16,454 matches
-
adăugat: M-ai acuzat odată că spun prostii. Dacă mă bucur de acest privilegiu numai pentru că v-am văzut o dată îmbrățișați, pe tine și pe fratele tău... Zâmbi din nou, fără să răspundă. Am încercat să nu răspund printr-un zâmbet. Am spus: — Mi-ai spus cândva că ești un cap retezat. Oare poate avea cineva o relație omenească normală cu un cap retezat? Tot nu răspunse, țintuindu-mă în continuare cu zâmbetul ei. — Așa cum ai spus-o chiar tu, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
răspundă. Am încercat să nu răspund printr-un zâmbet. Am spus: — Mi-ai spus cândva că ești un cap retezat. Oare poate avea cineva o relație omenească normală cu un cap retezat? Tot nu răspunse, țintuindu-mă în continuare cu zâmbetul ei. — Așa cum ai spus-o chiar tu, aproape că nici nu te cunosc, am adăugat. Acum îmi era deja imposibil să-mi stăpânesc zâmbetul. Nici acum nu spuse nimic, se sprijini de spătarul scaunului cu un zâmbet ce radia impertinent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
o relație omenească normală cu un cap retezat? Tot nu răspunse, țintuindu-mă în continuare cu zâmbetul ei. — Așa cum ai spus-o chiar tu, aproape că nici nu te cunosc, am adăugat. Acum îmi era deja imposibil să-mi stăpânesc zâmbetul. Nici acum nu spuse nimic, se sprijini de spătarul scaunului cu un zâmbet ce radia impertinent. — Am trăit până acum într-un vis, am spus. Când o să ne trezim, o să ne mai găsim unul pe altul? Am ocolit patul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
în continuare cu zâmbetul ei. — Așa cum ai spus-o chiar tu, aproape că nici nu te cunosc, am adăugat. Acum îmi era deja imposibil să-mi stăpânesc zâmbetul. Nici acum nu spuse nimic, se sprijini de spătarul scaunului cu un zâmbet ce radia impertinent. — Am trăit până acum într-un vis, am spus. Când o să ne trezim, o să ne mai găsim unul pe altul? Am ocolit patul și m-am oprit lângă ea. Îi adoram prezența atât de aproape de mine. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
nimic de-a face cu fericirea, absolut nimic. Era adevărat. Am asimilat promisiunea ascunsă în cuvintele ei și am spus: — Mă întreb dacă am să reușesc să supraviețuiesc. Ea răspunse, zâmbind fermecător: — Trebuie să riști! I-am răspuns cu același zâmbet strălucitor, îndulcind în cele din urmă tonul prin ironie: — Și tu la fel, draga mea! 1 Legături primejdioase, romanul lui... (n.t.) 2 Netsuke - sculptură miniaturală japoneză (n.t.) Este mai presus de mine. (fr. - n.t.) 1 William Shakespeare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
În față un pahar mai mic și altul mai mare. Trebuie că arătam deprimat pentru că atunci când am descoperit șnapsul, mi-a șoptit liniștitor: — O tentativă de resuscitare. Oglindindu-se În alcool, mica sa copie argintie dădu din cap cu un zâmbet serafic - răsturnată În pahar. Am ridicat privirea și i-am mulțumit originalului, apoi m-am Întors, deloc Încântat, la caruselul din capul meu. Femeia pe care o vizitasem acum câteva ore nu mai era. Chiar dacă nu ajunsesem să ne cunoaștem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mai... Nu trebuia să fii Einstein să-ți dai seama ce Însemnau punctele de suspensie. Din când În când, Anton mi se alătura când mergeam la brutărie sau la măcelărie. În timp ce el stătea rezemat de cadrul ușii - chibrit În gură, zâmbet de starletă pe buze, - eu cumpăram pâine sau cotlete de miel, comandate de maică-mea. Dar când Îmi băgam mâna În buzunar să plătesc, nevasta brutarului sau fata măcelarului Își ridica privirea de la ambalajul pe care nota prețul și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
intrând direct În apartament și așezând o servietă elegantă pe masă. Numele meu este Wickert, Doctor G. Wickert, inspector adjunct la Brigada de Moravuri. Și investigăm un misterios... Permiteți? Șterse scaunul de praf și se așeză. Deces. Inspectorul afișă un zâmbet prostetic - din toată dantura strălucitoare. Aranjându-și ochelarii cu rame aurii, mă așteptă politicos să mă trezesc. Dar eram cu cel puțin jumătate de an lumină În urma lui, așa că mă Întrebam dacă cumva aș putea să... Poate Înțelegea? Înțelegea și puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
trebuia. Am stat cam mult azi-noapte, ceea ce inspectorul putea să Înțeleagă, nu? Totuși, dacă aș putea să păstrez fotografia, eram sigur că aș fi putut găsi... — O umbră din trecut? Păi cum să nu, domnule Knisch, se poate? Cu un zâmbet fără cusur, Wickert Întoarse fotografia și scrise un număr pe spate. Împinse fotografia pe masă. — Să sperăm că veți găsi o soluție. Pentru binele amândorura. Dar timpul se scurge repede. Fiecare clipă În care această femeie se scaldă În lichidele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
care se opresc pe trotuarul din fața porților și arată cu degetul spre clădire cu o expresie jenată. Din când În când, o mașină acoperită trage lângă institut, după care o persoană cunoscută din presa ilustrată năvălește În mașină, afișînd un zâmbet larg, ascuns după ochelari Întunecați. Altă dată organizațiile studențești desfășoară afișe și cântă din tot sufletul, cu spatele drept și cu fața Întoarsă spre fundație. Dar cele mai rele sunt cămășile maro, care Începuseră să patruleze pe străzi ca să alunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
venit, anunță ghidul nostru, trasând o linie cu degetul pe cel mai apropiat raft. Literatura noastră interzisă. Privindu-mă pe ascuns, Dora Îl Întrebă pe Karp dacă Îi poate recomanda „ceva cu totul și cu totul ilegal“. Acesta afișă un zâmbet școlăresc. — Asta nu-mi va fi deloc greu. Prima dată se opri la litera B, se aplecă Înainte și scoase un material intitulat Gimnaziul plăcerii. Dar răzgândindu-se, Îl puse la loc și Își sprijini bărbia În palmă. După ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Nu au degete, iar spațiul dintre index și degetul mare a fost transformat Într-un buzunar, Într-un fel de Împletitură, căptușită cu păr, pictată În culori naturale. E pentru cei care se satură de mâna lor neinspirată. Înăbușind un zâmbet, Karp deschise o casetă din sticlă și scoase niște albume foto de mărimea unui timbru. Dacă le răsfoiai destul de repede, apăreau niște scene. Dora râse când reuși să aducă la viață un bărbat cu ochi sălbatici care Își apăsa fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cum ar spune Martin: „un mariaj reușit nu se hotărăște În ceruri, ci În laborator“. Mă simțeam destul de stânjenit, așa că mă Întrebam dacă n-ar fi mai bine să complatăm chestionarele acasă. Desigur, fu replica lui Karp și, afișând un zâmbet ireproșabil, ne Înmână câte o copie a formularului. După ce am ieșit din clădire, Dora mă luă de braț. — E o figură femeia asta, nu-i așa? Ne-am Îndreptat către cea mai apropiată stație de Stadtbahn, respirația noastră fumegând În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
deschisă, când răsună vocea șefului. — Hei... Stați așa! Prefăcându-mă că nu aud, am Închis ușa rapid, m-am aplecat asupra bicicletei și am simulat un interes deosebit pentru acesta. Dar, domnule Knisch... Dumneata ce cauți aici? Stegemann mimă un zâmbet - fără succes. — A, bună seara, domnule. Aseară, am improvizat, am avut niște probleme cu bicicleta și am lăsat-o aici. M-am dus Înăuntru cât să mă spăl pe mâini. I-am arătat palmele curate. Știți, lanțul ăla... — Așa deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
neuniforme. Ajungând la ultimul raft, extrase o carte de referință, coborî și șchiopătă Într-o cameră adiacentă. Din aceeași cameră, doctorul Röser se apropie - fără a scoate un zgomot, aproape plutind, ca o meduză În apă. Zărindu-mă, afișă un zâmbet budist. — Ce dorește domnul? Bibliotecarul nu părea să mă recunoască. Cu toate acestea, mi-am zis să fiu precaut. — Bună ziua! Întinzându-mi mâna, am Încercat să găsesc un punct de sprijin În ochii săi Întunecați. Caut niște cărți, domnule. Doctorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
În război, picioare amputate sau cocoașe, chipuri desfigurate de bătaie sau foc, cuțit sau acid. Batjocurând femeile pentru aspectul lor radical, băieții găsesc de fiecare dată modalități de a face aluzie la exponatele din Muzeul de Anatomie, În timp ce femeile, afișând zâmbetul indulgent al celor care au auzit toate grozăviile, le atrag atenția, cu degetul arătător bătând peste Încheietură, că ora de culcare a trecut demult de ora culcării. La care băieții răspund, fluturându-și genele: „Ați vrea voi!“, Încercând să capteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ce mă ocupam, să mă prezint cum eram cu adevărat - toată povestea jenantă. În orice caz, n-am făcut cine știe ce. — Knisch? Dacă zici tu. Dora Își puse batista jos, În timp ce eu, bătând cu o țigară Moslem masa, am afișat un zâmbet mult mai crispat decât plănuisem. În mod ciudat, oglinda din spatele ei mă făcea să mă simt cumva stângaci. Presupun că ăsta e un nume. Deși nu l-am mai auzit până acum. Alegându-și din tabacheră o țigară americană, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
biroul inspectorului-șef. Acum cel din urmă puse jos servieta pe care o cărase și anunță pe cineva, nu se știa pe cine anume: — Mulțumesc, doamnă. Doamnă, puteți pleca. Observându-mi mirarea, lăsă un rânjet să-i dezghețe parțial fața. Zâmbetul nici nu apucă să-i ajungă până la ochi, că doamna Britz s-a și furișat pe lângă colegul lui de la ușă, alungându-mi curiozitatea cu o singură mișcare reumatică. Nu, mulțumim, doamnă. Ne descurcăm noi. V-am zis. Acum. Gata. Puteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și cu degetul mare ridicat. Bătând-o cu grijă pe umeri pe doamna Britz, colegul lui repetă gestul. Apoi ofițerul Își Îndreptă atenția spre mine. Inspectându-mi vânătăile, Își pipăi buzunarele. Imediat ce-și găsi țigările, Îi tresări bărbia și zâmbetul Îi dispăru de pe față. — Alexander Knisch? Am plecat de lângă pervaz Încetinindu-mi pașii. — Cine Întreabă? — Diels Întreabă. Ofițerul Hermann Diels de la Brigada de la Moravuri. Și Întreabă: „Alexander Knisch?“ Nasul ofițerului era scurt și gros, urechile mici și ochii Înguști, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
la altul, după care ofițerul tânăr, controlând, se pare, situația, continuă: — Foarte drăguț aici la tine, Knisch. Cărți, paturi, multă lumină... Nu-i rău pentru cineva ca tine. De când ești oaspetele orașului nostru? — Locuiesc aici. — Aha. Locuiește aici. Afișă un zâmbet preluat parcă de la cineva care n-avea altceva mai bun de făcut. Și ia zi, nu ai de gând să te Întorci acasă? — La Viena? — Ha, la Viena! Ai auzit, Pieplack? La Viena! Colegul lui dădu să spună ceva, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
o seriozitate pe care nu reușeam s-o dezleg. Ei bine, da, mă rog, așa aveam impresia. Cancelarul Sănătății purta ochelari și râdea Îmbietor, vântul ciufulindu-i părul. Cu o eșarfă Înfășurată În jurul umerilor, Gielke se mulțumise să afișeze un zâmbet pudic, dar luminos. Și pentru că poza era mărită, vedeam cum Froehlich Îl ținea pe partenerul său de sub braț, În timp ce Gielke Își plasase mâna liberă pe umărul băiatului din fața celor doi. I-am mărturisit lui Dora că, data trecută când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
primăvara trecută, În dimineața În care am vizitat Fundația și În care a Început toată povestea asta nefericită. Uite-l pe Froehlich cu părul ciufulit și rânjetul ăla larg pe față; și pe partenerul lui cu eșarfa aia extravagantă și zâmbetul lui discret. Și doamnele Stânga și Dreapta. Acum am văzut că În stânga Cancelarului Sănătății stătea Karp, zâmbind superior, În timp ce În dreapta lui Gielke poza grăsanul de Osram Röser. Cel dintâi privi spre cameră cu un sclipire ștearsă În colțul ochilor; cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
gând să-mi explice la ce se referea? Altfel, nu știam dacă... — Văd că n-aveți deloc Încredere În poliție. Dar de data aceasta, puteți să stați liniștit. Dacă sunteți cooperant, veți primi exact ce vă doriți. Manetti schiță un zâmbet vag. Însă nu prea avem timp, așa că, dacă sunteți drăguț, haideți să aflăm motivul vizitei dvs. Bine, domnule Knisch? Văzând că nu răspund, continuă. — Povestea această nefericită a Început În primăvara anului 1907, când o fată Însărcinată a bătut la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pare atât de interesantă reproducția aceea după Rossetti? Am ridicat din umeri din nou. Într-adevăr, e mai prudent să nu spuneți nimic, domnule Knisch. Dar permiteți-mi să vă reamintesc că tăcerea e ceva complicat. E cu tăiș dublu. Zâmbetul Îi dispăru de pe față. Să luăm, de pildă, telefonul anonim, pe care l-am primit vineri seara. Nu mă deranja atât ce s-a spus, ci tocmai ce n-a fost spus. De ce n-a vrut să se prezinte cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
din asta o tragedie, spre-deosebire-de-celelalte-cărora-le-ar-putea-zice-pe-nume-da’-n-o-s-o-facă-nici-măcar-lui-Tilly-Hochman-nici-nu-merită-să-și-bată-gura-hai-să-uităm-că-a-adus-subiectul-ăsta-în-discuție. Coase, tricotează, cârpește - calcă mai bine chiar și decât o șvarțe 1, în ochii căreia ea e singura femeie cumsecade dintre toate prietenele ei care și-o împart pe bătrâna doamnă de culoare cu zâmbet copilăros. „Numai eu sunt cumsecade cu ea. Sunt singura care la prânz îi dă o conservă întreagă de ton și nu-i vorba de drek3, să știi. E vorba de Chicken of the Sea, Alex. Îmi pare rău. Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]