2,079 matches
-
obsesiv-compulsivă se manifestă prin obsesii recurente și intrusive (gânduri iraționale) și/sau compulsii (comportamente necontrolabile) care durează cel puțin o oră pe zi și afectează viața cotidiană normală a individului. Tulburarea obsesiv-compulsivă și dezvoltarea copilului În mod normal, ritualurile și superstițiile la copii ating apogeul în perioada preșcolară (între 2 și 4 ani), iar apoi intră în declin. La cei cu tulburare obsesiv-compulsivă, ritualurile și compulsiile se intensifică pe măsura înaintării în vârstă (Zohar & Bruno, 1997). Obsesiile și compulsiile se dezvoltă
[Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
un cult secret militar și o "vrajă pentru victorie". Pe de altă parte, mințile simple cereau și un simbol unic, și nici unul nu putea să fie mai strălucitor și mai măreț decât soarele (cultul lui Sol invictus), Sf. Soare al superstiției și al cântecului popular de la sate, Împăratul însuși fiind un "dublu al Soarelui". Încă în secolele I-III, filosofii concepuseră un monoteism mai curat, misterele urmăreau același scop, încât putea fi cineva mai mult sau mai puțin "creștin". Termenul creștin
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
larga parte de păgânism, care este și acum în religia, de un materialism uneori grosolan și de superstițioase iluzii, a satelor. Din păgânismul adânc înrădăcinat, care a degenerat treptat într-un folclor insondabil, au rămas în jurul "dracului", o sumedenie de superstiții, care leagă și desleagă, cu "strige" și "strigoi", cu "vergelatul" și alte obiceiuri, care, sub nume slavone, dar fără să vie de la o influență slavonă, s-au păstrat până astăzi."7 Treptat se ajunge la adoptarea din ce în ce mai generală a unui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nu se putea bucura de toleranța autorităților romane și nici de simpatia adoratorilor vechilor divinități. Suspectați de autorități, respinși de mulțime pentru practicile lor contrare zeilor, creștinii erau considerați un corp străin, marginal, în afara legii romane, iar religia lor o "superstiție", ce atrăgea persecuții. Creștinismul a fost prigonit începând de la Nero și până la Diocletian, adică de la mijlocul secolului I și până la începutul secolului al IV-lea. Persecuțiile au atins apogeul sub împăratul Diocletian, care a dat patru edicte împotriva creștinilor. Primul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolele III-IV. Apoi o statuetă a zeilor Lari din Sucidava, din secolul al IV-lea, denotă că unii dintre limitaneii (soldați) din castrul de la Dunăre erau atașați credințelor vechi, romane. Pot fi menționate și alte exemple. Însă dincolo de aceste manifestări, superstițiile și practicile magice populare din secolele II-III d.H ale stăpânirii romane au supraviețuit un timp îndelungat, chiar și după creștinarea severă de la sfârșitul secolului al IV-lea. O figurină ce o reprezintă pe zeița Hecate într-un mormânt din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
abandonați de autorități, constrânși la un trai modest, reduși la o cultură simplă, daco-romanii au fost siliți să nu mai caute sacrul doar în edificii (temple) și personificări divine, iar gândirea și practica religioasă s-au refugiat în cutume, situri, superstiții și legende, elemente ale spiritualității populare străvechi. Unele descoperiri arheologice ca și materialul lexical de origine latină din limba română ne ajută să ne imaginăm care era universul de credințe, practici, gesturi și reprezentări cu valoare religioasă, specifice acestor latinofoni
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mai semnificative. Mulți dintre locuitorii alogeni și poate autohtoni ai spațiului extracarpatic, care erau incinerați, dar și înhumați, erau însoțiți de ofrande animale și vegetale. Obiectele aflate în morminte au o semnificație cultuală și reprezintă o importantă sursă pentru cunoașterea superstițiilor și cutumelor din secolul al IV-lea, la sud și est de Carpați. Din analiza întreprinsă rezultă că păgânismul, la sud și est de Carpați, se înfățișa sub forma unor credințe, superstiții, rituri, practici de origini și tradiții diverse. Creștinismul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cultuală și reprezintă o importantă sursă pentru cunoașterea superstițiilor și cutumelor din secolul al IV-lea, la sud și est de Carpați. Din analiza întreprinsă rezultă că păgânismul, la sud și est de Carpați, se înfățișa sub forma unor credințe, superstiții, rituri, practici de origini și tradiții diverse. Creștinismul în ascensiune a trebuit să disloce nu un sistem religios coerent, unificator, ci un ansamblu de mentalități, marginale, ale credinței. Progresul creștinismului în spațiul extracarpatic se izbește de tăcerea izvoarelor, multe informații
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
strigoi", moroi, vampir), noian (de ape), doină (daină, doini, dăini), iele (traco-dac), dolf, dulf, duf ("duh de mare"), vatră, zgripțor (animal fantastic, înaripat), zgripțuroaică (vrăjitoare, harpie) sunt o consecință a unor semnificații avute de aceste cuvinte în mitologia, credințele și superstițiile autohtonilor, perpetuate după creștinare. În plus, conviețuirea, strânsă sau nu, timp de o jumătate de secol a creștinilor latinofoni cu păgânii barbari a generat contacte și interferențe spirituale, dar și accentuarea diferențelor. În epoca în care romanus-barbarus era valorizat ca
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aspecte ale mitologiei și religiei populare românești nu mai este satisfăcătoare-se găsesc soluții în fondul autohton thraco-dacic, latin sau indo-european, întrucât fenomenul își are originea în realitățile spirituale specifice romanicilor la contactul cu slavii. Vocabularul românesc ce desemnează credințe, superstiții, cutume (obiceiuri) cuprinde numeroase dublete (triplete) lexicale (latino-slave, thraco-latino-slave), ce oferă o imagine specifică despre interferențele și conviețuirile spirituale dintre romanici și slavi. De pildă, terminologia daimonologiei românești: alături de slavonismele duh, diavol, vârcolac, mor, moroi, zmeu, vrajă, vrăjelnițe se află
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ventus, frumoasele (frumos)-lat. formosus, măestrele (măestru) -lat. magister. Bogăția patrimoniului cultural romanic și rezistența sa în fața celui slav se observă și din influența exercitată de latină asupra slavei, elementele de origine latină din limbile slave referitoare la credințe, cutume, superstiții sunt o consecință a bilingvismului și conviețuirii spirituale. De pildă: luna (lat.)-luná (slv), lunaticus-lunátik, Rosalia-rusalja, Calendae-Koljada, Creatio-Creciune, Crăciune-Kračun (bg.), Troian-Trojanu. Singura populație creștină, dar eretică (ariană), care a trăit, la începutul secolului al VII-lea, alături de romanicii din Crișana
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
armatei. În ciuda acestui fapt, s-a profitat de ocazie în direcția stîrnirii unui mai mare entuziasm față de sistem și a unei mai mari înflăcărări revoluționare în rîndul tinerilor. Au fost reluate atacurile împotriva religiei, ca și a înapoierii și a superstițiilor. Ca și în China, au fost elaborate programe în cadrul cărora, pe lîngă orele de curs, studenții prestau un număr de ore de muncă în producție. Prin 1970, relațiile dintre Albania și China începuseră să se modifice. Existaseră de la bun început
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
să se întîmple sau dacă gîndesc asta, atunci sînt un om rău etc.). Freeston și colaboratorii săi (1996b) au propus cinci categorii ale convingerilor și percepțiilor întîlnite frecvent la pacienții cu TOC: (1) supraestimarea importanței gîndului prin intermediul fuziunii gînd-acțiune, a superstițiilor și a raționamentului cartezian distorsionat; (2) exagerarea responsabilității față de evenimentele incontrolabile și a consecințelor responsabilității pentru daunele provocate; (3) nevoia de a căuta o certitudine absolută sau controlul absolut al gîndurilor și acțiunilor; (4) supraevaluarea probabilității și consecințelor evenimentelor negative
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
simplitatea Evangheliei și învățătura sfinților părinți bisericești sînt îndestulătoare pentru mîntuirea sufletului". Cantemir demonstrează forța legăturii dintre ortodoxie și credința populară și opune situația Moldovei celei a Transilvaniei și a Ungariei. Cu această credință creștină orientală se amestecă, după el, superstițiile care amintesc de permanența vechilor culte ale dacilor. Aceste "superstiții" se manifestă cu ocazia ceremoniilor de nuntă și de înmormîntare. Părerile lui Cantemir în privința difuziunii majoritare a ortodoxiei sînt confirmate de mărturia anterioară a episcopului catolic Bandini care, cu ocazia
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
mîntuirea sufletului". Cantemir demonstrează forța legăturii dintre ortodoxie și credința populară și opune situația Moldovei celei a Transilvaniei și a Ungariei. Cu această credință creștină orientală se amestecă, după el, superstițiile care amintesc de permanența vechilor culte ale dacilor. Aceste "superstiții" se manifestă cu ocazia ceremoniilor de nuntă și de înmormîntare. Părerile lui Cantemir în privința difuziunii majoritare a ortodoxiei sînt confirmate de mărturia anterioară a episcopului catolic Bandini care, cu ocazia vizitării bisericilor de rit latin ale provinciei Moldova, scrie, în
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
decît să-i trasezi cu exactitate, planul. Bucureștii reprezintă o confuzie stranie de căsuțe, dughene, case boierești care n-ar urîți deloc frumoasele cartiere ale Parisului. [...] În București nu sînt monumente. Este imposibil să numești astfel numeroasele biserici, pe care superstiția și remușcările, mai mult decît mila, le-au întemeiat în secolul trecut. Statui informe, fresce, picturi cu subiecte religioase sau profane se găsesc amestecate într-un fel foarte comic, oferind un model perfect de prost gust". Călătorul merge apoi la
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
cît sînt mai vaste, cu atît viziunea mulțimilor asupra propriilor forțe și scopuri este mai clară și cu atît vor influența mai mult evoluția societății. Întorcînd spatele trecutului, rupînd sutele de otgoane care le legau de religie, de națiune, de superstițiile claselor dominante, ele se-nalță către o lume nouă, animată de știință și tehnică; cea veche intră deja în declin. Luminat de soarele istoriei, acest model al societății dă sens mișcărilor colective. El le explică și originea, încă din vremea
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
a fost inițial și cel mai adesea un condus hipnotizat de ideea a cărui apostol a devenit mai apoi. Ea l-a luat într-atît în stăpînire, încît în afara ei au dispărut toate, orice opinie contrară părîndu-i-se o eroare ori o superstiție. Așa a fost Robespierre, hipnotizat de himericele sale idei și folosind procedeele Inchiziției pentru a le propaga"191. Astfel de oameni, bonavi de patimă, sclavi ai misiunii lor sînt, în mod necesar, făpturi aparte. Deviați, anormali, ei au pierdut contactul
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
tip mozaic încearcă să zăgăzuiască puterea de iradiere a "omului aflat sus", a "celui înalt". Ei frînează ispita celorlalți de a vrea să-i imite, de a vedea realitatea prin ochii lor și speră astfel să evite transformarea credinței în superstiție, a carismei în amuletă și a persoanei lor în fals dumnezeu?, obiect de adorație. Și nu întîmplător, interdicția lui Moise a fost reînnoită de-a lungul istoriei. Aproape deja de noi prin Marx, scriind unuia dintre tovarășii săi: Cînd eu
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
acesteia. 1) Reacțiile pacientului față de boală, față de sine însuși depind de ritmul șistadiul de evoluție a bolii. Sunt pacienți care reacționează prin recunoașterea realistă a stării de boală, manifestând preocupare pentru folosirea unor mijloace terapeutice științifice, evitând metodele empirice (magie, superstiție). În alte cazuri, pacientul nesocotește boala, în cauză fiind fie ignoranța, fie desconsiderarea semnelor de boală. Negarea stării de boală se poate manifesta prin acte de bravadă, bolnavul expunându-se fără sens la unele consecințe periculoase. Bolnavul ascunde adevărul față de
[Corola-publishinghouse/Science/2035_a_3360]
-
cu oarece știință de carte, care nu se aventurează să exploreze spații nefamiliare, așa încât proza are ca loc de desfășurare numai satul ardelean. Discursul narativ, fluent, se organizează în jurul evenimentelor obișnuite ale vieții de la țară: conflicte între săteni (Alte vremuri), superstiții (Farmece, Deocheată), ridicarea pe scara socială (Domnul mamei), iubirea care nu ține seamă de starea materială (Hârca), războiul (La gura sobei), alcoolismul ca pricină a răului social (Clanța). Același mediu, surprins într-un moment generator de discuții contradictorii, se află
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289954_a_291283]
-
că mușcăturile tarantulelor provocaseră stări de rău aproape întregii populații, iar acele suferințe puteau să-și găsească leacul doar în dansul lui San Vito, executat în ritmul unei muzici sincopate și fără oprire. Da, știa asta, erau vorbe de târg, superstiții, născociri ale oamenilor din popor care, atunci când își dădeau drumul, nu se mai puteau opri cu una cu două. Cu toate astea, în spatele vorbelor care circulau, se aflau mereu adevăruri de care trebuia să se țină seama. A fost anchetat
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
contactul cu populația autentică a satelor era nesemnificativ. Nici cultele misterelor nu au reușit să se impună datorită caracterului lor exoteric, care îngreuna accesul multora. Marea masă a poporului mărunt s-a plecat spre sferele cele mai de jos ale superstiției, care tocmai în perioada elenistică au reușit să se infiltreze și să se răspândească în formele cele mai disparate. În cea mai mare cinste se afla credința în astrologie, care aronda stelelor o anumită influență asupra destinului uman. Lumea mediteraneană
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
destinului marcat de astrologie avea să-i fie oferită omului antic de magie care, prin intermediul unor practici misterioase, se angaja să supună atât puterea aștrilor cât și pe cea a puterilor bune sau rele din univers. Și această formă de superstiție sosise din Orient spre Occident atingând, în magia egipteană din perioada elenistică, o înspăimântătoare formă de rătăcire religioasă josnică. Cărțile magice ale antichității și numeroasele papirusuri magice, care au ajuns până la noi, ne ajută să ne facem o idee destul de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
aparținea gândirii clasice, conducând spre o iritare inevitabilă. Refuzând orice formă sincretistă propusă de ambientul păgân și arătând o anumită detașare de tot ceea ce era considerat lumesc, religia creștină a apărut în ochii autorităților romane, și nu numai, ca o superstiție ce trebuia extirpată, fiind considerată fundamental atee. Ambiguitatea lui Traian, în luarea unei decizii hotărâtoare față de creștini, ne mărturisește inexistența la acea dată a unei măsuri juridice clare. Între timp, procedurile anticreștine nu aveau loc pentru vreun delict criminal, ci
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]