21,512 matches
-
plânsem!" izbucnește Stanciu. O moarte are omul! Fie ce-o fi! Mergem cu tine, Doamne! Mergem!! strigă boierii. Fie ce-o fi!!... Îți mulțumesc Stanciule... Vă mulțumesc, vouă, tuturor... Om face ce-om face... Deși, mărturisesc, adaugă Stanciu, mi-i teamă, mi-i teamă Doamne... Cu atât mai mult îți mulțumesc... Și... și crezi că mie nu mi-i teamă? spune Ștefan oftând ștergându-și broboanele de sudoare. Zarurile au fost aruncate. Ne-am ars corăbiile. Pentru noi nu se află
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
O moarte are omul! Fie ce-o fi! Mergem cu tine, Doamne! Mergem!! strigă boierii. Fie ce-o fi!!... Îți mulțumesc Stanciule... Vă mulțumesc, vouă, tuturor... Om face ce-om face... Deși, mărturisesc, adaugă Stanciu, mi-i teamă, mi-i teamă Doamne... Cu atât mai mult îți mulțumesc... Și... și crezi că mie nu mi-i teamă? spune Ștefan oftând ștergându-și broboanele de sudoare. Zarurile au fost aruncate. Ne-am ars corăbiile. Pentru noi nu se află drum de întoarcere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
râde el chinuit. Alegeți! Dar... dar gândiți-vă bine: de rămâneți, vă alegeți cununa de spini... Cine vine cu mine, trebuie să se lepede de sine, să-și ia crucea și să mă urmeze..." Hotărâți! Sunteți liberi! Și nu vă temeți! Haideți! Îndrăzniți, boieri dumneavoastră! Nu vă-ndeamnă inima?! Vă salvați pielea!... Și agonisita!.. Merită!... Zău așa! Îndrăzniți!... Îndrăzniți!... Boierii, uluiți, ascultă cu capetele plecate. Nu clintesc. Tac. Eu merg cu tine! izbucnește în cele din urmă Tăutu. Alături cu tine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
alegerea ta! Ce alegi! Ce refuzi! "Soarta, Destinul sunt eu!" De aceea suntem și răspunzători: "Eu am ales! Eu am greșit! Eu răspund! Eu plătesc!" Fiule, îl sfătuiește Daniil, resemnat, părintește, te răzvrătești împotriva Cerului... Îți vinzi "Veșnicia"! Nu te temi că te bate Dumnezeu? Ștefan pufnește pe nas: M-a și bătut. Că mult îmi pasă mie de "Veșnicie"! Am vândut-o! De mult am vândut-o... Vorbești cu păcat, de te răzvrătești împotriva ei. Totdeauna Soarta ți-a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
frământă Daniil îngrijorat. Nebunie?! hâhâie Ștefan. Am făcut destule la viața mea, una în plus nu mai contează. Orice gând nebun ți-ar da prin minte, să te gândești că tu nu-ți mai aparții! De blestemele Moldovei nu te temi?! Ștefan îi zâmbește cu blândețe: Fii pe pace, Părinte... Daniil se descarcă: O! Doamne! Trufie, numele tău e Ștefan! Nu cumva, gândurile tale umblă pe "Cărările Veșniciei" cu sabia în mână cum șade bine unui viteaz voievod? În Ceruri, nimeni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
însă oarecum în paralel cu existența mea, mi se părea că nu mă putea atinge, că nu mă privea în mod direct și aceasta nu numai că, născut la Arad, mă consideram ardelean, ci și pentru că* niciodată nu m-am temut de ceea ce trebuia să mă tem, de ceea ce se temeau ceilalți, mai degrabă dintr-un fel de inconștiență decât din cine știe ce curaj; și, mai probabil, pentru că spaimele obștești găseau locul ocupat de puzderia unor spaime mărunte și personale, care mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mea, mi se părea că nu mă putea atinge, că nu mă privea în mod direct și aceasta nu numai că, născut la Arad, mă consideram ardelean, ci și pentru că* niciodată nu m-am temut de ceea ce trebuia să mă tem, de ceea ce se temeau ceilalți, mai degrabă dintr-un fel de inconștiență decât din cine știe ce curaj; și, mai probabil, pentru că spaimele obștești găseau locul ocupat de puzderia unor spaime mărunte și personale, care mă invadau în permanență și care mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
că nu mă putea atinge, că nu mă privea în mod direct și aceasta nu numai că, născut la Arad, mă consideram ardelean, ci și pentru că* niciodată nu m-am temut de ceea ce trebuia să mă tem, de ceea ce se temeau ceilalți, mai degrabă dintr-un fel de inconștiență decât din cine știe ce curaj; și, mai probabil, pentru că spaimele obștești găseau locul ocupat de puzderia unor spaime mărunte și personale, care mă invadau în permanență și care mă acaparau în întregime; mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ales, de simplul contact cu o persoană necunoscută, adultă sau nevârstnică, mi-era frică de compresele de muștar, de întuneric, de întârzierile sau somnul părinților etc., într-un cuvânt, de prea multe lucruri ca să mai am când să mă mai tem și de Stalin!** Există o limită nu numai pentru forța, ci și pentru slăbiciunea noastră; erau prea numeroase temerile mele ca să pot fi receptiv la pericolele din afară. Pentru marile amenințări, pentru amenințările reale imaginația, pur si simplu, nu-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
vizită la D.D: o întâlnesc pe C.C., fosta colegă de facultate, de an și de grupă între 1956-1959. De la care, cu nespusă mirare, îmi este dat să aflu, după 20 de ani, că în vremea studenției noastre ea se temuse un pic de mine, găsindu-mă tăios și sarcastic. Dumnezeule! Va să zică, și eu, timidul de altădată, puteam să intimidez pe alții! La asta chiar că nu mă gândisem până atunci, ca și cum timiditatea ar fi fost monopolul meu exclusiv. Se dovedea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
discuție, am observat cu coada ochiului cum Marin Preda s-a mutat cu „un loc” pe acea banchetă, anume ca să vadă (de unde stătea înainte mă avea, probabil, în unghi mort) și astfel, văzându-mă, să mă audă mai bine. Mă tem că l-am dezamăgit, căci n-am spus mare lucru, dar atenția specială pe care mi-a arătat-o în chip vădit și de care - vai! - n-am fost demn, m-a mișcat profund. * Am mai spus-o: pentru mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de trudă și agitație i se par acum inutile, „nu a ieșit cum trebuie”, a lipsit solemnitatea, pioșenia... E îmbrăcată în negru, palidă, abia se ține pe picioare. Nu știu cum s-o ajut, mă simt vinovat, mă cuprinde aproape disperarea. Mă tem să nu leșine... la un moment dat, un bărbat de vreo 25 de ani, care stătea cu spatele la noi, se ridică de pe locul lui și iese, era un vechi automotor împărțit în trei „segmente”, pe ușă. În nici o altă împrejurare n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
acea amintire, sau mai bine zis ea trage de mine - cât de tare s-a speriat tanti în acea după-amiază când afară s-a dezlănțuit furtuna, cu ploaie torențială, cu fulgere și tunete; acestea din urmă mai ales o înfricoșau, temându-se de ele mai rău decât de posibilele bombardamente; era în vara lui 1944, ne aflam la Corabia, în refugiu; deși ne adunasem cu toții în aceeași cameră, aceasta părea, în acele clipe, mai goală, mobila puțină părea să se fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
draperiei acoperind caloriferul, cel al culcușului alcătuit de brațul pe care mă sprijin când scriu și de pieptul rezemat de muchia biroului... Ce cărți geniale ar fi scris motanii noștri despre spațiul închis dacă nu ar considera literatura, cum mă tem că o consideră, drept o zădărnicie... * Sunt convins că cel puțin pisoiul cel mare are umor, glumește, se joacă cu mine. Dându-mi, de pildă, în chip limpede de înțeles că vrea să iasă pe balcon, mă grăbesc să-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
permite să cadă prea des și cum ferestrele sunt prevăzute cu plase împotriva țânțarilor, de obicei se rezumă la a scoate un sunet cu totul special, un fel de clămpănit de ciudă neputincioasă, de jalnică furie. Viteze cu vrăbiile, se tem, în schimb, de enormii guguștiuci, a căror apropiere le face să se tupileze și să bată în retragere. * Pot afirma cu certitudine că pisicul cel mic învață de la pisicul cel mare‚ îl imită. Astfel, într-o zi, am constatat cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pentru a huli, celălalt pentru a se căi și mântui: „Iar unul dintre făcătorii de rele răstigniți îl hulea zicând: Nu ești Tu Hristosul? Mântuiește-Te pe Tine însuți și pe noi. / Și celălalt, răspunzând, îl certa, zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, că ești în aceeași osândă? / Și noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău. / Și zicea lui Iisus: pomenește-mă, Doamne, când vei veni în împărăția Ta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
democrație, argumentând că e normal să gândim altfel (chiar în toate privințele?) și că, în general, suntem, până la, sau începând cu nivelul biologic, complet diferiți. Omul de marmeladă e oportunistul indecis (oportunistul decis alege uneori masca fanaticului), fricosul care se teme până și de umbra unei opțiuni, abilul care slalomează printre „puncte fixe”, șmecherul care evită prostia angajării clare. Deschide toate ușile, având grijă să le lase - pe toate - întredeschise. Ca să iasă sau să reintre, după împrejurări. Omul de marmeladă reprezintă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Și mă rog lui Dumnezeu. Căci Scriptură ne învață Că orice îi cerem Lui Ne va da acum, în viață, Din belșugul Cerului. Cand furtună se-ntețește Și când valurile gem Sufletu-mi se odihnește Cu Iisus și nu mă tem. Căci Scriptură minunată Ne arată cum Iisus Marea-a potolit odată Cu-un Cuvânt ce-atunci i-a spus. Când e noapte înnorata Și nu văd în calea mea Mă călăuzește - ndată Domnul cu Lumina Să. Căci Scriptura-i plină
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
creștine, ce-ai lucrat Când porunca ai călcat? Câte chinuri, câtă jale Pentru păcatele tale? Și ostașii îl sculau Și cu biciul îl loveau. Stă Măicuța și privește, Inima i se topește. Neîncetat se strigă: „Moarte!” Iar Pilat s-a temut foarte, De Iisus nu s-a-ndurat, La moarte L-au condamnat. Jidovii îi apucară Și o Cruce grea-I aflară, Si pe umeri I-o au pus Ca S-o ducă până sus La Golgota fioroasa, Pe o cale dureroasă, La
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Să plâng, căci multe lacrimi tu ai strâns! 03.02.1996 Culeasa între vis și adevăr Am visat, Iisuse, Doamne, Cum în brațe mă purtai Și în clipele mai grele Tu în șoaptă îmi spuneai: - Ești cu Mine, nu te teme, Glasul Tău l-am ascultat - Jertfă Mea cea de pe Cruce Și pe tine te-a salvat! 16.06.2005 Cugetări adâncite auzite de mine în timp Să fugi de păcat că de șarpe. Să iubești Adevărul. Să grăiești numai Adevărul
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
oferă chiar regele, în câteva fraze de la sfârșitul cărții : „Un creștin adevărat este o ființă lucidă, nu se lasă ademenită pe căi potrivnice naturii lui. El aparține adevărului, și adevărul ne eliberează”. „Eu știu că de nimic nu s-au temut comuniștii mai mult decât de credința oamenilor în Christos. Ei înțelegeau mai bine decât toți că un om credincios este un rob mai puțin.” „Ori de câte ori vorbesc despre necesitatea credinței, îmi aduc aminte de vorbele lui William Penn : dacă nu te
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
ca Mussolini sau Hitler. După cel de al doilea război, înmulțirea dictatorilor a arătat că necredința s-a răspândit ca o molimă și că de aceea oamenii au fost lăsați în întuneric, pe mâna unor tirani. Un credincios nu se teme. Și acolo unde nu este teamă, nu este nici tiranie.” Poate că și regele Mihai, ca orice om, a cunoscut uneori teama. Dar a dovedit prin toată existența sa că nu cedează, în nici un caz, niciodată, acestui sentiment diminuant, natural
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
care ești enigma obscurei conștiinți,/ Cuprins-abia de o minte din miile de minți,/ Tu, stingere/ Tu, chaos - tu, lipsă de viață,/ Tu, ce pân’ și la geniu spui numai ce-i în cărți./ O, slabă fulgerare... cea, cărui nu te teme,/ Îngheți nervul vieții din fugătoarea vreme...”. E adevărat că filonul acesta plutonic nu apare în Scrisorile IV și V, dar apare cu toată evidența în Scrisoarea I. Această perspectivă crepusculară, a stingerii vieții în univers, această viziune a morții nu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
că pe când erau copii cei mai mici, tanti Florica și unchiul Constantin de 5-6 ani, în gospodăria părinților lor era un câine mare, ciobănesc, fioros pentru copii, dar nu era legat și nu ieșea în stradă . Cei doi copii se temeau de el. Uneori câinele se așeza pe prag și copiii nu mai puteau să iasă din casă, sau să intre, de frica lui. Părinții însă și frații mai mari, când câinele se așeza pe prag, îl alungau cu porunci rostite
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
cui de metal în construcția bărcii. A avut patru copii. O fiică foarte inteligentă a făcut meningită și a murit la vârsta de 12 ani. Nenea Ghoerghe a fost atât de tare afectat de moartea fiicei lui, încât ne-am temut că-și pierde mintea sau că moare în timpul înmormântării fiicei lui. Ceilalți copii ai lui sunt, Ștefan și Mihai șoferi, iar Rodica asistentă medicală. Și nenea Gheorghe, și soția lui m-au vizitat și la Crucea și la Vama. MĂTUȘA
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]