5,522 matches
-
traversau cerul cu încetineală. Adieri slabe de vânt umed veneau din când în când, făcând să tremure frunzișul arbuștilor. Pretutindeni se lăsase o tăcere neliniștitoare, spartă doar de croncănitul îndepărtat al vreunei ciori. Burgunzii se ascunseseră în pădurile ce îmbrăcau versanții văii, iar după număr și poziție era limpede că puneau la cale o ambuscadă - și nu pentru singură persoană. Erau circa douăzeci, cei mai mulți înarmați cu suliță, scut și sabie, dar, cu o zi înainte, Audbert observase printre ei și arcași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lui era neînsemnat, dar avea mai multă experiență în a se mișca prin pădure. Gâfâi din greu, urcând coasta abruptă, care era calea cea mai rapidă, dar ajunse în sfârșit pe creastă și își dădu drumul la vale pe celălalt versant, mai repede chiar, fiindcă, în mai multe rânduri, căzu și se rostogoli prin mărăcinișul prăfos. Apoi, doi dintre urmăritori îl zăriră traversând un mic platou acoperit de tufărișuri. Frica îi dădea aripi, ajutându-l să treacă în saturi uriașe peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în care de călătorie și, de multe ori, ajutați de servitori și gărzi înarmate, nu șovăiau să-și facă loc cu forța. Cercetând de la înălțime, până acolo unde putea ajunge cu privirea, panglica vechiului drum, ce urmărea, cu cotituri largi, versanții înverziți ai văii, Sebastianus o vedea pretutindeni punctată de siluetele acelea mișcătoare, însă observase că unele mici grupuri preferaseră să abandoneze coloana și să urce în căutarea unui adăpost între munți, cu intenția de a ajunge la numeroasele grote ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
puțin consistente, până atunci înaintaseră pe spațiul drumului, fură cuprinse de o agitație nebună. Cei mai mulți o luară la fugă pe pietrele pavajului, dar mulți alții îl abandonară și, procedând ca și cei ce se aflau mai în urmă, luară pieptiș versantul mai apropiat sau se aruncară în albia largă a râului, căutând scăpare pe celălalt versant ori printre rândurile burgunzilor. Chilperic își scutură prietenul, care urmărea plin de oroare scena. — Să mergem! strigă, îmboldindu-și calul spre coborâș. Dând mereu pinteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o luară la fugă pe pietrele pavajului, dar mulți alții îl abandonară și, procedând ca și cei ce se aflau mai în urmă, luară pieptiș versantul mai apropiat sau se aruncară în albia largă a râului, căutând scăpare pe celălalt versant ori printre rândurile burgunzilor. Chilperic își scutură prietenul, care urmărea plin de oroare scena. — Să mergem! strigă, îmboldindu-și calul spre coborâș. Dând mereu pinteni cailor, coborâră în viteză cărarea ce îi condusese pe culme, traversară vadul și ajunseră din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
răgușite ale unui cal care își scrântise piciorul printre pietrele vadului; acum zăcea pe jumătate în apa nu prea adâncă și, azvârlind violent din picioare, încerca în zadar să se ridice. în vreme ce burgunzii își luau pozițiile, înșirându-se de la un versant la celălalt al văii, Sebastianus își dispuse oamenii: alanii din escorta sa și arcașii pe care-i primise de la Chilpericus, majoritatea dintre ei țărani obișnuiți din totdeauna să tragă cu arcul. Ilirii urmau să-i protejeze dacă atacatorii s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Lidania, întrebându-se dacă ajutorul lui Maliban îi va fi de ajuns ca să reușească și ea. în adânc curgea un torent pe al cărui mal stăteau în așteptare câțiva cercetași. Valea era atât de adâncă și vegetația pe cei doi versanți atât de deasă, încât în ceasul acela lumina soarelui pătrundea cu mare greutate. Aerul era umed și mirosea a nămol. Roiuri de insecte minuscule le zumzăiau pe deasupra capului. Urmându-i pe cercetași, coloana urcă torentul pe o distanță de circa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
hunilor. Imediat, folosindu-se de cei care sunau din corn, ordonă unității sale să se desfășoare în linie de atac și să treacă de la trap la galop, căci îl neliniștea faptul că nu putea vedea ce se întâmpla pe celălalt versant al colinei. Cercetașii pe care-i trimise în avangardă și care se distingeau limpede pe coasta acoperită de iarbă nu ajunseseră încă pe culme și, deci, nu puteau să transmită nici o informație. Pe de altă parte, nu era timp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o seară înainte, nu se gândise să pună stăpânire din timp pe poziția aceea și nu era sigur că acum nu căuta să-și îndrepte propria lipsă de prevedere. în orice caz, strigătele puternice de război ce veneau de pe celălalt versant îl anunțau că dușmanul era acum foarte, foarte aproape. Freamătul confruntării iminente îl stăpânea deja. Se răsuci de mai multe ori ca să controleze alinierea unității și pozițiile ofițerilor și ale stegarilor feluritelor turmae, care în luptă, constituiau punctul principal de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să aibă intenția să se oprească. Dimpotrivă, își biciuiau caii cu furie și-i împungeau cu pintenii, iar acestora se vedea că le era greu să înfrunte urcușul, căci, constată imediat Sebastianus cu ușurare, panta era mai abruptă pe acel versant, iar micile îngrămădiri de arbuști nu le permitea cailor să înainteze prea repede. Oricum se gândi că nu avea de făcut decât un singur lucru. Desfășurarea! strigă. Lărgiți rândurile! Faceți loc arcașilor! Cu toată tensiunea momentului, ordinul fu executat cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu fusese decât un vis. Urcă cu greu colina înaltă ce apăra castelul de vânturile reci din nord și se lungi în iarba pârjolită, străjuită de un pâlc de mesteceni argintii ce fremătau în soare. Privi văile până în adâncuri. Pe versantul unui deal din față suia un bărbat pe lângă un car cu boi. Pe versantul opus, ieșind din pădure, urca o bătrână cărând în spinare o legătură de vreascuri. Nu aveau habar unul de celălalt, cu toate că erau foarte aproape. Bătrânul se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
vânturile reci din nord și se lungi în iarba pârjolită, străjuită de un pâlc de mesteceni argintii ce fremătau în soare. Privi văile până în adâncuri. Pe versantul unui deal din față suia un bărbat pe lângă un car cu boi. Pe versantul opus, ieșind din pădure, urca o bătrână cărând în spinare o legătură de vreascuri. Nu aveau habar unul de celălalt, cu toate că erau foarte aproape. Bătrânul se juca, aproximând timpul și locul unde cei doi urma să se întâlnească. Vru să
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Trebuia să se apere în vreun fel, dar instinctul de autoconservare acționează cu întârziere în astfel de situații neașteptate. începu să deslușească fețele crispate ale sătenilor și ochii lor injectați de o inexplicabilă ură. Singura lui salvare era castelul de pe versantul opus al dealului. Zidurile și contraforturile erau clădite din blocuri mari de piatră, puse în planuri diferite, astfel că formau un desen ciudat de lumini și umbre. Desenul se schimba într-una, în funcție de mișcarea soarelui. Castelul părea că viețuiește, ca
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
lăsaseră înghițiți de pântecul umed, tăcut și întunecos al muntelui, când Bătrânul zări lumină la capătul tunelului. Era ciudat să dai de lumină în măruntaiele pământului. Când ajunse la luminiș, își dădu seama că galeria străpungea întreg muntele, ajungând pe versantul opus, unde era o altă intrare în peșteră, mare și însorită, dar care era inaccesibilă, fiind suspendată deasupra unei prăpăstii abrupte. Aici își avea Pimen sălașul. O bisericuță mică și albă, strălucind plină de rouă în soarele dimineții, o chilioară
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
a unui colegiu de fete din statul New York, în apropierea graniței cu Canada. Locuiesc singur (dar fără pisici, aș dori ca toată lumea să știe), într-o căsuță foarte modestă, ca să nu spun o coșmelie, plasată într-o pădure, la poalele versantului cel mai inaccesibil al unui munte. Cu excepția studenților, profesorilor și a chelnerițelor între două vârste, văd foarte puțină lume de-a lungul săptămânii lucrătoare sau al anului. Pe scurt, aparțin acelei specii de pustnici literari care pot fi ușor constrânși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
din copilărie ne înveșmântăm în trufie facem din legi cărămidă de zidire alteori însă placă tectonică pe obezitatea conștiintei supusă dietelor prostituția din suflet e valută forte în talpa ideii arde bătătura cum aburc pe acel pisc din adâncu-mi pe versanți cu tăiș spre abis mai aștept să vină un secol uituc vom reînvăța că toate ușile se deschid întâi ciocănind ușor apoi cu mâna capul deține altă întrebuințare în lumea de drept a celor drepți și vom afla cândva că
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
îl văzui strălucitor, parcă altfel, cum nu fusese vreodată în trecerea vremii. Dobândise ceva pe care eu începusem a-l pierde înainte să-l fi avut și pe care nu-l puteam defini, poate era numai închipuire. El era pe versantul celălalt al vieții, eu abia îl urcam. Vorbea într-o limbă ce-mi părea necunoscută, îi spuneam „nu înțeleg, tată”, însă nu auzeam nici un răspuns, o depărtare se așezase între noi, dar îl iubeam imens. „Ți-aduci aminte de revelionul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
oricum înainte de miezul nopții, poarta se auzi scârțâind, apoi închizându-se și îndată pașii mărunți ai doamnei Pavel înaintând în semiobscuritatea curții. Marga Popescu gândea: - Te iubesc, auzii încă o dată. Nu mult după aceea, sau foarte mult, lunecarăm pe celălalt versant al nopții. Mijlocul lunii mai... 11. În sfârșit, o scrisoare de la domnul Davidsohn - e acum în iulie - de lungi și căinătoare regrete la numele domnului Pavel despre a cărui moarte aflase dintr-o scrisoare cu dată apropiată - deci foarte târzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Virgil își recăpătase puterile îdeși nu și vigoarea), ascensiunea muntelui nu le mai puse probleme iar acum Vultur-în-Zbor stătea lângă călăuza sa, chiar la marginea coastei împădurite, și își plimba privirea peste o câmpie surprinzător de întinsă. Era ca și cum în versantul Muntelui Calf ar fi fost tăiată o treaptă imensă. Vultur-în-Zbor contempla pentru prima dată adevărata înfățișare a muntelui se trezi imaginându-și un uriaș care folosește insula drept treaptă dinspre mare către cer. Pe orizontul plat al treptei se întindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
o rectitudine supraumană (încă nu mi-am dat seama cum reușea să transmită această senzație). E un paradox ce îl însoțește pe Ioan Lăcustă în tot ce scrie: atât de apropiat cititorului, dar foarte îndepărtat prin perpetua sa ascensiune pe versantul moral al existenței. Luminare e mai puțin roman decât mărturisire, e mai puțin mărturisire decât pur act mistic. Simt această carte ca fiind profund autobiografică. Respiră prin toți porii hârtiei suferință, împăcare, remușcare, o permanentă înfruntare între Livresc și Viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la mai multe concesii, dar concluzia firească, truismul ce rezultă de aici „proprietatea este o extindere a corporalității În dauna conștiinței“ este În contradicție cu primul truism. Limita dintre ele trebuie că arată ca o linie a apelor Între doi versanți foarte abrupți. Ea se deplasează tot timpul, ba spre stânga, ba spre dreapta și istoria n-ar trebui să fie decât atât: descriere a mișcărilor ei! (Într-o frumoasă noapte senină de la Începutul verii, În holul hotelului N din luxoasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
spahii... spuse Angelo. Cam atât despre saloanele pariziene. Yves, treci pe flancul stâng, În așteptare. Urci muntele din stânga, te ascunzi În păduri și aștepți. Francisco, continui drumul, până la muntele din față. O jumătate de ceas. Instalezi o poziție falsă pe versantul de vest. Îți acoperi mișcările și pregătești linia de apărare la două mii de pași spre nord, sus, pe culme. Cale de retragere la alți cinci sute de pași, dincolo de liziera pădurii. Lăncierii, avansare prin pădure, Învăluire pe dreapta, atac la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
al Apărătorilor, aici, pe crestele Înzăpezite ale Balcanilor! Era, pentru Mihaloglu, o surpriză totală. Ce putea fi atât de important Încât să necesite prezența celui mai mare comandant al unui ordin secret din lume? Căută, cu luneta, fiecare colț al versantului pe care se aflau Apărătorii. Nu găsi nimic. Ceea ce era, totuși, un răspuns. Apărătorii ascundeau ceva. Trebuiau să treacă spre nord, protejând o valoare extraordinară. În vreme ce el, Mihaloglu, trebuia să treacă spre sud, ca să facă joncțiunea cu trupele de Întărire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
corp, În formații strânse. Ienicerii erau pedestrași imbatabili. Fiecare pas al lor era imposibil de recuperat pentru inamic. Valea trebuia cucerită greu, cu sânge, cu sute de morți pentru fiecare metru. Dar, odată cucerită, asigura libertatea. De partea cealaltă a versantului, Apărătorii așteptau. Mihaloglu ar fi preferat orice altceva În locul acestei așteptări. O șarjă la sabie, o confruntare de infanterie, o lansare de săgeți. Orice. Dar Apărătorii așteptau. Iar această așteptare ascundea o strategie total necunoscută. Văzduhul greu al iernii nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
regimentelor de ieniceri, care avansau. Avansau prea ușor. Avansau doar prin albul pufos al zăpezii. Și, deodată, avansarea lor fu oprită de un zgomot uluitor. Artileria. Mihaloglu nu văzuse nicăieri nici o artilerie, dar bubuiturile sacadate care veneau de dincolo de creasta versantului pe care erau postați Apărătorii nu puteau veni decât de la tunuri de mare calibru. Urmă, ca Într-un coșmar, sunetul prelung al ghiulelelor rostogolindu-se peste vârful muntelui și peste capetele Apărătorilor, căzând În mijlocul ienicerilor cu explozii care aruncau În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]