3,521 matches
-
ea se apropia, indianul a fost izbit de faptul că era una dintre cele mai palide frumuseți pe care le văzuse vreodată. Elfrida Gribb suferea - deși destul de rar - de insomie. Când o apuca și o ținea cu ochii uscați și trează până-n miez de noapte, se scula, se înfășura în șalul ei cel mai călduros și o pornea prin K pe un măgăruș catifelat. Bine înfofolită, ca să se ferească de ceață și umezeală, simțea plimbarea ca pe ceva foarte liniștitor. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
veșminte extrem de curate: cămașă de mătase, cravată, sacou, o pereche destul de nepotrivită de pantaloni foarte vechi îdar imaculați) de catifea reiată și papuci de casă moi. Ochii i s-au aprins, strălucitori și violeți, atunci când a văzut că Vultur-în-Zbor era treaz. — A, zise el, domnul Vultur! Fii bine-venit, după cum obișnuiau să spună cei din La Belle France. Permite-mi să dau degetul mare cu dumneata. Vultur-în-Zbor hotărî că fie mai dormea încă, fie nu auzise bine. — Degetul mare? — Da, da, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
venit în K, rosti Aleksandr Cerkasov, întinzându-i degetul mare. Vultur-în-Zbor își zise: Am ajuns. Bărbații se alăturară doamnelor. Elfrida veni la soțul ei și-i spuse: — Ignatius, tocmai îi povesteam Irinei despre lucrul acela curios petrecut noaptea trecută. Erați treji? L-ați simțit? — Ce anume, draga mea? întrebă Ignatius cu un aer de îngăduință răbdătoare. Păi, acel... acea clipită. Ca și când pentru un moment n-ai mai fi fost acolo. — Ridicol, spuse Gribb. — Nu, zise Vultur-în-Zbor, doamna Gribb are dreptate. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Dar te doresc. Știu că ar fi mai ușor și mai comod dacă n-ar fi așa. Dar te doresc. Gata. O făcuse. — îmi iubesc soțul, a spus Elfrida Gribb cu o voce cuprinsă de panică. Noaptea. Irina Cerkasova stătea trează în pat și se gândea la acea sincopă temporală. Un păianjen se târa nevăzut de-a lungul draperiilor de deasupra capului ei, ale baldachinului său grosolan, cu cei patru stâlpi lipsiți de eleganță. Lilieci atârnau de streșinile din afara ferestrei închise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
în urma lui. Cât pe ce s-o scoată din balamale, noroc că îi pusesem unele mai zdravene. Se pare că bărbații au obiceiul să plece de la mine în felul ăsta. Pun asta pe seama farmecului meu de învingătoare. Ei bine, eram trează acum. Era și cazul: era trei după-amiază. M-am dat jos din pat fără să mai lenevesc sub așternuturi. Doar câteva luni ale anului erau destul de călduroase ca să mă pot plimba goală prin atelierul meu - o anexă a unui depozit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
acesta, oamenii din bancă nu ar fi văzut instalația în diferitele faze ale asamblării. Trebuia păstrat misterul! Din fericire, bugetul alocat achiziționării a fost destul de îngăduitor, încât mi-am putut permite ceva substanțial mai puternic decât ProPlus ca să mă țină trează. Astfel, de la miezul nopții încolo, sub privirile fixe, sincere și neîncrezătoare ale diverșilor oameni de serviciu, ale lui Bill, gardianul de noapte, sau ale întârziaților care plecau ocazional după program, am recompus Planeta din bucăți, am învelit-o cu sârmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
agitația Belindei, care își căuta geanta. Dumnezeu știe ce făcuse ea acolo cât timp eu și Suki am vorbit; dar am exclus posibilitatea unui leșin. M-a uimit că n-a exclus-o și Suki. Nimeni nu arată așa de treaz și de conștient de agitația pe care a cauzat-o după un leșin, cu sau fără lipsă de fier. I-am întins geanta Belindei, care a înșfăcat-o brutal, cât pe ce să o rupă. —Bells, ce nepoliticos! exclamă Suki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Convenabil, nu-i așa? Răutatea imensă cu care a spus asta m-a lăsat fără cuvinte; dar se pare că nu aștepta vreun răspuns. Mergem sus să o vedem pe Bells? m-a întrebat, schimbând subiectul. Se poate să fie trează acum. Oricum, doctorul așa a zis. Am urcat scările și am intrat în zona cu carpete roz, care delimitau teritoriul Belindei, printr-o cameră plină de canapele moi roz. Am observat dezaprobator că nu erau cărți, doar un televizor imens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
nu era aici duminică și are foaia de observație curată, dacă înțelegi ce vreau să spun. David Stronge a apărut aproape de cum l-a anunțat Joe. —Samantha, draga mea! a exclamat. Din fericire, era de-abia după-amiază și era încă treaz. Oricum, mătreața era tot acolo. Nu te-am mai văzut de mult! M-a îmbrățișat și m-a condus protector vizavi, către salonul de recepții. — Sper că nu vei fi foarte supărată când îți vei vedea opera distrusă în felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
clone. Sir Richard a ținut-o părintește cu un braț pe Belinda pe parcursul întregii slujbe, cu Suki de cealaltă parte a ei, deși nu-mi părea că avea nevoie de foarte multă susținere, morală sau fizică. Nu o mai văzusem trează de la petrecerea de logodnă, și fie o injectaseră cu atâtea calmante încât nu mai știa unde-i era capul, fie nu îi era greu să își controleze durerea provocată de moartea lui Charles. Din când în când, se ștergea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
decât ale mele. Erau și niște fete, atât lesbiene, cât și heterosexuale; în urmă cu câțiva ani, o blondă frumoasă a încercat să mă agațe aici și de câte ori revin aici mă gândesc dacă o voi mai întâlni vreodată. Eram prea trează ca să cedez; dar spun, în apărarea mea, că era în plină după-amiază. Cântau Pet Shop Boys, ceea ce întotdeauna era un semn bun. Am o teorie că Neil Tennant este nepotul ilegitim al lui Cole Porter. Janey era deja acolo, așezată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
buzele în bine-cunoscutul lui zâmbet cinic și a spus ceva care l-a făcut pe Sebastian să râdă. James și Susie au dispărut în salon. Le urmăream drumul, deși speranța mea de a-l găsi pe James singur și destul de treaz pentru a putea discuta cu el părea a fi aproape pierdută. S-au oprit la Suki, Sir Richard și Geneviève, care vorbeau cu un cuplu necunoscut. James și-a așezat paharul jos pentru a face cunoștință cu străinii, cu Susie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
cu astfel de precizări, când el comentează politica la scară planetară. La cămin făcea astfel de comentarii, când ajungea la faza asta a beției. Dar cel puțin acolo eram noi între noi, câțiva români și câțiva studenți ruși. Cel mai treaz dintre ai lui îl potolea repede, silindu-l să bea câteva pahare de lapte. Matvei o zbughea imediat la toaletă, unde și adormea pe tron. Dar acum? „Simioane, prietene, fratele meu trist, știi de ce plâng? Știi tu ce-s lacrimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ziua regelui în Piața Palatului? Da’ știi cine-a tras? Dacă-ți spun, îți dai demisia... Cât timp Bumbu era coborât iarăși la toaletă, o boxă la capătul unei scărițe metalice, în spirală, spre pivniță, îți rupeai gâtul coborând chiar treaz fiind, dar în condițiile noastre, o batjocură, ospătarul a venit nervos la mine: — Dom’ inginer, mergeți, bre, cu el la cabină. Vreți să moară pe drum? L-ați văzut cum coboară? Zici că-l ține nenorocirea numa-n șuturi. Tura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de frământări știu că sunt puerile. Nimeni nu m-a obligat, nu m-a silit să scriu. Nimeni nu m-a constrâns să public cele scrise. Nimeni nu-i dator să cunoască și să judece dacă eu eram beat sau treaz când scriam. Sunt nimicuri, desigur. Dar ele există. Sunt neplăcute. Pot fi ușor ignorate. Așa cum, de pildă, poți ignora faptul că ai descoperit în casa ta o ploșniță. Ai găsit-o, ai distrus-o și gata. Dar rămâne neliniștitoare întrebarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ei, surpându-le și ultimele rosturi. Mă atrăgeau cu deznădejdea lor resemnată. Cu uimirile lor fără întrebări. Uimiri ale neputinței de a înțelege cum de viața își bătea întruna joc de ei, până și în acele nopți când își păzeau, treji cu un nesomn al zădărniciilor ultime, sacii, papornițele sau lăzile cu marfă. Păreau, așa, în inima nopții, nedormiți, în veșnică pândă, un fel de stafii venite din însuși pământul pe care îl lucrau, din adâncimile tainelor de lut și ierburi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și mai minunată din toată viața mea. 22 În librărie era Încă lumină cînd am trecut prin fața vitrinei. M-am gîndit că, poate, tata rămăsese pînă tîrziu, punîndu-se la zi cu corespondența sau căutînd un pretext oarecare ca să mă aștepte treaz și să mă descoasă În legătură cu Întîlnirea mea cu Bea. Am deslușit o siluetă ce aranja un teanc de cărți și am recunoscut profilul descărnat și nervos al lui Fermín În plină concentrare. Am bătut În geam cu degetele. Fermín se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Azi e ziua de naștere a tatei și am preferat să ies să mă aerisesc olecuță. Am Înghițit În sec. — Dar ce se Întîmplă? — Habar n-am. Noaptea trecută, sora mea Bea s-a Întors foarte tîrziu. Tata o aștepta treaz și un pic cu gărgăuni la cap, ca-ntotdeauna. Ea a refuzat să spună de unde venea și cu cine fusese, iar pe tata l-au apucat toate pandaliile. PÎnă la patru dimineața a tot zbierat la ea, făcînd-o de la tîrfă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
atunci pe mine Însumi prin ochii ei; un biet băiat străveziu care crezuse că cucerise lumea Într-o oră și care Încă nu știa că o poate pierde Într-un minut. Am continuat să merg, fără să aștept un răspuns. Treaz, În sfîrșit. La scurt timp, se auzi zgomotul traficului, iar văzduhul păru să se aprindă ca o flăcăruie de gaz la căldura felinarelor și semafoarelor care mă făcură să mă gîndesc la un zid nevăzut. — Mai bine ne despărțim aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
permiteți. Domnul o vrea cu un stropișor de coniac? — Mi se pare că sticla de Lepanto și-a cîștigat un răgaz În noaptea asta, Bernarda. Și dumneata la fel. Hai, du-te și te culcă. Daniel și cu mine rămînem treji, În caz că e nevoie de ceva. Dat fiind că Fermín stă În dormitorul dumitale, poți folosi camera mea. — Vai, domnule, În nici un caz. — E un ordin. Și nu mă contrazice. În cinci minute vreau să fii adormită. — Dar, domnule... — Bernarda, Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
fost nevoie. În a treia zi de cînd umblam Împreună, m-a Întrebat dacă eu eram iubita lui signor Carax. I-am zis că nu, eram doar o prietenă În vizită. A părut decepționat. Julián Își petrecea mai toate nopțile treaz, așezat la masa de scris, cu motanul Kurtz În poală, recitind unele pagini sau, pur și simplu, privind siluetele turnurilor catedralei, În zare. Într-o noapte În care nici eu n-am reușit să adorm din cauza zgomotului ploii ce cădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
obraz. Am văzut-o Îndepărtîndu-se În josul străzii și am știut atunci că Julián n-avea să fie niciodată al meu, că Îl pierdusem Încă Înainte de a Începe. M-am Întors la mansardă cu penarul ascuns În geantă. Julián mă aștepta, treaz. M-a dezbrăcat În tăcere și am făcut dragoste pentru ultima oară. CÎnd m-a Întrebat de ce plîngeam, i-am spus că erau lacrimi de fericire. Mai tîrziu, cînd Julián a coborît după cîte ceva de-ale gurii, mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Veniamin V. Boțoroga Mulțumescu-ți Ție, Doamne, Mi-ai dat înger păzitor, Mă scapă de „cel cu coarne” Când îl chem în ajutor. Conștiința-mi ține trează Și mă-ndeamnă să fac bine, El e-n calea mea o rază Căci pe drumul drept mă ține. Mă alină în durere Și mă mângâie în plâns, De-s slăbit, îmi dă putere Și mă ține tot mai strâns
Înger păzitor. In: CĂLĂTOR SPRE VEȘNICIE by Veniamin V. Boțoroga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/540_a_836]
-
În oglindă, trupul lui Oliver fu scuturat de fiori reci. Față de o astfel de ființă, el ar fi trebuit să simtă nu repulsie, ci milă. În fond, oricine putea păți ceva la fel. Zgribulindu-și penajul de pe umeri, Oliver stătu treaz toată noaptea, gândindu-se prin ce mijloc ar putea-o aduce pe Olivia la Înfățișarea sa obișnuită. Totul Însă depindea de ea și de puterea de atracție a lunii, care, smulgându-i părul din rădăcină și Întinzându-l fir cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
slalom prin așternut, dispăru sub pat. Atunci, medicul Își dădu seama că ceva e În neregulă cu el și, făcând un efort suprem de voință, se dădu jos din așternut.... Acum nu mai visa. De fapt, nici nu visase. Era treaz, ca-ntotdeauna... Masa și sticla de coniac se aflau la locul lor obișnuit. Noimann se repezi, clătinându-se pe picioare și tremurând din tot corpul, puse mâna pe sticlă, Își turnă o jumătate de pahar și Îl dădu pe gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]