3,463 matches
-
fără nici o confruntare față în față. Vivian putea să fie destul de abuzivă și prin intercom; în biroul ei retras, ca un palat înghețat - în care sunetele erau amortizate de pereții antifonați - Vivian chiar că-și dădea drumu’. — Vin imediat, am scuipat în cutia intercomului. Toată oboseala mi s-a risipat, fiind înlocuită de un val de panică. Mi-am trecut rapid degetele prin părul care-mi ajungea până la nivelul umerilor. Ultima dată îl spălasem în urmă cu trei zile (o stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
conceptul copertei un trup semi-nud, plin de curbe, însă asta era una dintre puținele cărți de pe actuala listă care nu se referea exclusiv la sex - așa că trebuia să fim puțin mai inventive. Nu pot să fac eu treaba tuturor, a scuipat Vivian, întorcându-se către computer. Am bănuit că asta însemna că pot să plec, așa că am început să mă trag încet, cu spatele, înspre ușă, ca și când Vivian ar fi fost un animal sălbatic, ale cărui instincte de prădător puteau fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
fă să nu fie... m-am rugat, în vreme ce mă întorceam ca să dau ochii cu Vivian, care arăta ca un pitbull cu spume la gură, gata de bătălie. În spatele meu. — Pierdusem speranța să mai primesc un telefon înapoi, înainte de prânz, a scuipat Vivian către mine, ridicându-se pe vârfuri ca să micșoreze distanța dintre fețele noastre. Îmi dădeam seama c-o scotea din pepeni faptul că, la un metru cincizeci și cinci, ea era cu mai bine de cincisprezece centimetri mai scundă decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
de liniște totală, am realizat că niciodată n-o mai atacasem pe Vivian cu atâta curaj. Am văzut cum o expresie șocată i-a fluturat pe față, dar doamna Grant și-a revenit rapid. — I-a trecut timpul, mi-a scuipat ea răspunsul. Era un cal mort. L-am ținut în joc cât de mult am putut. Acum, însă, se pune problema cine-o să-i preia cărțile. Unde pizda mă-sii e Dawn? Sunt aici. Dawn a deschis ușa biroului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
cazul acesta, doammnă, țin să vă spun că am mai văzut una ca a dumitale o dată, spuse bătrânul. Numai o dată. — O dată e aproximativ corect, replică Sally. Unde? — La o vacă bătrână care tocmai scosese vițelul din ea, explică bătrânul și scuipă într-un strat îngrijit de mușcate. Jos, în cabină, Eva stătea și se întreba despre ce discutau cei doi. Asculta plescăitul apei și duduitul motorului și se gândea la Henry. Nu era în stilul lui să facă așa ceva. Chiar deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
când atingea punctul slab. Și acum era pe calea cea bună. 18 — Doamne Dumnezeule! exclamă sergentul Yates. Dar ieri la prânz am mâncat plăcintă cu carne de porc! E prea îngrozitor! Inspectorul Flint își clăti gura cu cafea neagră și scuipă în chiuvetă. Vomitase deja de două ori și simțea că-i mai venea să vomite o dată. — Știam că trebuie să fie ceva de genul ăsta, zise el, cutremurându-se. Pur și simplu știam. Un om care e în stare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
e. Ăsta-i secretul, Bazil, sunt nesimțit. Ne-sim-țit! Sunt nesimțit, s-o știi. Nesimțit și flușturatic, ăsta-i secretul, s-o știi. Și dom’ Tolea părea scârbit de ce spune, asta însemna că e treaz. Avea așa, un sictir, când vorbea. Scuipa cuvintele, niște resturi, parcă, care nici nu se comparau cu ce rămăsese ascuns înăuntru. — Baftă, așa să-mi zici. Băftosul, poți să mă alinți așa, Vasile, îți dau voie, în noaptea asta. În clasă mă strigau Bolero. Făceau bășcălie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
clipă, când să, gata,pârț. Ei, bășcălie... Cu ochiul și cu tifla, ca la noi, asta era. Se lăuda, dom’ Tolea, că așa era făcut. Hainele, vorbele, suceala, poveștile, totul, să arate ce grozav e grangurul. Dar se trezise! Dacă scuipa așa cuvintele, în lehamite, cu buza de jos răsfrântă, însemna că... Tăcuse, dintr-odată. Dintr-odată, a tăcut și era galben galben ca lămâia. C-așa e el, odată îi vine și nu mai vrea. Nu mai are chef de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
apoi filozofa despre mediocritate, frustrare, fanatism și, hodoronc tronc, ajungea iarăși și iarăși la... Argentina. Horoscopul familiei, bineînțeles... Despre fratele fugit la Buenos Aires, îmbogățit și senilizat, dar și despre similarități politice cu țara de departe relata imprudentul. Moaca mereu scârbită, scuipând cuvintele de undeva, de sus de tot, unde bieții muritori n-au acces. Mult după campionatul mondial de fotbal din Argentina, nea Gică se agățase de-a binelea de momeală. „Zici că ăștia sunt făcuți din bărbați spanioli și muieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
până s-o sătura. Ăsta are pe cineva sus, altfel nu se poate... atâtea bube la dosar și atâta obrăznicie, așa slobod la muzicuță, glontele nu-l nimerește, bea otrava și dansează Charleston. Să te dai în lături și să scuipi în sân, ca la vederea împielițatului. Numai de n-ar trece săraca Vasilica tocmai acum pe la recepție! Publicul stă paralizat, în așteptare. Ți-ai găsit! Iat-o, adusă pe firul nevăzut de Nichipercea, uite-o, tocmai deschide ușa. — Coană mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
în stare să ținem strâns ghidonul. Minciuna promisiunea iluzia, ceea ce melodramele numesc cavalcada juventuții, înfrunta soarele și luna, de parcă, de parcă... n-ar mai exista dihania Orest și bordelul TRANZIT și măștile negrei memorii. Nici că ne pasă, doctore: un imens scuipat pe toate regulile și rutina voastră! Suferința jubilează mai simplu și mai complicat decât în tratatele voastre terapeutice, decât în sufletul dumitale vaccinat, frater Horațiu. Magia ilicitului, în lumea asta pitică, sufocată de vânători pândind prada? Mai simplu și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
zefir, mâinile răcoroase și lungi ale dimineții. Prin fereastră pătrundea zumzetul rutinei. Profesor, în orășelul păduros al adolescenței, alintat de izvoare și dealuri melancolice. Tânăr profesor, cu fulare colorate și replici-mitralieră, vedetă care năuceste adolescenți de provincie. Mereu iritat, plictisit, scuipând aforisme, însoțit de un alai pestriț, de imberbi haotici. Primul pas, pe pragul clasei: catalogul aruncat pe catedră. Încăleca scaunul, privea spre trântori. Buza atârnând, spleen, ochii ațipiți de silă. Arătătorul țintea un mocofan, somat să răspundă întrebării-surpriză. Tăcere audiența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
etichete colorate, turistul venea de la Monte Carlo. Asta îi și intimidase, probabil, pe toți, îi amuțise, nu răspunseseră jignirilor. Pardesiul elegant, stofa moale, păr de cămilă, culoarea cămilei... La gâtul dromaderei flutura o eșarfă lungă DIOR, carouri roșu verde, ciocoiul scuipa invective, contra șoferului, contra călătorilor, contra murdăriei, putorii, țopeniei, contra contra, fără oprire. Până și-a înălțat capul chel și fața rasă, de consul roman. Nu vedea pe nimeni, n-avea timp de fleacuri. Transpirat și furios, n-avea timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
da, înțeleg, murmura, în sfârșit, răgușit, profesorul. Doamna Venera împinse tava spre profesor. Tolea ridică, automat, ceșcuța, se aplecă, zăpăcit, sorbi. Venera retrase tava, ridică, la rândul ei, ceșcuța de cobalt, sorbi, o puse înapoi pe farfurie. Tot palidă, volubilă, scuipând repede repede cuvintele. — Regret că nu l-ai putut întâlni pe motănaș. Mai sunt semne... un fel de emoție, ceva nesigur. Profesorul aștepta crispat continuarea, dar Tavi urlă, un lătrat gros, înăbușit, gata să zguduie casa. Ce forță adunase negrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pe clienții lui Bombonel. De fapt, nici că-mi pasă. Ăsta e secretul meu, nesimțirea. Nepăsarea, asta avem nevoie. Nesimțirea mă apără, asta am tot învățat. Nu avea grija mea, ăsta-i secretul, nesimțirea. Tolea părea dezgustat de ceea ce spunea, scuipa cuvintele, bucuros că sunt doar câteva, că nu are de spus mai mult. A rămas cu privirea spre dulap, dar mâna înmănușată scotocea în buzunarele elegantului pardesiu, să găsească pastilele. Apoi și-a pipăit cu mănușa barba crescută. De câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
alternativă... Patriarhul ațipise, mâinile vânoase atârnau, dar tresărise, deschizând ochii. Ochi enormi, urechi enorme. — Alter... care alter... ce-i asta? Ce mai vrei, ce mai vrei? Sunt pe moarte, ți-am spus, prostule. Nici o alternativă! Moartea, moartea!... pfui, pfui... și scuipă gros, cu un hârâit bătrân, de scârbă, aplecându-se mult spre pământ. Cuvântul moarte îl înviora, îl repeta cu un spor de energie, înviat, parcă, dintr-odată. Nu-s prost, tinere, știu ce las aici. Bolovanultrebuie cărat, ținut cu dinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
urmărit încă din primii ani de viață. Picnicul de Ziua Muncii din 1952, când am deschis gura să casc și am lăsat să intre o albină pe care, cuprins de panică și dezgust, din întâmplare am înghițit-o, în loc să o scuip; sau, și mai improbabil, momentul în care mă pregăteam să urc în avion pentru o călătorie de afaceri, cu numai șapte ani în urmă, cu tichetul de îmbarcare ținut lejer între degetul mare și mijlociu, și când, îmbrâncit de la spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Uite-așa moare mitul toleranței și înțelegerii între soții divorțați. Când s-a încheiat convorbirea, pe jumătate îmi venea să mă urc în primul tren de Bronxville și s-o sugrum pe Edith cu mâinile mele. Cealaltă jumătate ar fi scuipat. Dar trebuia să-i recunosc ce era al ei. Furia îi fusese atât de violentă, atât de usturătoare prin acuzațiile și disprețul ei, încât m-a ajutat să iau o decizie. În viața vieților mele nu mai fac așa ceva. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
de prietenie ciudată, stând zilnic la coadă la chioșcul școlii. Două școlărițe fără încredere în ele, nefericite, pierdute, care căutau dragostea într-o lume secretă a batoanelor Mars și Twix. Celeste îi făcea viața un iad lui Emily. Odată a scuipat pe un scaun și a obligat-o pe Emily să se așeze. Altă dată a lovit-o peste pulpă într-un meci de hochei, pretinzând că a fost un accident. Mi-era prea frică să-i iau apărarea lui Emily
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
disperată de a aduce un pic de sare și piper În relația voastră amoroasă. Îl fixez mânioasă. — Ba n-a fost deloc o Încercare disperată de a aduce un pic de sare și piper În relația noastră amoroasă ! spun aproape scuipându-l. A fost pur și simplu un... act spontan și pasional. — Scuze, spune Jack. Greșeala mea. — Oricum, ce-ți pasă ție ? Îmi Încrucișez brațele. Ce te interesează pe tine dacă eu sunt sau nu fericită ? Se lasă o tăcere grea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
să fi cunoscut, ca să pot pleca acasă. Yunhe e speriată. Yu Qiwei a avut un unchi bogat ca să-l scoată afară, dar ea nu are. Se simte rău. E sigură că femeia care tușește întruna are tuberculoză. Peste tot e scuipat amestecat cu sânge. Trec două săptămâni. Două săptămâni de somn groaznic. Două săptămâni de trăit în teroare, știind că în orice clipă capul i-ar putea fi scurtat de pe umeri. Unde e Partidul? Nu există nici un semn de salvare. Până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
are vocea prea slabă. Auzul nostru a suferit de pe urma raidurilor aeriene ale lui Chiang Kai-shek. Tu ești de la oraș, nu știi ce e războiul... Deodată, o femeie o face ipocrită pe profesoară. Asta e nepoliticos, zice Lan Ping. Nepoliticos? Femeia scuipă pe jos. Ipocrito! Clasa se ia după femeie. Lan Ping aruncă creta și nu mai predă. Femeile aclamă bucuroase. Pe neașteptate, se aude sunet de focuri de armă. E Zi-zhen. Femeia mai în vârstă face un gest cu degetul îndoit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
numai coji de alune, de semințe de floarea-soarelui și mucuri de țigări. Mao nu o întreabă pe mireasa lui ce părere are despre musafiri. Știe că e iritată de manierele lor. Este limpede că nu poate să suporte când ei scuipă pe jos, își bagă degetele în gură să se scobească în dinți în timp ce vorbesc sau, mai rău, trag vânturi cu nerușinare. Sunt un veșmânt făcut dintr-un verdict - fiecare fir e legat de o crimă sângeroasă. Mao o face pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
inima. Însă e ceva ce nu pot să îndur. Ceva, un gândac, pe care trebuie să-l omor înainte de a putea continua. Lui Fairlynn trebuie să i se dea acest avertisment. A mers prea departe. Soțul meu se ridică și scuipă o gură de frunze de ceai într-o scuipătoare. E felul lui de a mă face să tac. Sunt umilită. Adânc înăuntrul meu, violența începe să se agite. Efortul e prea groaznic ca să poată fi măsurat. Scuză-mă, Jiang Ching
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
înlocuiește cu propria sa invenție, programul zi-liu-de, care le permite țăranilor să dețină proprietatea asupra ogrăzilor lor și să vândă ceea ce au plantat. Localnicii sunt încurajați să lucreze în familie. În esență, este capitalism în stil chinezesc. E ca un scuipat în obrazul lui Mao. Doamna Mao Jiang Ching observă starea de spirit a soțului ei. Ea tocmai s-a întors de la Shanghai. Împreună cu Kang Sheng, privește cum tigrul Mao e tras de mustăți. În fiecare zi după congres, Kang Sheng
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]