3,788 matches
-
loc așa că am dat drumul la televizor. După ce am luat la rând toți nebunii de pe posturile prin cablu, am dat peste Knight Rider, un episod pe care nu-l văzusem încă. În cele din urmă am alunecat într-un somn tulbure, în care am visat că eram trează și că Aidan a deschis ușa și a intrat. —Aidan, te-ai întors! Știam c-o să vii. Nu pot să stau mult, iubito, a spus. Dar trebuie să-ți spun ceva important. —Știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
părerea, a anticipat vocea nevăzută. Ce anume? Neris și-a închis ochii pentru a-și aminti. Era o dimineață obișnuită. Tocmai ieșisem de la duș și mă ștergeam cu prosopul când... e destul de greu de descris, dar totul a devenit oarecum tulbure și nu mai eram în baie. Eram într-un alt loc. În aer liber, pe o autostradă. Vedeam și simțeam asfaltul fierbinte sub tălpi. Cam la treizeci de metri distanță, un camion uriaș era în flăcări și dogorea puternic. Simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
fi îngăduit să ia cu el tot ce dorea. El a plecat așadar spre uitare, bogat, dar vrednic de milă, iar în momentul când străbătea ultima trecătoare, de unde încă mai putea vedea Granada, a rămas nemișcat o clipă, cu privirea tulbure și mintea amorțită; castilienii au numit acel loc „Ultimul suspin al maurului“, căci sultanul detronat vărsase acolo, zice-se, câteva lacrimi, de rușine și de remușcare. „Plângi ca o muiere un regat pe care n-ai știut să-l aperi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Cum schițam o dublă mișcare, de mulțumire și de refuz, mă prinse de încheietura mâinii: — Nu-ți fac o favoare, nobile călător, căci, dacă locuința mea ar rămâne fără stăpân, ar cădea pradă jefuitorilor, mai cu seamă în aceste vremuri tulburi. Dacă ai primi, ți-aș rămâne îndatorat, iar tu ai rezolva o problemă care-mi stă pe inimă. În aceste condiții, nu puteam decât încuviința. A continuat pe tonul încrezător al unui om care și-a cântărit îndelung decizia: — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a le da timp să facă trecerea de la soare la umbră. În definitiv, nu dormise în noaptea aceea și trebuia să fie deosebit de atent. Deschise pleoapele încet, permițându-le pupilelor să exploreze semiîntunericul, aerul care semăna cu umbrele, cu apele tulburi ale unei bălți. Era vară; peisajul oferea doar câtva culori șterse, iar simțurile îi erau în cea mai mare parte copleșite de întuneric și de lumină aflate într-o totală opoziție. — Oh, Sampath, exclamară două glasuri la intrarea lui, evident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
deschis ușile și am coborât. Nu mai era nimic de spus. Și iată-mă rămas cu geanta-n mână, stând buimac în lumina orbitoare și ploaia care cade pe insulă. Apa murdară adunată lângă rigolă mă privește cu un ochi tulbure, iar în spatele meu se ivește lugubru corsajul industrial de pe Roosevelt Drive... Ar cam trebui să bată de opt, dar răsuflarea aburită a zilei atârnă ca un văl de ceață peste geana de lumină pierită, jalnică, întunecată. De cealaltă parte a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
până în dreptul ferestrei și am sărutat-o abia atins pe obraz. — Bună, Butch, am spus eu. Ce mai faci? — Bună. John Self. Ce onoare, răspunse Butch Beausoleil. — Ce mai faci, bătrâne? mă întrebă Fielding. Moșule, să știi că arăți cam tulbure. Să nu uit, am aici un cadou pentru tine. Îmi întinse un plic. În el era un bilet de avion New York - Londra, la clasa întâi. — Zborul e programat la ora nouă, îmi spuse Fielding, dar tu o să prinzi avionul - garantez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și țipi în trecere, care îți dădea sentimentul unui salon de spital sau laborator: cincizeci de rezerve pentru pacienți înțepeniți, ținuți sub observație. Alec se consideră unul dintre scafandrii apelor adânci ale vieții. Crimă, datorii, droguri - cam astea sunt apele tulburi prin care se bălăcește. Degetele lungi, ținând chibriturile-plic și pachetul de țigări, corespund liniilor feței lui - frumoasă, nervoasă, rupătoare. Da, e nervos. E mult mai slab decât acum un an. Pe atunci le putea face pe toate. Acum nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
croiesc drumul prin viață... S-a întâmplat, dar acum asta e ceea ce se întâmplă. Ca și defuncta Vera, trecutul e mort și îngropat. Viitorul o poate apuca pe aici, sau pe acolo. Viitorurile viitorului nu au fost niciodată așa de tulburi. Nu vă riscați banii pe el. Urmați-mi sfatul și rămâneți în prezent. El e realitatea, singura realitate, și e în întregime aici, prezentul, sufocantul prezent. * — Ce ți s-a întâmplat? am întrebat-o eu la telefon. Eram pregătit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
revin într-o lume care, dintr-odată, mi se părea ireală. Eram fără identitate, fără amintiri, mahmur și copleșit de-o oboseală... metafizică. Mergeam alandala, buimac, pe Bulevard. Încă nu se ridicase ceața, erau puțini trecători și, cu un gând tulbure, credeam că pe undeva, între Biblioteca Armatei și Cișmigiu, se afla biroul de obiecte pierdute al I.T.B.-ului. Trebuia doar să aflu unde era ascuns (într-unul din ganguri, poate cel dintre cinematografe sau cel al Primăriei), să mă prezint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ea, și toți prietenii noștri ne pierdeam ca într-o plutire. Mă uitam peste umerii Teodorei, în acele dimineți când o întâlneam proptită în fața câte unei vitrine, cu nădejdea, credința chiar, că, privind și eu odată cu ea în acel punct tulbure din luciul sticlei, voi vedea cu ochii ei, voi zări odată cu ea ceea ce simțeam în mod neclar că ei îi era arătat. Erau dimineți când nu-mi doream nimic altceva decât să-mi pierd mințile, să scap de tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ne dea viza de intrare. Voiam să-i povestesc de febrilitatea cu care așteptam să o cunosc pe Ania. Voiam să-i povestesc despre ceea ce se înfiripase între noi, o legătură sufletească mai puternică decât prietenia sau chiar dragostea aceea tulbure, adolescentină, cu care te îndrăgostești de o poză din ziar sau de o voce de la radio, de un chip de la cinema sau de la televizor. Multă vreme am simțit-o pe Ania ca pe o soră a mea nevăzută, dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pagină cu un cap secționat, din profil. Cu un creion galben, fata urmărește niște linii de pe chipul acela desenat. Murmură încet, ca o rugăciune, cuvinte numai de ea știute. Închid ușa și plec, rămânând. 26tc "26" Ajun de alegeri. Freamătul tulbure al mulțimilor agitate de credința că, iarăși, sunt chemate să hotărască. Și chiar hotărăsc, uneori. Dar voința lor este atât de ușor deturnată. Măsluiala este arta scrutinurilor noastre. Nu de acum. Dintotdeauna. Cel puțin din câte cunosc eu din cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Istoria nu-și potolește lihneala cu cenzurarea întruna a vieților noastre? ...Acele seri petrecute cu Trombă m-au făcut să-mi descopăr, dintr-odată, contururile precise ale fricii purtate în mine până atunci. Cu care trăisem în toți acei ani tulburi, nu pentru că vremurile erau tulburi, ci doar pentru că nu deslușeam, în toată acea pâclă, un semn de ordine. Un liman spre care să tind sau dinspre care să mă întorc. Veneam din goluri și mă îndreptam spre goluri. Trombă devenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu cenzurarea întruna a vieților noastre? ...Acele seri petrecute cu Trombă m-au făcut să-mi descopăr, dintr-odată, contururile precise ale fricii purtate în mine până atunci. Cu care trăisem în toți acei ani tulburi, nu pentru că vremurile erau tulburi, ci doar pentru că nu deslușeam, în toată acea pâclă, un semn de ordine. Un liman spre care să tind sau dinspre care să mă întorc. Veneam din goluri și mă îndreptam spre goluri. Trombă devenise, în tot cinismul lui, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să cântăm slavă întruna celor care ne domină și ne mână, cu capul veșnic plecat, cu ochii țintiți (supremă demnitate națională!) nu spre țărâna spre care suntem țintuiți, ci spre buzunarul stăpânului, iscodind cum să-l golim cât mai repede. Tulbure și straniu sentiment. Mă simt acum vinovat pentru această neștiință. Complice fie și pentru că am trăit în neștiință și mi-a fost frică să cred. O vină târzie, ireală în absolutul ei. Dureroasă, apăsătoare, în cadența zilelor mele. Abia textul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
știu și eu ce-o să urmeze? Că or să vină bolșevicii peste noi? Atunci a fost ordin. Dar apoi, când au venit, ei știau. Tot timpul au știut și mi-o aminteau. Ce puteam să fac? Mă privea cu ochi tulburi, halucinați. Ați venit voi, ăștia de-acum, să scormoniți trecutul. Ce vreți? De ce nu ne lăsați să uităm?! Ce adevăr mai vreți? Ăsta a fost adevărul nostru, lăsați-ni-l. Căutați-vă voi adevărurile voastre. Și ce dreptate vreți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ori, cum mai bine nu se poate spune, de lozul de Crăciun. Însă toate astea sînt pură speculație. Să ne Întoarcem la momentul cînd se anunță căsătoria dintre Carax și protectoarea lui. Acum reapare și Jorge Aldaya pe harta acestei tulburi socoteli. Știm că ia legătura cu editorul lui Carax de la Barcelona pentru a descoperi ascunzătoarea romancierului. La puțin timp, În dimineața nunții, Julián Carax se bate În duel cu un necunoscut În cimitirul Père Lachaise și dispare. Nunta nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
casa de pe bulevardul Tibidabo, Jacinta aruncă figurina pe geamul automobilului, de parcă ar fi fost vorba de un hoit Împuțit. Nu o dată, Jacinta avea să se trezească În zori, acoperită de sudoare, urmărită de coșmaruri În care băiatul acela cu privirea tulbure se năpustea asupra Penélopei cu brutalitatea rece și indiferentă a unei insecte. În unele după-amieze, cînd se ducea să-l caute pe Jorge, dacă acesta Întîrzia, doica vorbea cu Julián. Iar acesta Începea, la rîndu-i, s-o iubească pe femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Am urcat scara și m-am pomenit din nou În salonul mare, sperînd s-o găsesc pe Bea, Însă nici urmă de ea. Am presupus că trecuse cam o oră de cînd sosisem, iar temerile mele că obiectul dorințelor mele tulburi n-avea să se mai ivească au căpătat aspectul unei dureroase verosimilități. Spre a-mi omorî neliniștea, am decis să-mi continuu isprăvile de lampist și am pornit-o În căutarea unor radiatoare care să-mi confirme că resuscitarea boilerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
repetînd acele ultime cuvinte ale Nuriei Monfort, fără să le găsesc vreun sens. CÎnd am ajuns În piața Portal de la Paz, m-am oprit să contemplu cheiurile, lîngă debarcaderul șalupelor. M-am așezat pe treptele ce se afundau În apele tulburi, În același loc unde, Într-o noapte pierdută, cu mulți ani În urmă, Îl văzusem pentru prima oară pe Laín Coubert, omul fără chip. — Există temnițe mai grele decît cuvintele, mi-am șoptit. Abia atunci am priceput că mesajul Nuriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Mircea Tomuș arată că celor două „jelnice creaturi” li s-a degradat și numele, care seamănă mai mult cu o poreclă, sau porecla a înlocuit numele; li s-a degradat și condiția civilă, nu mai sunt căsătoriți ci practică o tulbure stare de concubinaj, de „amantlâc”38. În construirea acestor personaje Caragiale a folosit o tehnică de tipizare cu multe implicații caricaturale din arta comediei populare și din arta circului. În D-ale carnavalului „amanții înșelați” adoptă măștile, joacă de bună
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
și simplu Îi venea să-și ia câmpii, alergând Încotro vedea cu ochii. Halucinațiile trăite-n casă aveau un anumit ritm, cele de pe stradă, alt ritm și altă măsură... Omul Negru Îi făcu cu ochiul și se topi În raza tulbure de lumină ce se strecura printre storurile trase... Nu era prima dată când Îi apărea În fața ochilor, luând mereu o altă Înfățișare. Bărbia Însă Îl trăda. Chiar dacă ar fi tăiat-o cu foarfeca, stomatologul tot l-ar fi recunoscut. Noimann
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
dacă ar fi fost rece, capacul de bere nu s-ar fi transformat În mucus... Stomatologul se clătină spre stânga. Podeaua camerei spre dreapta. În sus și-n jos. Fața „amiralului” se ondula și ea, plutind În aerul devenit din ce În ce mai tulbure. Acvariul și cei doi pești se roteau și ei În jurul becului. Dulapul se Întorsese și el cu burta În sus, lăsând să se reverse dinlăuntrul lui mulțimea de costume... Tangajul devenea din ce În ce mai greu de suportat. Noimann reușea totuși să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Începe să nu-ți pese de figurile ce-ți vor ieși În cale. Coniacul Alexandrion transformă totul În umezeală. E suficient să bei trei pahare și Începi să plutești În ceață. După al patrulea și-al cincilea, plutești În ape tulburi. Al șaptelea te trimite să poposești un pic În lichidul amniotic. Acolo totul e cald, umed și plăcut. Stresurile dispar. Și, odată cu ele, și mustrările de conștiință. În uterul matern ai parte doar de vise plăcute. La ce bun aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]