4,031 matches
-
șoptit el. —Allah va lumina înțelepciunea domnului meu... a răspuns bătrânul. Ce să fac, Selim-Hafiz? Bătrânul s-a închinat cu smerenie și frică: O, stăpâne, Selim-Hafiz spune că pământul e sătul de sânge... Împăratul a înălțat fruntea și a încruntat sprânceana. Selim-Hafiz s-a dus la ale sale. Legea împărăției otomane deschidea urmarea la tron celui de al doilea fiu al doamnei Roxelana, Selim cu numele. Fără îndoială, Domnul Dumnezeu îl vestește pe împărat că altfel nu poate fi. Căci numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
problema asta? Oare sunt singura?) În New York, depilatul este o acțiune la fel de necesară pentru supraviețuire ca respiratul și ești acceptat cu adevărat în cercuri onorabile doar dacă ești aproape spân. Poți avea păr în cap, gene și două firicele de sprâncene, dar atât. Tot restul trebuie să dispară. Chiar și părul din nas, ceea ce nu fusesem în stare să înfrunt încă. N-aveam să scap însă - dacă îmi propuneam să am o carieră de succes în domeniul produselor cosmetice. — Îmi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
poți cânta vreodată la vioară? Apoi i-am observat fruntea: părea că un ou încerca să-i iasă prin piele. —O, Doamne, ai un cucui. — Serios? Și-a dat la o parte părul șaten deschis care îi cădea pe frunte. Sprânceana lui dreaptă era împărțită în două de firul subțire, argintiu al unei cicatrice. Am observat pentru că și a mea e la fel. Și-a palpat blând cucuiul. Au, am spus, strâmbându-mă de durere în locul lui. Unul dintre cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
trei. E absolut minunat, am făcut patru lipeli ultima dată. —Nu orice bărbat. Lucrează aici. E destul de înalt... și... și... (Nu exista nici o cale de a evita asta, trebuia s-o spun.) Și, hm, frumos. Are o cicatrice mică deasupra sprâncenei și vorbește ca și cum ar fi din Boston. Deodată îi captasem interesul. Și-a ridicat capul brusc. Semănând absolut la perfecție cu Dennis Leary? Doar că, știi, mai tânăr? —Daaa! —Aidan Maddox. La IT, puțin mai încolo, tot la etajul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
fiu. Nu sunt. Nici eu nu credeam c-o să fie, de fapt. Era altfel decât tipii de la întâlnirile-fulger. Dar nu e bine să ai prea multă încredere în cineva. Avem cicat’ice la fel, a zis. —Hm? —Cicat’ice. Deasupra sprâncenei drepte. Câte una de fiecare. Nu e asta oarecum... special? Zâmbea: nu era cazul să iau conversația prea în serios. Cum te-ai ales cu ea? a întrebat. —Jucându-mă pe scări cu pantofii cu toc ai mamei. — Cât aveai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
în Irlanda. —Anna! a exclamat. Te-ai întors! Ooh, părul tău e superb. Ce ți-a crescut! Ne-am retras amândouă discret departe de Lauryn, și Teenie a spus blând: —Cum îți e, drăguță? —Bine. —Sincer? Și-a ridicat o sprânceană albastru-strălucitor. Am aruncat o privire spre Lauryn; era suficient de departe ca să nu mă audă. —OK, poate nu chiar, dar, Teenie, singura metodă ca eu să trec peste asta este să ne prefacem că totul e cum a fost și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
e ca și cum aș fi plecat de nebună. —Desigur, Ariella. Și tunde-te. A înclinat din cap către Franklin, îmbrăcat în costumul lui impecabil: semnalul să mă conducă afară. În hol, Franklin și-a rotit degetul mare, cu manichiura făcută, între sprâncene, acolo unde ar fi trebuit să apară riduri dacă nu le-ar fi potolit cu botox la fiecare șase săptămâni. —Doamne sfinte, a suspinat. E doar impresia mea sau ți se pare și ție puțin... dusă cu capul? Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
fund dublu sau se întorceau la nevastă. Ce se mai întâmplase acum? M-a bătut. —Serios? — Nu vezi că am ochiul vânăt? Mi l-a arătat cu mândrie. Tot ce-am putut să văd era o urmă ușor vineție lângă sprânceană, dar era așa încântat de ea, încât mi-am ținut respirația, plină de compasiune. —E îngrozitor. Dar vestea bună e că am început să iau lecții de canto! Psihologul meu spune că am nevoie să mă descarc într-un mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
nesfârșit în munca ta, prefăcându-te că nu s-a întâmplat nimic. Trebuie să îți înfrunți emoțiile. Îți va fi mai bine dacă o faci. Ai niște cola dietetică? — Nu știu. Uită-te în frigider. Ți-ai făcut ceva la sprâncene? — Mi le-am vopsit. —Arată bine. —Mulțumesc. Am făcut un test pentru nuntă, ca să văd dacă sunt alergică. Nu vreau să mi se umfle fața ca un arici de mare în ziua nunții mele. S-a oprit locului și și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
cicatricea, dar n-a dat nici un semn vădit de dezgust. —Da, am zis precaut. —Grozav! E întotdeauna grozav să vezi lume nouă. Eu sunt Nicholas. —Anna. Mi-a întins mâna și, ținând cont de vârsta lui și de piercing-ul din sprânceană, n-am fost sigură dacă îmi propune un salut normal sau unul ciudat, sofisticat, ca între tineri, dar s-a dovedit a fi o strângere de mână fără fasoane. Ceilalți ar trebui să ajungă în curând. Acest Nicholas era slab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
am scos plicul din geantă și m-am uitat la fotografia băiețelului care era leit Aidan, dar nu era Aidan. În ajun, în timp ce stăteam pe treapta de la intrare și mă uitam la fotografia băiețelului cu șapca Red Sox, cicatricea de la sprânceană îl dăduse de gol. Aidan o avea din ziua în care s-a născut; o zgârietură în pielea lui nouă-nouță, care nu se vindecase niciodată. Băiatul din poză avea două sprâncene intacte, nici o cicatrice. Apoi am văzut data de pe fotografie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
la fotografia băiețelului cu șapca Red Sox, cicatricea de la sprânceană îl dăduse de gol. Aidan o avea din ziua în care s-a născut; o zgârietură în pielea lui nouă-nouță, care nu se vindecase niciodată. Băiatul din poză avea două sprâncene intacte, nici o cicatrice. Apoi am văzut data de pe fotografie. Am rămas uitându-mă la ea, în timp ce creierul meu îmi spunea, nu poate fi adevărat, dar știind instinctiv că așa era: băiețelul acesta se născuse cu doar optsprezece luni în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de transă, de parcă aș fi fost drogată, urmăream spectacolul. S-a lăsat pe telecomandă și a dat atât de frenetic din aripi încât părea că râde în hohote. Apoi, atingându-mă aproape imperceptibil, s-a oprit pe fața mea; pe sprâncene; pe obraji; în colțul gurii. Mă săruta. În cele din urmă s-a îndreptat spre fereastră și s-a oprit pe geam, așteptând. Era momentul să plece. Deocamdată. Am deschis fereastra și camera a fost năpădită de zgomote: afară era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a despresura Granada și a-i pedepsi pe asediatori, numai că noi știm acum că nu ne va sări nimeni în ajutor. Tu, senior al regatului, ai scris sultanului din Cairo și celui otoman, ți-au răspuns?“ Boabdil își înălță sprâncenele în semn de tăgăduire. „Iar, mai de curând, ai scris suveranilor musulmani din Fès și Tlemcen să vină cu armatele lor. Ce-au făcut? Sângele tău nobil, o, Boabdil, nu-ți îngăduie s-o spui, așa că am s-o fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
tăcut, ca și sora mea de altfel, absorbiți și unul și celălalt de ciudata scenă care se desfășura în fața noastră. Din înfățișarea sultanului, eu n-am văzut decât turbanul cu care își încinsese capul și care-i acoperea fruntea până la sprâncene. Calul lui mi s-a părut lipsit de strălucire în comparație cu cei doi cai regali de paradă care, venind din partea opusă, înaintau acum la pas, acoperiți cu aur și mătăsuri. Boabdil schiță intenția de a descăleca, dar Ferdinand îl opri cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
din mâini ca o marionetă dezarticulată, dar fără să se desprindă de sol. Nepricepând latura tragică a situației, am izbucnit într-un sănătos hohot de râs, pe care tata mi l-a înghețat pe buze dintr-o singură ridicare de sprânceană. Răufăcătorul zbiera: Sări mai sus! Warda sări în sus cât putu mai bine și un clinchet ușor de monezi se făcu atunci auzit. — Dă-mi-le pe toate! Băgând mâna pe sub rochie, ea dădu la iveală o modestă pungă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Mi-a cerut să transmit condoleanțe alor mei, a debitat câteva vorbe în legătură cu unchiul meu, „fidelul nostru slujitor“, și a isprăvit exprimându-și dorința de mă revedea cu alt prilej. Întrevederea se încheiase. M-am încăpățânat totuși să continuu, în ciuda sprâncenelor încruntate ale maestrului de ceremonii: — Dacă mi-ați mai acorda un minut, aș vrea să vă înfățișez o rugăminte. Și am început să vorbesc despre sora mea, cât de iute puteam, rostind de două-trei ori cuvântul „nedreptate“ și reamintind de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Încă de dimineață, femeile care se ocupau cu îmbrăcatul, pieptănatul și epilatul miresei, printre care Sara cea de neînlocuit, se agitaseră în jurul Fatimei, dându-i cu suliman roșu pe obraji, cu negru pe mâini și pe picioare, desenându-i între sprâncene un triunghi și încă unul sub buza de jos, alungit ca o frunză de măslin. Astfel fardată, a fost așezată pe un postament pentru a putea fi admirată de toți, în timp ce li se oferea de mâncare matroanelor care o împodobiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vizitei mele l-a făcut să se cufunde într-o lungă meditație; ochii lui păreau să mă măsoare, trecând de la boneta din postav verde la barba ajustată cu grijă, apoi la haina brodată, cu mâneci largi și pline de măreție; sprâncenele lui albe păreau o balanță care cântărea avantajele și dezavantajele; apoi, depășindu-și, se pare, șovăielile, mi-a făcut o ofertă la care nu mă așteptam: — Cerul mi te trimite, nobile prieten, căci tocmai am primit din Italia și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
urmele lui - și, din câte știu eu, nu au dat greș vreodată. Dacă îl prind, s-a zis cu el. Nu-i dezvălui ce aflase de la Tarosh. Promisese să păstreze secretul. — E fratele meu. Bărbatul îl privi pe Valerius pe sub sprâncenele negre. — Fratele meu. Era un băiețandru când l-au luat perceptorii. Eu și alți oameni din sat nu aveam bani să plătim dările. Atunci romanii au luat băieții tineri și i-au vândut ca sclavi. Unii au fost vânduți a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
un gladiator, iar gărzile mele încă nu l-au adus înapoi. Era bun, foarte bun... Titus... Am cheltuit o grămadă de sesterți ca să cumpăr altul, la fel de bun ca el, dacă nu mai bun... Se numește Skorpius. — Skorpius! - Valens ridică din sprâncene, uimit. L-am văzut luptând la Vienne. E formidabil, crud și imbatabil. Soldații tăi vor fi entuziasmați... Le vei oferi munera extraordinare, iar asta îți va spori faima în rândul lor. Ei mă iubesc deja - cu ochii la mâncare, Vitellius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
atacurile tracului ce mânuia o sica de forma unui cioc de vultur, executând lovituri circulare, menite să învingă rezistența celuilalt. Nu privise sângele și leșurile gladiatorilor învinși. — Legatul nostru nu vorbește? întrebă pentru a doua oară Vitellius, care scruta pe sub sprâncene chipul încordat al lui Antonius. Măcar să bea! Întinse propria cupă unui sclav, pentru ca acesta să i-o dea lui Antonius. — Bea pentru sănătatea și pentru întâlnirea noastră! Sclavul puse cupa în fața lui Antonius; acesta nu schiță nici un gest. Cei prezenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nu retiarius, de pildă? Instructorii tăi sunt atât de slab pregătiți, încât nu-s în stare să mă învețe să lupt. N-au fost în stare nici măcar să-mi explice de ce am fost ales să devin secutor... Manteus ridică din sprâncene, dar nu-și pierdu calmul. — E o chestiune de structură fizică. Un retiarius trebuie să fie înalt și longilin - explică pe un ton afabil. Trebuie să alerge cu pași mari și să execute salturi lungi. Un secutor, dimpotrivă, nu contează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-l lovesc ca să-i provoc o durere atât de puternică, încât să-i taie elanul, fără să trebuiască să-l omor. Dar va trebui să fii în stare să lovești acolo unde vrei să lovești, replică Proculus, ridicând sever din sprâncene. — Maestre, râse Valerius, să înțeleg că tocmai tu nu ai încredere în mine? Deodată, funcționarul care-i supraveghea pe gladiatori ridică privirea de pe pergamentul ce conținea numele luptătorilor, arma cu care luptau și adversarul. Începu să strige numele, unul după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-l lași în viață... Bani și o reședință sigură în Campania, pentru el și familia lui. În schimb, te asigură că trupele noastre și poporul Romei vă vor primi ca pe niște armate prietene. Auzind acele cuvinte, Antonius ridică din sprâncene. — Prietene... Prietenia e cu totul altceva, răspunse, aruncându-i o privire lui Varus. Înțeleg că Vitellius intenționează să se predea împreună cu trupele sale. — Îți dai cuvântul că îl vei lăsa în viață pe împăratul nostru și că îi vei îndeplini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]