2,658 matches
-
la naștere), îl duc spre sinucidere, spre capitulare, nu spre luptă. Cei vii își omoară timpul cu ignorarea adevărului Enigmaticul oraș V. este, așadar, „animat“ doar de depărtările oricum tragice ale unui prim război mondial și dominat de imaginea Castelului singuratic și planturos (în care se dau verdicte și se curmă zile), căci viața nu clocotește aici, cu siguranță. O stare de încremeneală lasă loc istoriilor care fascinează și țintuiesc locului toate ființele nevinovate ce-i trec pragul. Pentru că fantomele trecutului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2170_a_3495]
-
mea palidă și asimetrică, având peste buzele crăpate și mușcate un puf de mustață. Căutam case foarte vechi, galbene, cu de-corațiuni prostești și solemne, sau blocuri bizare, înguste ca o lamă de brici, aruncîndu-și umbra ca de gnomon peste piațete singuratice. Uneori intram în aceste blocuri enigmatice, pătrundeam în holuri mirosind a vechi și a petrosin, suiam scări în spirală extrem de înguste, cu mici paliere din loc în loc, unde, în lumina aurie a unei ferestre rotunde, se răsuceau frunzele prăfoase ale
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
se-acoperise sub ochii mei de flori de gheață, pentru ca viforul să șteargă imediat orice urmă a ei. Stăteam în zăpadă, în paltonaș, cu mâna în mâna tatălui meu, și un tramvai străvechi se apropia încet, clătinîndu-se pe drumul lui singuratic, luptîndu-se cu zăpada. Tatăl meu era o statuie ninsă, amețitor de înalță. M-am așezat pe o bancă. în seara aceea avea să se termine infernul de la Budila. Chiar de a doua zi, singurătatea mea, altădată atât de temută, dar
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
viață și traversarea unui câmp minat. Toți murim înainte de a ajunge dincolo și, pe măsură ce ne aventurăm mai departe, tot mai multe mine ne așteaptă.“ Gălbenușul „În 1972, am avut un vis... Lumina lunii se reflectă în pavaj. Ecoul unor pași singuratici pe străduța îngustă. Aud cum se crapă o coajă. Mă uit în sus. Oul gigantic de deasupra mea se sparge, strivit între niște ziduri vechi. Lichidul călduț mi se varsă pe față. Atunci m-am trezit și am știut ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
și deja devine tot mai puțin credibilă. în plus, a fost o petrecere scârboasă, cu o grămadă de intelectuali la modă care își tot gonflau egoul lor mărunt. — Wilt, ai zice despre dumneata că ești genul introvertit? Genul de persoană singuratică? Wilt se gândi serios la întrebare. Aici se ascundeau cu certitudine mai multe decât în cazul dinților. — N-aș merge până-ntr-acolo, spuse el în cele din urmă. Sunt destul de tăcut, dar sunt și un spirit gregar. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
că, mergând cu spatele pe culoarul memoriei tale, te împiedici, te zgârii, te învinețești, dar nu se poate să nu dai de niște locuri transparente, cele în care ești cu adevărat tu, și nu o biată femeie matură, o funcționară singuratică fără nici un viitor. Trăind sub pământ, la milioane de kilometri sub fundațiile orașului, în cubul acesta de lumină al garsonierei tale. Povestește-mi despre soțul tău. Bravo, tinere! începi să-mi placi. Ai înfășurat-o în fire mai tari ca
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pomi plini de clei din curte, și mă săgeta amintirea foișorului și-a serii trecute, când Egor se balansa înaintea mea ca o cobră hipnotică. Ieșeam la poartă și priveam în josul străzilor: cozile zmeelor agățate de sârmele de telegraf fluturau singuratice în aerul galben și câte o turturică oprită pe stâlp le privea cu un singur ochi. O așteptam pe Ester, mă întrebam ce rol o să-i dau când voi fi regină, dar mai ales mă gândeam cât de bine o să
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mai spusese când trecuse cu maică-sa pe la tanti Aura. Vărul meu nu mai fusese la foișor, dar știa cărarea până acolo, așa că am plecat de mână, sporovăind și râzând, pe poteca abia vizibilă, pe marginea căreia creștea cîte-o păpădie singuratică. Am ocolit spre stângă, pe după ultima casă, cu zidul din spate cenușiu, zgrunțuros și orb, și apoi am luat-o peste câmp. Seara de vară aducea un vânt slab și cald dinspre liziera care abia se zărea la orizont. Era
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
tristă. Privind-o, simțeai cât de neînsemnat e colțul de lume din care face parte. Așa putea arăta o stradă dintr-un oraș de provincie, uitat de Dumnezeu, sau o uliță dosnică dintr-un oraș sud-american, sau un drum prăfuit, singuratic, din Kansas. Zmeele, fluturând policolore, cu cozile lor de hârtie creponată, încîlcite în sârmele de telegraf, măreau și mai mult singurătatea disperată a străzii. Printre pietrele din pavaj creșteau buruieni și chiar floricele roșii, minuscule. Departe, unde se îngusta spre
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
s-a lăsat cu spatele pe noi și, strângând tare hățurile, a început să cânte cu un glas firav de femeie - prrră, prrră, prrră Am intrat pe pasaj la pas, zăpada a încetat să cadă. Doar în preajma câte unui felinar singuratic și gălbui fulgii pluteau încet, fără să cadă, de parcă acolo s-ar fi scuturat o pernă. Dincolo de felinar, în întuneric, ne apăru înainte o reclamă susținută de doi stâlpi. Alături de reclamă, un pumn cu degetul arătător întins, ieșind dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
au rătăcit drumul din cauza unui atlas rutier greșit; și făcu un efort, încercând să-și amintească ce văzuse pe hartă, cu toate că era clar că nu te puteai încrede în hărțile alea. Dacă memoria nu-l înșela, acel masiv pietros și singuratic ar fi trebuit să rămână mult mai la sud, servindu-le ca un îndepărtat punct de reper tot timpul la dreapta lor. Ținând cont de asta, tot ce se întindea în fața ochilor săi cam pe treizeci de kilometri începând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ce abia se iveau în depărtare, totul era o masă galbenă de praf în suspensie, care făcea să te gândești că lumea se transformase într-un ceaun cu mămăligă din care ieșea doar, ca un bob de năut negru, vârful singuratic al masivului muntos. — Căcat! Nu se vede nici pe dracu’! — Ce facem? — Așteptăm... Ce altceva putem face? Un mare ocol. Apoi altul. Și altul. Jos, câțiva oameni care în ultimele două ore nu făcuseră altceva decât să se târască până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
copil trist și căruia îi lip sește inițiativa, adoptă un comportament alternativ de respingere sau închidere. La primele ore de consiliere, Alexandru nu se exprima deloc și se izola mereu, chiar de la așezarea în sala de resurse, preferând cel mai singuratic și retras loc (scaun). Invitându-1 să se așeze mai aproape de grupul majoritar, Alexandru răspundea că, acolo unde stă, se simte el bine. Este liniștit, prudent și cuminte. Este conștient de responsa bilitățile și normele care i se impun, deși sunt
GHID PRIVIND CONSILIEREA ELEVILOR CU ABILITĂŢI ÎNALTE by Cristina Morăraşu, Loredana Stiuj () [Corola-publishinghouse/Journalistic/432_a_755]
-
a zâmbit iscoditoare și ispititoare, nu am putut decât să-i întorc zâmbetul cu multă nonșalanță. Fără mustrări de cuget, în fiecare noapte mă culc cu moartea în pat, căci viața fără a fi însoțită de moarte, ar fi destul de singuratică, cu toate că nimeni nu s-a născut să-i ducă dorul sau să-și pună ceasul după fusul ei orar. Sunt realități verificate în viața de toate zilele, mai puțin în „Cea de Apoi”, căci ne lipsesc martorii. De aceea, tuturor
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
blindate și camioane, consemnând totul și întocmind câteva schițe topografice. La întoarcere, am rătăcit drumul printre troienele cufundate în beznă, orbecăind ore în șir până la miezul nopții, când, ca prin minune, o luminiță ne-a orientat spre adăpostul unui moț singuratic. Bătaia noastră în ușă n-a primit nici un răspuns și, înghețați bocnă, sleiți de ultimele puteri am deschis ușa tinzii, de unde ne-au întâmpinat un cor de sforăituri și un val de aer călduț, strident mirositor, de-ți muta nasul
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
pe care doar eu îl înțeleg) semnifică limitele lumii mele“ (§ 5.62). Wittgenstein nu tematizează această distincție, însă oferă câteva semne, indicii, situații.<ref id="101">Cf. Graham Priest, Dincolo de limitele gândirii, ed. rom. cit., pp. 310-319; Mircea Flonta, Gânditorul singuratic. Critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein, Editura Humanitas, București, 2008, pp. 168 sqq. Sunt invocate unele mărturii consemnate de Paul Engelmann (Ludwig Wittgenstein. Briefe und Begegnungen, R. Oldenbourg Verlag, Wien/München, 1970) sau M. O’C. Drury („Gespräche mit
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
în care începu să se simtă bine. Deplina libertate de care se bucura în aceasta casă, în care fiecare făcea ce poftea, fără să întrebe pe celălalt, și care contrasta cu rigoarea vieții lui de până acum, pria caracterului său singuratic. Totuși, un simț de disciplină înnăscut ferea pe Felix de excese. Libertatea îi risipise timiditatea și-i dăduse sentimentul valorii lui personale. Lipsa lui de legături familiale mai afectuoase, deferența ușor compătimitoare cu care-l înconjurau toți fiindcă era orfan
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
că e îngrijit de tristețea ta, că ai suferit mari decepții în dragoste și vrea să te distreze, să te inițieze în adevărata viață studențească. Felix se rugă de Weissmann să-l lase singur, și el se plimbă pe străzile singuratice din cartierul Antim, ieșind apoi în strada Rahovei, până ce se liniști. Când se întoarse, nu mai era nici un student în odaia cu pian. Sus, în odaia lui, găsi pe Stănică. Individul începuse să-l agaseze. - Iubite domnule Felix, zise acesta
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în faptul „învăluit“, ascuns în propriul lui ecou, al felului în care momentul rugăciunii se propagă dincolo de sensul cuvintelor, într-un fel de sunet care nu e făcut numai să fie auzit, care se face simțit ca viu până în firidele singuratice ale oricărei biserici, care intră în haine, care se strecoară printre oameni, care se mișcă odată cu topirea lumânărilor, care intră peste tot, care învăluie tot și care împlinește întreaga lume a materiei; această materie care este acolo de față, cu
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
dreptul patriarhatului d-a numi după moartea mitropolitului Iacint, după liberă chibzuință, pe urmașul lui. După ce împăratul Ioan Paleolog se declară și se dovedi partizan al bisericei romane, trecând în toată forma la ea, lăcomia Curții papale după micile state singuratice cari se formaseră la nordul împărăției bizantine crescu până la un grad atât de mare încît nu se mai putea tăinui. Clara, văduva lui Alexandru, voievodul Țării Românești, o catolică foarte zeloasă, se dovedi a fi prin legăturile ei de familie
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
este de-aceea și rădăcina așa-numitului patos solemnel și a declamațiunei (blagoslovită) miruită, care totdeuna nulifică adevărul natural, apoi e și rădăcina acelei tremolări teribile care se naște neapărat când tonul persistă peste măsura și putința sa pe silabele singuratice și dă într-o mișcare tremurătoare. Portamentul adevărat împreună totdeuna deodată elementele vorbirei care se cuvin la un loc și e totdeuna în consonanță cu cerințele simțireișiale adevărului natural. Declamațiunea trăgănată, târâită, lungită care derivă totdeuna dintr-o concepțiune falsă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
sublim eflux prin care în vorbirea următoare natura cea nobilă a Ifigeniei apoteozează peripeția cea mai puternică în soarta ei. Și asta ar sta izolată daca jocul mut nu ne-ar fi preparat pe deplin pentru aceasta. Cu cât vorbirile singuratice înseamnă mai otărît totodată și un act în dezvoltarea patosului cu atât mai imperioasă este cerința mijlocirei prin jocul mut, căci numai prin aceasta se ține la un [loc] firul vieței caracterului. Unitatea caracterului Avizăm la cele două scene mari
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
noi nimic și, fiindcă în sine însuși nu are realitate obiectivă și există numai în cunoștință, ar fi peste tot și pretutindenea nimic). Fiindcă însă orice fenomen conține o varietate, prin urmare aflăm în sufletul nostru diferite apercepții risipite și singuratice, este de trebuință o împreunare a lor pe care în simț ele nu o pot avea. Este dar în noi o facultate activă a sintezei celor diverse pe care o numim imaginație și a cărei acțiune exersată nemijlocit asupra percepțiilor
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
modificat în toate ramurile; trunchiul și rădăcinile sânt purtătorii consistenți ai științei, învățații; viața frescă, văzută frumoasă și mirositoare în frunze, flori și fructe, este cultura generală care răsare din cele precese. Așadar scopul culturei este individual în fiecare om singuratic, fără vo referință nemijlocită și folositoare la întregul și generalitatea semenilor săi, și cu toate astea în legătura cea mai intimă cu scopul general. Cele mai particulare se anină aicea nemijlocit de celea mai generale, tocmai așa precum omul se
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
unități independente în cadrul unor stațiuni sau ca spații complementare pe lângă alte structuri de primire turistice. Se întâlnesc în numeroase stațiuni din țara noastră, cu frecvență mai mare pe litoral și în Delta Dunării. Hotelul Intercontinental (București) Bungalouri (Praid) Cabana Piatra Singuratică (Munții Hășmaș) Camping (Băile Tușnad) Pensiunea Maria (Agapia) Cabanele turistice sunt unități de cazare specifice zonei montane, apariția lor fiind strâns legată de drumețiile montane. Primele cabane au apărut la începutul secolului al XX-lea, precum Babele (Bucegi) și Dochia
România : patrimoniu turistic by Viorel Rîmboi () [Corola-publishinghouse/Administrative/91702_a_93090]