KorAP: Find »[drukola/base=teme & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...729 730 731 ...861 >

21,512 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

spăsit Stanciu. Să pleci chiar domnia ta la Cracovia, să le spui că "Domnul Moldovei îi cheamă; că toată mânia și toate răutățile trecute au fost lor iertate și alungate din inima noastră". Să se întoarcă acasă; n-au a se teme pentru capul lor și nici pentru averea ce le va fi, lor, înturnată. Moldova ca mamă bună își adună fiii risipitori zburătăciți pe meleaguri străine. Se vor încrede în iertarea Măriei tale oare? Își tem capul... Cuvântul meu nu-i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
acasă; n-au a se teme pentru capul lor și nici pentru averea ce le va fi, lor, înturnată. Moldova ca mamă bună își adună fiii risipitori zburătăciți pe meleaguri străine. Se vor încrede în iertarea Măriei tale oare? Își tem capul... Cuvântul meu nu-i îndeajunsă chezășie? Și-apoi, însuși domnia-ta, boier Stanciule, ești pilda vie a iertării mele. Ai fost fârtate de pribegie și rele cu marele boier Mihu; m-ați vrăjmășit cu sârguință, ați uneltit împotriva tatălui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
bine. Și unii o duc... Alții, vai de ei... Străinul se uită la tine chiorâș: îi furi pâinea pe drept cuvânt. Nu e ușor, ești un proscris. Dar unde-i ușor? Și te-ai întors... Nu ți-a fost ție teamă c-o să-ți tai capul pentru că ne-ați bălăcărit cu vârf și îndesat, cu mult spor? Teamă?! râde Stanciu încetișor. Și încă ce spaimă!... Dar te podidește de-odată, te mistuie un dor de țară... Un dor neostoit ce te

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pâinea pe drept cuvânt. Nu e ușor, ești un proscris. Dar unde-i ușor? Și te-ai întors... Nu ți-a fost ție teamă c-o să-ți tai capul pentru că ne-ați bălăcărit cu vârf și îndesat, cu mult spor? Teamă?! râde Stanciu încetișor. Și încă ce spaimă!... Dar te podidește de-odată, te mistuie un dor de țară... Un dor neostoit ce te cheamă: Acasă!... Acasă!... E greu de explicat. Probabil e în firea omului și nu numai, toate ființele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Țării Românești, Vladislau Dan, ce-mi era un fel de unchi. Fugeam de colo-colo, mă ascundeam, hăituit de mâna lungă a "prea iubitului meu unchi" ajuns domn al Moldovei care-mi voia capul: "puiul de năpârcă" era un pericol, își temea "scaunul". A năimit un ucigaș cu simbrie, un talian pripășit prin Moldova, să-mi facă de petrecanie printr-o măiastră lovitură de pumnal pe la spate: "Napolitana". De nu eram mai iute de mână... Sărmanu' talian hodinește în pământ transilvan... Țipătul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu pumnalul, cu otrava, cu borșul... Prea târziu! Toată Moldova se adunase în jurul meu. Au strigat după oaste străină. A venit oaste străină. Prostimea a pus mâna pe topoare și n-au mai aflat drum de întoarcere... Unii, ce-și temeau pierderea capului, au dat bir cu fugiții, pribegindu-se, nădăjduind vremuri mai bune când să lovească. Pe răzvrătiți, pe hiclenii ce-au vândut țara, i-am scurtat olecuță de cap. Rău îmi pare, dar ce puteam face alta? Voiam liniște

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
tot apărându-mă, am învățat al naibii de bine să lovesc. În orice rău e și puțin bine. Poate ar trebui să-i mulțumesc sorții vitrege că m-a călit. " Nimic din ce este omenesc, nu mi-e străin"... Nu mă mai tem de moarte. Și nici chiar de viață nu mă mai tem. Numai de gândurile mele mă tem: să nu greșească. Ziua, dar mai cu osebire noaptea, mă tot gândesc: "Ce să fac?... Cum să fac?". Și-apoi cum ar putea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
rău e și puțin bine. Poate ar trebui să-i mulțumesc sorții vitrege că m-a călit. " Nimic din ce este omenesc, nu mi-e străin"... Nu mă mai tem de moarte. Și nici chiar de viață nu mă mai tem. Numai de gândurile mele mă tem: să nu greșească. Ziua, dar mai cu osebire noaptea, mă tot gândesc: "Ce să fac?... Cum să fac?". Și-apoi cum ar putea un domn să fie fericit în mijlocul nefericirii poporului său? E mare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ar trebui să-i mulțumesc sorții vitrege că m-a călit. " Nimic din ce este omenesc, nu mi-e străin"... Nu mă mai tem de moarte. Și nici chiar de viață nu mă mai tem. Numai de gândurile mele mă tem: să nu greșească. Ziua, dar mai cu osebire noaptea, mă tot gândesc: "Ce să fac?... Cum să fac?". Și-apoi cum ar putea un domn să fie fericit în mijlocul nefericirii poporului său? E mare lucru să afli până nu-i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Dumnezeu! Spune-mi! Spune-mi, ce să fac?! Ajută-mă! Eu nu pot! Rămân?! Să rămân?!... Ștefan o privește lung, în tăcere. O mângâie ușor pe creștet. Vorbește încet, blând, cu tristețe, cu durere: Aș vrea să rămâi... M-am temut de clipa aiasta. Am mai trăit-o odată. Știi cum s-a sfârșit. N-aș mai putea... Am ales Moldova, singura mea dragoste statornică! spune el deodată, devenind neîndurător cu sine. Am plătit prețul: nefericirea, singurătatea... Să avem curajul să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Maria?... șoptește răgușit. Maria?... N-a vărsat o lacrimă. Am rugat-o. Plângi... Te rog, Maria, plângi... Nici un cuvânt. Împietrită. Nici o lacrimă... Nu mai vede, nu mai aude... Mi-e frică pentru ea, Ioane... Sărăcuța... îngână Țamblac. Și eu mă tem pentru ea. Și Bogdan, mititelul... Ce nenorocire... Cine ar fi crezut?... Ca un trăsnet... Ștefan se sprijină de cămin. Abia se mai ține pe picioare. Jarul țiuie subțire, trage să moară; se făcuse frig în paraclis. Acu... acu patru zile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mâini ca Pilat din Pont! izbucnește Duma. Dacă le-or fi murdare!? nu se lasă Mihail. "Turcii sunt mulți ca năsipul mării... Nici nu-i încape pământul Moldovei!" se plânge Juga. Da' sub pământ n-au loc?! sare Șendrea. Mă tem să nu ne lase cu ochii în soare, singuri-singurei, cugetă Stanciu. E ceva sigur pe lumea aiasta? cugetă Ștefan chinuit de gândurile sale. Trag nădejdea... Mă gândesc în fel și chip... Dar vor veni! De frică! Nu de dragul tractatelor și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Pentru că Vodă nu m-a prea avut la inima lui! M-a prigonit! rânjește Isaia întruchipare a urii. Dar credeți c-am stat cu brațele încrucișate? Mai bine tac. Spune! Spune! îl încurajează Alexa. De noi n-ai a te teme. Spui... Dar să vă ferecați gura. Și așa Vodă cată "dovada", spune și își drege glasul. Țineți minte, atunci, la Baia, când oastea ungurească a lovit Moldova? Noi, mai mulți boieri, am socotit că a sosit clipa să mântuim țara

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
sudoare: Saracam di mini... E cu primejdie mare. Nu vă fie cu supărare, boieri dumneavoastră, eu... eu mă dau îndărăpt. E cu primejdie... E cu salcie... Am prunci... Am fătuci de măritat... Mi-e teamă, nea Isaio! Zău! Mi-i teamă... L-ați auzit?! izbucnește Isaia, furios. Nu mă mai joc!" L-a apucat bâzdâcu'! Aista-i întreg la minte?! Mi-i teamă, nea Isaio, se tânguie Cupcici. Zău așa... Am prunci... Am fătuci... Salcia... Prepeleacu... De... de știam... nu... nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
primejdie... E cu salcie... Am prunci... Am fătuci de măritat... Mi-e teamă, nea Isaio! Zău! Mi-i teamă... L-ați auzit?! izbucnește Isaia, furios. Nu mă mai joc!" L-a apucat bâzdâcu'! Aista-i întreg la minte?! Mi-i teamă, nea Isaio, se tânguie Cupcici. Zău așa... Am prunci... Am fătuci... Salcia... Prepeleacu... De... de știam... nu... nu mă mai băgam... Ești idiot, măăă?! răbufnește Isaia furios. Și ce credeai măăă?! Credeai că mergem la cules de fragi și mure

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
da piept, singură, cu turcimea, dacă Doamne ferește -, va fi înfrântă Moldova". Iată adevărata, viteaza și prea cavalereasca Polonie! ridică glasul cu însuflețire Ștefan. Mai cu seamă episcopul Dlugosz. Tot tu, bunule Pater? Cum aș putea să-ți mulțumesc? Cazimir se teme să intre în horă, spune Vlaicu. A nu alege nimic, a sta cu brațele încrucișate e, totuși, a alege. Lașitatea. Crede el că Mahomed, în marșul său triumfal spre inima Europei, se va împiedica într-un bătrân neputincios? Cazimir o să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
măsluite! Care mai pohtește?! întreabă vesel, dar deodată se strânge înfiorat. Dacă mă părăsesc?...rostește cu glas înăbușit, abia șoptit. Dacă mă lasă singur?... Vitejilor, vouă vă e teamă?! și se uită la Duma, la Șendrea, la Mihail. Nu ne temem, Măria ta!! răspund ei într-un glas voinicesc. Mă să fie! Ce mari viteji am... Mie mi-i cam frică, drept să vă spun, mă tem. M-a cuprins tremuriciul... Minte! strigă Alexandru. Să nu-l credeți! Ștefan Vodă nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vă e teamă?! și se uită la Duma, la Șendrea, la Mihail. Nu ne temem, Măria ta!! răspund ei într-un glas voinicesc. Mă să fie! Ce mari viteji am... Mie mi-i cam frică, drept să vă spun, mă tem. M-a cuprins tremuriciul... Minte! strigă Alexandru. Să nu-l credeți! Ștefan Vodă nu cunoaște teama! E cel mai viteaz! Cel mai... mai... Ohooohooo! râde Ștefan. Cel mai!... Cel mai!... C-o fi Vodă aista Ștefan... o fi f-un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
jăratic, ca iapa lui Făt-Frumos! Pe obrajii lui Alexandru se scurge o lacrimă. Ștefan scoate batista: Ooo!... Chiar așa? Suflă!... Suflă!!... Așa! De-ar fi să suflu eu, mi-ar trebui un cearșaf, surâde el dureros. Fiecare are a se teme pentru sine; eu mă tem pentru o țară. Îți dai seama cât de mare trebuie să fie teama din mine? Un domn însă trebuie să fie "teribil și neînfricat", adaugă ironic și pune mâna pe creștetul lui Alexandru. Mânzule, odată

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Pe obrajii lui Alexandru se scurge o lacrimă. Ștefan scoate batista: Ooo!... Chiar așa? Suflă!... Suflă!!... Așa! De-ar fi să suflu eu, mi-ar trebui un cearșaf, surâde el dureros. Fiecare are a se teme pentru sine; eu mă tem pentru o țară. Îți dai seama cât de mare trebuie să fie teama din mine? Un domn însă trebuie să fie "teribil și neînfricat", adaugă ironic și pune mâna pe creștetul lui Alexandru. Mânzule, odată și-odată, la rândul tău

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
seama cât de mare trebuie să fie teama din mine? Un domn însă trebuie să fie "teribil și neînfricat", adaugă ironic și pune mâna pe creștetul lui Alexandru. Mânzule, odată și-odată, la rândul tău, vei înțelege pentru ce se teme Tăicuță Măria ta! Pentru ce prăpădește nopțile la lumânări... Pentru ce trebuie să se umilească! Să mintă! Să fie crud! Nedrept! Nemilos! Să ucidă! Un singur lucru să ai grijă, Alexandre: "Să-ți rămâi credincios ție însuți și țării!". Ai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
spune el cu haz. Și ce dacă vin?! Au mai venit ei!... Și?! Și cum au venit, așa au plecat! Le-am pus sare pe coadă, se hlizește Mihail. Așa-așa! I-am mai batjocorit noi... De nimic nu se teme Mahomed mai mult ca de batjocură. Ascensiunea acestor despoți nebuni care numai cucerirea lumii visează trebuie și poate fi oprită! Să începem dar cu batjocura. Hai să râdem! Strămoșii noștri daci aveau un obicei tare sănătos: când le era mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
toamnă, pe răcoare. Din aiasta se vede cât de mâniat e Mahomed. A dat ca orbeții : prima mare greșeală... Să pohtească! Îi stropșim! Îi... îi... se entuziasmează Mihail. Ciocu' mic! Nu te mai grozăvi! Vorbim noi la urmă!... Eu mă temeam de un război-fulger, caz în care eram terminați! Așa, ei sunt mai mulți, noi suntem mai isteți! Închipuiți-vă: un șarpe ce zic eu -, un balaur cu cap și o coadă nesfârșită, ce șerpuiește târându-se moleșit, nădușind prin pulberea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de ce nu vine singur?! De ce are nevoie să stârnească din bârlog atâtea lifte?! De ce strigă după ajutor?! De ce?! Nu e sigur pe puterea lui?! Te pomeni că a prins frica micuței Moldove!... Tremurăm unu' de frica celuilalt... Da! Da! Se teme! Se teme! strigă Duma prinzând inimă. Să nu înghită iar gălușca, întărește Mihail. "Ia-l de pe mine că-l omor!"... Să nu ne îmbătăm cu apă chioară. O să fie greu, tare greu, măi băieți. Suntem încercuiți. Și nu știu cum... bolborosește Ștefan

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vine singur?! De ce are nevoie să stârnească din bârlog atâtea lifte?! De ce strigă după ajutor?! De ce?! Nu e sigur pe puterea lui?! Te pomeni că a prins frica micuței Moldove!... Tremurăm unu' de frica celuilalt... Da! Da! Se teme! Se teme! strigă Duma prinzând inimă. Să nu înghită iar gălușca, întărește Mihail. "Ia-l de pe mine că-l omor!"... Să nu ne îmbătăm cu apă chioară. O să fie greu, tare greu, măi băieți. Suntem încercuiți. Și nu știu cum... bolborosește Ștefan. Oricum o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]