19,957 matches
-
1959; și Penguin Books, 1960); În cea din urmă colecție am inclus și „Prima iubire“, care a devenit răsfățata antologiștilor. Deși am scris aceste capitole În succesiunea haotică reflectată În datele primelor apariții mai sus-menționate, ele au umplut perfect anumite goluri din mintea mea, care au respectat actuala succesiune a capitolelor. Această succesiune a fost stabilită În 1936, odată cu instalarea pietrei de temelie care cuprindea deja În străfundurile ei nevăzute diverse hărți, orare, o colecție de cutii de chibrituri, un ciob
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de piese ale unui joc de puzzle alcătuiau treptat o scenă de vânătoare englezească; ceea ce părea un picior de cal se dovedea a fi ramura unui ulm și piesa, căreia până atunci nu i se găsise locul, umplea perfect un gol pe fundalul pestriț, producându-ți delicata bucurie a unei satisfacții abstracte și totuși tactile. Într-un timp, era pasionată după pocher, joc introdus În societatea petersburgheză prin intermediul cercurilor diplomatice, și de aceea unele combinații au pătruns cu frumoasele lor denumiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
buimacă se agită, apoi se micșorează; urmează un al doilea atac, și lumina dispare. În acea beznă neagră ca smoala Îmi pierd reperele, patul meu pare să plutească Încet, panica mă face să mă ridic În capul oaselor privind În gol; În cele din urmă, ochii mei acomodați cu Întunericul deslușesc printre formele familiare plutitoare, câteva contururi vagi mai prețioase care hoinăresc Într-o amnezie fără țel până ce, revenindu-le pe jumătate memoria, se stabilesc la forma cutelor Întunecate ale perdelelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
pădurar Ivan, scrijelind cuvinte obscene pe bănci și porți. Procesul de dezintegrare continuă Încă, Într-un sens diferit, căci atunci când Încerc În prezent să urmez În memorie potecile șerpuitoare de la un anumit punct la altul, observ alarmat că există multe goluri, datorate uitării sau ignoranței, asemănătoare acelor zone de terra-incognita pe care cartografii de odinioară le numeau „frumoasele din pădurea adormită“. Dincolo de parcuri erau câmpuri pe care sclipeau permanent superbe aripi de fluturi pe deasupra florilor sclipitoare - margarete, clopoței, spice și altele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
putea să scape fugind, micuța victimă a Încercat un ultim remediu: s-a oprit și s-a Întins pe o parte ca să se confunde cu pata de lumină și umbră de pe pământ, dar mișcarea prea bruscă a dat-o de gol. Fonograful familiei pus În funcțiune, odată cu lăsarea serii, era o altă mașinărie muzicală pe care o auzeam răzbătând prin versul meu. Pe veranda unde se adunau rudele și prietenii noștri, emitea din pâlnia lui de alamă așa-zisele țiganskie romansî
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
-l observasem coborând - și a goliciunii boltei cerești, a cărei despuiere - tot așa - n-o observasem. Deasupra mea, Între copacii fără formă ce mărgineau poteca tot mai neclară, cerul pălise din cauza stelelor. În anii aceia, minunata aglomerare de constelații, nebuloasele, golurile interstelare și tot ce mai alcătuia acel spectacol impresionant Îmi produceau o stare indescriptibilă de greață, de panică totală, de parcă aș fi stat atârnat de pământ cu susul În jos, pe marginea spațiului infinit, În timp ce gravitația terestră Încă mă ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
tărâm doar de el știut, spre înălțimi doar lui menite. Îmi plăcea să mă las fugit din mine, când mă simțeam furat de chemări neînțelese, pe urma zborului închipuit al marelui fluture, cu aripile lui larg desfăcute, răvășind spații, răscolind goluri, chemând și adunând grozave taine din nimicuri, care, atunci, sub lenta lui ducere, se întrupau în răspunsuri la întrebări demult puse, demult necercetate, demult părăsite în înălțimile ademenitoare ale fărăderăspunsului. Plutirea marelui fluture mă împăca, pe neștiute, cu Lumea, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
om să mai păstreze ceva din vechile ritualuri ale anilor de demult, bucurându-se când niște tinerei ca noi chiar îl luau în serios, rugându-l să-și desfășoare toate măiestriile de odinioară. De fapt, ne jucam și noi, în gol de timp, mimând gesturi ale unora de demult, tolăniți pe canapelele roșii--vișinii așa cum, odinioară, ne imaginam, stătuseră cei despre care citiserăm prin cărți sau unul ca mine mai auzise și din povestirile câte unuia care trăise pe atunci. În aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
telefon. Am rămas în stație, rezemat de grilajul metalic, privind, așa cum priveam de atâtea și atâtea ori, spre ferestrele și balconul unde ieșeam cu Ester. Nu mă mai gândeam la ea. Dar un automatism al gândului, al gestului mecanic, al golului mă făcea de fiecare dată să ridic ochii spre ferestrele acelea, ca și cum aș fi urmărit dacă Ester s-a întors acasă, dacă a aprins luminile, dacă ferestrele ei luminează, dacă mai este acasă, dacă mai este, dacă mai... Am sunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ce-a fost între noi. Coborând acum, mi se pare că încep a înțelege. Înțelegere zadarnică, precum darurile toate. Le primești doar. 11tc "11" Adeseori, pe fereastra de la „Tic-Tac“, pierdut în uitarea unor clipe goale, dându-mă lor din însuși golul zilelor mele, mă urmăream cum încă traversam Bulevardul, atârnat de mâna unei fete care mă tot trăgea spre trotuarul celălalt. Terminasem clasa a XI-a. Venisem la Olimpiada Națională de Română. O fată din Focșani se ținea de capul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
amendează, plătești tu“. A râs, am sărit pe trotuarul vecin și când să intrăm în local a apărut milițianul. „Scoate banii“, i-am spus, ridicând din umeri, ușor mulțumit că puteam fi necioplit. A plătit cei cinci lei. Adeseori, în golul clipelor de mai târziu, revedeam scena. Nu atât derularea ei mă fascina, cât uimirea că parcă timpul încremenise în secvența aceea din urmă cu mulți ani, adolescentul de odinioară alergând, tot alergând, ținut de o fată de mână, spre mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu viața. Am avut, pe Bulevard, de câteva ori sentimentul că am ales, că am optat, că am hotărât pentru mine, așa cum acum, scriind, cred că hotărăsc, în ușa berăriei, dacă să intru sau nu. 12tc "12" Dimineață pierdută în gol. Ritualul dimineților de sâmbătă de la Bibliotecă, iarăși bruiat de electricitate. S-a întrerupt curentul. Bucurie generală în sălile goale, umbrite. Nu se lucrează. Marea bucurie românească a statului degeaba. Încă un semn că ne-am pierdut de mult sufletul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
al pocniturilor lui. Limba nu mă asculta. Părea de vată, îmbibată de vin. Mă miram că totuși mai puteam s-o mișc, articulând cuvintele. M-am resemnat să urmăresc cum, în hărmălaia din local, talentul lui Matvei se risipea în gol. Nimănui nu-i păsa, spre marea mea nedumerire. Nuni sforăia ușor, cu ceafa rezemată de stinghiile barului. Dinică plecase de mult. Apostu ridicase un turn din câteva sticle, farfurii, pahare, deasupra căruia așezase o pâine mare, neagră, peste care trecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sau nu la timp, dacă mai circulă sau nu, dacă mai duc spre vreo stație anume, dacă mai sunt stații pe undeva sau dacă nesfârșitul bulevard al multilateralei nu cumva se ducea așa, triumfal, cu noi cu tot, aiurea, în gol de hău. Așteptam doar prin stații, știind că până la urmă tot va veni o mașină, un troleibuz sau un tramvai să mă ducă acasă. Discutam, în așteptare, cu câte o statuie, un plop, o turlă de biserică sau cu orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aproape de intersecție, dintr-odată, iarăși o pierd. Nu face mai mult de o sută de pași până să dispară ochilor mei. Chiar așa i-am și spus, urmărind-o într-o astfel de dimineață cum piere mistuită parcă de un gol al străzii, al aerului, al Lumii. Femeia celor o sută de pași. Aș putea să-i vorbesc. Uneori, țintuiți locului, ne privim, ne scrutăm ca și cum ne-am saluta, facem aproape simultan aceleași gesturi: privitul ceasurilor, de exemplu, sau răsucitul de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am găsit în sfârșit drumul. Acum, când scriu, știu că încă nu-mi găsisem pe atunci drumul. L-am găsit abia acum, când scriu. Mi-l descriu. Acum, cititorule, în clipa aceasta când mă citești, umplând poate, cu sufletul tău, goluri pe care eu, cu tot meșteșugul prozei mele, nu le mai pot face pline. Un meșteșug zadarnic, dacă nu mai poți aduce viața în pagini, dacă până și propria ta viață îți pare, când scrii despre ea, când o descrii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
timpul tău, clipele tale se duc aiurea din lenea unor slujbași, mânuitori sau mai știu eu ce inși. Plictisul lor ți se transmite, otrăvitor, paralizant. Câte mii, sute de mii de ore n-am pierdut astfel, stând și așteptând în gol în Bibliotecă. Stare amorfă când simt dobitocia Lumii cum se-așază în mine. Sunt furios, uneori. De cele mai multe ori încerc să scriu câte ceva. Uneori reușesc, alteori cuvintele, și ele, sunt lenoase, vâscoase, temătoare. Câteodată iau o carte la întâmplare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
stația autobuzelor. O privesc din spate cum își agită fundul crud, în pantalonii strânși. Carnea neîmplinită, neașezată o face să pară crăcănată, un șanț de lumină între picioarele ei. Pare fragilă, făcută din bucăți încă nelipite între ele, cu multe goluri. Un trup făcut încă alandala, fragil, pornit a se risipi la fiecare tremur al pașilor ei zoriți, la fiecare lovire a aerului încă dur al acestei dimineți. Un aer încă somnoros, lăsându-se greoi despicat de fetișcana zorind în fața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în apă de timp. Eram speriat cândva de un astfel de prag la care știam că voi ajunge. Spaima de odinioară mi-o trăiesc acum doar în lentoarea unor astfel de clipe de magmă răcită. În contemplare neputincioasă și în gol de gânduri. Îmi pare rău că îmbătrânesc într-o lume urâtă, între oameni înglodați în meschinării și temeri. Oameni asuprindu-se unul pe altul dintr-o neînțeleasă patimă a supremațiilor. Închipuiam cândva să notez ceea ce n-am înțeles din ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fură cu indolența lor atâtea și atâtea ceasuri din viață. Din cele șase ore ale statului în Bibliotecă, într-o zi rodnică, dacă folosesc efectiv trei. Jumătatea cealaltă o pierd în așteptare. Le înțeleg plictisul. Săracii fac o treabă în gol, mecanică, aceeași și aceeași - inutilă în mintea lor -, precum nebunii puși să care apă într-un butoi fără fund. Numai că nebunul ești tu, care vii la Bibliotecă (uneori și sâmbăta!) și-i deranjezi din plictisul lor. Zăcutul cărților este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
căldura strânsorii mâinilor de peste timp. O solidaritate, blândă și supusă mângâiere de peste vremi, venită de la cei de demult, întăritoare în zădărnicia ei, dar învăluitoare, amețitoare ca un sorb care te cere, te ia și te duce iar și iar în golul acela de timp în care instinctiv te ascunzi când toate pierdute îți par. În golul de timp al istoriei tale din străfunduri de vârste și de timp. Am ieșit din sala de examen înaintea Liei. Am uitat-o apoi. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cei de demult, întăritoare în zădărnicia ei, dar învăluitoare, amețitoare ca un sorb care te cere, te ia și te duce iar și iar în golul acela de timp în care instinctiv te ascunzi când toate pierdute îți par. În golul de timp al istoriei tale din străfunduri de vârste și de timp. Am ieșit din sala de examen înaintea Liei. Am uitat-o apoi. Când au început cursurile, ne-am pomenit în aceeași grupă. Nu i-am acordat prea mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
înghite orice umilință, mândru nevoie mare că a ajuns și el să lucreze la Arhiva Cinematografiei. Simțeau, intuiau că puțin îmi păsa de o astfel de mândrie. Țineau să-mi arate că și lor puțin le păsa de mine. În gol de fantezie, disprețul și-l aruncau spre mine odată cu leafa lunarei umilințe. Mai ales în fața lui Țandără, cu care împărțisem atâtea alte mizerii și părăsiri, nu aveam de ce să mă rușinez. — M-am prins de când te-am văzut la stop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-i început. Nu-i sfârșit. Nu am început nimic scriind. Nu voi sfârși nimic, încheind aceste pagini. Începând, deja am sfârșit, după cum sfârșind abia atunci voi începe. Îmi displac asemenea pendulări de cuvinte, jocuri ale contrariilor, de-a plinul și golul și alte asemenea. Existența lor mă fascina cândva. În vremea când citeam scrieri vechi chinezești, când discutam cu fervoare despre preeminența textului. În anii când citeam Biblia și mă lăsam furat de taina Neînceputului început, a Cuvântului ziditor și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
merit justițiar din a readuce în lumină mâzga și puroiul de altădată. Din textul grozav al turnătorilor de odinioară ei încearcă să alcătuiască acum un text al adevărului. Un text mincinos, pentru că-i făcut din frânturi, din petice, cu multe goluri și semne de întrebare. Un text al altei minciuni. Un text construit fără har, fără umor, fără talent, fără conștiință. Un text paralel vieții, parodiind-o, în cel mai bun caz. Atunci, despărțindu-mă de Vichi, am făcut-o tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]