3,733 matches
-
degetul începu să danseze de andăratelea pînă ce, blagoslovind îndesat, insul captură prada, frecîndu-și degetul gros pe buric. Abia cînd am început să simt în pantaloni foiala am înțeles ce se întîmpla acolo. Răspicat, am dat omului bună ziua. Dînsul ridică surprins privirea, nu atât jenată cît plină de spaimă. - Să trăiți! răcni el prompt, sărind în sus cu sprinteneală. Un crac îi lunecă de-a lungul piciorului în timp ce, sfrijit, celălalt picior rămase gol. Mi-am declinat identitatea. Întocmai ca la secția
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
primul titrat din analele școlii, ceea ce arăta grija partidului și guvernului față de școala din Dobrina. Neliniștite, dintr-o dată toate privirile s-au întors spre mine. Nu pot uita labele de gîscă pe care le-am tras, pe rînd, la pupat. Surprinse, noile mele colege ezitau să se supună acestei mondenități. Țineam în palmă degetele lor țepene, cu asprimi de vreascuri în care se încrustau vîrci de murdărie. Deși toată lumea îmi recomandase să dau atenție confruntării cu Fărocoastă, pe tovarășul Costică nu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Da, aici sunt, răspunse Shojumaru. Soldatul era unul dintre vasalii tatălui său. — Dacă nu ești ocupat, tatăl dumitale ar dori să te vadă. Shojumaru îi ceru permisiunea lui Hideyoshi. Cum de obicei, nu-i făcea asemenea cereri, Hideyoshi se arătă surprins, dar își dădu repede consimțământul. Shojumaru plecă în fugă, însoțit de vasalul tatălui său. În fiecare dintre micile campamente ardeau focuri și toate unitățile erau foarte vesele. Turtele de orez și sake-ul li se terminaseră, dar mai rămăsese o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
De la o fereastră se auzea sunet de vioară. Seniorul descălecă pe neașteptate și intră, urmat de câțiva dintre însoțitori. Doi sau trei iezuiți îi ieșiră grabnic în întâmpinare, însă Nobunaga înainta deja prin casă cu pași mari. — Domnia Voastră! exclamară preoții, surprinși. Aceea era școala care fusese construită lângă Biserica Înălțării. Nobunaga fusese unul dintre binefăcătorii școlii, dar toate materialele de construcție, de la cherestea și până la mobilier, erau contribuții din partea seniorilor provinciali care se convertiseră la creștinism. Aș dori să văd cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pentru odihnă sau somn. De cum ajunseră în Okayama, se prezentară direct la Hideyoshi. Raportul lor fu scurt și concret: — Generalul Muneharu refuză să capituleze. Este atât de hotărât, încât orice altă încercare de negociere ar fi zadarnică. Hideyoshi nu părea surprins. Le spuse celor doi să revină după ce se odihniseră. În aceeași zi, Hideyoshi îi chemă pe mesageri și pe câțiva generali la o consfătuire. Folosindu-se de o hartă a regiunii, Kanbei revăzu pozițiile liniei defensive a celor șapte fortărețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
își dăduse toată silința să cumpere cele mai rafinate ingrediente și să pregătească feluri de mâncare delicioase, aproape nedormind câteva zile la rând, supraveghindu-și vasalii și pe bucătari. Acum, mai că nu-i venea să-și creadă urechilor. Alergă surprins și se prosternă la picioarele seniorului, explicând că mirosul neplăcut nu era cauzat, cu siguranță, de pește stricat. — Nu-mi veni cu scuze! îl întrerupse Nobunaga. Aruncă totul! Ia altceva pentru banchetul de diseară! Și, făcând pe surdul, Nobunaga se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din cameră până nu se luminase bine de ziuă. Mulți dintre vasali bănuiseră că plecarea din Kameyama urma să aibă loc în acea zi și se așteptau la un anunț în acest sens, de la primele ore ale dimineții. Fură foarte surprinși când descoperiră că stăpânul lor dormea atât de mult, lucru nefiresc pentru el. Pe la amiază, în hol se auzi glasul relaxat al lui Mitsuhide: — Ieri mi-am petrecut întreaga zi plimbându-mă pe munte, iar azi noapte am dormit mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
tobe. N-ar fi o exagerare să spunem că zgomotul cutremura pământul și cerul, nesemănând cu nimic din ceea ce se aude pe lumea asta. În acea dimineață, n-a existat în toată capitala nici un om care să nu fi tresărit surprins sau să se fi repezit din pat, speriat de țipetele familiei. Un vacarm de zgomote și de voci începu să se înalțe curând din regiunea altminteri pașnică a conacelor nobilimii, care înconjurau Palatul Imperial. Cu toată zarva și ecourile copitelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și-și ținea buzele strânse cu putere. — Hei! Să vină cineva aici! strigă el spre camera pajilor. Era un strigăt destul de puternic pentru a străpunge tavanul și atât Hikoemon, cât și Asano - doi oameni de mare curaj - fură atât de surprinși, încât aproape săriră de pe perne. La urma urmei, Hideyoshi fusese atât de cufundat în lacrimi, încât părea să aibă spiritul complet zdrobit. Da, stăpâne! răspunse un paj. Pași viguroși însoțiră răspunsul. Auzind acei pași și glasul lui Hideyoshi, durerea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
galop spre tabăra clanului Mori de la Muntele Iwasaki. Atât Kikkawa cât și Kobayakawa se arătară îngrijorați de motivul întoarcerii lui neașteptate. — Au întrerupt tratativele? întrebă Kobayakawa. — Nu, răspunse călugărul. Există perspective de succes. Va să zică, Hideyoshi a cedat? păru Kobayakawa cam surprins. Ekei, însă, clătină din cap: — Persoana care s-a rugat mai mult decât oricine pentru o reconciliere pașnică s-a oferit să se sacrifice de dragul păcii. Despre cine vorbești? — Despre Generalul Muneharu. A spus că va răsplăti cu viața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fu rănit și el în câteva locuri. Când reuși cumva să se târască prin pâlcul de bambuși, văzu silueta unui om trecând chiar prin dreptul lui. — A! Stăpâne Shigemoto. — Sanjuro? — Ce face Domnia Sa? — Și-a dat ultima suflare. — Nu! exclamă surprins Sanjuro. Unde? — E chiar aici, Sanjuro, indică Shigemoto capul lui Mitsuhide, pe care-l înfășurase într-o bucată de pânză și și-l agățase de șa. Întoarse privirea, trist. Sanjuro sări, cu violență, spre cal. În momentul când apucă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
acel moment, oamenii din jurul lui Hideyoshi se opriră. Cred că e inamicul, spuse cineva, alarmat. Hideyoshi și mica sa trupă tocmai urcaseră spre vârf. Pe coastă, în depărtare, părea să se afle un grup de soldați. Și acești ostași păreau surprinși și se ridicară în picioare, toți odată. Unul dintre ei dădu niște comenzi, în timp ce soldații se risipeau în dezordine. — Ar putea fi soldați inamici, comentă cineva. Am auzit că au fugit până la Ibuki. Era, într-adevăr, o posibilitate, iar pușcașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
templului erau deja colorate de roșeața amurgului. Nene lovea cremenea pentru a aprinde lămpile, în întunericul sanctuarului ei interior, pe când bătrâna stătea așezată, rugându-se în fața statuii lui Kannon. Deodată, auziră luptătorii alergând pe-afară. Mama lui Hideyoshi se întoarse surprinsă, iar soția lui ieși pe verandă. — Vine Domnia Sa! Strigătele santinelelor răsunau prin toată incinta. În fiecare zi, străjerii coborau cam la două leghe în aval, să stea de pază. Cu toții erau transfigurați când intraseră, în fugă, pe poarta principală, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Kyoto, pentru a cerceta adevărata situație din zonă. Părea hotărât să rămână cu tabăra pe loc până când cunoștea întreaga poveste. — Există vreun motiv de a crede că s-ar putea să fie un raport fals? întrebă Katsuie. Era și mai surprins decât fusese când primise vestea tragică a morții lui Nobunaga, cu câteva zile în urmă. Dacă trebuise ca altcineva să se înfrunte cu armata lui Mitsuhide într-o „bătălie recviem“, înaintea lui Katsuie însuși, s-ar fi cuvenit ca acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fără îndoială, modest. Demult - acum peste douăzeci de ani - nu era decât un rândaș care mătura bălegarul cailor și ducea sandalele Seniorului Nobunaga. E admirabil că nu a uitat acele zile. Și râse de propria lui obrăznicie. Ceilalți, pesemne, rămaseră surprinși. Conversațiile încetară dintr-o dată și toți începură să-și mute privirile de la Hideyoshi, care încă mai stătea așezat în fața lui Genba, la Katsuie. Într-o clipă, toată lumea uită de cești, regăsindu-și seriozitatea. Hideyoshi nu făcea decât să zâmbească, privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Mamă, dacă n-ai fi aici, mi-aș pierde cea mai mare motivație și s-ar putea să mă opresc complet din creștere. Miyoshi, care apăruse în spatele lui, văzu că Hideyoshi continua să fie adâncit în conversație cu mama sa. Surprins, îl întrebă: — Încă nu v-ați scos hainele de pe drum, stăpâne? — A, Miyoshi. De ce nu stai jos? Aș dori, dar n-ar fi bine să faceți mai întâi o baie? — Da, ai dreptate. Condu-mă, Nene. Auzind cântatul cocoșului, Hideyoshi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nu avea destul timp pentru asta. În schimb, îi spuse, în grabă, lui Toshinaga să conducă musafirul în bucătărie. După ce-și puse fiul să alerge pe urmele lui Hideyoshi, porni grăbit pe coridor, să-și avertizeze soția. Cei mai surprinși dintre toți fură bucătarii și slujnicele. Se pomeniseră cu un samurai scund - general, se vedea bine - în armură cu mantie de culoarea prunei, intrând nonșalant în bucătărie și strigând ca și cum ar fi făcut parte din familia stăpânului: — Hei! Doamna Maeda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
două prăjituri, deși își luase deja masa de seară. În timp ce lăuda turtele, avea lacrimi în ochi. Mai târziu, un paj cu ochi ageri le pomeni generalilor care-l slujeau pe Hideyoshi strania stare de spirit a acestuia. Cu toții se arătară surprinși, părând că nici prin minte nu le putea trece motivul comportării stăpânului lor. Erau îngrijorați din pricina tristeții sale, dar, de cum puse capul pe pernă, Hideyoshi își regăsi sforăitul ascuțit dintotdeauna. Dormi mulțmit, doar patru ore. Dimineața, când cerul încă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
neiertat. Nimeni nu l-ar fi învinuit, dacă rămânea pe margine. El, însă, venise drept în centru, fusese făcut de alții o unealtă a războiului și provocase moartea multor oameni sub stindardele lui. Când s-au aflat faptele, cel mai surprins dintre toți a fost Ieyasu, care se mutase deja din Okazaki, la Kiyosu pentru a trece pe picior de război, în așteptarea confruntării cu Hideyoshi. Era dimineața zilei a douăsprezecea. Pe neașteptate, Sakai Tadatsugu apăru galopând spre castel, după ce călătorise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
băutura. Călugărul mă urmărea cu ochii mijiți a bucurie. După ce a socotit că m-am pătruns de gustul și aroma băuturii, m-a îndemnat molcom: --Acum hai să întrebăm de sănătate străchinile astea. Am început să mănânc și am rămas surprins să văd că laptele cu tocmagi era încă destul de cald... De la sine, a venit întrebarea: “Cine a adus acest paner și când? Numai că bătrânul e un vrăjitor, că altfel nu pricep cum se petrec lucrurile...” Când burta a fost
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
mâinile bătătorite de vremuri nedrepte și nevoi.El e prototipul bătrânilor din satul meu, acei sfinți din icoanele ascunse în adâncul sufletului meu, cărora mă mai închin în nopțile reci și zbuciumate. Îl întreb preocupată: -Ce mai faceți?...bătrânul pare surprins de întrebare și răspunde cu zeci de amănunte, bucuros că are un tovarăș de discuție după lungile tăceri din timpul iernii: -Pe la dispensar. Motorul meu bătrân a început să fornăie. E tare de treabă noua asistentă. Și îmi vorbește
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
letargie un bărbat cu chip tras de tractorist... E director... Îmi spune el cu limba împleticită și cu chipul răvășit... În încăpere miroase puternic a alcool și fumul de țigară e așa dens, încât cei trei bărbați dinăuntru par zei surprinși în timpul unui ritual religios... Îmi vine să fug, însă nu mai văd nici ieșirea... Așa-zisul director (care îmi va fi mult timp director) se ridică împleticindu-și picioarele și așază pe mâna mea amprenta unei sărutări soioase, ca un
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
nu mai vrei să vorbești cu mine. Am tăcut o vreme, derutată. ― Sigur că vreau să vorbesc cu tine. Ce sa Întâmplat? ― Voiam să văd cum te mai simți... ― Sunt bine, mersi. De ce ești așa ciudată? am Întrebat râzând. ― Sunt surprinsă, spuse ea ezitantă. Sâmbătă seară am fost sigură că mă urăști, după tot ce ți-am zis. Am tăcut, Înțelegând cât de cât motivul comportamentului ei. Cu siguranță se Întâmplase ceva. ― Eliza, nu-mi amintesc multe lucruri de dinainte de accident
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
drăguț, cu câțiva ani mai mare ca noi, veni cu două meniuri. ― Bună, zise el zâmbind fermecător. Mă bucur să te revăd. Am observat imediat că i se adresase doar Mariei, iar tonul lui era unul familiar. Am privit-o surprinsă. Îl cunoștea? ― Și eu, zise Maria, dându-și jos ochelarii și ridicându-se să-l sărute pe obraz. David, ea este sora mea, Alisia. ― Bună, zise el prietenos. N-am putut să nu remarc că arăta foarte, foarte bine. ― Mersi
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
superi dacă păstrez eu ăsta? am Întrebat. Se uită la desenul cu fata misterioasă, În fața căruia mă oprisem. ― Sau aș putea să-i fac un xerox și să ți-l aduc Înapoi...m-am bâlbâit eu. ― Nu, spuse el, părând surprins. Poți să-l iei dacă vrei. L-am apucat nesigură, Îndoindu-l cu blândețe și l-am pus În geantă. ― De ce? Întrebă el. M-am uitat la el derutată. Chiar, oare de ce? ― Îmi place, am spus. Eu... Am ridicat neajutorată
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]