2,768 matches
-
platitudinea existenței? Nu numai după experiența neantului și a disperării îmi pare un nonsens supraviețuirea, dar și după intensitatea voluptuoasă a actului sexual. Nu voi înțelege niciodată cum de nu s-au găsit oameni care să se sinucidă în culmea voluptății sexuale, cum de nu s-au găsit ființe care să simtă vulgară și plată orice supraviețuire. Fiorul acela, nemărginit în intensitate, dar aproape iluzoriu în timp, ar trebui să consume într-o clipită toată ființa noastră. Și dacă n-o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
noi? Sânt atâtea moduri de a muri, dar nimeni n-are curajul și originalitatea unei morți sexuale, care n-ar fi mai puțin absolută decât celelalte morți, ci ar avea avantajul de a te arunca în nimic în mijlocul suspinelor de voluptate. De ce să pierdem astfel de căi, de ce să neglijăm astfel de prilejuri? Trebuie numai o sclipire de amarnică luciditate în culmea uitării sexuale, pentru ca moartea sexuală să nu mai apară o iluzie sau o fantezie deviată. Dacă oamenii vor ajunge
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
iei un contact inconștient și experimental cu dinamismul concret al firii și te simți legat prin toate fibrele cu pulsațiile iraționale ale lumii. Și aceasta nu numai în bucuria spirituală, ci și în diversitatea formelor de plăcere organică, în multiplele voluptăți ale simțurilor. Separarea de lume în suferință duce la interiorizare excesivă, la o dezvoltare paradoxală a gradului de conștiință, încît toată lumea, cu splendorile și întunecimile ei, se fixează față de om într-o poziție de exterioritate și transcendență. Și când ești
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cărnii din fatalitatea ei, o încercare de sfărâmare a limitelor imanente ce încarcerează elanurile pasionale. O plictiseală organică se ridică până la o deznădejde a nervilor și a cărnii, din care nu se pot salva decât încercînd celelalte forme posibile de voluptăți. Atracția tuturor celorlalte forme decât cele normale picură în senzațiile viciului o neliniște tulburătoare, diversă în consecințe și complexă în agitații. În viciu, spiritul pare că a devenit sânge și se agită ca o forță imanentă în carne. Explorarea în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
viața nu este făcută pentru mine? Căci s-ar putea foarte bine ca în alte forme de viață, în forme cu totul diferite de acele în care sânt condamnat să trăiesc, eu să pot fi fericit și încîntat, dominat de voluptăți pe care ceilalți nici nu le-ar bănui? De ce să mă sacrific în gând, de ce în ordinea conceptibilului să nu admit că eu m-aș putea potrivi într-o altă formă de viață, într-o altă alcătuire de existență? Și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
prea nedrepți cu urgisirea noastră de am vedea în acest fenomen numai deficiență, când el constituie o notă originală de o ciudată semnificație. Nu este popor care să-și priceapă mai bine insuficiențele și care să simtă o mai rară voluptate de a și le mărturisi la fiecare ocazie. Este o autodenigrare colectivă, "un scuipat în sîn" general, o amarnică luciditate a soartei noastre, care se nasc la unii automat și fără conflicte, pentru ca la alții - la cei puțini - să devină
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu-i folosește și nu-i ajută la nimic. Noi știm în fiecare clipă că sîntem români și ne explicăm toate gesturile și reacțiunile prin condiția noastră particulară. Când, în tot ce facem, plesnesc pseudomorfozele istoriei noastre, simțim o rară voluptate să ne mărturisim dezastrului specific: "Numai în România era posibil", "ce să te aștepți de la o țară ca asta" etc.... Și evreii știu până la isterie că sânt evrei, și tot așa și rușii. Dar evreilor nu le face nici o plăcere
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
justificarea individuației, fără de care ura este inconceptibilă. Metafizicile moniste, de la indieni la Schopenhauer și Eduard von Hartmann, au conceput ideea de anulare a individuației prin iubirea universală. Fără ură însă, numai înțeleg ce s-ar putea petrece pe acest pământ. Voluptatea omului politic este adversarul. Cu cât el este mai mare, cu atât el își creează mai mulți. Acest lucru este tot așa de valabil pentru un ministru în democrație, cât și pentru un dictator. Complexitatea unei personalități trebuie să fie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
-i loviră fața. Nu era un cap urât acela a lui Dionis. Fața era de acea dulceață vânătă albă ca și marmura în umbră, cam trasă fără a fi uscată, și ochii tăiați în forma migdalei erau de acea intensivă voluptate pe care o are catifeaua neagră. Ei înotau în orbitele lor - un zâmbet fin și cu toate astea atât de inocent trecu peste fața lui la spectacolul ce-l privea. - Ce era adică: Un băiet de țigan cu capul mic
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
încet ideea lui fixă - sub fruntea noastră e lumea - acel pustiu întins - de ce numai spațiul, de ce nu timpul, trecutul". Privi din nou la painjinișul de linii roșii - și liniile începură a se mișca. El puse degetul în centrul lor - o voluptate sufletească îl cuprinse - mai Întâi i se păru c-aude șoptirea acelor moșnegi bătrâni care, pe Când era mic, îi povesteau în timp de iarnă, ținîndu-l pe genunchi, povești fantastice despre zâne îmbrăcăte în aur și lumină, care duc limpedea lor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu capete și umere inundate de plete; iar un înger, cel mai frumos ce l-a văzut în solarul lui vis, cânta din arfă un cântec atât de cunoscut... notă cu notă el îl prezicea... Aerul cel alb rumenea de voluptatea cântecului. Numai semnul arab lucea roș, ca jăratecul noaptea. "Asta-i întrebarea, zise Dan încet, enigma ce pătrundea ființa mea. Oare nu cântă ei ceea ce gândesc eu?... Oare nu se mișcă lumea cum voi eu? El strânse c-o întunecată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
scriu, s-o rog... s-o rog să nu surâdă, să nu-mi împle sufletul de-o vană, dureroasă iluziune. Asta... nu-mi va refuza ea. E atât de bună; voi ruga-o să fie rea. Cu-o dureroasă, nemaisimțită voluptate el îi scrise: Stea, Sărac de bunuri, frumusețe și spirit, inima mea este atât de bolnavă ca o scânteie, de soare noaptea, și te iubesc. Și ochii tăi, topite stele a dimineței, privesc atât de adânc, atât de ferice de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
brațele albe undele albastre, înotînd când pe-o coastă, când pe spate, tologindu-se voluptos pe patul de valuri. Începuse a însera și ea iar se lăsa amorului ei cu marea, iar surâdea în fața valurilor cu acea intensivă și dulce voluptate. Își golise gâtul ei de ninsoare, își despletise părul pe umerii rotunzi și pe sânii crescuți în sete de amor, până rămase goală și frumoasă ca o statuă antică, având înaintea acestei din urmă avantagiul vieței, acea pieliță caldă, dulce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
rotunzime albă a corpului ei ieșind pe suprafața apei albastre, un glob de omăt tradînd un corp de [alabastru ]. Începuse a-nsera și ea iar se lăsă amorului ei cu mare[a], iar surâdea în fața mărei cu acea intensivă și dulce voluptate, își golise gâtul ei de ninsoare, își despleti părul pe umerii rotunzi, își dezveli sânii, acești doi munțișori de zăpadă cari se susțineau drepți și numai se-nălțau * și [se] retrăgeau încet sub răsuflările ei, mișcîndu-și acele două pete fragede
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de energie, ca se lasă îmbrățoșărei zgomotoase a oceanului, tăind din când în când cu brațele albe undele albastre. Începuse a însera și ea iar se lăsa amorului ei cu marea, iar surâdea în fața valurilor cu acea intensivă și dulce voluptate. Își golise gâtul de ninsoare, își despletise părul pe umerii rotunzi și pe sânii crescuți în sete de amor până rămase goală și frumoasă ca o statuă antică, având înaintea acestei din urmă avantagiul vieței. S-aruncă în mare și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
brațele albe undele albastre, înotînd când pe-o coastă, când pe spate, tologindu-se voluptos pe patul de valuri. Începuse a însera și ea iar se lăsă amorului ei cu marea, iar surâdea în fața valurilor cu acea intensivă și dulce voluptate. Își golise gâtul ei de ninsoare, își despletise părul pe umerii rotunzi și pe sânii crescuți în sete de amor până rămase goală și frumoasă ca o statuă antică, având înaintea acestei din urmă avantagiul vieței, acea peliță caldă, dulce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dacă, răpită de acel cântec ce suia la cer, ea s-ar fi urcat încet, încet, nemișcată și tristă, ca sufletul unui înger suind, la ceruri, purtată ca pe nesimțite de aripele ei albe - argintii. Eu stam și-o contemplam. Voluptatea acelui sân de marmură, visătoria acelei fețe palide îndreptate spre cer, acele mâni mici și albe unite ca pentru rugăciune, acele brațe rotunde, goale, fragede, lăsate în jos ca și când ar fi denunțat desperanța, acel corp ce sta să-ngenunche, acele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe nevrute între sânii ei rotunzi și dulci. "Ce frumoasă ești, Poesis", murmuram visînd! "Ce mult te iubesc", șoptea ea, încunjurîndu-mi gâtul cu brațele albe, vorba ei era tremurătoare, dulce asemenea muzicei ce espiră, ochii pe jumătate închiși erau numai voluptate, numai mâna mea simțea cum inima-i zbate asemenea valului vergin. Și ploaia de stele cădea pe patul nostru de flori albe și patul nostru plutea cu noi mereu, mereu în sus - și eu dezmierdam cu mâna când fața, când
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el încet, te vom introduce între amicii întunericului. Mă vezi în societatea oamenilor veseli, cu fruntea senină... Nu sunt astfel totdeuna... îți voi arăta singura realitate a vieței, îți voi arăta adevărul scos în palmă... plăcerea... Amicii întunericului sunt amicii voluptății sufletești. Vei vedea cu ochii minții tale ceea ce n-ai mai văzut niciodată... vei bea viața ta în o mie de picături de lumină și de sălbatece simțiri... vei trăi... Este asta trăit, cum trăiește lumea? Cu sufletul gol, cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
râse tare, s-aruncă în brațele lui, îl răsturnă într-un jilț, îi încleștă grumazul și-ncepu să-i netezească părul, își puse gura deschisă pe ochii lui, parec-ar fi voit să-i soarbă, îi netezi fruntea, îl sărută... O voluptate nespusă îi cuprinse tot corpul... inima lui tremura... era slab, ar fi voit să moară în acel moment... - Ai milă de mine, rugă el cu glasul muiat, ai milă de mine... Ea se-mbrăcă iute în hainele cu cari fusese
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un Hamlet - femeie... - Astfel mă joc cu tine... ca tigresa cu prada sa... Căci ești prada mea, Angelo... fiecare sărutare a mea va fi un voluptuos martiriu pentru tine... fiecare-mbrățișare - un iad de întunecoasă și dulce durere... Asta-i voluptatea cea crudă a chinului... așa voi să mă iubești. Ea surâse așa ca și când gura i s-ar fi-ncrețit spre sărutare. Dar acum se stârni * mândria lui veche... El recăzu în răceala și impasibilitatea sa... - Să vedem... zise el... Îi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pin pori și dacă ea și el ar fi avut rane la pieptul lor... desigur că în acest moment de viață concentrată sângele lor ar fi comunicat reciproc ș-ar fi concrescut organismele lor ca doi trunchi de copaci. O voluptate era, aproape de desperare, o amărăciune dulce care-i rupea parecă nervii și creierii, o slăbiciune moleșitoare [îi] cuprinse corpul... Toată natura lui semăna a coardă întinsă peste măsură, care trebuie sau să se rupă sau să se-ntindă astfel încît
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
iubit niciodată astfel, zise ea zâmbind, ba-mi pare că, față cu acest amor, n-am iubit de fel... simt toți demonii în mine... îmi e ca și când [î ]n fiece picătură de sânge aș avea o scânteie de durere și voluptate... Toți ceilalți cum erau ei?... agresivi, dulci, complementatori, afectați, lăudăroși, înamorați... Acesta se lasă iubit... își lasă sufletul frământat de cugetările și îmbrățișările mele ca o bucată de ceară de-o vergină albeță... și rezistă... Cu atâta frăgezime și slăbiciune
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
taci! - Ei bine! iată dar idealul tău... iată viața îngerilor... iată scopul pe care natura voiește a-l împlini prin aceea c-a îmbrăcat acel bobocel de fată cu naivitate si grații... un băiețel... o fetiță, aerul odăiei apăsat de voluptatea patului conjugal... un pat cu cerșafuri cari trebuiesc foarte des schimbare... N-a rezistat mult îngerul, nu-i așa... Se grăbea natura să-și împlinească scopul ei măreț, reproducerea neamului omenesc, și și-a asigurat această împlinire pin îmbrățișări multe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fugi?... - Te-aș ucide, Cezara, de drept ce ai! Mă desperezi... - Și orb nebun ce ești... nu vezi tu că ești o unealtă, că bucurii, dureri, pasiunea, plăcerea ce o ai pentr-un sân femeiesc care nu contribuie nimic la voluptate, plăcerea ce o ai pentr-o fată naivă, căci cu cât va fi mai naivă, cu atât mai greu îi va veni în minte să-și ucidă copilul... nu vezi că ești o unealtă în mînele unui demon, că ești
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]