7,756 matches
-
încă pe nas ochelarii cu rame de aur. XXXVII Împrejurările morții lui Blanche Stroeve au necesitat tot soiul de formalități nesuferite, dar în cele din urmă ni s-a dat voie s-o îngropăm. Dirk și cu mine am fost singurii care am urmat dricul la cimitir. Mergeam la pas, dar la întoarcere vizitiul a pornit la trap și pentru mine era ceva cu totul înfiorător în felul cum își biciuia caii. Parcă ar fi vrut să dea uitării mortul lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
un surghiunit nefericit. Am resurse suficiente ca să-mi duc traiul și, din când În când, Încă mai țin câte o lecție. Ba chiar speram să te Întâlnesc la vreuna din ele, spre a ne reînnoi astfel cunoștința În spațiul cuvintelor, singurul demn pentru omul Înțelept. Singura noastră Împărăție, conchise el după o scurtă pauză, privind spre haosul din jur. - Serviciul public m-a ținut departe de această Împărăție. Dar, firește, nu am uitat lecția domniei tale. Cum văd că nici domnia ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
răspuns. - Nu, zise În cele din urmă. O mână ucigașă i-a pus capăt zilelor. Monerre tresări, aruncând o privire iute În jur, ca și când s-ar fi temut că asasinul sta fi putut ascuns pe undeva. Apoi Îl fixă cu singurul ochi cu care mai vedea. - Știi cine a fost? - Nu. La fel ca la ceilalți. - Crezi că e vreo legătură Între aceste crime? Dante Încuviință. N-avea rost să Înceapă acea discuție cu cineva care poate că era răspunzător. - Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
sculptate pe streșinile catedralelor: două figuri contrapuse, asupra cărora timpul și neîngrijirea lăsaseră urme adânci. - Te surprinde acel cap al zeului Ianus, messer Monerre? Întrebă poetul. Un semn al superstițiilor străvechi, de pe vremea zeilor fățarnici și mincinoși. Francezul Își Îndreptă singurul ochi spre poet, fixându-l. Pentru un moment păru că vrea să replice, dar mai apoi se răsuci din nou spre statuie. - Prietenul nostru pare fascinat de tot ceea ce este dublu, observă Arrigo. Poate pentru că, prejudiciat de natură În capacitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
punctul de a nu mai putea pleca. — Te-ntorci des? — Trec pe aici, nu e același lucru. Nu am remușcări. Am făcut ce trebuia făcut. Mi-am îndeplinit rolul și tu știi asta. — Dar eu te-am crezut! — Ai fost singurul... Josăphine mi-a frecat umerii. M-a zgâlțâit și durerea sângelui întorcându-mi-se în vene a fost ca o lovitură de bici. Apoi m-a luat de braț și am plecat, un cuplu bizar, prin zăpadă, în dimineața de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
un tâmpit (s-a terminat istoria!!!), românii evoluează... Cât despre vină, vina la români?... Sper că n-a făcut nici un apropo la mine și la Tina, i-am povestit de fată, am fost cu el în vizită la ea, e singurul care știe de apartamentul ăla al meu, sper să-și țină gura. Și Tina, ce-o fi făcând ea acuma, o fi spărgând ea vreun ou roșu cu cineva?, n-am putut deloc s-o conving pe Loredana s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ei, ba nu, nu te pot lua; morții, morții, morții... mie mi se făcuse pielea ca de găină, eram mic și m-am speriat. Toate păsările plângeau acolo, în lunca noastră. Au îngropat păpușa aia din lut, cred că eram singurul din sat care știa unde, văzusem bine locul înmormântării. Au plecat la una acasă, pentru pomana mortului, știam că vor coace ghizmană, plăcintă mare, turte speciale și ușor de făcut de copile, că vor bea țuică și vin. Că vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
la tăntălăul tău de bărbat. De bărbatul meu să nu te legi. Cine știe cu câți te-ai culcat până acuma?... Eu?, eu m-am culcat și cu alții?, parcă am vorbit despre viața mea, ți-am spus că ești singurul. Singurul după ceilalți. Nu fi măgar! Măgarul, măi, femeie, are o săgeatăăă... (Muzica a însoțit alert cearta.) Ne-am împăcat. I-am cumpărat un ceas... (pauză, actrița se uită insistent la public, adică, ei!, spuneți marca...), nu Calvin Klein, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
tăntălăul tău de bărbat. De bărbatul meu să nu te legi. Cine știe cu câți te-ai culcat până acuma?... Eu?, eu m-am culcat și cu alții?, parcă am vorbit despre viața mea, ți-am spus că ești singurul. Singurul după ceilalți. Nu fi măgar! Măgarul, măi, femeie, are o săgeatăăă... (Muzica a însoțit alert cearta.) Ne-am împăcat. I-am cumpărat un ceas... (pauză, actrița se uită insistent la public, adică, ei!, spuneți marca...), nu Calvin Klein, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
birou. Biata, maltratata sa voință, din care făcuse ținta disprețului său și al prietenilor, stătea acum inocentă În fața lui, iar discernământul se Îndrepta spre temniță, cu acel demon inconfundabil, imaginația, dansând cu satisfacție răutăcioasă pe lângă el. Sfatul Clarei a fost singurul pe care l-a cerut fără să dicteze el răspunsul - poate cu excepția celor primite În timpul discuțiilor cu Monsignor Darcy. Ce mult Îi plăcea să facă orice Împreună cu Clara! A merge la cumpărături cu ea era un vis rar, epicureic. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
loc și nu ajung niciodată la etapa următoare. Doar foarte rar se ridică vreunul mai sus, unde are mai mult loc să se desfășoare și să se dezvolte. Numai că acești cetățeni de mâna a doua, cu perspective reduse, sunt singurii care‑l ascultă pe Rainer la cluburile de jazz, când acesta ține vreo cuvântare lungă, fie despre Dumnezeu, fie despre muzica cool de jazz și structura ei. Colegii de școală fug imediat ce‑l zăresc pe Rainer, fiindcă știu deja: mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
În continuare, mă Îngrășasem deja două kilograme. Apoi, În ziua În care mi-am reluat munca, da, cred că era În acea zi, un bărbat care lucra În același departament cu mine m-a invitat să luăm masa Împreună. Era singurul dintre toți colegii mei bărbați care era la curent cu povestea mea de dragoste cu fostul partener. Bineînțeles că și el era căsătorit. Akemi Yokota nu-mi povestise niciodată În amănunt aventura ei cu acel bărbat Însurat care o părăsise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
meu care Își păstrase calmul și i-am zis: „În ritmul ăsta, o să ne Îmbolnăvim de schizofrenie, nu-i așa?“. La care el s-a luat de mine: „Dispari, du-te dracului, nenorocitule! Chiar de-am ajunge schizofrenici, tu ești singurul care ai să sfârșești distrugându-te. Eu o să rămân În viață, pentru că voi Înghiți excrementele acestei femei frumoase și am să-i beau urina. Dispari mai repede din fața mea!“... Am Început să intru În panică. La fel ca atunci când Încerci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
jocul nostru, adăugase el. Să zicem că și asta era adevărat. Dar dacă era așa, În prezent trăiau prea departe unul de altul pentru a putea avea o relație sado-masochistă directă. În acest joc În trei, era oare posibil ca singurul lor scop să fie distrugerea personalității celor pe care și-i alegeau ca pradă? Oare Mie nu a fost cumva prima lor victimă? Iar acum stăteau la pândă, fiecare la locul lui, așteptând să apară următoarea pradă. Nu aveam nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de atâtea ori Încât puteam să reconstitui cu ochii minții expresia figurii fiecărui personaj, chiar și cel mai mic detaliu al peisajului. În fundal se vedea o clădire albă și, dincolo de ea, marea. Yazaki purta ochelari de soare, Gan era singurul care stătea În picioare, Keiko Kataoka stătea cu capul plecat pe umăr, iar Reiko, orbită de soarele puternic, strângea așa de tare din ochi Încât ușoare riduri se formaseră În jurul lor. Fotografia era făcută, fără Îndoială, În Sicilia. — În fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
În mod normal aș sta, dar am eu însumi o fiică de vârsta asta. Am înclinat din cap: — Mai bine i-ai trezi pe Becker și Korsch și le-ai zice să vină încoace. Nu văd de ce am fi noi singurii care să ne stricăm somnul. Deubel se întoarse să plece. — O, inspectore, zise Illmann, ai putea să-l rogi pe unul dintre prietenii noștri în uniformă să facă niște cafea. Lucrez mult mai bine când sunt treaz. De asemenea, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
gând să menționați asta în raport, domnule? rânji el. — E o dovadă materială, nu-i așa? Numai că generalului n-o să-i placă. — N-o să-și mai încapă în piele, mă gândesc. Numai că vezi tu, criminalul nostru nu este singurul care gustă o glumă bună. Când am ajuns la Alex, am primit un telefon de la șeful a ceea ce era, după toate aparențele, departamentul lui Illmann - VD1, Medicină Legală. Am vorbit cu un anume SS-Hauptsturmführer dr. Schade, al cărui ton era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
amintesc de Al Capone. Korsch râse. Ne-am sorbit băuturile și am privit spectacolul, care era mai mult decât am fi putut spera atât de devreme în timpul vizitei noastre, și, pe la miezul nopții, grupul lui Streicher și noi înșine eram singurii rămași în bar, ceilalți fiind puși pe fugă de înjurăturile neîncetate ale lui Gauleiter. Un alt chelner veni să ne șteargă masa și să ne golească scrumiera. Întotdeauna face așa de urât? l-am întrebat. Chelnerul râse cu amărăciune: — Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ele nu au folosit la nimic, nu-i așa? zise Ganz. Liza era o fată inteligentă, Kommissare, nu genul care ar face ceva prostesc. Deci criminalul ăsta trebuie că e și el deștept. Iar eu văd lucrurile în felul ăsta: singurul mod de a le pune pe fete în gardă așa cum trebuie e tipărirea știrii, cu toate grozăviile ei. Ca să le sperii. Poate că aveți dreptate, domnule, am zis eu pe un ton nefericit. Dar nu e la latitudinea mea. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
îmbunătățești asta. Ăsta e un bun sfat juridic, pot să te bazezi pe asta. Și lasă-mă să-ți spun ceva, o să ai nevoie de toate sfaturile bune pe care le poți obține. Pentru că așa cum văd eu lucrurile, tu ești singurul care e posibil să aibă nevoie de avocat. — Ce vreți să spuneți? — O să fiu direct cu tine, Reinhard. Am suficiente în declarația asta a ta pentru a te trimite drept la închisoare. Dar restul lor, nu știu. Sunt cu toții din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
în așa măsură încât i se pune în seamă o epidemie de sinucideri care l-a determinat pe Ptolemeu să-i interzică învățăturile. Nu prea vedem cum Hegesias și ai săi pot fi numiți cirenaici altfel decât în virtutea argumentului geografic, singurul acceptabil! Trebuie să conchidem că, așa cum Aristip nu se prea bucura de faptul că avea copii - se înțelegea prost cu ai lui și, cum am văzut mai sus, nu-i aprecia cine știe ce... -, nu i-ar fi plăcut nici să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
plecării celeilalte. Fie prima a alergat, fie a doua merge încet sau chiar s-a oprit în drum, dar, dată fiind lungimea prozopopeii, sincronizarea merită o ajustare... Iat-o deci lângă adolescent. Ea îi propune cealaltă ramură a arborelui grecesc: singurul lucru care contează este valoarea; metoda cere și presupune muncă, efort, suferință, chin; e vorba așadar de a viza țeluri înalte: a înfăptui isprăvi nobile și mărețe, a-i cinsti pe zei pentru a le obține favorurile, a merita afecțiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
cotețe cu iepuri de câmp pentru pasiunea nr. 1 a marțienilor, lepurul, un fel de oină fără minge, cu iepuri, plus alte câteva spații marcate mai ciudat, probabil pentru întrecerile neptunienilor, saturnienilor și chiar ale celor doi morocănoși elevi plutonieni, singurii pe care - după cum le spusese pedagogul - îi posedă școala. În mijlocul curții stătea înfipt un catarg în jurul căruia erau strânși vreo treizeci de elevi uitându-se în sus. Priviră și roboții tereștri într-acolo și văzură trei indivizi stând atârnați într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
aduc aminte de un echipaj trimis pe satelitul „Menumorut” să scoată ovăz și, când colo, s-au trezit în vară cu o foarte viguroasă tarla de năut. — Da, așa e, cunosc cazul - spuse comandantul Felix S 23 - și nu e singurul. Însă problema e: ce facem cu rapița? — Lăsați-o încolo de rapiță, tovarășe Felix! zise responsabilul satelitului. Problema e dacă ne mai țin mult aici, căci nu mai rezistăm. Asta nu-i treaba noastră, răspunse Felix S 23. Noi avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
1927 PAUL B. MARIAN: DE VORBĂ CU ION BARBU - Ce credeți de poezia noastră de azi? - E scrisă în general într-un spirit diletant, școlar și maimuțăresc. Blaga și Bucuța (poetul, nu prozatorul, a cărui înțelegere nu o am) sânt singurii care ne scapă de la inanitatea totală. Poeziile din Plumb ale lui Bacovia îmi apar astăzi ca aparținând unei alte epoci. În orice caz, interregnul lui Bacovia s-a terminat. E adevărat că o netăgăduită durere se mărturisește în versurile lui
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]