5,627 matches
-
carte câteva spectacole postdecembriste, care, pare-se, după cum reiese din comentariile autoarei, propun un antimodel teatral românesc. Ele demontează „scheletul” arhetipal al unei reprezentații tradiționale (construită după regulile aristotelice). Sunt mai multe spectacole pomenite aici: Teatrul seminar după Petre Țuțea, Suită de crime și pedepse după Euripide, spectacol regizat de Dabija, Au pus cătușe florilor..., La Țigănci... S-ar părea că toate au fost experimente În sensul unui teatru anarhetipal... Sanda Cordoș: Și dacă lucrăm cu anarhetipul ca un instrument de
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
de P. Bellini, F. Cruciani, V. Tarulli); 30-31, 1982-1990 (Discorsi: Sul nuovo Testamento, trad. și note de L. Carrozzi); 32, 1984 (Discorsi: Su i tempi liturgici, trad. și note de P. Bellini, F. Cruciani și V. Tarulii); 33, 1986 (Discorsi: Sui Santi, introd. de A. Quacquarelli, trad., note și indici de M. Recchia); 34, 1989 (Discorsi: Su argomenti vari, trad. și note de V. Paronetto, A.M. Quartiroli); Agostino, Amore assoluto e „terza navigazione”. Commento alla Prima Lettera di Giovanni, zece predici
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Cartagina în urma intervenției împăratului Zenon pe lângă regele vandal pentru ca să i se permită să ocupe scaunul epsicopal de acolo, rămas vacant. Istoria persecuțiilor din provincia Africa, deși povestește evenimentele din Africa cu obiectivitatea specifică unei narațiuni istorice, este totuși o istorie sui generis pentru că găsim aici și semne, minuni, miracole, adică tot ceea ce face parte din literatura hagiografică. Viziunea de ansamblu e îngustă, e focalizată în întregime asupra raporturilor dintre Biserică și barbari, și nu există nici un interes pentru raporturile dintre barbari
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
întoarcă spre trecut și să glorifice Biserica primilor martiri și a primilor asceți. Această asceză „civilă” se potrivește foarte bine cu motivul lealității față de societatea laică a vremii, motiv ce transformase Patimile martirilor din Acaunia într-o pătimire cu totul sui generis, așa cum am văzut mai sus. Bibliografie. Ediții: CSEL 31, 1894 (C. Wotke); De laude heremi, ed. S. Pricoco, Centro di Studi sull’Antico Cristianesimo, Catania, 1964; Ieșirea din lume, ed. alcătuită de S. Pricoco, BPat 16, 1990 (ibidem și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
La consolation de la philosophiae dans tradition littéraire: antécédents et posterité de Boèce, Et. Augustiniennes, Paris 1967; vol. col., Atti del Convegno internazionale di Studi Boeziani, Herder, Roma 1981; H. Chadwick, Boezio, trad. it. Il Mulino, Bologna 1986; C. Micaelli, Studi sui trattati teologici di Boezio, D’Auria, Napoli 1988; idem, Dio nel pensierro di Boezio, D’Auria, Napoli 1995 (informații mai amănunțite privitoare la alte repere bibliografice se găsesc în deja citata monografie a lui L. Obertello) 2. Ennodius Ennodius, maestru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cronologic, epistolele lui Pelagius I (555-560), cf. PL 69 (393-422) și Pelagius al II-lea (578-590), cf. PL 72, 703-760. BIBLIOGRAFIE a.Quacquarelli, La prosa d’arte della Cancelleria Apostolica. Papa Ormisda al vescovo Possessore, în idem, Retorica patristica e sue istituzioni interdisciplinari, Città Nuova, Roma 1995. 7. Benedict de Nursia Benedict n-a fost un „minor”, fără îndoială, însă relevarea importanței sale este sarcina altor domenii de cercetare, nu a istoriei literare și de aceea, noi, în conformitate cu principiile pe care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mai târziu, în jurul anului 430, s-a ținut la Laodiceea în Frigia, un conciliu unde s-a discutat și despre cântările liturgice. Canonul 15 prevede că nu trebuie să cânte în biserică alți creștini “în afara acelor dascăli recunoscuți care se suie în amvon și cântă cântări luate din Scripturi”. Această prevedere e îndreptată împotriva celor care improvizau cântări în timpul liturghiei - așa cum obișnuiau să facă în trecut montaniștii care erau originari chiar din Frigia. Canonul 59 al aceluiași conciliu este intereant pentru că
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
G. Downey, The Perspective of the early Church Historians, „Greek, Roman and Byzantine Studies” 6 (1965) 57-70; G.F. Chesnut, The first Christian Histories, Eusebius, Socrates, Sozomen, Theodoret and Evagrius, Beauchesne, Paris, 1977; M. Mazza, Sulla teoria della storiografia cristiana: osservazioni sui proemi degli storici ecclesiastici, în vol. col. La storiografia ecclesiastica nella tarda antichità, Actele Colocviului ținut la Erice (3-8 XII 1978)..., Centro di Studi Umanistici, Messina, 1980, pp. 335-389; L. Cracco Ruggini, Universalità e campanilismo, centro e periferia, città e
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Zărnescu), devine emblematică pentru categoria arivistului din perioada comunistă, prozatorul alcătuind o panoramă satirică, grotescă a unei societăți deformatoare. Patul de zăpadă (1995), construcție romanescă alegorică, urmărește o comunitate umană ce se divide, la un moment dat, în cei care suie spre înălțimi („cei de sus”) și cei rămași în vatra veche a localității („cei de jos”), „roboții roșii” multilateral dezvoltați. Ansamblul are un pronunțat accent de critică socială și politică. Un volum de nuvele, Vinul de piatră (1997), consolidează profilul
GOANŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287302_a_288631]
-
producției de pâine, principalul aliment românesc. În comunism, producția de pâine a fost, firesc, monopol de stat. Introducerea economiei de piață începând cu 1990 a transferat rapid producția de pâine dinspre sectorul de stat către sectorul privat, într-o formă sui generis a economiei de piață, dar nu a economiei capitaliste. Rezultatul a fost că cea mai mare parte a producției de pâine a devenit o sarcină a micilor brutării, care ofereau o producție mai variată și mai tentantă pentru populație
Noul capitalism românesc by Vladimir Pasti () [Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
sate ce „se înșiruiau unele după altele/ În lătrat de câini și miresme de iarbă tăiată”, el vedea cum „în dreptul lunii se așază nori vineți/ Cu chenar de aur și formă de vultur”. Deasupra lui, „până târziu [...] cântau stelele”, în timp ce „suia la cer, asemenea ciocârliilor, cântecul greierilor,/ Slomneau copitele de pământ și clinchetul frâielor,/ Murmurau focurile ce parcă înviau, parcă mureau,/ Departe, la o stână din câmp, alcătuită din taine” (Tata se ducea în câmpia Ardealului). Impunându-și rigori clasicizante, în
RAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289147_a_290476]
-
recompensă acordate individului - inclusiv credința imortalității personale (viața de apoi sau prețuirea lui de către colectivitate după moarte) -, greu pot fi decelate actele propriu-zise de sacrificiu de haloul așteptărilor premiale (Ralea și Hariton, 1962); este dificil de stabilit frontiera dintre generozitatea sui generis și variantele ei mai mult sau mai puțin rafinat convertite în egoism. (În concepția lui E. Wilson, altruismul propriu-zis, de esență șhard-coreț ar fi cel determinat genetic - sacrificiul de sine al animalelor „nu e niciodată ipocrit” șp. 163ț, pe când
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
cimpanzei în relațiile mamă - fiu un comportament neincestuos, nemotivat nici de principiul „plăcerea - evitarea durerii” și nici de cel al utilității adaptive. Comentând această descoperire, Swartz și Jordan (1976) consideră că, fără a-l putea califica drept un comportament moral sui generis - care ar presupune existența unei ierarhii de valori în virtutea căreia el se realizează (lucru neconstatat la primatele nonumane) -, întrucât inhibiția incestuală sfidează legitățile celorlalte manifestări etologice animale, l-am putea numi protomoral (p. 235). Ar fi justificat deci să
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
ele pot deveni acțiuni colective, adică deliberative (planificate) și bine organizate. Altfel spus, există acțiuni sociale care debutează sub semnul celor două note caracteristice: (i) planificate și (ii) organizate, în vederea unui scop bine definit, și care nu sunt comportamente colective sui generis, și altele care se nasc ca acțiuni colective din forme difuze de manifestări agregative. Dar, dincolo de posibilele dispute terminologice - care cu ușurință pot aluneca în logomahie -, cert este că în cvasiunanimitatea formelor de comportament colectiv se împletesc, desigur în
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
la Cartagina în urma intervenției împăratului Zenon pe lîngă regele vandal pentru a-i permite să ocupe scaunul epsicopal de acolo, rămas vacant. Istoria persecuțiilor din provincia Africa, deși povestește evenimentele cu obiectivitatea specifică unei narațiuni istorice, este totuși o istorie sui generis, întrucît în ea găsim și semne, minuni, miracole, adică toate elementele literaturii hagiografice. Viziunea de ansamblu e îngustă, focalizată în întregime asupra raporturilor dintre Biserică și barbari, neexistînd vreun interes pentru raporturile dintre barbari și imperiu, care s-au
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
să se întoarcă spre trecut și să glorifice Biserica primilor martiri și a primilor asceți. Această asceză „civilă” se potrivește foarte bine cu motivul lealității față de societatea laică a vremii, motiv ce transformase Patimile martirilor din Acaunia într-o pătimire sui generis, așa cum am văzut mai sus (cf. vol. II, t. 1, p. 382). Bibliografie. Ediții: CSEL 31, 1894 (C. Wotke); De laude heremi, ed. S. Pricoco, Centro di Studi sull’Antico Cristianesimo, Catania, 1964; Il rifinto del mondo, ed. coordonată
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Idem, La consolation de philosophie dans la tradition littéraire: antécédents et postérité de Boèce, Et. Augustiniennes, Paris, 1967; ***, Atti del Convegno internazionale di Studi Boeziani, Herder, Roma, 1981; H. Chadwick, Boezio, trad. it. Il Mulino, Bologna, 1986; C. Micaelli, Studi sui trattati teologici di Boezio, D’Auria, Napoli, 1988; Idem, Dio nel pensierro di Boezio, D’Auria, Napoli, 1995 (informații mai amănunțite privitoare la alte repere bibliografice se găsesc în deja citata monografie a lui L. Obertello). 2. Ennodius Ennodius, maestru
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
cronologic, epistolele lui Pelagius I (555-560), cf. PL 69 (393-422) și Pelagius al II-lea (578-590), cf. PL 72, 703-760. Bibliografie. A. Quacquarelli, La prosa d’arte della Cancelleria Apostolica. Papa Ormisda al vescovo Possessore, în idem, Retorica patristica e sue istituzioni interdisciplinari, Città Nuova, Roma, 1995. 7. Benedict de Nursia Benedict n-a fost un „minor”, fără îndoială, însă relevarea importanței sale este sarcina altor domenii de cercetare, nu a istoriei literare, și de aceea noi, în conformitate cu principiile pe care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
poate mai tîrziu, în jurul anului 430, s-a ținut la Laodiceea, în Frigia, un conciliu unde s-a discutat și despre cîntările liturgice. Canonul 15 prevede că nu trebuie să cînte în biserică alți creștini „în afara dascălilor recunoscuți care se suie în amvon și cîntă cîntări luate din Scripturi”. Această prevedere este îndreptată împotriva celor care improvizau cîntări în timpul liturghiei - așa cum obișnuiau să facă în trecut montaniștii, originari chiar din Frigia. Canonul 59 al aceluiași conciliu este interesant întrucît se referă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
The Perspective of the early Church Historians”, în Greek, Roman and Byzantine Studies 6 (1965), pp. 57-70; G.F. Chesnut, The first Christian Histories, Eusebius, Socrates, Sozomen, Theodoret and Evagrie, Beauchesne, Paris, 1977; M. Mazza, „Sulla teoria della storiografia cristiana: osservazioni sui proemi degli storici ecclesiastici”, în ***, La storiografia ecclesiastica nella tarda antichità, Actele Colocviului de la Erice (3-8 XII 1978)..., Centro di Studi Umanistici, Messina, 1980, pp. 335-389; L. Cracco Ruggini, „Universalità e campanilismo, centro e periferia, città e deserto nelle Storie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
le luam la înjurături că nu pricepeau ce le vorbesc, se închinau de zor speriate zicându-mi diavolul de român! Dunărea o trecusem cu barca pe la T. Severin. N-am uitat nici până azi traversarea, cu peripeții (aveam să ne suim în tren la Belgrad), frica mamei care mă strângea în brațe, supărarea ei că barcagiul, un sârb știind puțin românește și care îi spusese la un moment dat muiere! făcând-o să plângă, - plângea repede. Îi spusese și tatei, la
Act dotal by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15001_a_16326]
-
teoriei potrivit căreia Scriptura distinge sistematic între Dumnezeul creștinilor, unic și absolut, și zeii păgâni, numeroși și relativi, asimilați idolilor „de către cei care îl ignoră pe Dumnezeu”. În al doilea rând, apologetul invocă textul lui Pavel conferindu‑i o interpretare sui generis. Într‑adevăr, Pseudo‑Pavel scrie că adversarul eshatologic, împins de trufia sa, „se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu sau se cinstește cu închinare” ( ΒγΔ∀4Δ:γ<≅Η ƒΒℜ Βς<ϑ∀ 8γ(:γ<≅< 2γ∈< × ΦΞ∃∀Φ
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
faciunt eleemosynas, sed non propter iustitiam dei. Est et patientia Anti‑Christus in eis, qui uidentur quidem pati pro Christianitate et usque ad effusionem sanguinis concertantes, uidelicet ne uideatur denegare Christianitatem; iniquitatem autem in excelsum in ipsa etiam effusione sanguinis sui loquuntur, et ponunt in caelo os suum. Cred nu numai despre cuvânt că este Cristos, iar falsul cuvânt este Anticrist; că adevărul este Cristos, iar falsul adevăr este Anticrist; că înțelepciunea este Cristos, iar falsa înțelepciune este Anticristul care îi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a poporului creștin (populus christianus), nemuritor și desăvârșit. Analogiile nu se opresc aici. Lactanțiu identifică fragmente ale scenariului eshatologic în episodul exodului iudeilor. Astfel, sfârșitul lumii va fi un al doilea exod, la scară cosmică, prin care Dumnezeu liberabit plebem suam de graui seruitute mundi (7, 15): Întrucât în vremea aceea exista un singur popor al lui Dumnezeu, care locuia în mijlocul unei singure națiuni, a fost lovit Egiptul. Acum, dat fiind că poporul lui Dumnezeu este o adunare a mai multor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
suficientă claritate propria sa opțiune. Vom prezenta trei exemple, pentru a ilustra această strategie exegetică, după care vom expune scenariul anticristologic al lui Ieronim în punctele sale principale. Et cor eius aduersum testamentum sanctum; et faciet et reuertetur in terram suam. Statuto tempore reuertetur et ueniet ad austrum et non erit priori simile nouissimum. Et uenient trieres et Romani, et percutietur (Dan. 11,28‑30). Două interpretări pot fi aplicate acestui fragment: istorică și teologică. La un prin nivel, el descrie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]