19,515 matches
-
al Doilea Război Mondial, trei divizii ale Waffen-SS ("Totenkopf", "Leibstandarte Adolf Hitler" și "Das Reich") au ocupat Fortul Nou. Când au abandonat cazarma la eliberarea Parisului, au aruncat în aer depozitele de muniții de la castelul și au dat foc pavilioanelor regale, provocând daune majore. Începând cu 1948 castelul a găzduit serviciul istoric al armatei, cel al forțelor navale și cel al forțelor aeriene, care s-au întrunit în 2005 în calitate de serviciul istoric al apărării. În paralel au început lucrări mari de
Castelul Vincennes () [Corola-website/Science/334144_a_335473]
-
care se puteau lansa proiectile asupra atacatorilor pentru a le asoma. Casteluțul era și decorat cu statui în nișe și cu steme sculptate, care au fost mutilate în timpul Revoluției. În interior se află cabinetul regelui, însoțit de birouri pentru notarii-secretarii regali în turnulețele laterale. Cămașa donjonului a fost construită după casteluțul; include drumuri de strajă protejate de creneluri cu console - primele exemple de acest gen. A fost și folosită ca un loc de plimbare, cu vedere spre Paris și spre pădurea
Castelul Vincennes () [Corola-website/Science/334144_a_335473]
-
decorate cu basoreliefuri care reprezintă cele patru simboluri ale Evangheliștilor; în centrul zidurilor sunt reprezentări ale profeților Isaia, Ieremia, Daniel și Ezechiel. Pe etajul al doilea se afla camera regelui și un oratoriu. Pe etajul al treilea erau camera familiei regale, o sală de lenjerie și tezaurul. Etajul al patrulea era o mansardă. Etajul al cincilea era destinat apărării donjonului. Începând cu secolul al XVI-lea, primele trei etaje ale donjonului au fost transformate într-o închisoare. Prin urmare, ferestrele au
Castelul Vincennes () [Corola-website/Science/334144_a_335473]
-
donjonului au fost transformate într-o închisoare. Prin urmare, ferestrele au fost ziduite. În prezent celula așa-zisă lui Mirabeau este reconstituită pentru public pe etajul întâi. Denumirea „Sainte-Chapelle” (sfânta capelă) se raportează la o capelă inclusă într-o reședință regală, construită de Sfântul Ludovic, cu același plan ca Sainte-Chapelle din Paris, care se bate clopotele la orele fixate pentru rugăciune în același timp ca acesteia și care găzduiește niște relicve ale Patimilor. Capela de la Vincennes a fost fondată de Carol
Castelul Vincennes () [Corola-website/Science/334144_a_335473]
-
și acesta a fost adus de navigatori în secolul al XV-lea și s-a dezvoltat mai des în regiunea Bologna, de unde îi vine și numele. Datorită frumuseții și grației lui a fost foarte mult apreciat mai ales la curțile regale din Italia, Spania și Rusia. Caterina de' Medici, Ecaterina I, soția lui Petru cel Mare, Maria Terezia, împărăteasa Austriei au avut drept companioni acești câini. Multe tablouri ale Renașterii din Franța, Italia și Spania reprezintă câini foarte asemănători cu Bolognese
Bichon bolognez () [Corola-website/Science/334195_a_335524]
-
Poetry of America" în 1850, la un an după moartea lui Poe, ca un exemplu al liricii geniale a lui Poe. Prima traducere în limba română a fost realizată de Emil Gulian și publicată în decembrie 1937 în "Revista Fundațiilor Regale", fiind inclusă în 1938 în volumul "Poemele lui Edgar Allan Poe", editat de Fundația pentru Literatură și Arta „Regele Carol al II-lea” din București. Poe a fost acuzat că ar fi plagiat o parte a poeziei sale dintr-un
Cetatea din mare () [Corola-website/Science/334212_a_335541]
-
a recitat odată poezia cu strofa finală, dar a recunoscut că nu era inteligibilă și că abia era clară pentru el. Prima traducere în limba română a fost realizată de Emil Gulian și publicată în decembrie 1937 în "Revista Fundațiilor Regale", fiind inclusă în 1938 în volumul "Poemele lui Edgar Allan Poe", editat de Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol al II-lea” din București. Aldous Huxley, în eseul său „Vulgarity in Literature”, numește „Ulalume” „o carapace de un sunet
Ulalume () [Corola-website/Science/334232_a_335561]
-
Poe în ziarul "Daily Tribune" din New York. Thompson l-a publicat în numărul din noiembrie 1849 al revistei "Southern Literary Messenger". Prima traducere în limba română a fost realizată de Emil Gulian și publicată în decembrie 1937 în "Revista Fundațiilor Regale", fiind inclusă în 1938 în volumul "Poemele lui Edgar Allan Poe", editat de Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol al II-lea” din București. Poemul a fost tradus apoi de Dan Botta și publicat în 1963 în volumele "Scrieri
Annabel Lee () [Corola-website/Science/334233_a_335562]
-
UNESCO Julian Huxley (1887-1975), scriitorul Aldous Huxley ("Brave New World", 1932) și medicul Andrew Fielding Huxley (1917-2012). Huxley și soția sa au avut cinci fiice și trei fii: Profesor de științe naturale și zoologie la Royal School of Mines ("Școala Regală de Inginerie a Minelor") din Londra (1854-1885) și profesor de anatomie comparată la Imperial College din Londra. Prieten și colaborator al lui Charles Darwin, apărător al transformismului și unul dintre propagatorii teoriei darwiniste, pe care a susținut-o cu convingere
Thomas Henry Huxley () [Corola-website/Science/334255_a_335584]
-
individualității animalelor, a unor moluște, a metodelor de paleontologie, a principiilor științifice, precum și a științei educației. În 1854, a fost numit profesor de științe naturale la Londra și a avut o activitate didactică îndelungată la Royal School of Mines ("Institutul Regal de Minerit"). A fost unul dintre pionierii învățământului practic al biologiei. În paralel, a desfășurat cercetări de zoologie, anatomie comparată, embriologie, fiziologie, paleontologie, antropologie și geologie. A studiat structura și funcționarea nervilor și a craniului la vertebrate. A avut o
Thomas Henry Huxley () [Corola-website/Science/334255_a_335584]
-
limba română a fost realizată de Ioan S. Spartali și publicată sub titlul „Somnoroasa” în "Revista literară", anul XVII, 1896, nr. 3. Poezia a fost tradusă apoi de Emil Gulian (publicată în decembrie 1937 sub titlul „Somnoroasă”) în "Revista Fundațiilor Regale" și de Dan Botta (publicată în 1963 sub titlul „” în volumele "Scrieri alese", editate de Editura pentru Literatură Universală din București, în colecția „Clasicii literaturii universale”). Balada povestește întâmplările și impresiile pe tot parcursul ei din perspectiva unui narator. Abordarea
Adormita () [Corola-website/Science/334262_a_335591]
-
asemenea, publicat în "New York Tribune" pe prima pagină a ediției din 20 octombrie 1849 sub titlul „Ultimul poem al lui Poe”. Prima traducere în limba română a fost realizată de Emil Gulian și publicată în decembrie 1937 în "Revista Fundațiilor Regale". Poemul a fost tradus apoi de Dan Botta și publicat în 1963 în volumele "Scrieri alese", editate de Editura pentru Literatură Universală din București, în colecția „Clasicii literaturii universale”. Traducerea lui Emil Gulian a fost criticată de Vladimir Streinu care
Clopotele (poem) () [Corola-website/Science/334225_a_335554]
-
al Țărilor de Jos. Obiectul mai este numit și "picătura prințului Rupert" după prințul Rupert al Rinului, care în 1660 i-a dus câteva exemplare vărului său regele Carol al II-lea al Angliei; acesta le-a înmînat membrilor Societății Regale pentru studiu științific. Printre cei care le-au analizat și descris a fost și Robert Hooke, rămas în istoria fizicii pentru studiile sale asupra elasticității.
Lacrimă de Batavia () [Corola-website/Science/334306_a_335635]
-
(n. 16 martie 1846, București - d. 7 februarie 1911, București) a fost un general de divizie român, șeful Statului Major Regal, comandant al Școlii de Ofițeri de Artilerie și Geniu, al Corpurilor nr. 3 Armată la Galați, apoi și nr. 2 Armată la București precum diplomat militar. Familia generalului a fost de origine română din Macedonia. Tatăl său Dimitrie (n. 11
Panait Warthiadi () [Corola-website/Science/334342_a_335671]
-
1891-1896) și în sfârșit comandant al Școlii de Ofițeri de Artilerie și Geniu din capitală (1896-1897). Numit general la 8 aprilie 1897, ofițerul a preluat comandatura Regiunii Întărite Focșani-Nămoloasa-Galați (1897-1900), apoi, din 1900-1906, a fost făcut șef al Statului Major Regal. După acea, trecut la rangul de general de divizie, a servit ca comandant al Corpului 3 Armată Galați (1906-1910), și 2 Armată București (1910-1911). Încă în luna noiembrie 1909, bun un an înaintea morții sale la vârsta de abia 64
Panait Warthiadi () [Corola-website/Science/334342_a_335671]
-
Tell și Nicolae Stoika. La înmormântarea lui, corpul neînsuflețit al generalului a fost transportat la Cimitirul Bellu pe un tun tras de șase cai. În jurul sicriului și pe două platforme erau așezate mulțime de coroane din partea Regelui Carol I, fiului regal Ferdinand, Corpurilor 2 și 3 Armată, Regimentului 2 Artilerie, Școlilor militare, Revistei Artileriei, Revistei Armatei, camarazilor de arme, prietenilor și rudelor. Afetul mortuar a fost urmat de un foarte mare număr de generali și ofițeri superiori, rude și prieteni, trăsura
Panait Warthiadi () [Corola-website/Science/334342_a_335671]
-
Revistei Artileriei, Revistei Armatei, camarazilor de arme, prietenilor și rudelor. Afetul mortuar a fost urmat de un foarte mare număr de generali și ofițeri superiori, rude și prieteni, trăsura Regelui Carol I (ca o distincție acordată generalului - doar consilierii familiei regale și generalii Alexandru Cernat și Eracle Arion mai beneficiaseră de această distincție), trăsurile rudelor, toate trupele garnizoanei București. În discursul de omagiere, generalul Leon Mavrocordat (pe atunci șeful Statului Major Regal) a spus: ",Generalul Warthiadi a consacrat întreaga sa activitate
Panait Warthiadi () [Corola-website/Science/334342_a_335671]
-
I (ca o distincție acordată generalului - doar consilierii familiei regale și generalii Alexandru Cernat și Eracle Arion mai beneficiaseră de această distincție), trăsurile rudelor, toate trupele garnizoanei București. În discursul de omagiere, generalul Leon Mavrocordat (pe atunci șeful Statului Major Regal) a spus: ",Generalul Warthiadi a consacrat întreaga sa activitate carierei militare, a servit țara cu credință și a apărat-o cu vitejie, a iubit armata cu pasiune, a câștigat dragostea și stima tuturor acelora care l-au cunoscut și au
Panait Warthiadi () [Corola-website/Science/334342_a_335671]
-
Prelată este mic și îndesat și pare batjocoritor. Beți turtă și fără nici un ban, ei decid să plece fără să plătească, fiind fugăriți de barmanița furioasă. Fără să-și dea seama, ajung în cartierele interzise ale orașului - condamnate prin ordin regal din pricina faptului că acolo era un focar de ciumă - și se ascund într-o prăvălie de pompe funebre. În interiorul prăvăliei ei observă o adunare destul de stranie: șase personaje ciudate cu înfățișări grotești iau parte la o reuniune de familie organizată
Regele Ciumă () [Corola-website/Science/334363_a_335692]
-
subofițeri pentru un serviciu lung și fidel. Medalia a fost fabricată din alamă, cu o cruce aurie la mijloc, purtând pe verso numele decoratului, la străini deasupra numelui o coroană imperială. Ctitorul premiului a distins o dată pe toți subofițerii gărzii regale de la Berlina cu această medalie.
Ordinul „Sfânta Ana” (Rusia imperială) () [Corola-website/Science/334359_a_335688]
-
extraordinar și ministru plenipotențiar, ambasadorul austro-ungar pentru Chile, Peru și Bolivia de la 16 decembrie 1912 până la 8 noiembrie 1916. După prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, a fost membru al Consiliului Național Român din Cernăuți, după unire devenind maestru de ceremonii al Curții Regale din București. A fost ministru în trei guverne ale Regatului România, în același timp și un confident apropiat al casei regale. Pe timpul domniei lui Carol al II-lea, baronul a fost membru în Consiliul superior al Frontului Renașterii Naționale. Ioan
Familia Stârcea () [Corola-website/Science/334373_a_335702]
-
Imperiului Austro-Ungar, a fost membru al Consiliului Național Român din Cernăuți, după unire devenind maestru de ceremonii al Curții Regale din București. A fost ministru în trei guverne ale Regatului România, în același timp și un confident apropiat al casei regale. Pe timpul domniei lui Carol al II-lea, baronul a fost membru în Consiliul superior al Frontului Renașterii Naționale. Ioan a bătut deja devreme la ochi: La 13 martie 1891 a avut loc în aula Universității Franz Joseph promoția în drepte
Familia Stârcea () [Corola-website/Science/334373_a_335702]
-
devenind proprietarul unui întins domeniu pe Valea Mureșului, între Deva și Arad care cuprindea și Castelele Bulci și Săvârșin. El devenise astfel unul dintre cei mai bogați oameni din România. Ioan fost promovat apoi în funcția de vice-mareșal al Curții Regale. El a fost unul dintre liderii a „Marii opoziții” împotriva regimului Ion Antonescu și involuat, în pregătirea evenimentelor din 23 august 1944. Totuși a fost arestat la 8 septembrie 1947, fiind judecat în „Procesul Maniu - Mihalache”, condamnat Spre deosebire de restul lotului
Familia Stârcea () [Corola-website/Science/334373_a_335702]
-
cinci ani, între 1922-1927, ca ofițer de poliție în Birmania (Myanmar-ul de astăzi). Birmania a devenit parte a Imperiului Britanic în secolul 19. Britanicii au colonizat Birmania în mai multe etape - abia în 1885 au reușit să ajunga la capitala regală de atunci, Mandalay, și abia atunci au putut declara Birmania ca parte a Imperiului Britanic. Cu toate că Birmania era cea mai înstărită țară din Asia de sud-vest sub guvernare britanică, ca și colonie, era văzută ca ceva care trage în jos
Zile birmaneze () [Corola-website/Science/334385_a_335714]
-
devenind cunoscut sub acest nume mai întâi în Chină, prin cartea „Taijitushe” (O explicare a simbolului Taiji) a învățatului Zhou Dun-yi (1017-1073) din timpul Dinastiei Song . Simbolul a ajuns să decoreze porțile caselor și templelor, ale unor morminte și sanctuare regale, ale școlilor și academiilor confucianiste, porțile cu zabrele ale sălilor de lectură budiste, să împodobească manuscrisele. Simbolul Taegeuk a fost inclus începând din anul 1882 în drapelul național - Taegeukgi - al regatului Coreei, apoi între 1897-1910 al Imperiului Coreean de scurtă
Taegeuk () [Corola-website/Science/334400_a_335729]