8,833 matches
-
cu verdeață pururi Înmiresmată, căci și primăvara era veșnică, fără corbi ori ulii, doar privighetori cîntînd neîncetat. Și așa mai departe. Această imagine a grădinii raiului, care la Început păruse tuturor o scorneală - cînd se mai pomenise ca soarele să strălucească zi și noapte, ori să nu mai existe durere și moarte? - va fi Înfățișată cu atîta Însuflețire și har de tinerii cu ochi albaștri și blajini, Încît lumea ajunsese să-i creadă. CÎnd un neadevăr este rostit cu neostoire, lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
tatăl meu, acela care fusese tatăl meu. După aceea, peisajul Înverzea brusc, copacii dădeau În floare sub ochii mei, Înfloreau tufișurile de porumbă, soarele trecea peste satul Kraljevčani, dăngăneau clopotele bisericii satului, mugeau vacile În grajduri, iar pe la ferestrele caselor strălucea oglindirea roșiatică a soarelui ce topea stalactitele de gheață de sub streșini. Apoi prin fața ochilor mi se perindă un cortegiu funerar ; se Îndrepta spre cimitirul satului. Patru bărbați cu creștetul descoperit duceau pe umeri un coșciug de brad, iar În fruntea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
dăduse de-o casă În care locuiau doi pustnici, și că soldații voiseră să-i omoare. Atunci a apărut În fața lor un monarh care și-a Înălțat mîinile la cer. Căpetenia troicii, un faimos tîlhar al locului, pe cozorocul căruia străluceau triunghiurile ca o rană deschisă, sa chircit brusc pe calul său și apoi s-a prăvălit la pămînt. Calul s-a cabrat și a luat-o la fugă, urmat de ceilalți tîlhari. CÎnd sihastrul Serafim și parintele Serghei vrură să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
duse În taină Într-o pădure apropiată, unde vor fi Îmbibate cu acid sulfuric, apoi stropite cu benzină și apoi arse. Această Înfiorătoare mixtură fetidă de rămășițe pămîntești, de cioturi de oase arse și bijuterii, de epidermă purulentă În care străluceau diamantele, va fi la repezeală aruncată Într-o mină părăsită...“ O comisie ad-hoc va Întocmi un proces-verbal cu bunurile rămase de la familia țaristă În vila Ipatievilor - samovare de Tula cu mînere de fildeș, tapiserii, o oală de noapte din porțelan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
am uitat spre ea cu coada ochiului, temîndu-mă să-i Întîlnesc privirea, care rămăsese pierdută spre nicăieri. Chipul și brațele Îi scoteau la iveală pielea palidă, aproape translucidă. Avea trăsăturile ascuțite, desenate În contururi ferme, sub un păr negru ce strălucea ca o piatră umezită. Am socotit că avea vreo douăzeci de ani cel mult, Însă ceva din atitudinea ei și din modul În care sufletul părea să-i cadă la picioare, ca ramurile unei sălcii, m-a făcut să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
garnisit cu Dumnezeu știe cîte rafinamente și titluri, prezida vitrina ca și cînd ar fi fost vorba de una din bijuteriile coroanei. Această unealtă, o minunăție În sine, era un delir baroc de argint, aur și mii de curbe ce străluceau precum farul din Alexandria. CÎnd tata mă scotea la plimbare, eu nu tăceam pînă cînd nu mă ducea să văd stiloul. Tata spunea că acela trebuie că fusese, cel puțin, stiloul unui Împărat. Eu, În taină, eram Încredințat că, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
un chiștoc din beznă. — Cine sînteți dumneavoastră? Străinul Înaintă pînă În pragul beznei, lăsîndu-și chipul În umbră. O adiere de fum albastru ieșea din țigară. Am recunoscut de Îndată costumul negru și mîna aceea ascunsă În buzunarul jachetei. Ochii Îi străluceau ca niște mărgele de sticlă. — Un prieten, zise. Sau asta nădăjduiesc să fiu. O țigară? — Nu fumez. — Bine faci. Din nefericire, n-am nimic altceva să-ți ofer, Daniel. Glasul Îi era nisipos, rănit. TÎrșîia cuvintele și suna stins și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
rîdea. În camera Clarei. Am Înaintat Încetișor spre ușă. Mi-am pus degetele pe clanță. Degetele Îmi tremurau. Ajunsesem prea tîrziu. Am Înghițit În sec și am deschis ușa. 9 Trupul gol al Clarei zăcea pe niște cearșafuri albe care străluceau ca mătasea. MÎinile maestrului Neri alunecau pe buzele ei, pe gît și pe piept. Ochii ei albi se ridicau spre tavan, Înfiorîndu-se sub asalturile cu care profesorul de muzică o penetra Între coapsele palide și tremurătoare. Aceleași mîini care Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pardoseală. M-am ridicat cu sînge În gură și cu un țiuit În urechea stîngă, care Îmi sfredelea capul precum fluieratul unui milițian. Mi-am pipăit fața și mi-am simțit buzele plesnite, arzîndu-mi sub degete. Un inel cu pecete strălucea, Însîngerat, pe inelarul profesorului de muzică. — Cheile, ți-am spus. — Duceți-vă la naiba, am scuipat eu. N-am văzut pumnul venind. N-am simțit doar ca și cum un ciocan pneumatic mi-ar fi smuls stomacul. M-am Îndoit ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ca și cum ai zice familia regală. O mulțime de bani. Știu asta fiindcă uneori trimiteau o mașină să-l ia pe Julián. Să fi văzut dumneavoastră ce mașină... Nici Franco n-avea așa ceva, ascultați-mă pe mine. Cu șofer, și totul strălucea. Paco al meu, care se pricepea la din astea, mi-a spus că era un rolsroi, sau așa ceva. Pentru ei era nimica toată. — Vă amintiți cum Îl chema pe prietenul acela al lui Julián? — Uitați-vă, cu un nume de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
locul său și așteptarea reîncepu. Aproape după o oră intră primul alegător. Contrar așteptărilor generale și spre dezamăgirea membrului prezidiului celui cu ușa, era un necunoscut. Lăsă umbrela șiroind la intrarea în sală și, acoperit de o pelerină de plastic strălucind de apă, încălțat cu cizme tot de plastic, înaintă spre masă. Președintele se ridicase cu un surâs pe buze, acest alegător, bărbat înaintat în vârstă, dar încă robust, venea să anunțe revenirea la normalitate, la coada obișnuită de cetățeni care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
spun că așteptam de la acest primar, nu numai colaborarea oficială și instituțională la care sunteți obligat prin lege și care în mod firesc mi se datorează, ci și un spirit de partid care, în acest caz, mi se pare că strălucește mai mult prin absență, Pe colaborarea mea oficială și instituțională puteți conta întotdeauna, îmi cunosc obligațiile, dar în ceea ce privește spiritul de partid, e mai bine să nu vorbim, vom vedea ce va rămâne din el când această criză va ajunge la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
sau au fost făcuți să cadă, asta rămâne de cercetat, să-i facem să priceapă că folosirea fără frâie a votului în alb ar face sistemul democratic imposibil de guvernat, Nu s-ar părea că rezultatele, până acum, au fost strălucite, Va dura un timp, dar în cele din urmă oamenii vor vedea lumina, Nu vă știam cu aceste tendințe mistice, domnule ministru, Dragul meu, când situațiile se complică, când devin disperate, ne agățăm de tot, ba sunt chiar convins că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Londra începutul toamnei. Nu mă întorsesem decât de douăzeci și patru de ore când m-am întâlnit pe Jermyn Street cu Rose Waterford. — Ei, dar ce veselă și vioaie ești! i-am zis. Ce-ai pățit? Mi-a zâmbit și ochii îi străluceau cu o maliție pe care o cunoșteam deja de mult. Însemna că a aflat vreo bârfă despre o prietenă sau un prieten și instinctul ei de femeie de litere era în plină alertă. — L-ai cunoscut pe Charles Strickland, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
îngrozitoare. Ah, iubito, tu nu înțelegi! Ei bine, olandezii ăia ai tăi au fost furioși pe tine. Au crezut că-ți bați joc de ei. Dirk Stroeve își scoase ochelarii ca să și-i șteargă. Fața i se îmbujorase de emoție. Strălucea pur și simplu. — De ce trebuie să crezi tu că frumusețea - lucrul cel mai de preț de pe lume - zace așa, ca o piatră de pe plajă, ca s-o ridice la întâmplare oricine trece nepăsător pe acolo? Frumusețea este un lucru minunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Nu vreau decât să pictez ceea ce văd. — Mă întreb dacă aș putea scrie pe o insulă pustie, având certitudinea că n-o să vadă ceea ce am scris alți ochi decât ai mei. O vreme, Strickland nu zise nimic, dar ochii îi străluceau într-un chip straniu, de parcă ar fi văzut ceva care îi aprindea extazul în suflet. — Uneori m-am gândit la o insulă pierdută în mijlocul unei mări fără margini, unde aș putea trăi într-o vale ascunsă, printre copaci ciudați, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
apoi, deodată, nu mai poți rezista, și observi că în tot timpul ăsta ai mers cu picioarele prin noroi. Și vrei să te bălăcești în el. Și găsești o femeie ordinară, vulgară, de ultima speță, vreo ființă animalică în care strălucește cu înflăcărare oroarea sexualității, și te năpustești asupra ei ca o fiară. Și sorbi din ea până-ți potolești furia oarbă. Se uita la mine fără să se clintească. Izbuteam să-i susțin privirea. Vorbeam foarte rar: — Am să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
găsit-o pe Blanche Stroeve pregătind masa. Dirk se duse la ea și-i luă amândouă mâinile: — Scumpo, poți să faci ceva pentru mine? Ea îl privi cu voioșia aceea gravă care constituia unul din farmecele ei. Fața lui roșie strălucea de transpirație și avea un aer ridicol de agitat, dar în ochii lui rotunzi și mirați strălucea flacăra zelului nerăbdător. — Strickland e tare bolnav. Mă tem că e pe moarte. E singur într-o mansardă soioasă și nu are pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Scumpo, poți să faci ceva pentru mine? Ea îl privi cu voioșia aceea gravă care constituia unul din farmecele ei. Fața lui roșie strălucea de transpirație și avea un aer ridicol de agitat, dar în ochii lui rotunzi și mirați strălucea flacăra zelului nerăbdător. — Strickland e tare bolnav. Mă tem că e pe moarte. E singur într-o mansardă soioasă și nu are pe nimeni care să-l îngrijească. Vreau să-mi dai voie să-l aduc aici. Blanche își retrase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
din umeri. Cu toată suferința lui, Dirk Stroeve rămânea un obiect ridicol. Ar fi putut stârni compătimirea dacă ar fi slăbit și s-ar fi uscat. Dar nici urmă de așa ceva. Rămânea la fel de gras și obrajii lui roșii și rotunzi străluceau ca niște mere pârguite. Era foarte îngrijit ca înfățișare și continua să-și poarte haina neagră cochetă și melonul întotdeauna o idee prea mică pentru el într-o manieră veselă, ușor dandy. Începuse să facă burtă și suferința n-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
tatălui și să nu privești nici în dreapta nici în stânga. Când eram mic spuneam că o să mă însor cu fata unui șelar care locuia alături. Era o fetiță cu ochi albaștri și o codiță cânepie. Mi-ar fi ținut casa curată, strălucind ca soarele, și aș fi avut un băiat care să mă urmeze în aceeași meserie. Stroeve oftă puțin și rămase tăcut. Gândurile îi zăboveau printre imaginile a ceea ce ar fi putut să fie viața lui și siguranța acestui trai pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
crunte ca să am eu din ce să trăiesc, iar când a fost expus primul meu tablou au venit la Amsterdam să mă vadă tata, și mama, și surioara mea, și mama a plâns când l-a văzut. Lui Stroeve îi străluceau ochii: Iar acum pe toți pereții casei vechi e câte un tablou de-al meu în ramă frumoasă, aurită. Strălucea pur și simplu de mândrie și fericire. Mi-am amintit de scenele acelea reci pictate de el, cu țărani și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să mă vadă tata, și mama, și surioara mea, și mama a plâns când l-a văzut. Lui Stroeve îi străluceau ochii: Iar acum pe toți pereții casei vechi e câte un tablou de-al meu în ramă frumoasă, aurită. Strălucea pur și simplu de mândrie și fericire. Mi-am amintit de scenele acelea reci pictate de el, cu țărani și măslini. Probabil că arătau ciudat în ramele lor strălucitoare pe pereții casei țărănești. — Drăguța de ea, socotea că a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
rulam covorul de Bruxelles, aduceam servitoarele și vreo două prietene de-ale lui Tiaré și dansam, deși acum foloseam muzica unui gramofon hârâit. Pe verandă aerul era îmbălsămat de parfumul greu al florilor de tiaré, iar deasupra capului Crucea Sudului strălucea pe un cer fără nori. Tiaré zâmbi indulgentă: — Am ținut-o tot așa până la trei dimineața și când ne-am dus la culcare nu cred că vreunul din noi era prea treaz. Le spusesem că pot să ia șareta mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ajuns la un pod de piatră arcuit peste un râușor puțin adânc și am zăbovit câteva minute ca să-i privim pe copilașii băștinașilor scăldându-se. Se alergau între, ei cu țipete și râsete ascuțite, iar trupurile lor cafenii și ude străluceau în lumina soarelui. LIV În timp ce mergeam mai departe mă gândeam la o împrejurare asupra căreia îmi atrăsese atenția tot ceea ce auzisem în ultima vreme despre Strickland. Aici pe insula asta îndepărtată s-ar părea că nu stârnise antipatia și dezgustul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]