8,137 matches
-
cu expresia asta vulgară vrea să spună că și‑a rupt cămașa. Cu bătrâna iar o să iasă cu cântec. Acuși intrăm într‑un gang întunecos și împărțim banii, spune Anna, așa că mâine poți să‑ți iei una nouă. Rainer își urăște părinții, dar în același timp se teme de ei. Ei l‑au făcut, iar acum îl întrețin, în timp ce el își pierde vremea cu literatura. Frica și ura merg mână în mână (Anna și‑ar putea da doctoratul în materie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
acum îl întrețin, în timp ce el își pierde vremea cu literatura. Frica și ura merg mână în mână (Anna și‑ar putea da doctoratul în materie de ură) - dacă nu ți‑ar fi frică de nimic, n‑ai avea nevoie să urăști și atunci s‑ar instala o indiferență searbăda. Decât așa mai bine mort. Mic‑burghezul nu cunoaște o asemenea ură. Fără sentimente puternice am fi niște obiecte sau de‑a dreptul morți, ceea ce oricum se întâmplă destul de devreme. Iubesc arta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Decât așa mai bine mort. Mic‑burghezul nu cunoaște o asemenea ură. Fără sentimente puternice am fi niște obiecte sau de‑a dreptul morți, ceea ce oricum se întâmplă destul de devreme. Iubesc arta în majoritatea formelor ei de expresie. Eu nu urăsc nimic, spune Sophie, pentru că nu găsesc în viața mea nimic demn de ură. Totuși singurul sentiment de care dispui e dragostea față de mine, spune Rainer. Faptul că ne băgăm amândoi degetele în ochii victimelor ne unește mai strâns decât însăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
imediat înapoi. Mama se trage dintr‑o familie mai bună de care s‑a desprins de mult. A fost profesoară. Fără să‑și dea seama, cele două jumătăți ale cuplului conjugal s‑au regăsit apoi acasă. Anna și Rainer își urăsc părinții pentru că tineretul se pripește adesea și nu‑i dispus la compromisuri. Cei doi frați fac tot felul de răutăți la adresa tatălui pe care‑l detestă - îi maimuțăresc disprețuitor fiece mișcare, îi smulg cârjele, îi pun piedică (deși n‑are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
o ură în mine, cât pentru doi. Cine e al doilea cu care vrei să împarți ura asta? Eu, de pildă, n‑am nevoie de ură, pot să acționez și fără scop. Aș vrea să știu ce ar trebui să urăsc. Rainer a îndepărtat din nou rochia în partea de sus și o mușcă pe Sophie de sfârcul drept, care e mic și rozaliu, ca al unui copil. Se aude un țipăt scurt care seamănă cu numeroasele chemări ale păsărilor de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
palier, mai profund. Asta‑i superficialitate, pe când la el și la Sophie e vorba de profunzime. Profunzimea nu merge în jos, ci în interior. Rainer spune că nu se sinchisește nici de Dumnezeu, nici de părinții lui, pe care‑i urăște, da, și pe Dumnezeu îl urăște, de asta sunt mai liber decât voi doi! Rainer a hotărât că nimic n‑are importanță. Dar mai întâi trebuie să afle și ei ce este nimicul ăsta, care nu‑i nimic. Aici trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pe când la el și la Sophie e vorba de profunzime. Profunzimea nu merge în jos, ci în interior. Rainer spune că nu se sinchisește nici de Dumnezeu, nici de părinții lui, pe care‑i urăște, da, și pe Dumnezeu îl urăște, de asta sunt mai liber decât voi doi! Rainer a hotărât că nimic n‑are importanță. Dar mai întâi trebuie să afle și ei ce este nimicul ăsta, care nu‑i nimic. Aici trebuie să‑i dau dreptate Sophiei întru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
de tenis și apare, prompt, împreună cu Sophie. Amândouă stau într‑un Porsche crem, condus de un tânăr aristocrat, asupra căruia Rainer își poate vărsa îndată ura, ce așteaptă deja nerăbdătoare la cotitură ocazia de a se revărsa asupra cuiva. Rainer urăște pe oricine ar sta alături de Sophie, ceea ce e o nedreptate, fiindcă omul poate să aibă și intenții bune, indiferent de unde s‑ar trage. Fiecare este altfel decât predecesorul său, ceea ce asigură o oarecare diversitate. Sophie sare din mașina frumoasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pe fereastră. Un tip ca el habar n-avea că la alegerile de acum patru ani Partidul Baas obținuse o creștere de optsprezece locuri În parlament. Nu Înțelegeam totuși de ce venise din Siria tocmai la New York. Și apoi, mi se urâse de așa ceva. Dac-aș mai fi lucrat la institutul de cercetare probabil că și la ora asta aș fi fost treaz, cu un teanc de documente despre Războiul din Golf În față. Probabil că aș fi introdus În calculator informații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
În așteptare... — Despre ce e? — Este vorba de un documentar care prezintă o metodă de psihoterapie foarte În vogă În Statele Unite și practicată și În Japonia. — Spiritism? Puteri supranaturale? O chestie de genul ăsta? — Nu, absolut deloc. — Ce bine! Pentru că urăsc așa ceva. — Se folosește un drog. — Un drog? Ce fel de drog? — Un drog care deschide porțile sufletului. Sub influența lui, oamenii Încep să mărturisească diverse chestii pe care le țineau În ei. Se pare și că exacerbează apetitul sexual, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
transformase În masochista perfectă, până În măduva oaselor. Cu siguranță că ea era cea vinovată din moment ce nu primea ceea ce-și dorea, cu toate că suferea așa de mult. Știa bine că acel penis nu-i aparținea, așa că n-avea nici un motiv să urască pe nimeni. — Dacă-ți dai drumul pe ascuns, Îți jur că mi-o scot imediat!, Îi mârâia el În ureche, În timp ce-și mișca și mai abitir șoldurile. Eu și Reiko ne cutremuram de râs. — Abține-te și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
au țintuit locului: — Ai venit pentru Yazaki, nu-i așa? M-am apropiat de japonezul acoperit de mizerie din cap până-n picioare, Întrebându-mă de câtă vreme stătea acolo, Între gunoaie. Pletosul avea pielea de culoare pământie și o rană urâtă la una din urechi. Deja se transformase Într-o plagă cu crustă. Stătea așezat pe o cutie de carton și de sub el se vedea scurgându-se urina. — Și tu ești japonez? l-am Întrebat. — Normal“, mi-a răspuns el cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Yazaki Îl descuie cu o cheie specială. Am intrat și Înăuntru am văzut o scară și un culoar. Spre surprinderea mea, capătul culoarului dădea Înspre un restaurant mititel. Un bărbat alb, mic de Înălțime Îl salută pe Yazaki În japoneză, urându-i bun venit. Restaurantul era Într-adevăr foarte mic și neîncăpător. Probabil că nu putea adăposti decât patru sau cinci mese. Înăuntru nu erau decât doi clienți care se vedea clar că alcătuiau un cuplu de homosexuali, unul mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
aș fi vrut să am corespondență cu sigilii de ceară, m-aș fi făcut un afurisit de avocat. Bruno dădu din cap, trase un pic de peticul de pe ochi și apoi își transferă nervii asupra pipei - simbolul eșecului parteneriatului nostru. Urăsc toate accesoriile care însoțesc fumatul de pipă: punguța de tutun, filtrul, peria de curățat, cuțitașul de buzunar și bricheta specială. Fumătorii de pipă sunt maeștri ai neastâmpărului fără rost și o tot atât de grozavă mană pentru lumea noastră ca un misionar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
locuit, și apoi atârnă în interiorul ușilor de sticlă perdeluțe care să ascundă vederii tot ce țin în ele. Este un amestec excentric tipic de ostentativ și privat. Cum mă descurc? Frau Lange dădu aprobator din cap: — În afara comentariului despre femeile urâte din Berlin, te descurci foarte bine. Nu era pertinent. — Aici te înșeli. Nu da înapoi, că o să încetez să te mai plac. Era pertinent. O să vezi imediat de ce. Care sunt tarifele dumitale? — Șaptezeci de mărci pe zi, plus cheltuielile aferente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
Mai lipsea doar ca stenografa să se ridice și să intoneze „Steagul roșu“, pentru ca noii mei colegi să se creadă obiectul unei glume. Nebe își termină lunga prezentare a persoanei mele, după care am preluat ștafeta. Am clătinat din cap: — Urăsc birocrația, le-am spus. O disprețuiesc. Dar ceea ce se impune aici este o birocrație a informațiilor. Ceea ce este relevant pentru caz va deveni clar mai târziu, pe parcursul anchetei. Informațiile sunt esențiale pentru orice investigație criminalistică, și dacă acele informații sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
deja țeapăn. — Sunt șocat. Deubel clătină încet din cap. — N-aș prea crede. — Doar faci pipi pe perete, Gunther, și speri că o parte din el îmi va stropi afurisiții de pantaloni. Sigur, nu-mi plăcea de cehul ăla, așa cum urăsc fiecare pervers care se atinge de copii și rănește femei. Dar asta nu înseamnă că am vreo legătură cu uciderea lui. Există o modalitate simplă ca să mă convingi de asta. Zău, și care-i aia? — Arată-mi arma de la jartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
capul ca un ponei încăpățânat: — A fugit de acasă, asta-i tot. Vorbea întotdeauna despre asta. Nu că mi-ar păsa prea mult ce-a pățit. Emmeline Steininger nu e prietenă cu mine. Spune întotdeauna lucruri urâte despre evrei. O urăsc și nu-mi pasă că tatăl ei e mort. — Ajunge, zise tatăl ei cu fermitate, probabil neținând prea mult să audă despre tați care erau morți. Nu contează ce-a spus ea. Dacă știi ceva care l-ar putea ajuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
biserică și acolo am așteptat așa cum mi se spusese. Între ferestre, pe niște postamente, erau așezate busturile lui Hitler și Göring. M-am minunat nițel de faptul că Himmler lăsase capul lui Hermann Grăsanu’ acolo, știind cât de mult se urau unul pe celălalt. Poate că Himmler pur și simplu admirase bustul ca pe o piesă de sculptură. Și, apoi, poate că nevastă-sa era fiica rabinului-șef... După aproape o oră, Heydrich ieși în cele din urmă pe ușile duble
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
anchetă complet sub acoperire a tuturor afacerilor lui și a partenerilor săi cunoscuți. Heydrich își încrucișă brațele și își puse bărbia ascuțită în palmă: Va trebui să vorbesc cu Himmler despre asta. Dar ar trebui să fie în regulă. Reichsführerul urăște corupția chiar mai mult decât îi desconsideră pe evrei. — Păi, asta e în mod sigur o consolare, domnule. Am mers mai departe spre Prinz Albrecht Palais. — Fără nici o legătură, zise el în timp ce ne apropiam de propriul său sediu, tocmai am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
mașină. Becker mă privi cu dezgust: — Dumnezeule, nu știu cum de puteți să faceți asta, zise el scuturându-se. — Își face efectul mai repede așa. Iar după cele prin care tocmai am trecut nu pot zice că am băgat de seamă gustul. Urăsc să dau vești proaste. Mi-am trecut limba prin gură ca să scap de restul de praf. — Deci? Ce crezi despre asta? Mai ai vreo bănuială bazată pe instinct, ca mai înainte? — Da. Se tot uita la ea cu subînțeles. — Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ai fi. Nu o să-ți spun nimic. Am dat din cap spre Becker, care începu să-l lovească din nou. Am privit fără emoție cum mai întâi l-a lovit zdravăn peste genunchi și glezne, iar apoi o dată în ureche, urându-mă pentru faptul că mențineam vii cele mai bune tradiții ale Gestapoului și pentru brutalitatea rece, inumană, pe care o simțeam înlăuntrul meu. I-am spus lui Becker să se oprească. Așteptând ca Lange să înceteze a mai suspina, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
mizeriei corporale a adversarilor săi: platonicienii și stoicii în linie de bătaie, urmați de creștini, au dezvăluit din plin, fără să știe, insatisfacția încercată în privința propriului trup, pe care au simțit nevoia să-l deteste, să-l chinuie, să-l urască în așa un hal... Antihedonismul își dezvăluie în mod simptomatic ura de sine, concentrată, transfigurată, deplasată, inversată ca sens, iar apoi îndreptată asupra unui obiect fantasmatic susceptibil de a incorpora totalitatea negativității acumulate în sine: plăcerea. Pentru că plăcerea epicuriană rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
înregistreze eșec după eșec și se vede pus în situația de a-i apăra pe dușmanii săi din ajun - pe Gabinius, de exemplu, care făcuse totul pentru a-l trimite în exil în 58...: iată tot atâtea motive ca să-i urască pe epicurieni. Filosofii nu sunt întotdeauna înțelepți, iar stoicii sunt adesea incapabili să suporte și să se abțină - maxima lor - cu eleganță... Să lăsăm deci în urma noastră ideea unui discipol al Grădinii egocentric, preocupat doar de sine și uitând de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
spirituală. Dar chiar așa este. El dă măsură despre inteligența noastră, a românilor. Și n-aș vrea să dea măsură proastă. Despre atît inteligența producătorilor de reclamă cît și a receptorilor/consumatorilor. Pentru că publicitatea, chiar și pentru cei care o urăsc și schimbă postul (prostul?), adică, deh, zappează, este o formă de comunicare. Socială. Cu un impact negrăit de mare. Mai întîi, prin persuasiune. Prin repetarea încontinuă a numelor. Brandurilor. Care tind să devină mantre. Sau să înlocuiască mantrele. Publicitatea are
Lumea reclamelor by Mihail Gălățanu () [Corola-journal/Journalistic/6942_a_8267]