3,661 matches
-
a aparatului de partid. În înțelegerea lui, faptul că nimic nu merge cum ar trebui s-ar datora fetișizării mecanismului politico-administrativ, care riscă, „în numele principiilor”, considerate de el cu adevărat sacre, „să ajungă să funcționeze independent de ele și de sfințenia lor, să funcționeze chiar ireproșabil, însă doar de dragul perfecțiunii tehnice”. Ambianța lumii rurale din primul roman al lui S. revine, în viziune grotescă, inclusiv prin prezența unui preot vrednic de proza lui Jaroslav Hasek, în Iarba vântului (1993; Premiul „Mihai
SARARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289490_a_290819]
-
Adam cel nou” pentru că a venit să ridice păcatul strămoșesc și astfel să ne mântuiască. Această mântuire este valabilă pentru toți și se numește mântuire obiectivă. Mântuirea subiectivă, este strădania noastră personală prin care urmărim să ajungem la starea de sfințenie sau la asemănarea cu Dumnezeu. Numai omul a fost făcut din pământ și s‐a suflat Duh Sfânt asupra lui. Sfânta Scriptură ne spune că omul a fost făcut nimic adică prin cuvânt. Dumnezeu a spus „să fie” și a
INVATATURI NECESARE UNUI BUN CRESTIN by Stefan MAXIM () [Corola-publishinghouse/Science/538_a_853]
-
Crăiasa Zăpezii. De fapt, ea era prințesa acestui anotimp friguros, iarna. În fața ei ședeau tot felul de animale, păsări, care erau slujitorii acesteia. Toți puteau să vorbească și toți erau ca niște îngerași albi, plăpânzi și adorabili. Ei îndeplineau cu sfințenie ordinele crăiesei și mereu erau de față când se întâmpla ceva. După ce noaptea se lăsă peste sat, prințesa a ieșit din palat și s-a urcat în caleașca ei de diamant, trasă de șase cerbi blajini și foarte drăguți. Pentru
CERCETARE APLICATIVĂ PRIVIND CUNOAŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA POTENŢIALULUI CREATIV AL ELEVILOR by LUPAŞCU ANDREEA MILENA, NEAGU NICOLETA () [Corola-publishinghouse/Science/407_a_744]
-
spun ei, ci vor să le înțeleagă și să le aleagă personal. De aceea, educația la o credință din convingere cere ca practicile religioase să fie propuse nu impuse". 4. E necesar să se scoată în evidență frumusețea, măreția și sfințenia religiei ce propune mijloace atât de ușoare și folositoare pentru liniștea inimii și mântuirea sufletului așa cum sunt Sfintele Sacramente și rugăciunea. Sunt anumite momente: dimineața și seara, înainte și după masă, în amintirea unor evenimente speciale, în care rugăciunea în
EDUCAŢIA COPILULUI ÎN FAMILIE. In: Arta de a fi părinte by Otilia Todică () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1407]
-
cadaveres erau în toate mințile. Istoria bisericească evocă, sub un renume de „sfinți”, câțiva asemenea demenți. Unul este Sfântul Simion Stylites/Stâlpnicul (390-459). După ce a stat vreo câteva luni îngropat în pământ până la gât, Simion s-a decis să câștige sfințenia urcându-se în vârful unui palus (par) de vreo 18 metri, înălțat lângă Antiohia. A stat acolo 35 de ani, în admirația și batjocura a tot felul de gură-cască. Alți „sfinți” au decis să trăiască precum vitele pe câmp, mâncând
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
pentru lumea veselă de acum” -, cuceritor mai ales prin explorarea universului infantil. Doi copii, Lucu (orfan de tată) și Nucu (fiul unui ofițer), se înfrățesc și manifestă unul față de altul o prietenie duios-spirituală, dincolo de fire, pe care o păstrează cu sfințenie până la maturitate, când, în condițiile războiului, sunt aruncați de destin pe poziții ireconciliabile: Nucu e condamnat la moarte sub învinuirea de trădare pentru că luase apărarea unui tânăr german care căuta trupul tatălui său căzut în luptă, iar Lucu e desemnat
VLADESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290605_a_291934]
-
creștină asupra lumii, natura în armonia ei fiind creată și privegheată de divinitate. Nutrind un respect religios față de fire, omul se poartă cu o infinită dragoste față de animale, interpretează animist stihiile, întregul cosmos. Datoria omului este să prezerve puritatea firii, sfințenia ei, să nu o întineze prin păcate necugetate. La imprimarea acestor credințe, la formarea sufletului etnic au contribuit ordinea spirituală moștenită, folclorul („expresie” și „ordine de viață”), Biserica și Curtea boierească, în fine un gen de literatură scrisă, cărțile populare
PAPADIMA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288668_a_289997]
-
să mai fie adecvate. Chiar și în această situație, tradiția prezintă o mare inerție, continuând să persiste, fiind susținută mai mult de funcția sa de protecție împotriva incertitudinii. În plan individual, complementul tradiției este obișnuința: oamenii tind să respecte cu sfințenie modurile de acțiune cu care s-au obișnuit. Acest fapt este explicabil și prin aceea că, pe lângă o anumită garanție a succesului, obișnuința este asociată cu un nivel scăzut de incertitudine. Punerea în discuție a obișnuinței generează un proces decizional
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
configurează o imagine necanonică a Mântuitorului, văzut, fără cutremur mistic, ca o făptură de o neobișnuită carismă, ca un stilist captatoriu, ale cărui rostiri cu falduri alegorice sunt sorbite cu încântare de cei ce îl ascultă și memorate cu o sfințenie picată în caricatural de viitorul evanghelist Ioan. „Anacronisme”, recunoscute ca atare și incluse cu rost, se ițesc și în L’Homme qui se dit Lénine (1998). O privire cu scăpărări sarcastice asupra mitului „revoluției”, care duce, în orice timp și
OMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
poate câteva suflete care așteaptă fericita răscumpărare a Cuvântului sfânt. Dumnezeu nu-și va lăsa drepții să-și plece genunchii lui Baal (III Regi 19, 18). Acestor inimi neprihănite Biserica s-ar cuveni să le vorbească despre puterea Cuvântului, despre sfințenie, adevăr și dreptate. Nu toți au lepădat credința în cuvintele neînțelese ale Mântuitorului: „Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor”. Vor putea însă niște simpli salariați ai statului să accepte cu seninătate o eventuală prigoană „pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
bimilenară a Bisericii are câteva muniții grele, ascunse privirii grăbite și superficiale a debutanților. Când credem că noi (iar nu totus Christus) suntem măsura alegerii făcute, este foarte ușor să cădem în dădăceală. Mulți ajung să creadă că drumul spre sfințenie cere mai întâi fabricarea unui clei moralist de tip puritan. Mutarea atenției de la chestiunea prefacerii noastre lăuntrice întru Hristos și a creșterii noastre în Trupul Bisericii către registrul obiectivabil de aparențe ale pietății (cum ar fi numărarea crucilor, a mătăniilor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
nici noi. Procesul comunismului a rămas în seama eshatonului. În loc să recunoască imediat mucenicia unor mari cărturari din închisorile comuniste - cum ar fi exemplul lui Mircea Vulcănescu -, ierharhii pravoslavnici s-au grăbit să canonizeze figuri niciodată cunoscute pentru excesul lor de sfințenie personală. La drept vorbind, nici o conștiință ecleziastică păstrunsă de substanțele narcotice ale ipocriziei n-ar fi suportat ușor cura de dezintoxicare. De aceea, nimeni nu pare să se sfarme discutând pe față teme precum „Biserica și fenomenul corupției”, „Etapele reeducării
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
unii coarne de fier aninate de frunte și legate prin coloane împrejurul gâtului. Bătăi crude, osândiri la foame și la fum, închidere în închisori particulare, aruncați goi în zăpadă sau în râuri înghețate, iată soarta nenorociților țigani! Apoi disprețul pentru sfințenia și legăturile de familie. Femeia luată de la bărbat, fata răpită de la părinți, copiii rupți de la sânul născătorilor lor și răzlețiți și despărțiți unii de alții, și vânduți ca vitele la deosebiți cumpărători, în cele patru colțuri ale României. Nici umanitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
slujbele Bisericii articulează trupul mistic al lui Hristos, nici o mărturisire toantă a Crezului nicean. Dacă ortodoxia este radicală și paradoxală, atunci slujitorii Bisericii ar trebui să se preocupe de cultivarea rădăcinilor și contrarierea prejudecăților. Fără să fie aduși la izvoarele sfințeniei, nici românii, nici țiganii nu vor putea recunoaște validitatea certificatelor de botez ortodox. Pentru țigani, trecerea prin apele botezului nu a însemnat întotdeauna, ca și pentru românul de rând, lepădarea tuturor practicilor păgâne ale înaintașilor. Chiromanția și credința în vrăji
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de carte a „egiptenilor” înainte de a face drumul către „pământul făgăduinței” - și aceasta este garanția ieșirii dintr-o mentalitate sectară, riscul idolatrizării unui mentor sau duhovnic, complacerea într-o retorică trăiristă și fobia recurentă față de „intelectualitate”. Sufletele îndrăgostite de aura sfințeniei și de axioma lucrului bine făcut, conversând cu zestrea trecutului și temerile viitorului, navigând între perspective universaliste și patriotism local - acestea doar vor putea prinde cheag și vor putea da Bisericii o nobilă speranță. Profesoratul și programatc " Profesoratul și programa
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
din marea nomenclatură, am urcat nestingherit în ierarhie. România suferea de foame, iar eu uitam de votul sărăciei monahale, participând la congrese ecumenice despre lupta pentru pace. În timpul dărâmării lăcașurilor de cult am lăudat ideologia Internaționalei Socialiste. Am nesocotit eroismul sfințeniei. Am iubit puterea lumească. Am căutat prietenia mai-marilor cetății. Mi-am spus mereu că trădarea Evangheliei e îndreptățită prin supraviețuirea aparatului bisericesc, cu toate cele bune și cele rele. Fără de cuget, am greșit și cer iertare prietenilor și dușmanilor, deopotrivă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
chemați la desăvârșire. Un eveniment, nu o instituțietc " Un eveniment, nu o instituție" Același lucru este valabil și pentru dialogul ecumenic cu celelalte comunități religioase și mai ales cu Biserica Romano-Catolică. Libertatea interioară a ortodoxiei - care „jură” numai pe Duhul sfințeniei - ar implica o dedramatizare a politicilor unioniste încercate la sfârșitul secolului XX. Ne putem reaminti aici că imperativul ioaneic - „ca toți să fie una” - primise din partea Părinților Biserici o interpretare cu sens eshatologic: unitatea pleromatică a Bisericii este necondiționat una
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
vedem în ghicitură”. Această distanță ironică impusă de înțelepciunea bunilor răsăriteni față de orice formă de birocrație reprezintă puseul de extraordinară virilitate al unei tradiții milenare. Un ortodox matur nu este complexat de realizările instituționale, ci în primul rând de urmele sfințeniei lăsate de oamenii lui Dumnezeu pe acest pământ. În fața acestei perspective este ușor de probat faptul că politica ecumenismului reprezintă un eșec. Idealul reconcilierii a încetat să mai însemne deschidere inteligentă și fără frică față de celălalt, devenind în schimb ideologie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ca bucuria întâlnirii cu un suflet omenesc, singur și irepetabil ca un fulg de nea? Cum să mărturisești marele dar al credinței altfel decât mulțumind pentru fiecare zi însorită, cu rouă în iarbă sau nouri la depărtări? Cine crede că sfințenia se dobândește prin strepezirea dinților în gâlcevile netoate ale veacului? Ce seamănă oare isteria delirantă a predicatorilor de pe stadioane dacă nu zel neputincios și penurie de cunoaștere... Firește, nu tot cel cel zice „Doamne, Doamne” se va mântui, nici aceia
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a smintit pe preoții vechiului Israel și l-a indispus pe scepticul Pilat? Alături de apostoli și profeți, cărturarii păstrează nu doar un „mesaj” (prin tâlcuirea Evangheliei), ci virtuțile discernerii și ale clarviziunii. Când polemizează, Sfinții Părinți polenizează. Teologia, înrădăcinată în sfințenia Cuvântului revelat, este vizionară. Într-o aglomerație de pastișe, teologia face efortul să recunoască „mozaicul lui Hristos”. Fără această charismă profetică, Biserica nu-și poate duce la sfârșit confruntarea cu idolii lumii. Fără cărturarii lui Hristos - oameni duhovnicești, prin definiție
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
De asemenea, revoluțiile științifice născute în ambientul postscolastic al Europei nu pot fi nesocotite 1. Totuși, presupozițiile metafizice tari ale acestui nou proiect ecleziastic (negociat constant cu puterea seculară) se îndepărtează de aspirațiile Bisericii creștine din primul mileniu, care afirmă sfințenia ca primă vocație a omului în lume. Niciodată patristica n-a inhibat procesul de maturizare a gândirii științifice, cu importante aplicații tehnice. Bizanțul a fost, din punctul de vedere al realizărilor exterioare, un etalon rivalizat de multe alte culturi și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Soluția nu poate fi decât cea rezumată în formula „filologie și congenialitate” (Ioan I. Ică jr.). Este timpul să ne reamintim, poate, că unitatea de sens a Scripturii a fost mereu captată de ochiul tradiției Bisericii printr-o deschidere specifică sfințeniei lui Dumnezeu. Sub idealul unității lăuntrice 1 se articulează și vocația oricărui autentic monachos, cuvânt grecesc care traduce solitudinea contemplativă, desemnată în ebraică prin expresia „a fi unul” sau „a fi singur” (cf. Psalmi 85, 10) și echivalat în literatura
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
În plus, Evul Mediu asistă la dispariția figurii teologului poliglot. În Apus și Răsărit, deopotrivă, aceștia sunt o excepție. Doar în epoca Renașterii, umaniștii europeni își vor lua revanșa. Nu o diplomă universitară le-a conferit Părinților Bisericii autoritate, ci sfințenia viețuirii, inspirația gândirii și onestitatea slujirii Cuvântului. Astăzi, ca și mâine, recuperarea literaturii monastice ar trebui să servească în primul rând celor care îi prețuiesc pe Părinții Bisericii nu ca pe niște pirați cu pasiuni de anticar, ci ca pe
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în pat, pe vergile de la strai, de la țol. Își făcea atâtea rugăciuni câte vergi vedea acolo” (p. 55). Părintele Teofil ne mai povestește despre convingerea, întipărită de mic în sufletul său, că „pe grâu e obrazul lui Dumnezeu”. Locul și sfințenia pâinii în casele țărănești conducea spontan la o asemenea concluzie. Oamenii, „când o puneau în cuptor, făceau cruce de binecuvântare deasupra pâinii. După care scoteau pâinea din cuptor o puneau undeva și-o acopereau cu o pânză și ziceau că
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
câte un intelectual”. Cu vremea, această dorință s-a împlinit, aducând deopotrivă prilejuri de mulțumire și inevitabile deziluzii. O concluzie din amurgul vieții? „Este mai ușor să fii intelectual decât creștin.” Ca duhovnic, părintele Teofil a încercat să cultive acea sfințenie și înțelepciune care știe să nu strivească. A trezi în aproapele smerenia nu presupune neapărat recursul la un act de umilire publică. Marii sfinți ai Patericului, de pildă, au știut să fie exemplari fără să-și sufoce ucenicii. A fi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]