2,309 matches
-
transatlantică, în Statele Unite ale Americii, Canada și Brazilia. Migrația a avut ca principală cauză condițiile economice grele din Galiția și sărăcia din regiunile rurale. Primii emigranți au fost cei din vest, populată de polonezi, urmați la ceva verme și de ucrainenii din est. La această amplă mișcare de migrație au participat toate naționalitățile din regiune: polonezii, ucrainenii, evreii și germanii. Polonezii au migrat în principal în New England și statele Vestului Mijlociu American, dar și în alte regiuni ale SUA, Brazilia
Regatul Galiției și Lodomeriei () [Corola-website/Science/319632_a_320961]
-
grele din Galiția și sărăcia din regiunile rurale. Primii emigranți au fost cei din vest, populată de polonezi, urmați la ceva verme și de ucrainenii din est. La această amplă mișcare de migrație au participat toate naționalitățile din regiune: polonezii, ucrainenii, evreii și germanii. Polonezii au migrat în principal în New England și statele Vestului Mijlociu American, dar și în alte regiuni ale SUA, Brazilia sau Canada. Ucrainenii au emigrat în SUA, Canada și Brazilia. Un grup foarte numeros din sudul
Regatul Galiției și Lodomeriei () [Corola-website/Science/319632_a_320961]
-
La această amplă mișcare de migrație au participat toate naționalitățile din regiune: polonezii, ucrainenii, evreii și germanii. Polonezii au migrat în principal în New England și statele Vestului Mijlociu American, dar și în alte regiuni ale SUA, Brazilia sau Canada. Ucrainenii au emigrat în SUA, Canada și Brazilia. Un grup foarte numeros din sudul Podoliei a emigrat în Canada apuseană. Evreii au emigrat direct în Americi, sau după o perioadă intermediară de locuire în alte regiuni ale Austro-Ungariei. La Marea Emigrație
Regatul Galiției și Lodomeriei () [Corola-website/Science/319632_a_320961]
-
regiunii, care a rezistat numai câteva luni. Până în cele din urmă, întreaga regiunea a fost ocupată de polonezi. Anexarea Galiției răsăritene de către polonezi nu a fost acceptată niciodată de naționaliștii ucraineni, dar a fost recunoscută de comunitatea internațională în 1923. Ucrainenii din estul Galiției și din Volînia învecinată formau aproximativ 12% din populația Poloniei și reprezenta cea mai mare minoritate națională a tinerei republici. Politica guvernului de la Varșovia față de minorități a fost una agresivă, ceea ce a dus la apariția unei mișcări
Regatul Galiției și Lodomeriei () [Corola-website/Science/319632_a_320961]
-
Rus, inclsiv Ucraina, s-au trezit în plin vacuum politic. Mai multe facțiuni ucrainene și o serie de puteri străine s-au luptat pentru controlul asupra teritoriului ucrainean în timpul Războiului Civil Rus. După disoluția Imperiului Austro-Ungar, teritoriile locuite majoritar de ucraineni Galiția, Transcarpatia și Bucovina au fost plasate în mijlocul luptelor pentru putere. Ucrainenii din regiunile vestice și ale cursului Niprului și-au proclamat independența în cadrul statelor Republica Populară Ucraineană ("Ukrayins'ka Narodna Respublika", UNR) și Republica Populară a Ucrainei Occidentale ("Zakhidno-Ukrayins
Ucraina după Revoluția Rusă () [Corola-website/Science/319735_a_321064]
-
facțiuni ucrainene și o serie de puteri străine s-au luptat pentru controlul asupra teritoriului ucrainean în timpul Războiului Civil Rus. După disoluția Imperiului Austro-Ungar, teritoriile locuite majoritar de ucraineni Galiția, Transcarpatia și Bucovina au fost plasate în mijlocul luptelor pentru putere. Ucrainenii din regiunile vestice și ale cursului Niprului și-au proclamat independența în cadrul statelor Republica Populară Ucraineană ("Ukrayins'ka Narodna Respublika", UNR) și Republica Populară a Ucrainei Occidentale ("Zakhidno-Ukrayins’ka Narodna Respublyka", ZUNR). Pentru controlul asupra diferitelor teritorii ucrainene au luptat
Ucraina după Revoluția Rusă () [Corola-website/Science/319735_a_321064]
-
dizolvat la inițiativa lui I. V. Stalin, doar pentru a fi reînființat la sfârșitul anului 1918 la inițiativa liderilor de la Moscova. După răsturnarea guvernului Hetmenatului, forțele bolșevice și-au reluat atacurile, pretinzând că acționează la ordinul singurului guvern legal, cel ucrainean sovietic. Liderii ucraineni au trimis note de protest la Sovnarkom. Guvernul bolșevic rus a ignorat pentru început aceste proteste, iar mai apoi a declarat că nu are niciun amestec în războiul civil din Ucraina. Guvernul ucrainean a fost forțat să
Ucraina după Revoluția Rusă () [Corola-website/Science/319735_a_321064]
-
silite să lupte pe mai multe fronturi. Pe 19 octombrie 1918, a fost proclamată la Lviv Republica Populară a Ucrainei Apusene (ZUNR) și, printru-un act oficial și simbolic s-a unit cu Republica Populară Ucraineană (UNR). Prin acest act, ucrainenii sperau să-și întărească forțele și să capete sprijin în războiul cu Polonia. Delegația UNR trimisă la Paris nu a reușit să obțină recunoașterea din partea puterilor europene care negociau Tratatul de la Versailles, care punea capăt din punct de vedere legal
Ucraina după Revoluția Rusă () [Corola-website/Science/319735_a_321064]
-
nu a reușit să obțină recunoașterea din partea puterilor europene care negociau Tratatul de la Versailles, care punea capăt din punct de vedere legal Primului Război Mondial. Forțele ucrainene au participat cu rezultate modeste și la războiul polono-sovietic din 1919 - 1921. Alianța semnată de ucraineni cu polonezii nu a putut să asigure existența statului ucrainean. După încheierea conflictului polono-sovietic și semnarea tratatului de pace de la Riga (1921), teritoriul ucrainean a fost împărțit între vecini: partea răsăriteană a devenit parte a Uniunii Sovietice sub numele de
Ucraina după Revoluția Rusă () [Corola-website/Science/319735_a_321064]
-
numele de RSS Ucraineană, partea apuseană a fost incorporată în Polonia, Transcarpatia a devenit parte a Cehoslovaciei, iar Bucovina a Regatului României. Ucraina Sovietică s-a alăturat RSFS Ruse, RSS Belaruse și RSFS Trancaucaziene pentru formarea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste. Ucrainenii au fost conștienți de diversitatea etnică a statului lor și, pentru a nu întâmpina o opoziție puternică din partea minorităților etnice, au rezervat locuri în guvern și ministere reprezentanților rușilor, polonezilor și evreilor. Rușii erau în general favorabili unei uniuni cu
Ucraina după Revoluția Rusă () [Corola-website/Science/319735_a_321064]
-
au reșit să se refugieze în vest. Tătarii din Crimeea, aflați în afara teritoriului controlat de guvernele ucrainene, și-au proclamat independența Bahcisaraiului în 1917. Ei au avut relații bune cu UNR, dar au trebuit să facă față opoziției rușilor și ucrainenilor din regiune, dar și bolșevicilor, care au și înlăturat de la putere guvernul tătar. În perioada 1918 - 1920, controlul asupra teritoriului Crimeii a fost deținut de germani, filoruși, bolșevici și „albii” lui Denikin și Vranghel, pentru ca la final, lupta pentru controlul
Ucraina după Revoluția Rusă () [Corola-website/Science/319735_a_321064]
-
Războioul de Independență al Ucrainei a fost o serie de conflicte militare dintre forțele Republicii Populare Ucrainene, anarhiștilor ucraineni, „roșiilor” ruși și ucraineni, Puterilor Centrale (Imperiul German și Austro-Ungaria), „albilor” ruși și Poloniei pentru controlul asupra teritoriului ucrainean, după Revoluția din Februarie din 1917 din Imperiul Rus. La conflict au participat într-o mai mică măsură forțe din Franța și Regatul României. Luptele
Războiul de Independență al Ucrainei () [Corola-website/Science/319748_a_321077]
-
a produs pierderi uriașe rușilor - provizii, oameni și a redus la cote nemaiîntâlnite moralul trupei - ceea ce a dus în final la dezintegrarea forțelor armate și a aparatului de stat de la toate nivelurile. Numeroșii soldați și ofițeri dezertori, în particular cei ucraineni, și-au pierdut credința în viitorul imperiului, și au considerat că alternativa supraviețuirii este asigurată numai de Rada Centralșă și politica ei de autodeterminare. Nestor Mahno și-a început activitatea sa anarhistă în sudul Ucrainei dezarmând soldații și ofițerii ruși
Războiul de Independență al Ucrainei () [Corola-website/Science/319748_a_321077]
-
nici pace, nici război”), și a hotărât să invadeze Ucraina și alte țări din Europa Răsăriteană, care se formaseră în timpul ocupației germane. Prăbușirea alianței Puterilor Centrale a afectat și fosta provincie austro-ungară Galiția, care avea o populație poloneză și ucraineană. Ucrainenii și-au proclamat propria republică, Republica Populară a Ucrainei Apusene, în vreme ce polonezii, concentrați în principal în Lwow, s-au orientat spre statul nou înființat, A doua Republică Poloneză. Tensiunile dintre cele două state, ucrainean și polonez, au crescut treptat. Pe
Războiul de Independență al Ucrainei () [Corola-website/Science/319748_a_321077]
-
vreme de certurile interne dintre liderii anticomuniști, certuri care împiedicau o colaborare eficientă în lupta împotrva bolșevicilor. În mod special, francezii au criticat atitudinea Armatei Voluntarilor pentru atitudinea care o aveau față de populația civilă. Sentimentele puternice pe care le nutreau ucrainenii față de străini i-au convis pe ofițerii francezi că orice intervenție antibolșevică în condițiile ostilității populații civile era sortită eșecului. Forțele franceze au suferit din cauza proastei aprovizionări și a lipsei rezervelor, iar bolșevicii locali le-au silit să se retragă
Războiul de Independență al Ucrainei () [Corola-website/Science/319748_a_321077]
-
să se alieze cu un fost adversar, Polonia, pentru a asigura supraviețuirea țării. Simon Petliura a semnat în aprilie 1920 Pactul de la Varșovia, care avea ca principal obiectiv lupta împotriva bolșevicilor. La fel ca în cazul alianței precedente cu Germania, ucrainenii au fost obligați să sacrifice suveranitatea țării. Petliura a recunoscut anexarea de către Polonia a Galiției și a acceptat rolul pe care îl repartiza Ucrainei Piłsudski în proiectul său politic de dominație în Europa Răsăriteană - „Międzymorze”. Imediat după semnarea alianței, forțele
Războiul de Independență al Ucrainei () [Corola-website/Science/319748_a_321077]
-
un precedent foarte periculos. Pentru că dacă se va înnămoli și șenalul din aval, între insulele Babin și Ermakov, și acesta va trebui de cedat românilor"". Pe lângă aspectul teritorial, s-a invocat și un aspect economic. La nord de insula Maican, ucrainenii au construit în anul 2005 un canal navigabil mai larg și mai adânc pe brațul Bâstroe, care este exploatat exclusiv de Ucraina. În cazul mutării graniței pe acest canal, coridorul de transport maritim va deveni comun și Ucraina va trebui
Insula Maican () [Corola-website/Science/319104_a_320433]
-
petrol. În 2001 Ucraina a pus unilateral balize de frontieră pe mare de la digul de nord al portului Sulina până la o linie aflată la o mare distanță de sudul Insulei Șerpilor. Grănicerii români, ale căror mijloace sunt inferioare celor ale ucrainenilor, nu au reacționat și presa română i-a acuzat de corupție. În august 2004 partea română a adus acest litigiu de frontieră în fața Curții internaționale de justiție de la Haga. Ea a susținut că aplicarea convențiilor sovieto-române privitoare la delimitarea frontierei
Frontiera între România și Ucraina () [Corola-website/Science/319109_a_320438]
-
apoi în perioadele 1793-1809 și 1815-1918 a separat teritoriul Regatului Galiției din Imperiul Austro-Ungar de cel al Imperiului Rus. Între anii 1914-1917 s-au desfășurat lupte între trupele austro-ungare și cele rusești. După eșecul încercării de eliberare a Galiției de către ucraineni, la 16 iulie 1919 Armata Ucraineană din Galiția s-a retras din Galiția și a trecut în Republica Populară Ucraineană. Ca urmare a Alianței polono-ucrainene din 1920 s-a încercat să se stabilească râul drept graniță între Polonia și Ucraina
Râul Zbruci () [Corola-website/Science/319159_a_320488]
-
cunoscut drept partea răsăriteană a Galiției, regiune care este acum parte a Ucrainei apusene. Luptele de la Liov au fost scânteia care a declanșat războiul polono-ucrainean, care a fost câștigat în cele din urmă de A doua Republică Poloneză. Lvivul contemporan ucrainean era numit Lwów de către polonezi, Lviv de către ucraineni și Lemberg de către austrieci. La începutul secolului al XX-lea, populația orașului era formată aproximativ din 60% polonezi și 20% evrei, iar orașului era considerat unul dintre cele mai importante centre culturale
Bătălia de la Liov (1918) () [Corola-website/Science/319294_a_320623]
-
este acum parte a Ucrainei apusene. Luptele de la Liov au fost scânteia care a declanșat războiul polono-ucrainean, care a fost câștigat în cele din urmă de A doua Republică Poloneză. Lvivul contemporan ucrainean era numit Lwów de către polonezi, Lviv de către ucraineni și Lemberg de către austrieci. La începutul secolului al XX-lea, populația orașului era formată aproximativ din 60% polonezi și 20% evrei, iar orașului era considerat unul dintre cele mai importante centre culturale poloneze. Ucrainenii formau însă majoritatea populației a Galiției
Bătălia de la Liov (1918) () [Corola-website/Science/319294_a_320623]
-
numit Lwów de către polonezi, Lviv de către ucraineni și Lemberg de către austrieci. La începutul secolului al XX-lea, populația orașului era formată aproximativ din 60% polonezi și 20% evrei, iar orașului era considerat unul dintre cele mai importante centre culturale poloneze. Ucrainenii formau însă majoritatea populației a Galiției răsăritene, regine în care se afla orașul Liov. Datorită intervenției arhiducelui Wilhelm de Austria, un Habsburg cu vederi pro-ucrainene, au fost încartiruite în octombrie 1918 în Liov două regimente austro-ungare constituite în mare majoritate
Bătălia de la Liov (1918) () [Corola-website/Science/319294_a_320623]
-
drept Poloniei. Forțele poloneze, care au avut la început efective de aproximativ 200 de oameni, comandante de Zdzisław Tatar-Trześniowski, au organizat o pungă de rezistență într-o școală din suburbiile vestice ale Liovului. După izbucnirea primelor lupte între polonezi și ucraineni, grupului inițial de luptători anti-ucraineni li s-au mai adăugat sute de voluntari, în special tineri cercetași și studenți. Peste 1.000 de oameni s-au alăturat forțelor poloneze în chiar prima zi a conflictului. Polonezii au reușit în scurtă
Bătălia de la Liov (1918) () [Corola-website/Science/319294_a_320623]
-
000 de oameni s-au alăturat forțelor poloneze în chiar prima zi a conflictului. Polonezii au reușit în scurtă vreme să recucerească unele cartiere apusene ale orașului, în timp ce cea mai mare parte a Liovului, inclusiv centrul, a rămas în mâinile ucrainenilor. Deși aveau superioritate numerică, erau bine echipați și aveau experiență de luptă, soldații ucraineni erau în marea lor majoritate săteni, nedeprinși cu războiul urban. În plus, regimentul pușcașilor ucraineni din Bucovina au pătruns cu greu în oraș datorită rezistenței puternice
Bătălia de la Liov (1918) () [Corola-website/Science/319294_a_320623]
-
sosirii unor noi forțe ucrainene, asaltul polonezilor asupra gării din Liov s-a încheiat cu un succes. Cu această ocazie, polonezii au capturat două trenuri cu provizii ucrainene, reușind astfel să echilibreze situația în ceea ce privește armamentul și muniția. Până pe 5 noiembrie, ucrainenii au fost expulzați din partea apuseană a orașului, dar atacul polonez asupra centrului Liovului a fost oprtit și luptele au ajuns în impas. Combatanții nu aveau suficienți luptători pentru a forma o linie continuă a frontului. O asemenea linie de luptă
Bătălia de la Liov (1918) () [Corola-website/Science/319294_a_320623]