3,708 matches
-
Zboară cu ce-i mai bun. La dracu’, moșule, zboară așa cum trebuie. M-am bărbierit, dușat, schimbat, am băut o cană de neimpozat și am pornit-o cu taxiul cel mai bun spre East Eighties, cu domnul Si Wypijewski la volan. Sau poate că era Wypijewski Si. Newyor-kezii spun că numele de familie e primul pe cartea de identitate a șoferului. Dar cine știe? Chiar când e vorba de Smith John și Brown David, cum mai poți fi sigur în aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cu ochii mult mai ficși. Dacă o mașină mă urmărește după primul colț, nu-i nici o problemă, așa ceva se întâmplă tot timpul. Dacă o mașină mă urmărește și după al doilea colț, îmi îngustez ochii și apuc cu nădejde de volan, dar cu un aer indiferent, ca un actor. După al treilea colț e alarmă roșie. La urma urmei, chiar în asta și constă paranoia. Alarmă roșie. Încui ușile și ferec ferestrele. Trec la măsuri de diversiune. Dau colțurile, să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
m-a apucat iar paranoia când un ciclist m-a urmărit după colț. Am oprit mașina. Am oprit mașina din cauza celei mai autentice neîncrederi. Bicicleta și-a văzut de drum. În șa era o doamnă în vârstă... Astăzi eram la volanul mașinii și dintr-o dată m-am simțit foarte paranoic. Nu mi-a plăcut: ceva nu era în regulă - era liniște, prea liniște. După aia mi-am dat seama de ce mă simțeam așa de paranoic. Nu mă urmărea nimeni. Nunta regală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
barmanilor era firavă, dar la obiect: toți știau să spună nu e gheață. Și iată-ne pe toți mergând acasă. Fete în tricouri largi și blugi retezați, sau uite altele îmbrăcate într-o parodie de costum indigen superfeminin, alcătuit din volane și pliseuri, cucoane înfoiate în nădragi strâmți de catifea reiată, și o inflație de pistrui revitalizați, brutele blonde bâțâindu-și torsurile în bar, dând astfel viață idealurilor de grație masculină - gorila cu mustăți. E băutură câtă vrei și bani de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cu un rânjet de dispreț hoțesc și spune: „Să ne gândim înainte de a-l vrăji de fabulosul onorariu. E supapa, e Capul de Bielă, e Distribuitorul. Nu pornește, nu cotește, nu oprește“. Le aud deja râsul în timp ce eu urc la volan și o iau cu salturi de cangur spre capătul fostelor grajduri, azi garaje. A doua zi, mă întorc remorcat. Mașinii ăsteia nu-i place să fie condusă. Să zacă prin garaje scumpe, asta îi place. Pot să jur că nenorocitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
etala accelerația. Apoi am observat că mă urmărește o mașină. Nu era vorba de paranoia. mașina asta mă urmărea într-adevăr. Își aprindea farurile, claxona și făcea toată gama de semne la care se adăuga tot repertoriul de înjurături specific volanului. Am împins piciorul până la podea și am trecut fulgerător printr-o intersecție sau două. Probabil că mergeam cu viteză maximă atunci când mașina a încetat să mă urmărească. Pentru că mă depășise. — Vreți să vă dați jos din mașină, domnule? Caraliii, nenorociții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ei, atâta timp cât le plătește avocaților o avere. Dar cui îi pasă? Străzile sunt pline de forfotă, dar aproape nimeni nu merge acolo unde ar dori, ci încotro îi împinge nevoia de bani. Doar oamenii cu bani își permit așa ceva. La volanul Culprit-urilor și Alibiurilor stau bărbați nervoși cu facturi și comenzi în poală. Femeile polenizează magazinele. Acum, când nu mă mai duc la muncă în fiecare zi... și, în fond, de ce s-ar duce oamenii la muncă în fiecare zi? Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mulțime de fete. Cine știe? Dacă e să se întâmple, se întâmplă. N-aș spune că eu sunt cel care conduce jocul. Eu stau mai curând pe locurile din spate, sau la bucătărie. Nu știu dacă am fost vreodată la volanul acestei afaceri. Dar știu că acum nu sunt. Așa că am privit-o pe Martina în timp ce se uita la Manet: plăceri civilizate și sacramente sărbătorite cu decență, nimic extravagant, nimic supercorect. Stridii la micul dejun, pește mort, mai mort decât un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
așteptam să dau peste lire foșnitoare în vechii pantaloni de tenis, peste hârtii de cinci în buzunarul blugilor, peste decari sub saltea, peste hârtii de douăzeci în borcanele de pe rafturi. N-am găsit decât nouăzeci și cinci de penny. La volanul unui Fiasco plin de zguduieli nervoase (indicatorul de benzină era pe roșu), am ajuns la birourile din Soho ale lui Linex & Carburton. Nu știu ce surpriză mă așteaptă. Altfel, cine mai știe ce zeu al banului se va năpusti asupra mea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
locului. Fiasco-ul, pe jumătate răsucit pe patinele lui, și-a continuat alunecarea laterală pe ghețuș spre mașinile trase la parcarea cu plată de las bordura din planul îndepărtat. Printre blocurile de culoare ale traficului disonant m-am luptat cu volanul lipsit de noimă. Cu partea laterală înainte, ca nici vapor care și-a găsit docul, Fiasco-ul a pătruns în derivă în micul golf, s-a zdruncinat și s-a oprit. Am coborât. Strada se oprise, toată lumea se uita la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cerul albastru și senin. Birourile firmei de relații cu publicul la care lucra Baby erau pe o alee mică de pe strada Bond. Am trecut peste piața Grosvenor și în josul străzii Park Lane, simțindu-mă ca o mumie, cu mâinile pe volan, picioarele pe pedale, de parcă aș fi fost pe pilot automat. Îmi trecu un fior rece pe spatele gâtului și, în ciuda soarelui care îmi atingea pielea, se simțea rece, ca ceva ce fusese resuscitat la morgă. Am trecut pe Knightsbridge, în josul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
în oglinda plafonierei. Unde vă duc? Am bodogănit adresa mea. Locuiam la capătul Pantelimonului. — Vă duc și p-ormă mă retrag. Se pornește circulația și se descurcă oamenii. Mă privea cu coada ochiului, vesel, bătând un ritm neauzit în roata volanului. De căldură începuseră să-mi curgă lacrimile. Îmi venea să strănut. Mă chinuiam să-mi înghit strănutul. Mi-a văzut grimasele. — Dacă e chestia cu rățuștele, a oftat el, am pungi acolo. Garantate. Tarom, autentice. Ceruite, estetice, nu pătează, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
drâmbă, solz, piculină, poate și un ansamblu de dansuri, mai am schemele alea care le pregăteam pentru „Cântarea României“. După dezvoltarea economică, nu, vine și dezvoltarea culturală? Altfel, ce să arătăm Europei? Am pornit spre mașina lui. Ketty trecuse la volan. Popa mi-a făcut semn să urc în dric. I-am spus că aveam o întâlnire peste drum, la „Gambrinus“, cu un editor. A surâs. S-a aplecat, prinzându-mă pe după umeri și șoptindu-mi la ureche: — Acu’, pă bune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fascicule de lumină albastră, tulburi ca o apă stătătoare. M-am apropiat de fereastră și am putut vedea o mașină neagră, parcată În fața grilajului de la intrare. Am recunoscut automobilul locotenentului Palacios. Jarul unei țigări În Întuneric Îi trăda prezența la volan. M-am Întors tiptil pînă la scară și am coborît treaptă cu treaptă, pășind cu o precauție infinită. M-am oprit la jumătatea traseului și am scrutat bezna ce inunda parterul. CÎnd venise, Fumero lăsase ușa de la intrarea principală deschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
că la originea colbului stârnit se află un mic autoturism, un Fiat 850, o mașină care Încă se mai importa la noi În urmă cu 10-12 ani. Fiețelul se oprește chiar În fața cutiei de poștă. Cel dinăuntru rămâne nemișcat la volan până ce norul de praf Îl depășește, trece și de voi, cei care stați În calea autobuzului, și se stinge apoi ca un fum, se așterne adică, din nou, pe fața pământului, pe acoperișuri și pe frunze. În cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
de praf Îl depășește, trece și de voi, cei care stați În calea autobuzului, și se stinge apoi ca un fum, se așterne adică, din nou, pe fața pământului, pe acoperișuri și pe frunze. În cele din urmă, cel de la volan, un tip gras Între două vârste, coboară, ocolește mașina și face un gest incredibil. Pune În cutia poștală un plic. Apoi privește spre stația autobuzului și-și micșorează ochii de parcă n-ar vedea bine la distanța de zece pași. Zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
stația de autobuz. Ea e tulburată numai de chicotelile fetițelor care se joacă cu iepurele alb și de smiorcăitul lui Todirică agățat de poala bătrânei cu care a venit. Tulburată apoi, iarăși, de zgomotul Fiatului care trece, cu popa la volan și alți doi tipi cam de vârsta lui Înăuntru, cu un snop de undițe legate de portbagajul de deasupra. Nu-ți amintești să fi văzut vreun râu sau vreo baltă prin apropiere deși pe hartă ele par chiar foarte frumoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
însemna că, probabil, nu existase nici un martor. Danny ocoli mașina criminalistului și parcă și el, observând picioarele ofițerului atârnând în afară pe locul șoferului de la mașina furată. Îndreptându-se într-acolo, auzi vocea care aparținea picioarelor: — Urme de mănuși pe volan și pe bord. Urme de sânge proaspăt coagulat pe bancheta din spate și un fel de substanță albă și lipicioasă pe tetieră. Danny privi înăuntru și văzu un tip mai în vârstă, în haine civile, care preleva amprente de pe bordul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
curbă. — Hei! Detectivule! Specialistul se ridicase, evident supărat că Danny își băga nasul pe-acolo. — Ascultă, trebuie să verific spatele mașinii. Dacă nu te superi... Danny se uită la oglinda retrovizoare și văzu că era poziționată ciudat, așa că trecu în spatele volanului. Altă reconstrucție mentală: oglinda oferea o imagine perfectă a banchetei din spate, a dungilor de sânge și a substanței gelatinoase. Asasinul o ajustase ca să țină cadavrul sub observație în timp ce conducea. — Cum te cheamă, băiete? Bătrânul specialist era de-acum supărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
prea deștept. — Ai putea să-mi spui și mie de unde știi? Stația de emisie-recepție din mașina specialistului se auzi cârâind. Bătrânul se dădu jos din Buick, dând din cap. Danny memoră cardul de înregistrare laminat al mașinii, plasat pe axul volanului: Nestor J. Albanese, St. Andrews, numărul 1236 Sud, L.A., Dunkirk-4619. Se gândi la posibilitatea ca Albanese să fie asasinul - mințind apoi despre furtul mașinii - și o desființă ca fiind total improbabilă. Se gândi la furia cu care ucigașul își măcelărise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Kellerman. Va încerca să amâne înfățișarea de la tribunal până când marele juriu își va începe deliberările cu mare vâlvă. Trebuie să ne prezentăm la o înfățișare preliminară și atunci vom încerca să obținem amânarea. Dudley își aprinse o țigară și roti volanul doar cu degetul mic. — Da, un căpitan cruciat l-ar putea convinge pe judecător că apa e mai groasă decât sângele. Știi, flăcău, eu am o soție și cinci fiice. Ele mă ajută de minune să-mi țin în frâu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
numărul 1890. Asta-i tot. Nume care nu-i spuneau nimic - cu excepția lui Duarte, care i se părea vag cunoscut. Danny puse receptorul în furcă exact în momentul când lumina de la fereastră se stinse. Alergă la mașină, se așeză în fața volanului și așteptă. Felix Gordean ieși pe ușă câteva momente mai târziu. Verifică dacă închisese bine ușa, stinse luminile dinspre parcare, apoi ieși cu Rolls-Royce-ul. Ieși cu spatele, făcu un viraj și o luă spre vest pe Sunset. Danny numără până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
din spate era exact în spatele lui. Codiță. Cineva îl urmărea pe el. Trei mașini rulau conectate. Danny înghiți în sec, privind loturile vacante înșiruite pe partea dreaptă a străzii, mărginite de o coamă de pământ. Reduse viteza, trase brusc de volan spre dreapta și ară cu burta mașinii coama de pământ presărată cu pietre, zgâriindu-și șasiul Chevroletului. Văzu mașina ce-l urmărea accelerând pe Sunset, cu luminile stinse, și apoi îndepărtându-se. Viră strâns la stânga, trecu în viteza întâi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Gândește-te la procedură și ia-o încet. Ești ofițer superior la Omucideri și partener interagenții. Cuvântul „superior” îl liniști. Vârî pistolul la brâu, îngenunche și examină scaunul din față. Nimic pe huse. Talonul de înregistrare era lipit de trunchiul volanului, exact acolo unde trebuia să fie. Danny desprinse fâșia de plastic fără să atingă suprafețele netede, îl ținu în fața farurilor și citi: „Wardell John Hascomb, Los Angeles, South Iola, numărul 9816 ¼. Număr de înregistrare: Cal. 416893-H. Numărul de înmatriculare: Cal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
îl întrebă: — Ted, de ce te temi? Întrebarea îl surprinse exact când arunca o privire spre talie, acolo unde ar fi trebuit să-și țină arma, cum făcea de obicei când era în misiune în ghetoul cioroilor. Se opri și prinse volanul în mâini. Red Ted, Ted cel Roșu, prietenul negrului asuprit. — Cei de la Teamsters, cred. Am cam ruginit. Claire îi puse mâna pe obraz. — Ești singur, obosit și hăituit. Vrei atât de mult să mulțumești oamenii și să faci ceea ce crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]