3,238 matches
-
transferă de la "pesimiști" la "optimiști", adică la cei care cred că pot face mai mult cu activele existente. Astfel, alocarea avuțiilor este permanent rezultatul acumulărilor din trecut. Aici, ingerințele din partea statului nu pot fi decît dăunătoare. 5.3. CULTURĂ ȘI SUBIECTIVITATE Știința economică este, cum spunea Max Weber, o știință a realului; urmărim să cunoaștem realitatea vieții în unitatea ei caracteristică. Desigur, doar o porțiune însă din această realitate formează obiectul investigației științifice. Chestiunea este cum decupăm acest segment de realitate
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
ierarhia este, prin excelență, refularea modernității. Dar nu este exclus ca individualizarea să fie refularea centrală a societăților holiste. 5.4.3. Subiect colectiv sau unu multiplu În ciuda legăturilor strînse pe care le întrețin cu economistul Gary Becker, sociobiologii atribuie subiectivitatea egoistă și calculată nu indivizilor, ci genelor. Este posibil, deci, să situăm, să considerăm individul la intersecția mai multor sisteme de acțiune raționale, dar care nu se unifică, nu se sintetizează în mod rațional. Dincolo de individ, este posibil de atribuit
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
optimului relativ, a unor noi dinamici economice etc. Ba chiar, am putea spune că, prin școala neoclasică, știința econo-mică a făcut un pas înainte, anticipînd dezvoltări ulterioare din alte științe (fizică, biologic, mecanică și altele), prin cultivarea unor valori precum subiectivitatea, relativitatea, proporționalitatea etc. Mai nou, unii autori încearcă să reînnoiască studiul fluctuațiilor ciclice în eco-nomic cu ajutorul teoriei haosului, preluată de asemenea din fizică (P. Mirowski, J. Gleick, I. Prigogine, I. Stengers, M Mitchell Waldrop, .1. Bcnhabib, H. W. Lorenz și
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
1.3.5. Hayek, justiție socială și complexitate 172 4.1.3.6. Ce este o societate justă? 174 5. ALTE ABORDĂRI 175 5.1. Valori în știința economică 175 5.2. Economia de piață 178 5.3. Cultură și subiectivitate 180 5.4. Liberalism versus comunitarianism 184 5.4.1. Capitalul virtute 184 5.4.2. Individ și comunitate 188 5.4.3. Subiect colectiv sau unu -multiplu 194 5.5. Instituționalism versus neoclasicism 204 5.6. Știința economică și
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
două acțiuni care se opun, interferează și problematizează reprezentarea. Câmpul perceptiv, prezent și actual, constituie nu doar o suprafață de contact cu lumea, ci o reînrădăcinare, mereu reînnoită în aceasta, deoarece "lumea vine să asalteze și să reînvestească fără încetare subiectivitatea, asemeni valurilor care înconjoară o epavă pe plajă."183 Într-o astfel de situație, am fi tentați să ne gândim la un rudiment de mise en abyme , opera ascunzând, în varii ocazii, autoportretul scriitorului. Se pare că, în acest progres
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
să spuie o vorbă, cu ochii duși, s-a mulțumit să dea procură unui avocat."364 Bariera vizuală imuabilă tematizează o nouă "privire" asupra personajului supus la două seturi de constrângeri: cel al limbii (oximoronic "taci în glasu-ți...") și al subiectivității poetice. Dezactualizarea rostirii este sincronă cu dispariția ființei iubite. Este o "cădere" la propriu și la figurat: prăbușirea suicidală cu avionul și "prăbușirea" în tăcere tocmai a unei instanțe narative, care se recunoaște expusă, vulnerabilă în existența ei figurală. Caracterul
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
de vedere al crezului estetic, acesta este mai mult decât respectat: maximă sinceritate/ autenticitate și o pluralitate enunțiativă într-o formă expresivă atât de pronunțată, încât se poate constata nu numai o multiplicare prin adaus, dar chiar o pluralitate de subiectivități. Sintaxa figurală traversează opera, creând relații transversale și neierarhizate. Constantul derapaj expresiv al subiectivității are ca principal factor determinant o "dispariție locutorie."405 Ficționalizarea eului auctorial creează permutări circulare, o tensiune incitantă a lecturii, care sesizează, frapant, opera in fieri
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
și o pluralitate enunțiativă într-o formă expresivă atât de pronunțată, încât se poate constata nu numai o multiplicare prin adaus, dar chiar o pluralitate de subiectivități. Sintaxa figurală traversează opera, creând relații transversale și neierarhizate. Constantul derapaj expresiv al subiectivității are ca principal factor determinant o "dispariție locutorie."405 Ficționalizarea eului auctorial creează permutări circulare, o tensiune incitantă a lecturii, care sesizează, frapant, opera in fieri ca un autoportret sui-generis (v. capitolul I, în care am surprins aceeași conotație autobiografică
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
prezenta câteva repere ale bolilor psihice: • nevrozele. "În nevroze nu se înregistrează direct și în prim plan o suferință somatică"172. (...) "Nevroza se demarcă (se delimitează), deci, de marele câmp al suferinței omenești prin această desfășurare și organizare în dimensiunea subiectivității. Fiindcă nu există nevroză trăire și fapt nevrotic decât în subiectivitate 173". (...) "Omul este, prin natura sa, un "fiu" al comunicării, o realitate inter-ontică. Iar nevroza înseamnă tocmai un defect de comunicare și rezultatul unui minus de funcționare și eficiență
Fundamentele psihologiei speciale by Gheorghe Schwartz () [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
înregistrează direct și în prim plan o suferință somatică"172. (...) "Nevroza se demarcă (se delimitează), deci, de marele câmp al suferinței omenești prin această desfășurare și organizare în dimensiunea subiectivității. Fiindcă nu există nevroză trăire și fapt nevrotic decât în subiectivitate 173". (...) "Omul este, prin natura sa, un "fiu" al comunicării, o realitate inter-ontică. Iar nevroza înseamnă tocmai un defect de comunicare și rezultatul unui minus de funcționare și eficiență a funcției de alter-ego, o continuă căutare înafară, o exterioritate a
Fundamentele psihologiei speciale by Gheorghe Schwartz () [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
patetismului. S-a vorbit, undeva, despre nefeminitatea poeziei sale; Mariana Codruț refuză, categoric, într-adevăr, dulcegăriile feminine, cochetăriile jocului de-a vulnerabilitatea sau exhibarea frustrărilor de gen. Dur, tăios deci... viril verbul ei sancționează fără drept de apel excesul de subiectivitate forțată. Profilul pe care și-l schițează preferă, dimpotrivă, accentul forței brute, deși una dintre obsesiile ce revin în carte este precaritatea propriului chip: "cum merg,/ de departe semăn totuși/ cu un buldozer. așa îmi spun/ ca să mă simt a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în cazul autoarei Melancoliei pietrei, într-un relativ con de umbră, care nu efasează însă, ci sporește expresivele, miraculoasele spirale ale interiorității prearănite. E un fel de a spune că poeta dă senzația că depășește relativ ușor albia eului, planul subiectivității și așa fragile, printr-o plăcere uriașă, o voluptate a construirii de scenarii atemporale, în care actantul e în aparență altul. Am văzut, încă din trecerea în revistă a elementelor paratextuale, că alterii pentru care optează, în această tentativă de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
o hipermaterie impregnată de simboluri mitologice și hierofanii. Aproape niciodată nu ai senzația, citindu-i poemele, că realitatea diurnă ori cea direct biografică este materia lirică primă, trecută tale quale în textele încărcate totuși, paradoxal, cu un coeficient sporit de subiectivitate. Poetul optează pentru un gen de confesiune biografică aparte, ce prelucrează în materie sensibilă doar detaliul semnificativ, experiența aproape întotdeauna dramatică ce dă sens atât biografiei reale, cât și celei poetice. Foarte bine ales, titlul uneia dintre antologiile sale indică
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
bine delimitate (copilăria anotimpurilor din Sinucigași de lux, răstălmăcirea jocului și triunghiuri cu pupila albastră din cărțile eponime) pretind, dincolo de virtuozitate formală sau atașamentul (lucid!) față de o tradiție asumată și în definitiv revitalizată, un anume fel de detașare față de propria subiectivitate, ocolită, abia tatonată sau pe de-a-ntregul camuflată. Eul poetic revine însă întotdeauna în forță în alte cicluri de poeme ale solitudinii mândre, dornic să-și clameze de fiecare dată diferența înnobilatoare (a se vedea, bunăoară, seria de autoportrete din
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
universului" (John Barrow). Există un secret al universului și el poate fi decriptat sub forma acestui principiu profund din care totul decurge. După Babel, suntem cu toții încuiați în limbaj, în propriile construcții despre realitate, realizate pe baze lingvistice, marcate de subiectivitate. Dar există un limbaj universal, care nu are nevoie de cuvinte, înțelegerea fiind instantanee, spontană, un limbaj pre-Babel la care trebuie să revenim. Numai cînd unu a devenit doi, pozitivul și negativul arhetipal, în stadiul incipient al manifestării, din această
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
intertextualității critice. Centrul de greutate al studiului realizat de Leyla Perrone-Moisés se fixează pe ipostaza criticului, urmărind posibilitatea ca și acesta să practice liber intertextualitatea, cu toate consecințele ei (de exemplu, arhitectura textuală complicată prin dublarea limbajului, istoriei și a subiectivității). Calea către libertatea de mișcare intertextuală a scriitorului este condiționată de abolirea frontierelor genurilor (literatură/critică), tendință ilustrată de trei autori: Blanchot, Barthes și Butor. Opera nu este neapărat deschisă, ci neterminată (nedesăvârșită). Iar criticul ar putea să o întregească
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de artă. Din punctul de vedere strict retoric, ekphrasis implică un metadiscurs (s.a.) transcriere a modelului codat de discurs al lui G. Molinié. M. Pougeoise se oprește la un pasaj din Proust pentru că se dovedește problematic pentru : ce parte a subiectivității și interpretării proprii introduce artistul (scriitorul) în operă ?21 La Eminescu, opera de artă plastică descri să nu există, este o invenție. Dar rostul artei, ca poartă către adevăr, depășește retorica. Pentru intertextualitate, ekphrasis-ul complică puțin mecanismul: opera literară verbalizează
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
mai intens decît pentru oricare alt prozator din secolul al XIX-lea, realitatea reprezintă o noțiune goală, un compromis indus de nevoia noastră de stabilitate într-o lume profund incertă. Felul în care interacționăm cu alteritatea rămîne distorsionat, grefat pe subiectivitatea noastră individuală nu doar restrictivă, ci, după autorul lui The Ambassadors/ Ambasadorii, de-a dreptul falsă. Noi nu corectăm "adevărul", adaptîndu-l universului interior, ci îl modificăm pur și simplu, "inventîndu-ne" o existență în interiorul căreia ne distribuim ca protagoniști. James crede
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
aptă să o deslușească. Lipsa numelui personajului nu e întîmplătoare. În el trebuie să identificăm toate victimele adevărului absolut în artă și, concomitent, toți reflectorii a căror dorință avidă de obiectivitate se destramă, paradoxal, pe patul procustian al propriei lor subiectivități. Tînărul critic tulburat pînă la depersonalizare de discursul lui Vereker devine noul Orfeu (al literaturii), mesmerizat de ideea găsirii unei iluzorii Euridice (a semnificației) la sfîrșitul tribulațiilor sale (exegetice). Alături de amicul George Covick și logodnica acestuia ea însăși prozatoare -, Gwendolen
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
copilăriei nefericite. Sentimentele sale ajung, prin urmare, "grila" de comprehensiune a evenimentelor și unicul instrument de evaluare a lor. Totuși, mai mult decît pe orfanul freudian, am senzația că trebuie să-l vedem în Pip pe naratorul modern, a cărui "subiectivitate" înlocuiește "obiectivi tatea" autorului omniscient tradițional. Faptul că Dickens vrea să ne asumăm această perspectivă este argumentat de ultima treaptă a inițierii lui Pip, cea a adevărului propriu-zis, cînd el își cunoaște binefăcătorul real. Personajul în chestiune, Magwitch (Provis), e
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
amintite. Statutul său "narativ" contrastează, în mod absolut, cu cel al lui Pip așezat, simbolic, la polul "epic" opus. Dacă Pip, ca narator, se zbate, la baza piramidei textuale, în mijlocul evenimentelor, să descifreze lumea, eșuînd lamentabil în excesul lui de subiectivitate, Jaggers, ca substitut de autor, omniscient, privește panoramic universul romanului (eliberat, pentru el, de mistere) și se detașează într-o obiectivitate sarcastică. Pip "narează" iluzii, în vreme ce Jaggers "studiază" realități. Cred că alegoria structurată de Dickens în Marile Speranțe devine, în
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
constrîngeri pentru Miller, toate îi sînt accesibile, supunîndu-i-se ca sub magia unui act sacerdotal. Bineînțeles că o astfel de lume ideală nu există decît în mintea celui "evadat" din spațiul nativ al limitărilor nenumărate. Tabloul parizian e "pictat" din unghiul subiectivității invazive a lui Miller, iar nu din cel al obiectivității realiste. Lucrul face din Primăvara ... un roman, pînă la un punct, demonstrativ-onirist. Atmosfera "fantastică", "de eliberare", se simțea încă din primul segment al deceniului parizian, prezentat în Tropicul Cancerului. Textul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ales în cea specifică noului istoricism), despre imposibilitatea ontologică a istoricului de a fi obiectiv în raport cu obiectul său de studiu ascuns în temporalitatea lui distantă ca într-o impenetrabilă fortăreață. De aici "ficționalizarea" istoriei, de aici "de-epistemologizarea" ei, de aici "subiectivitatea" investigațiilor diacronice ș.a.m.d. Idealul fantomei sangvi nare a lui Țepeș este de aceea măreț. El vrea adevărul total în istoriografie, transformarea istoriei însăși pentru istoric într-o realitate continuă, imposibil de falsificat sau fragmentat. El rezolvă, printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
nu ne va răspunde la întrebare. Nici Wilt, nici autorul și nici măcar Flint însuși. Aici însă localizez eu partea serioasă a acestei comedii negre. Nu definim, în universul exterior, decît ceea ce am definit deja în cel interior. Sîntem captivi în subiectivitatea noastră, într-un mod absolut, și gîndim lumea doar prin grila prejudecăților proprii. Din noi înșine nu putem ieși, dacă ar fi să ne amintim (și) de Camil Petrescu. Prezumțiile noastre vizavi de adevăr nu ies niciodată din haina lor
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cu spațiul, realizând aceeași dedublare cu care autoarea obișnuiește. Privit în oglindă, cu totul inversată forța explozivă a poemelor blagiene, încărcată de un optimism puternic, se atenuează aici, căpătând o notă rezervată, aproape pesimistă. Dar cum iubirea, ca "zenit al subiectivității"72 "luminează poate cea mai semnificativă situare a omului în lume, devenind, în ultimă instanță, terenul unor relații decisive asupra condiției umane"73, resuscitând mediul diafan eminescian, Ana Blandiana rezervă o parte din spațiul acestui volum pentru adevărate ode închinate
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]