KorAP: Find »[drukola/base=sintactic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...72 73 74 ...204 >

5,099 matches

Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

principal în organizarea planului semantic al enunțului lingvistic, își impun același rol determinant în organizarea planului expresiei. Cum relațiile sintactice dezvoltă sau condiționează dezvoltarea funcțiilor sintactice, organizarea planului expresiei se relevă, pe de o parte, ca manifestare a unor relații sintactice iar, pe de alta, ca marcă a noii identități, sintactice, a componentelor enunțului. Limba română dispune de mai multe modalități de manifestare a relațiilor sintactice în planul expresiei și de marcare a identității funcțiilor sintactice: flexiunea, topica, elemente prozodice, articolul

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
același rol determinant în organizarea planului expresiei. Cum relațiile sintactice dezvoltă sau condiționează dezvoltarea funcțiilor sintactice, organizarea planului expresiei se relevă, pe de o parte, ca manifestare a unor relații sintactice iar, pe de alta, ca marcă a noii identități, sintactice, a componentelor enunțului. Limba română dispune de mai multe modalități de manifestare a relațiilor sintactice în planul expresiei și de marcare a identității funcțiilor sintactice: flexiunea, topica, elemente prozodice, articolul, elemente de relație, termeni corelativi, dubla realizare a unor funcții

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
sintactice, organizarea planului expresiei se relevă, pe de o parte, ca manifestare a unor relații sintactice iar, pe de alta, ca marcă a noii identități, sintactice, a componentelor enunțului. Limba română dispune de mai multe modalități de manifestare a relațiilor sintactice în planul expresiei și de marcare a identității funcțiilor sintactice: flexiunea, topica, elemente prozodice, articolul, elemente de relație, termeni corelativi, dubla realizare a unor funcții sintactice. Flexiunea În structura flectivului (partea variabilă a cuvântului) se cuprind trei categorii de variații

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
ca manifestare a unor relații sintactice iar, pe de alta, ca marcă a noii identități, sintactice, a componentelor enunțului. Limba română dispune de mai multe modalități de manifestare a relațiilor sintactice în planul expresiei și de marcare a identității funcțiilor sintactice: flexiunea, topica, elemente prozodice, articolul, elemente de relație, termeni corelativi, dubla realizare a unor funcții sintactice. Flexiunea În structura flectivului (partea variabilă a cuvântului) se cuprind trei categorii de variații: • variații determinate de poziția termenului lexical în sistemul de opoziții

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
a componentelor enunțului. Limba română dispune de mai multe modalități de manifestare a relațiilor sintactice în planul expresiei și de marcare a identității funcțiilor sintactice: flexiunea, topica, elemente prozodice, articolul, elemente de relație, termeni corelativi, dubla realizare a unor funcții sintactice. Flexiunea În structura flectivului (partea variabilă a cuvântului) se cuprind trei categorii de variații: • variații determinate de poziția termenului lexical în sistemul de opoziții interne specifice unor categorii morfologice autonome față de constituirea enunțului, cum este, de exemplu, numărul, la substantiv

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
variații: • variații determinate de poziția termenului lexical în sistemul de opoziții interne specifice unor categorii morfologice autonome față de constituirea enunțului, cum este, de exemplu, numărul, la substantiv: cas-ă - cas-e; • variații determinate de raporturile care se stabilesc între componente ale enunțului sintactic și factori ai actului de comunicare lingvistică: modul, timpul și persoana, la verb: cânt-a-m, cânt-a-i, cânt-a-se-m etc.; • variații determinate de asocierea termenilor lexicali într-o aceeași sintagmă, prin intermediul unor relații sintactice: cazul, genul și numărul, la

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
stabilesc între componente ale enunțului sintactic și factori ai actului de comunicare lingvistică: modul, timpul și persoana, la verb: cânt-a-m, cânt-a-i, cânt-a-se-m etc.; • variații determinate de asocierea termenilor lexicali într-o aceeași sintagmă, prin intermediul unor relații sintactice: cazul, genul și numărul, la nume (substantiv și adjectiv) și pronume, numărul, la verb. În casei, de exemplu, flectivul ei (alcătuit din morfemul-dezinență e și articolul nehotărât i) este cerut de intrarea substantivului casă, ca determinant, în relație sintactică cu

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
relații sintactice: cazul, genul și numărul, la nume (substantiv și adjectiv) și pronume, numărul, la verb. În casei, de exemplu, flectivul ei (alcătuit din morfemul-dezinență e și articolul nehotărât i) este cerut de intrarea substantivului casă, ca determinant, în relație sintactică cu un nume, care i se impune ca regent: acoperișul casei. Prin categoria a doua de variații, flexiunea verbului se constituie prin ea însăși în marcă a funcției sintactice a acestuia; flectivul -asem, de exemplu, sau -ai în cântasem, sau

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
i) este cerut de intrarea substantivului casă, ca determinant, în relație sintactică cu un nume, care i se impune ca regent: acoperișul casei. Prin categoria a doua de variații, flexiunea verbului se constituie prin ea însăși în marcă a funcției sintactice a acestuia; flectivul -asem, de exemplu, sau -ai în cântasem, sau cântai, marchează identitatea funcțional sintactică, de predicat, a verbului a cânta. Prin cea de a treia categorie de variații, flexiunea este unul din principalele mijloace de exprimare a relațiilor

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
i se impune ca regent: acoperișul casei. Prin categoria a doua de variații, flexiunea verbului se constituie prin ea însăși în marcă a funcției sintactice a acestuia; flectivul -asem, de exemplu, sau -ai în cântasem, sau cântai, marchează identitatea funcțional sintactică, de predicat, a verbului a cânta. Prin cea de a treia categorie de variații, flexiunea este unul din principalele mijloace de exprimare a relațiilor sintactice. Delimitarea sintagmelor în spațiul cărora se dezvoltă relațiile sintactice și se produce marcarea identității funcționale

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
a acestuia; flectivul -asem, de exemplu, sau -ai în cântasem, sau cântai, marchează identitatea funcțional sintactică, de predicat, a verbului a cânta. Prin cea de a treia categorie de variații, flexiunea este unul din principalele mijloace de exprimare a relațiilor sintactice. Delimitarea sintagmelor în spațiul cărora se dezvoltă relațiile sintactice și se produce marcarea identității funcționale a constituenților sintactici se realizează prin desfășurarea flexiunii în funcție de două principii de organizare a planului expresiei: acordul și recțiunea. În același timp, modul specific de

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
cântasem, sau cântai, marchează identitatea funcțional sintactică, de predicat, a verbului a cânta. Prin cea de a treia categorie de variații, flexiunea este unul din principalele mijloace de exprimare a relațiilor sintactice. Delimitarea sintagmelor în spațiul cărora se dezvoltă relațiile sintactice și se produce marcarea identității funcționale a constituenților sintactici se realizează prin desfășurarea flexiunii în funcție de două principii de organizare a planului expresiei: acordul și recțiunea. În același timp, modul specific de subordonare a flexiunii față de aceste două principii se constituie

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
a verbului a cânta. Prin cea de a treia categorie de variații, flexiunea este unul din principalele mijloace de exprimare a relațiilor sintactice. Delimitarea sintagmelor în spațiul cărora se dezvoltă relațiile sintactice și se produce marcarea identității funcționale a constituenților sintactici se realizează prin desfășurarea flexiunii în funcție de două principii de organizare a planului expresiei: acordul și recțiunea. În același timp, modul specific de subordonare a flexiunii față de aceste două principii se constituie într-o marcă a naturii relațiilor sintactice. Acordul Este

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
a constituenților sintactici se realizează prin desfășurarea flexiunii în funcție de două principii de organizare a planului expresiei: acordul și recțiunea. În același timp, modul specific de subordonare a flexiunii față de aceste două principii se constituie într-o marcă a naturii relațiilor sintactice. Acordul Este principiul prin care un termen al sintagmei, constituindu-se în regent, impune celuilalt (celorlalți) termen(i) să se înscrie pe aceeași poziție în interiorul unor categorii gramaticale comune. Sincronizarea se desfășoară, în general, numai în planul expresiei. Planul semantic

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
nominativ sau acuzativ), caracteristici cu existență biplană (în planul semantic și în planul expresiei), pentru substantivul studentă, dar monoplană (doar în planul expresiei), pentru adjectivul inteligentă. Prezența indicilor categoriali (de gen, număr și caz) la adjectiv are o motivație exclusiv sintactică: dependența adjectivului de substantivul cu care s-a constituit, solidar, în sintagmă. Acordul orientează manifestarea în planul expresiei a relațiilor sintactice intrinseci, prin care se interpretează lingvistic conexiuni interioare „obiectelor”: flori albastre, florile sunt (devin) albastre, trandafirii înfloresc primăvara etc.

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
planul expresiei), pentru adjectivul inteligentă. Prezența indicilor categoriali (de gen, număr și caz) la adjectiv are o motivație exclusiv sintactică: dependența adjectivului de substantivul cu care s-a constituit, solidar, în sintagmă. Acordul orientează manifestarea în planul expresiei a relațiilor sintactice intrinseci, prin care se interpretează lingvistic conexiuni interioare „obiectelor”: flori albastre, florile sunt (devin) albastre, trandafirii înfloresc primăvara etc. Recțiunea Este principiul de organizare a planului expresiei prin care termenul constituit în regent impune celuilalt termen din sintagmă înscrierea pe

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
sintagmă înscrierea pe o anumită poziție (în general, diferită de a sa) în interiorul categoriei gramaticale a cazului. Spre deosebire de gen sau număr, care, la substantiv (sau pronume), sunt independente de poziția termenilor lexicali în enunț, cazul este prin excelență o categorie sintactică; planul său semantic se întemeiază pe sensuri sintactice determinate de funcția termenului lexical în enunț. Genitivul casei, de exemplu, își are rațiunea de a fi numai într-o sintagmă precum acoperișul casei, ca manifestare a sensului sintactic de atribut, rezultând

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
diferită de a sa) în interiorul categoriei gramaticale a cazului. Spre deosebire de gen sau număr, care, la substantiv (sau pronume), sunt independente de poziția termenilor lexicali în enunț, cazul este prin excelență o categorie sintactică; planul său semantic se întemeiază pe sensuri sintactice determinate de funcția termenului lexical în enunț. Genitivul casei, de exemplu, își are rațiunea de a fi numai într-o sintagmă precum acoperișul casei, ca manifestare a sensului sintactic de atribut, rezultând din relația sa de dependență față de regentul acoperișul

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
excelență o categorie sintactică; planul său semantic se întemeiază pe sensuri sintactice determinate de funcția termenului lexical în enunț. Genitivul casei, de exemplu, își are rațiunea de a fi numai într-o sintagmă precum acoperișul casei, ca manifestare a sensului sintactic de atribut, rezultând din relația sa de dependență față de regentul acoperișul. Recțiunea intervine mai ales în dezvoltarea relațiilor sintactice extrinseci, prin care se interpretează lingvistic conexiuni exterioare, între „obiecte”: cărțile studentului, rupse flori. Cele două principii sintactice au în comun

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
Genitivul casei, de exemplu, își are rațiunea de a fi numai într-o sintagmă precum acoperișul casei, ca manifestare a sensului sintactic de atribut, rezultând din relația sa de dependență față de regentul acoperișul. Recțiunea intervine mai ales în dezvoltarea relațiilor sintactice extrinseci, prin care se interpretează lingvistic conexiuni exterioare, între „obiecte”: cărțile studentului, rupse flori. Cele două principii sintactice au în comun doar caracterul restrictiv: regentul impune termenului dependent din sintagmă anumite poziții categoriale, care rămân de ordin formal, prin acord

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
manifestare a sensului sintactic de atribut, rezultând din relația sa de dependență față de regentul acoperișul. Recțiunea intervine mai ales în dezvoltarea relațiilor sintactice extrinseci, prin care se interpretează lingvistic conexiuni exterioare, între „obiecte”: cărțile studentului, rupse flori. Cele două principii sintactice au în comun doar caracterul restrictiv: regentul impune termenului dependent din sintagmă anumite poziții categoriale, care rămân de ordin formal, prin acord, sau au și o realitate semantică, prin recțiune. Altfel, funcționarea lor prezintă deosebiri de esență. Acordul funcționează prin

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
a unor opoziții categoriale (gen, număr, persoană, caz). Recțiunea implică o anumită constanță a variațiilor termenului dependent și care rămân indiferente la variațiile categoriale ale regentului. Direcția desfășurării recțiunii în variațiile morfematice ale termenului dependent este determinată, direct, de funcția sintactică pe care acesta o realizează în sintagmă și, indirect, de condiția morfologică generică și de planul semantic al regentului (sau termenului cu care intră în relație de interdependență). Convergența celor trei factori în orientarea recțiunii duce la constituirea unor constante

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
realizează în sintagmă și, indirect, de condiția morfologică generică și de planul semantic al regentului (sau termenului cu care intră în relație de interdependență). Convergența celor trei factori în orientarea recțiunii duce la constituirea unor constante ale variațiilor, specifice sistemului sintactic al unei limbi. În structura sintactică a limbii române, recțiunea se caracterizează prin patru categorii de constante flexionare: 1. determinate de funcția sintactică a termenului lexical; atrăgând în sfera de desfășurare a predicației un nume (pronume), verbul îi impune acestuia

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
condiția morfologică generică și de planul semantic al regentului (sau termenului cu care intră în relație de interdependență). Convergența celor trei factori în orientarea recțiunii duce la constituirea unor constante ale variațiilor, specifice sistemului sintactic al unei limbi. În structura sintactică a limbii române, recțiunea se caracterizează prin patru categorii de constante flexionare: 1. determinate de funcția sintactică a termenului lexical; atrăgând în sfera de desfășurare a predicației un nume (pronume), verbul îi impune acestuia cazul nominativ; „Piere în jocul luminilor

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
interdependență). Convergența celor trei factori în orientarea recțiunii duce la constituirea unor constante ale variațiilor, specifice sistemului sintactic al unei limbi. În structura sintactică a limbii române, recțiunea se caracterizează prin patru categorii de constante flexionare: 1. determinate de funcția sintactică a termenului lexical; atrăgând în sfera de desfășurare a predicației un nume (pronume), verbul îi impune acestuia cazul nominativ; „Piere în jocul luminilor / Saltul de-amurg al delfinilor.” (L. Blaga) „Îți plac fotografiile - la ceasul când se preschimbă-n tigri

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]