3,370 matches
-
părțile trăsuri cari mai fine, cari mai adânci - capul său, mai mult fără păr: părea că perii argintii, presărați numai, erau sădiți de mâna unei ființe nedibace... Ochii săi erau uscați și necapabili de-a plânge... privirea țintea fixă asupra sicriului, încît părea că toată espresiunea durerei celei adânci se concentrase în capul său pe jumătate nebun și-n ochii săi turburi și fără samă. Înainte ca purtătorii să depună corpul în sân [ul ] său cel adânc de lut, bătrânul, ca
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
capul său pe jumătate nebun și-n ochii săi turburi și fără samă. Înainte ca purtătorii să depună corpul în sân [ul ] său cel adânc de lut, bătrânul, ca prin instinct, făcu un semn, capacul se ridică, și din fundul sicriului prea mare vedeai pare-că o umbră albă, părul în dezordine, fața de-un alb vânăt și împietrit ca al marmorei, buzele supte și ochii cei mari închiși și-nfundați sub fruntea lată și veștedă. Bătrânul s-apropie și apăsă lung
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a marmoreului său geniu și c-o intronase pintre cruci și morminte acoperite de ninsoare. Ca un nebun sări Ioan, palid ca o stafie, de lângă mine, și-și apropie buzele lui de ochii moartei. Apoi capacul recăzu, pe funii fugea sicriul cel negru în noaptea pământului - și pe pământ nu mai rămăsese decât suvenirea cea amară a Sofiei. Mi-am închis ochii și-am visat... ce?... Nu știu. Când i-am redeschis, eram singur în cimitiri. Luna revărsa printre arborii ninși
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Când i-am redeschis, eram singur în cimitiri. Luna revărsa printre arborii ninși și străluciți în haina lor argintie o lumină dalbă ca visul de vară, iar bătrânul cioclu arunca încet, nepăsător, melancolic bulgării ce sunau pe scândurile uscate ale sicriului. Un vis de moarte, de mormânt, iată tot. Când mă întorsei și intrai în mansarda mea, Ioan sta lungit drept pe patul meu, părul său era răslățit ca noaptea pe perina albă și mînile unite asupra capului, fața neclintită și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
său, care e silit să-și lase fetele să îmble goale și sărace pe strade, astfel încît prostituțiunea îmbrăcată în mătase râde cu hohot pe urma virtuții zdrențuite? O, prostituțiunea și rușinea se-ngroapă-n morminte de marmură și-n sicrie de plumb acoperite de catifea, pe când virtutea doarme somnul ei etern între patru scânduri de brad. Și la ce esistă virtute, la ce? Pe teatru cu virtutea, cu noblețea - ce-nsemnează acei oameni de nimica, care-ntr-o lume de răi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ale căminului marmoreu învinețea în trăsuri aeriene fața cea tristă a lui Toma Nour. ["Cine a văzut o-nmormîntare-n București "] 2255 Cine a văzut o-nmormîntare-n București? în carul mortuar, pe amândouă laturile cu câte - un alb 5 înger de marmură, zace sicriul deschis... pe o perină de atlas alb brodat cu negru zăcea capul cel palid cu răsfiratele bucle negre ale moartei. Caii îmbracați în negru mergeau în pas după melancolicu [l] tact al marșului de moarte preoți în haine de mătase
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
verde brodată cu aur citeau murmurând înaintea, carului funebru. 12 fete îmbracate-n alb și voalate cu alb păreau triști îngeri ai durerei ce acompaniau pe angelica lor soră la mormânt. Angelica lor soră! Haina de atlas albă spânzura afară din sicriu, mînile mici și unite țineau o cruce mică de os alb, buzele erau strânse, iar în jurul frunței era o coroană de roze albe și de beteală de aur. Fața ei vânătă, ochii cei mari, înfundați, închiși, o espresiune de durere
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mari la sfârșitul galeriei. Cavalerul înaintă spre ea, băgă cheia în broasca cea grea de fier, o întoarse cu putere, aripele ușii săriră în amândouă părțile și [se] arătă o sală mare și largă în a cărei adâncime era un sicriu înălțat pe un catafalc și de jur împrejur ardeau în sfeșnice nalte făclii de ceară albă. De-a lungul murilor salei stăteau, în șiruri lungi, statui urieșești de marmură neagră, îmbrăcați ca mauri * și cu săbii mari în mâni. Când
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de marmură neagră, îmbrăcați ca mauri * și cu săbii mari în mâni. Când cavalerul înaintă, toți ridicară sabiile și-și puseră un picior înainte. Flacăra mică plutea mereu nainte-i, el o urma mereu, până ce mai era șase pași departe de sicriu; în momentul acela capacul sări de pe sicriu, clopotul sună a alarmă... o damă în giulgiu a[l]b și lung, de moartă, cu un văl negru pe față, se ridică încet din sicriu și-și întinse brațele spre el. în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu săbii mari în mâni. Când cavalerul înaintă, toți ridicară sabiile și-și puseră un picior înainte. Flacăra mică plutea mereu nainte-i, el o urma mereu, până ce mai era șase pași departe de sicriu; în momentul acela capacul sări de pe sicriu, clopotul sună a alarmă... o damă în giulgiu a[l]b și lung, de moartă, cu un văl negru pe față, se ridică încet din sicriu și-și întinse brațele spre el. în acelaș moment statuele sunară din săbii și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
până ce mai era șase pași departe de sicriu; în momentul acela capacul sări de pe sicriu, clopotul sună a alarmă... o damă în giulgiu a[l]b și lung, de moartă, cu un văl negru pe față, se ridică încet din sicriu și-și întinse brațele spre el. în acelaș moment statuele sunară din săbii și se porniră asupră-i. Cavalerul năvăli ca fulgerul asupra femeii și s-anina de gâtul ei, ea-și dădu vălul într-o parte și-l sărută
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
unul era întinsă o femeie cu chipul de ceară... rozele roșii împletite în jurul frunței contrastau cu fața palidă și moartă... Ochii cei mari închiși, fața trasă și slăbită, pleoapele-nvinețite * peste ochii înfundați. Haina ei trecea din toate părțile peste marginile sicriului și ajungea la pământ... Mînile reci, transparente de albe, cu degetele lungi și subțiri încleștate peste piept... Era un cadavru de-o spăimântătoare frumuseță... - O, Rodope, zise el îngenunchind la sicriu și plecîndu-și fața plină de lacrimi la pieptul [ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
înfundați. Haina ei trecea din toate părțile peste marginile sicriului și ajungea la pământ... Mînile reci, transparente de albe, cu degetele lungi și subțiri încleștate peste piept... Era un cadavru de-o spăimântătoare frumuseță... - O, Rodope, zise el îngenunchind la sicriu și plecîndu-și fața plină de lacrimi la pieptul [ei]. Cum te iubesc!... De ce-ai murit?... Nu ți-am spus să nu mori... nu te-am rugat... copilă? Vezi tu flacăra lampei urieșești... vezi tu grădina ce-ncunjură sicriul tău... vezi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
îngenunchind la sicriu și plecîndu-și fața plină de lacrimi la pieptul [ei]. Cum te iubesc!... De ce-ai murit?... Nu ți-am spus să nu mori... nu te-am rugat... copilă? Vezi tu flacăra lampei urieșești... vezi tu grădina ce-ncunjură sicriul tău... vezi tu coroanele regilor atârnate de crengile acestor arbori?... O, de le-ai vedea... de-ai putea să deschizi ochii tăi cei mari, să mă privești până ce voi muri lângă tine... căci voi muri-n curând... Rodope! Te urmez
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
roșietică a făcliei de ceară. El s-apropie... Erau monete foarte vechi, din cele mai deosebite vremuri. Unele bătute de romani încă, altele de mai încoace, însă toate vechi... El merse înainte... deschise o altă ușă și acolo găsi mici sicrie, pe polițe de fier, pline de pietre scumpe. Diamante într-una, rubine și smaragde într-alta... și o ladă plină de cele mai frumoase mărgăritare... Atotputernicia omenească era strînsă[-n] suterană... Mai deschise o ușă și... și găsi un sicriu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sicrie, pe polițe de fier, pline de pietre scumpe. Diamante într-una, rubine și smaragde într-alta... și o ladă plină de cele mai frumoase mărgăritare... Atotputernicia omenească era strînsă[-n] suterană... Mai deschise o ușă și... și găsi un sicriu acoperit c-o pânză albă... El dete pânza într-o parte. O țeastă goală cu gura rânjită se strâmba parecă la el.. "Ce te strâmbi, gândi el mânios. Ca și când eu nu știu că ăsta-i sfârșitul omnipotenței omenești? -- Simțiri întunecate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ce, gloria, ce costă opera unui geniu, cu care să-mi eternizez numele meu... Toate, toate sunt de vânzare... El {EminescuOpVII 255} râse crunt. Ecoul boltelor răspundea cu clocot la râsul lui cumplit, și cranul cel mort parcă rânji din sicriu... iată-mă dar în vârful lucrurilor omenești... Ce aș fi eu fără tine, metal rece și mort? Un cerșitor pe stradele Sevillei... Ce sânt cu tine?... Tot ce voi... Ce este în tine?... Nu pot afla un răspuns din sunetul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
că lumea încetează împrejurul lui... și în somnul lui mortuar * parcă mai * ***, încet, ca un sunet de vioară subțire și dulce, vorba: amor... apoi nu simți nimic... nimic... In mijlocul paraclisului negru și nalt era zidit catafalcul îngreuiet de un sicriu și asupra întregului era aruncat un lințoliu de catifea neagră cusut cu stele de aur... în noaptea solitară arde o singură făclie... nici un preot nu murmură cu glasul măsurat * rugăciunile morților, numai cîte-o rază se fură asupra înălțărei mortuare și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
umedă de femeie să le bată spre a afla cari gândiri sunt acasă... ale amorului, ale dorinței, ale durerei?... Ah, sărmană frunte solitară, te acopăr cu flori... dormi! dormi! Ea pusesă mînele pe fruntea albă și moartă... El surâdea în sicriul lui cu zîmbetu-i mort și sfînt!... Un sarcasm învioșă buzele bătrânului c-un surâs rece și sceptic... "De-ar fi viu, l-ar omorî... gândi el, i-ar fi o jucărie de [o] zi... Dar ceea ce nu se poate câștiga
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se părea și-i plăcea de a fi mort... gândea că e într-o altă lume și nu pricepea cearta pentr-un cadavru... I se părea că e prezent fără ca s-o fie... că se vedea el însuși întins în sicriu... știa bine că c-un moment înainte un demon s-apropiase și-i acoperise fruntea cu flori albastre, și cumcă era mort nu se-ndoia numai din împrejurarea că, dacă voia, acoperământul bisericei dispărea pentru el și miile de stele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nu se-ndoia numai din împrejurarea că, dacă voia, acoperământul bisericei dispărea pentru el și miile de stele ale nopții întindeau câmpiile lor de azur asupra ființei lui... I se părea că e într-o câmpie lungă și deșartă... că sicriul stă singur sub bolta cerului, că universul se coboară și-l plouă cu stele... astfel încît, acoperit cu ele, el nu mai vedea cu ochii decât țăndări de aur ce căzuse pe ochi... Tot ce voia vedea... Vedea pe mama
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acesta simți în adâncul inimii un fior ce-l însenină, primenindu-l de acea ieșire furibundă de acum câteva clipe. De ce venise Baronul de-atât de departe să-i aducă omagiul său lui Telsio? Oare din ce motive o făcuse? Sicriul din lemn prețios și lucrat de meșterii din Bisignano trona pe năsălie, având la cele patru colțuri lumânări enorme aprinse în candelabre masive de bronz sculptat. La sfârșitul liturghiei, tăcerea păru a deveni și mai solemnă: lumea începu să se
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
eu? Departe de mine așa ceva. Vină pentru ce? Era vorba de un omagiu, doar de un omagiu adus unui mare om. Ei toți pot să se închine, să se plece, să se roage și să rostească vorbe de laudă la sicriul lui Telesio, pe când eu nu-i pot dedica niște versuri? Dacă ai fi considerat că gestul tău e unul normal și cuviincios, ar fi trebuit să-i ceri aprobarea Starețului. Dar tu știai că săvârșești un gest nepotrivit sau neagreat
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
n-ai trăit așa ceva, să știi ce greu e, să vezi haine pe care n-are cine să le mai îmbrace și pantofi pe care n-are cine să-i mai încalțe. E mai rău decât atunci când pui capacul la sicriu. Bați patru cuie și gata. Da’ hainele, uite, eu mereu mai găsesc câte una de la mămăica prin fundul dulapului, pe lângă astea, pe care le port. Când îmbrac paltonul negru, cu guler de vulpe, duminica, la biserică, parcă mă ia mămăica
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
am venit cu mama după el. La mineri așa e obiceiul, dacă moare unul în mină, băiatul mai mare îi ia locul. Pe tata nu l-au mai găsit după ce-a explodat gazul din mină, l-au înmormântat cu sicriul gol, i-au pus numai niște lucruri și o icoană, să aibă la el. Rada îl așteptă să termine de tușit, apoi o luă înainte, urcă cele câteva trepte și descuie ușa apartamentului. — Mai repede, îl îndemnă, să nu ne
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]