28,739 matches
-
Da. Le-am spus eu domniilor voastre că erau timpuri grele. Căpitanul Alatriste, vasăzică, trăia din spada dumisale. Pe cât Îmi dau seama, denumirea aceea de căpitanul era mai mult o poreclă decât un grad efectiv. I se trăgea de demult: de când, soldat fiind În războaiele regelui, stăpânul nostru, a trebuit să treacă Într-o noapte cu alți douăzeci și nouă de camarazi și un căpitan adevărat peste un râu Înghețat, Închipuiți-vă singuri, urrraaa, trăiască Spania și toate aiurelile alea, cu spada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
la moarte care a dat În primire vânzându-și scump pielea, om după om, cu râul În spate și blestemând Într-o castiliană savuroasă. Deh, chestii de-ale războiului. Chestii de-ale Spaniei. În sfârșit. Taică-meu a fost celălalt soldat spaniol Întors În noaptea aceea. Se numea Lope Balboa și era originar din Guipúzcoa; tot un tip neînfricat. Se zice că Diego Alatriste și cu el au fost prieteni la cataramă, aproape ca doi frați; așa trebuie să fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
cuarteles. În orice caz, nimeni nu Îndrăznise vreodată să facă dinaintea lui Martín Saldaña nici cea mai mică insinuare despre asta. Încornorat ori ba, indiscutabil era doar faptul că era un om viteaz și mereu pus pe harță. Fusese un soldat bun, avea pielea ciopârțită din belșug de răni și știa să se facă respectat cu pumnii sau cu spada toledană În mână. Vreau să zic că nu te puteai aștepta la mai mult de la un șef de alguazili din perioada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
În stradă și stăteau la soare, sprijiniți de zid, amândoi cu ulcelele În mână, uitându-se cum trec oamenii și echipajele pe strada Toledo. Saldaña Îl privi câteva clipe, mângâindu-și barba deasă și plină de fire cărunte, de vechi soldat, care Îi acoperea cicatricea unei tăieturi lungi mergând de la gură până la urechea dreaptă. — Mai adineaori ai ieșit de la mititica și n-ai para În pungă, zise. Peste nici două zile vei primi orice propunere dubioasă, cum ar fi aceea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
scobi Între dinți cu o unghie și dădu de două ori din cap afirmativ. Amândoi știau că, fără diversele capricii ale Întâmplării și ale vieții, el s-ar fi putut afla exact În situația căpitanului. Madridul era plin de foști soldați care o duceau de azi pe mâine pe străzi și prin piețe, cu centironul doldora de mici țevi de tablă: tuburile acelea unde Își țineau recomandările mototolite, memoriile fără răspuns și foile de serviciu inutile, de care nimănui nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
umbră și Împrumutându-le o expresie amenințătoare și fantomatică. Cu o privire de expert, Diego Alatriste remarcă cizmele de piele și vârful spadei care ridica puțin, la spate, capa necunoscutului. Ținuta lui era aceea a unui spadasin sau a unui soldat. Nici unul nu-i adresă celuilalt cuvântul, ci rămaseră acolo nemișcați și tăcuți de o parte și de alta a candelabrului care Îi lumina de jos În sus, studiindu-se ca să Înțeleagă dacă aveau de-a face cu un camarad sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
din cap. Erau prea mulți dubloni În joc, numai pentru a găuri pielea unor tipi oareșicare. Or, tocmai aici era buba acestei afaceri atât de neobișnuite: era prea bine plătită pentru a nu fi și neliniștitoare. Instinctul lui de vechi soldat mirosea primejdia. Nu-i vorba de bani. — Prisosesc spadele În Madrid, insinuă mascatul, iritat. Căpitanul nu Înțelese bine dacă se referea la căutarea unui Înlocuitor, sau la cineva care să-i facă lui felul dacă refuza noul contract. Posibilitatea ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
bucățele de pâine, locul era confortabil. Era și plin de mișcare, fiindcă obișnuiau să-l frecventeze călătorii căruțelor de poștă, juzi și magistrați, grefieri și conțopiști, portărei, florărese și prăvăliași din piețele Providenței și Orzului aflate În preajmă, și foști soldați atrași de apropierea principalelor străzi ale orașului și de punctele de Întâlnire și de clacă de la San Felipe el Real. Ca să nu mai vorbim de frumusețea - cam trecută, dar tot minunată - și de vechea faimă a cârciumăresei, de vinul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
terminarea armistițiului de doisprezece ani pe care defunctul și pașnicul rege don Filip al III-lea, tatăl tânărului nostru monarh, Îl semnase cu olandezii. Acest lung armistițiu, mai bine zis unul din efectele lui, era și cauza pentru care atâția soldați veterani nu-și mai găseau de lucru În Spania, nici În restul lumii, Îngroșând rândurile acelor pierde-vară fanfaroni, zurbagii și bătăuși, gata să-și Închirieze brațele și spadele pentru orice lovitură neloială, murdară și ieftină. Printre ei era și Diego
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
acolo neîntrerupt, de n-ar fi intervenit grava rană primită la Fleurus. Oricum, deși războiul Împotriva Olandei și restului Europei era temă de conversație În zilele acelea, foarte rar l-am auzit pe căpitan referindu-se la viața lui de soldat. Asta m-a făcut să-l admir și mai mult, obișnuit cum eram cu droaia de indivizi care, Între un scuipat și altul și bătutul câmpilor În legătură cu Flandra, Își petreceau toată ziulica vociferând și Împăunându-se cu presupuse fapte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
argint se evapora În mâinile aristocrației, ale funcționărimii și clerului, categorii leneșe, pervertite și neproductive, și se irosea În vane Întreprinderi cum ar fi continuarea războiului reizbucnit În Flandra, unde a „planta o suliță“, adică a trimite un sulițaș, un soldat, costa și ochii din cap. Până și olandezii, Împotriva cărora luptam, ne vindeau produsele lor manufacturiere și făceau tot felul de Învârteli comerciale chiar În portul Cádiz, ca să pună mâna pe metalele prețioase pe care corăbiile noastre, apărându-se de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
tinerelul Încă Încerca să se așeze grațios În gardă cu picioarele flexionate și brațul Întins, străduindu-se cu disperare să-și amintească povețele elegante ale maestrului său de scrimă. Unsprezece oameni, rememoră Alatriste. Și, În afară de junele marchiz și de un soldat foarte oarecare numit Carmelo Tejada pe care Îl lăsase rece Într-unul din duelurile lui flamande, nu era În stare să-și amintească numele celorlalți nouă. Poate nici nu le știuse vreodată. Oricum, acolo, ascuns În umbrele porticului, așteptând victimele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ăsta?... Cu un gest brusc apucă de pe masă paharul neatins de Alatriste și Îl goli dintr-o sorbitură. Mai cunoscut În Europa prin titlul lui englez: marchiz de Buckingham. Cineva mai slab de Înger decât Diego Alatriste y Tenorio, fost soldat al regimentelor tercios din Flandra, ar fi căutat urgent un scaun pe care să se așeze. Sau, ca să fim mai exacți, pe care să se lase să cadă. Dar el rămase pe picioarele lui, susținând privirea lui Guadalmedina de parcă nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pe căpitan de sus În jos, uluit. — Ești incredibil, Alatriste. Făcu doi pași prin Încăpere, se opri iar, Îl privi În același fel. Incredibil. A vorbi de prietenie ar fi prea mult pentru a defini relația dintre Guadalmedina și fostul soldat; Însă am putea vorbi de respect reciproc, desigur În cadrul condiției sociale a fiecăruia din ei. Álvaro de la Marca Îl stima sincer pe căpitan; povestea pornea de pe vremea când, În tinerețe, Diego Alatriste servise În Flandra remarcându-se sub flamurile bătrânului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
remarcându-se sub flamurile bătrânului conte de Guadalmedina, care și el Îi arătase Încă de pe atunci simpatie și prețuire. Mai târziu, peripețiile războiului Îl aduseseră pe tânărul conte În preajma lui Alatriste, la Napoli, și se spunea că acesta, deși simplu soldat, Îi făcuse fiului fostului său general câteva servicii importante În dezastrul expediției militare Împotriva corsarilor berberi din insulele Kerkenah de pe coasta tunisiană. Álvaro de la Marca nu uitase și, cu timpul, după ce moștenise averea și titlurile și părăsise cariera armelor În favoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
marchiz de Soto, căruia, ne amintim, Alatriste Îi administrase la izvorul Acero, urmând prescripțiile lui Guadalmedina, o puternică doză de oțel ce se dovedise letală. Dar departe de a abuza de situația aceea, cum negreșit ar fi făcut majoritatea foștilor soldați puși pe liber și deveniți mardeiași ordinari, care bântuiau prin preajma Curții după vreun beneficiu ori niște dubloni, Diego Alatriste păstra distanțele, recurgând la conte numai În ocazii ca aceea, de o absolută și disperată urgență. Pe de altă parte, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
toată istoria aceea, cu deznodământul ei, putea să-l coste pe Alatriste sfârșitul În mâinile prea puțin generoase ale călăului. Căpitanul răsplătea bunăvoința aristocratului oferindu-i soarta englezilor acelora și a lui proprie. Însă, deși nu era decât un fost soldat și o spadă de vânzare, Își avea și el Întortocheatele lui coduri de onoare. Nu era dispus să le Încalce, chiar dacă i-ar fi fost viața În joc, iar asta o știa și Guadalmedina foarte bine. Altădată, când la mijloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
și el Întortocheatele lui coduri de onoare. Nu era dispus să le Încalce, chiar dacă i-ar fi fost viața În joc, iar asta o știa și Guadalmedina foarte bine. Altădată, când la mijloc fusese numele lui Álvaro de la Marca, fostul soldat refuzase să-l destăinuiască unor terți, cu aceeași stăpânire de sine. În măruntul petic de lume care, În pofida unor destine atât de diferite, era a lor, a amândurora, acestea erau regulile. Iar Guadalmedina nu era nici el dispus să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
se pregăteau să plece Învăluiți În capele lor, Înconjurați de oamenii contelui, Înarmați și ei până În dinți. Afară așteptau alți servitori cu facle și halebarde, și nu lipsea decât o darabană pentru ca totul să semene cu rondul nocturn al unor soldați În preajma unei Înfruntări decisive. Iată omul, rosti Guadalmedina, ironic, arătând spre căpitan. Englezii fuseseră bine Îngrijiți și Își reveniseră după călătoria și atacul nocturn. Hainele lor erau periate și rezonabil de curate, iar cel mai tânăr avea o amplă legătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
gurii, cât și bani peșin; și că vecinătatea locuinței căpitanului, care comunica prin curte cu ușa din spate a tavernei și a odăiței Lebrijanei, ușura mult Întâlnirea lor deloc Întâmplătoare și destul de frecventă În patul ei. E adevărat că fostul soldat s-a dovedit Întotdeauna discret În prezența mea; Însă când locuiești cu cineva, chestiile astea nu pot trece neobservate. Cât despre mine, oi fi fost eu doar un băiețandru, și Încă din Oñate, dar numai tont nu eram. Vasăzică, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
Casei cu Șapte Hornuri, am intuit că se Întâmpla ceva nelămurit. Pălăria Îi era bine trasă pe ochi, capa răsucită oarecum În jurul gâtului și, În ciuda orei Înaintate a dimineții, avea obrajii nebărbieriți: tocmai el care, cu disciplina-i de vechi soldat, punea atâta preț pe Înfățișarea sa. Ochii lui deschiși la culoare păreau obosiți și bănuitori În același timp; părea a merge prin mulțime cu atitudinea celui care, dintr-un moment În altul, se așteaptă la ceva neplăcut. După primele cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
dimineața: cu opaițul sfârâind fără ulei, trântit Îmbrăcat pe pat, cu hainele boțite și cu armele alături, respirând tare și ritmic pe gura Întredeschisă, cu o expresie Încăpățânată și Încruntată. Căpitanul Alatriste era fatalist. Probabil că starea lui de vechi soldat - luptase În Flandra și pe Mediterana, după ce fugise de la școală ca să se Înroleze ca paj și toboșar la treisprezece ani - Întipărise În el felul acela de a accepta riscul, neplăcerile, neliniștile și necazurile unei vieți grele, crunte, cu stoicismul celui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
flamurilor sfârtecate de mitralii, scuipând foc pe toate cele patru laturi, se retrăgeau foarte Încet, mereu În formație, imperturbabile, strângându-și rândurile după fiecare breșă deschisă de artileria dușmană, care nu Îndrăznea să se apropie. Când făceau câte o pauză, soldații discutau calm cu ofițerii lor, apoi Își reluau marșul continuând să se bată, teribili până și În Înfrângere: Închiși ermetic și senini de parcă participau la o defilare, În ritmul marcat de bătaia lentă a tobelor. — El Tercio de Cartagena a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
În meseria noastră; se-ntâmplă, mai devreme ori mai târziu. Dar nu-mi place să le ușurez munca - din nou apăru strâmbătura semănând a zâmbet. Îți jur că n-o să-l folosesc contra ta. Saldaña Își scărpină barba de vechi soldat. Tăietura acoperită de aceasta, mergând de la gură până la urechea dreaptă, i-o făcuseră olandezii cu ocazia asediului orașului Ostende, la asaltul asupra redutelor Calului și Cortinei. Printre camarazii lui din acea zi și din altele se număra și Diego Alatriste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pe căpitan - un adevărat războinic, m-am sprijinit cu spatele de zid până m-am confundat cu el și cu Întunericul și m-am pus pe așteptat. Recunosc că mi-era frig și frică. Dar eram fiul lui Lope Balboa, soldat merituos al regelui, mort În Flandra. Și nu-l puteam părăsi pe prietenul tatălui meu. Portița Sufletelor Părea să fie un tribunal, iar Diego Alatriste nu se Îndoi nici măcar o clipă că asta și era. Lipsea unul din mascați, bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]