6,447 matches
-
la nord de Dunăre, nu mai avem informații despre mitropolia Vicinei, probabil că aceasta și-a încetat activitatea.34 Viața bisericească în regiunile extra-carpatice Teritoriile respective erau dominate, în secolele X-XIII, de populații nomade, pecenegi și cumani. Împotriva acestora, regii unguri au adus în sud-estul Transilvaniei pe cavalerii teutoni (1211-1225). După îndepărtarea acestora, Ungaria, regii Andrei II și Bela IV au urmărit instalarea dominației proprii, la sud și est de Carpați, inclusiv prin creștinarea cumanilor. Episcopia cumanilor După înfrângerea lor la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la Kalka (1223), de către mongoli, cumanii supraviețuitori, prin haganul Bortz Membrok, au hotărât să primească botezul creștin, datorită și activității misiunilor catolice în teritoriile lor. În 1227, hanul cuman a trimis o solie, condusă de fiul său Burch, la arhiepiscopul ungur Robert de Esztergom. Acesta s-a adresat papei Grigore IX, care, la 31 iulie 1227, l-a numit ˝legat apostolic˝ în Cumania și în ˝țara vecină a brodnicilor˝, fiind împuternicit să predice, să boteze, să ridice biserici, să sfințească preoți
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
niște populații, care se numesc valahi (walati) și care se socotesc creștini, dar "nesocotesc Biserica romană" și nu primesc tainele de la episcopul cumanilor, ci "de la oarecari pseudoepiscopi, care țin de ritul grecilor (ortodocși). În același timp, locuitori din regatul Ungariei, unguri, teutoni (germani) și alți dreptcredincioși trec la credința lor și făcându-se una cu acei valahi primesc zisele taine" de la acei "pseudo-episcopi". În această situație, papa, pe de o parte, dispunea ca episcopul Teodoric să numească un păstor (episcop) catolic
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
1235-1393, în S.T., 1966, nr. 3-4, p. 146-159; Chiril Pistrui, Imperiul vlaho-bulgar și patriarhia de Târnovo, în M.A., 1972, nr. 3-4, p. 201-209; Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, op. cit., p. 208-210. 32. I. Rămureanu, Rolul elementului românesc în creștinarea ungurilor în B.O.R., 1980, nr. 1-2, p. 173-196; Ștefan Lupșa, Catolicismul și românii din Ardeal și Ungaria până la 1556, Cernăuți, 1929; Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Începuturile Mitropoliei Transilvaniei, București, 1980; Idem, Istoria B.O.R., vol. I, op. cit
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Catolicismul și românii din Ardeal și Ungaria până la 1556, Cernăuți, 1929; Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Începuturile Mitropoliei Transilvaniei, București, 1980; Idem, Istoria B.O.R., vol. I, op. cit., p. 212-221. 33. Gh. Cotoșman, Biserica românească din Banat înainte de venirea ungurilor, în Altarul Banatului, Caransebeș, 1946, nr. 7-8, p. 158-164 și nr. 9-10, p. 225-230; I. D. Suciu, Monografia Mitropoliei Banatului, Timișoara, 1977, p. 24-49; Eugen Gluck, Contribuții cu privire la istoria părților arădene în epoca ducatului lui Ahtum, în Ziridava, Arad, 1976, p.
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Mitropolia Vicinei și rolul ei în păstrarea ortodoxiei în ținuturile românești, în vol. De la Dunăre la Mare. Mărturii istorice și monumente de artă creștină, Galați, 1977, p. 149-169; Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, op. cit., p. 230-236. 35. R. Rosetti, Despre unguri și episcopiile catolice din Moldova, în AARMSI, t. XXVII, 1905, p. 247-332; C. Auner, Episcopia Milcoviei, în Revista Catolică, București, I, 1912, p. 533-551; I. Ferenț, Istoria catolicismului în Moldova. Epoca teutonă, în rev. Cultura creștină, Blaj, an IX, 1920
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
est, într-o perioadă anterioară întemeierii statelor și deschiderii drumurilor comerciale spre Dunăre și Marea Neagră. Astfel, viața economică-comercială a orașelor din Țara Românească și Moldova, în secolele XIII-XIV, poate fi considerată o pelungire a vieții orășenești din Transilvania, sași și unguri pătrund dincoace de munți, se stabilesc aici și chiar întemeiază târguri și orașe.12 Un aspect interesant, puțin abordat, al începuturilor urbane medievale la noi, îl reprezintă instituția primară a "târgurilor de văi", ce ar corespunde, în domeniul feudal, instituției
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lor, Y. Apokapes și N. Botaniates. Această mare invazie a distrus prin incendiere așezarea medievală timpurie de la Dinogetia-Garvăn. În a doua jumătate a secolului al XI-lea, Imperiul trecea printr-o criză politică și militară datorită atacurilor pecenegilor, uzilor și ungurilor, la frontiera vestică, la Dunăre și în Balcani, și pierderilor suferite în Asia Mică și Italia. Criza militară a fost însoțită de o gravă criză economică internă, care a atins maximul în timpul lui Mihail VII Ducas, prin introducerea monopolului grâului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și apărare militară a societății locale, dar pierzându-și caracterul nomad, ele au fost asimilate, împreună cu locuitorii de același neam cu acestea, de către autohtoni (români). După multe lupte, soldate cu victorii și înfrângeri, cu revoltații, bogomilii și pecenegii, aliați cu ungurii și cumanii, împăratul Alexie, în înțelegere cu cumanii, i-a zdrobit pe pecenegi la Lebunion (1091), care au fost eliminați din zona Dunării. În acest fel, în timpul lui Alexie, stăpânirea bizantină s-a instalat temeinic la Dunăre, fiica sa, Anna
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
urmărit până au trecut Oltul. Aceste formațiuni statale de la Dunăre, menționate în secolul al XI-lea, și-au continuat existența și în secolul al XII-lea, până la restaurarea graniței dunărene de către împăratul Manuel Comnenul. În cursul luptei dintre bizantini și unguri, angajate la granița din Banat, este implicat și hanul cuman Țelgu și o căpetenie ardeleană, Solomon, cumanul venit de peste Dunăre în fruntea elementelor locale este învins de bizantini, dar atacurile continuă. Surse bizantine vorbesc despre faptul că Andronic, ruda împăratului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de 2000 monede bizantine din vremea Comnenilor. În timpul acestei expediții, cronicarul bizantin Ioan Cinnamus menționează râurile Vedea și Teleorman, din câmpia munteană. O nouă expediție bizantină la Dunărea de Jos se produce tot sub Manuel, în 1166, fiind îndreptată împotriva ungurilor. Cronicarul Cinnamus arată că, în această împrejurare, în armata strategului Vatatzes erau și o mare mulțime de vlahi din sudul Dunării, "despre care se spune că sunt colonii de demult ai celor din Italia". Cinnamus consemnează, pentru prima dată, în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de bizantini în 1201, împreună cu Dârstor. În aceste condiții, Asăneștii au urmărit extinderea statului lor spre regiunile apusene ale Peninsulei Balcanice, în Macedonia. Prin recucerirea acestor regiuni, răsculații urmăreau să rupă orice legătură pe uscat între bizantini și aliații lor, ungurii. Bizantinii au încercat să ocupe regiunile balcano-dunărene, pentru consolidarea frontierei lor nordice, dar armata imperială era tot mai slăbită, prost aprovizionată, iar soldele nu mai erau plătite regulat. Noul comandant al armatei bizantine, Constantin Aspictis, a expus aceste probleme militare
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
strateg s-a ridicat împotriva lui Anghelos, ușurând acțiunea românilor și bulgarilor, care au început să atace Philipopol, Serdica și Adrianopol. În sfârșit, în 1195, împăratul bizantin a pornit încă o dată în persoană, împotriva răsculaților, el contând și pe sprijinul ungurilor, care urmau să ajungă la Vidin. Dar și această nouă campanie militară a eșuat, iar la scurt timp după aceea, Isaac Anghelos a fost detronat, iar împărat a fost proclamat fratele său mai mic, Alexios III. Noul împărat, pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
deși după nume se socot creștini, îmbrățișează diferite rituri și obiceiuri într-o singură credință, săvârșesc fapte ce sunt potrivnice acestui nume. Căci, nesocotind biserica romană, primesc tainele de la niște pseudo-episcopi, care țin de ritul grecilor (ortodox), iar unii, atât unguri cât și germani, împreună cu alți credincioși din regatul Ungariei, trec la dânșii ca să locuiască acolo și, astfel, alcătuiesc un singur popor cu acești români". Având în vedere cele de mai sus, papa îl împuternicește pe episcopul cumanilor să orânduiască un
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și Bogdan. În Banat, documente numeroase menționează, înainte de mijlocul secolului al XIII-lea, un voievod ale cărui teritorii uzurpate sunt recuperate de urmașul său, așadar, voievodatul devine o instituție ereditară.36 Transilvania sub regii unguri După stabilirea lor în Panonia, ungurii au adoptat creștinismul apusean, în jurul anului 1000, apoi și-au extins stăpânirea asupra teritoriilor învecinate, Slovacia, Transilvania ș. a. Noii veniți au încercat să înlocuiască vechile realități autohtone cu instituții transplantate, ceea ce a dus la suprapunerea peste instituțiile ancestrale a altora
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
atribuțiile lor trece la reprezentanții nobilimii. În secolul al XIII-lea, stăpânirea nobiliară de pământ s-a consolidat, iar dominația acesteia a evoluat rapid. Vetrele timpurii ale stăpânirii nobiliare s-au aflat pe Someș și Mureș, în teritoriile cucerite de unguri la instalarea lor în Transilvania. Acei nobili care n-au opus împotrivire centralizării regelui Ștefan cel Sfânt și-au păstrat stăpânirea în noul cadru politic al comitatului, înființat de puterea regală. Stăpânirile acestea se află la originea domeniilor nobiliare din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al XIII-lea, când asistăm la consolidarea puterii voievodale și rivalitatea acesteia cu regalitatea. Pentru a-și consolida situația, amenințată de atitudinea ostilă a voievodului Roland Borșa, regele Ladislau Cumanul, aflat în Transilvania, în vara 1287, se consultă cu nobilii unguri din țară, la care este asociat clerul catolic, reprezentanții sașilor și secuilor, adică adunarea stărilor privilegiate, care, în 1291, se transformă în congregație. După urcarea sa pe tron, regele Andrei III confirma privilegiile stărilor, în februarie 1291, apoi sosea în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de către regatul ungar. Cu sprijinul regalității, nobilii își însușesc pământul obștilor țărănești și aservesc țărănimea română, odinioară liberă. Proprietatea nobiliară și bisericească din Transilvania a crescut pe două căi: 1. prin ocuarea pământului obștilor sătești românești de către nobilii nou veniți (unguri) sau prin însușirea lor de fruntașii desprinși din sânul obștilor și 2. prin danii regale din pământurile cucerite. Ambele căi au contribuit la constituirea domeniului feudal în Transilvania, începând din secolul al XII-lea mai ales-stăpânii domeniilor sunt nobili, clerici
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secuilor este complexă. În această privință, s-au conturat două tabere: una susține că secuii sunt de origine maghiară, numele lor (Szekely) însemna apărător (păzitor) de graniță, iar cealaltă afirmă că secuii erau o populație diferită sau doar înrudită cu ungurii. Cercetările cele mai recente susțin că secuii sunt rezultatul unui amestec de populații diferite: turcice, orientale și maghiare. Pentru a identifica originea lor, trebuie să avem în vedere un complex de factori social-economici, istorici, etnografici, lingvistici, juridici, care au dus
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
apropiată de maghiară, au fost considerați de-a lungul evului mediu ca o populație aparte. În cursul așezării lor în Transilvania, ei erau considerați deja o populație de limbă maghiară, ceea ce arată că secuii au conviețuit un timp îndelungat cu ungurii, înainte de stabilirea lor în sud-estul Transilvaniei. Adaptarea alfabetului secuiesc, de origine turcică, spiritului limbii maghiare este o dovadă în acest sens. Secuii, conform ultimelor păreri, au fost un trib turanic care s-a alăturat de timpuriu triburilor maghiare, cu mult
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lor în sud-estul Transilvaniei. Adaptarea alfabetului secuiesc, de origine turcică, spiritului limbii maghiare este o dovadă în acest sens. Secuii, conform ultimelor păreri, au fost un trib turanic care s-a alăturat de timpuriu triburilor maghiare, cu mult înainte de instalarea ungurilor în Panonia, la sfârșitul secolului al IX-lea. Conviețuirea secuilor cu ungurii, anterior anului 896, este atestată de mai multe izvoare narative medievale. Astfel, Anonymus, Simon de Keza, Cronica lui Thurocki, Chronicon Vindobonense subliniază că, înainte de pătrunderea ungurilor în Panonia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
maghiare este o dovadă în acest sens. Secuii, conform ultimelor păreri, au fost un trib turanic care s-a alăturat de timpuriu triburilor maghiare, cu mult înainte de instalarea ungurilor în Panonia, la sfârșitul secolului al IX-lea. Conviețuirea secuilor cu ungurii, anterior anului 896, este atestată de mai multe izvoare narative medievale. Astfel, Anonymus, Simon de Keza, Cronica lui Thurocki, Chronicon Vindobonense subliniază că, înainte de pătrunderea ungurilor în Panonia, secuii le-au ieșit înainte și au cucerit împreună Panonia, apoi au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
înainte de instalarea ungurilor în Panonia, la sfârșitul secolului al IX-lea. Conviețuirea secuilor cu ungurii, anterior anului 896, este atestată de mai multe izvoare narative medievale. Astfel, Anonymus, Simon de Keza, Cronica lui Thurocki, Chronicon Vindobonense subliniază că, înainte de pătrunderea ungurilor în Panonia, secuii le-au ieșit înainte și au cucerit împreună Panonia, apoi au trăit laolaltă cu ungurii. Izvoarele medievale arată ca secuii luptau în fruntea armatei maghiare, în avangardă-era un vechi obicei al nomazilor. Secuii fiind asociați cu ungurii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
este atestată de mai multe izvoare narative medievale. Astfel, Anonymus, Simon de Keza, Cronica lui Thurocki, Chronicon Vindobonense subliniază că, înainte de pătrunderea ungurilor în Panonia, secuii le-au ieșit înainte și au cucerit împreună Panonia, apoi au trăit laolaltă cu ungurii. Izvoarele medievale arată ca secuii luptau în fruntea armatei maghiare, în avangardă-era un vechi obicei al nomazilor. Secuii fiind asociați cu ungurii aveau obligația de a lupta în fruntea trupelor. Originea turcică a sâmburelui comunității secuiești rămâne singura plauzibilă. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ungurilor în Panonia, secuii le-au ieșit înainte și au cucerit împreună Panonia, apoi au trăit laolaltă cu ungurii. Izvoarele medievale arată ca secuii luptau în fruntea armatei maghiare, în avangardă-era un vechi obicei al nomazilor. Secuii fiind asociați cu ungurii aveau obligația de a lupta în fruntea trupelor. Originea turcică a sâmburelui comunității secuiești rămâne singura plauzibilă. Dacă admitem această origine a lor, sunt posibile trei ipoteze: 1. secuii sunt urmașii avarilor; 2. secuii sunt descendenții unei populații turanice; 3
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]