li se auzeau distinct, sec, precum într-o biserică pustie, cu pardoseala
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dus. O dată sâmbăta, la întors. Era un tren internațional care pleca din capitală și ajungea la mările înghețate. Șuiera de departe, numărai până la cinci și puteai să-l vezi. Trecea atât de repede, încât abia dacă îi deslușeai ferestrele. Vara sclipea în lumină ca argintul. Iarna se lăsa ca un întuneric mai dens, ca o umbră crescută dintr-o lună mai mare. De fiecare dată peronul se umplea de lume. Trenul nu oprea niciodată, așa că nimeni nu cobora și nimeni nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai departe. Ia încearcă ! Îți lipsește curajul sau ce-ți lipsește ? O clipă ferestrele amuțiră. Alte fețe se iviră la geamuri, unele consternate, altele furioase. Pe sub ele, atât cât le permitea înălțimea pervazului, apărură și chipuri de copii, cu nasurile sclipind umed în lumina felinarului. Apoi, dintr-odată, porniră toți să vocifereze. Maca ridică mâinile, ca și cum ceea ce se revărsa asupra lui era o ploaie răcoroasă și roditoare. Și, pentru ca vâlvătaia să nu se stingă, continua să țopăie, strângând pasărea de plastic
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Dacă nu a suferit în copilărie, a suferit din greu și mult timp în calitate de soție neglijată, ca să câștige dreptul la această răsplată. Pantofii manciurieni cu tocuri înalte sunt de un bun gust desăvârșit, iar aceștia sunt acoperiți cu nestemate care sclipesc ca roua de pe petalele unui bujor de primăvară. Nuharoo plânge de fericire. În perioada lunilor în care împăratul Hsien Feng și cu mine pierduserăm șirul zilelor, Nuharoo devenise precum o fantomă ambulantă. Chipul ei trebuie să fi avut, cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
unde Jacques o învață să joace poker cu zaruri și îi comandă un gin fizz. În curând "timpul nu mai există". La ora două noaptea, tânăra bea la tejgheaua barului La Rotonde ultima băutură cu sirop de mentă. "În jurul meu sclipeau chipuri țâșnite din altă lume, în care se petrec minuni la fiecare colț de stradă. Și mă simțeam legată de Jacques printr-o complicitate indestructibilă, ca și cum am fi comis împreună o crimă sau am fi traversat pe jos deșertul Sahara
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
copiilor, iar spectacolul funerar, un joc mecanic al unor "ființe mici", anunță vag alienarea, dezarticularea și absurdul din teatrul de mai târziu: "A murit, de congestie pulmonară/ Păpușa, madonă de ceară./ Păpușile la căpătâi s-au strâns,/ Cu ochii ficși, sclipind a plâns./ Biserica de mucava pentru pitici/ Plânge cu dangăte slabe și mici./ Sicriul de carton e pregătit/ Pe drumul de hârtie convoiul a pornit/ Cai de lemn și dric de ciocolată,/ Popa cu barbă de vată". 1, 2, 3
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
cu-adevărat de pe altă lume, crestează deșertul ca un pumnal. În mod cert, Windcote nu are nimic tandru și intim, pământul roșu nu învăluie îmbrățișând acest anacronism, morman amestecat de lemn și piatră, amalgam bizar de capricii arhitecturale. Liniile lui sclipesc nesigur în lumina tot mai slabă a după-amiezei de vineri. Partea umbrită pare strâns ghemuită, în ciuda celor trei etaje așezate unul peste altul, aruncate în spațiul înfiorat dintre pământ și cer, ca o grămadă incertă. Să fi fost mâna arhitectului
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
ce plină, ce amabilă era ea! Fața ei era de-o albeață chilimbarie întunecată numai de-o viorie umbră, transparițiunea acelui fin sistem venos ce concentrează idealele artei în boltită frunte și-n acei ochi de-un albastru întuneric cari sclipesc în umbra genelor lungi și devin prin asta mai dulci, mai întunecoși, mai demonici . Părul ei blond pare-o brumă aurită, gura dulce, cu buza de desupt puțin mai plină, părea că cere sărutări, nasul fin și bărbia rătundă și
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
de insațiabilă meditație, publicând două volume intitulate neutruVersuri (1969-1972). Poezia lui își are sursa primară într-o copilărie frustrată, într-o adolescență întârziată, petrecută într-un oraș bacovian - „urât, cu flori de scrum,/cu oarbe felinare, cu ochi de lup/sclipind spre abatoare”. Poetul cultivă o nesfârșită nostalgie salvatoare: „De nu clădeam în vis, pretimpuriu,/O lume, și de n-ar fi fost să-nfrunt/ Cu visul lumea cea de mai târziu,/N-aș fi știut, pe când trăiam, că sunt.” Meditația
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287589_a_288918]