19,957 matches
-
Cu care trăisem în toți acei ani tulburi, nu pentru că vremurile erau tulburi, ci doar pentru că nu deslușeam, în toată acea pâclă, un semn de ordine. Un liman spre care să tind sau dinspre care să mă întorc. Veneam din goluri și mă îndreptam spre goluri. Trombă devenise, în tot cinismul lui, un astfel de despărțitor al cețurilor. Ceea ce intuiam el îmi adeverea. Cenzura nu era doar un instrument al puterii, ci constituia mizera condiție duplicitară a textului care încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
acei ani tulburi, nu pentru că vremurile erau tulburi, ci doar pentru că nu deslușeam, în toată acea pâclă, un semn de ordine. Un liman spre care să tind sau dinspre care să mă întorc. Veneam din goluri și mă îndreptam spre goluri. Trombă devenise, în tot cinismul lui, un astfel de despărțitor al cețurilor. Ceea ce intuiam el îmi adeverea. Cenzura nu era doar un instrument al puterii, ci constituia mizera condiție duplicitară a textului care încerca să ordoneze vieți, destine, istorii. Frica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fel de text. Așa cum eu, scriind toate acestea, mă las descoperit nu în imediata lor vecinătate, în atingerea cuvintelor mele, ci mă dezvălui mie însumi abia acum, prin repetatele eliminări pe care le operez. Prin permutări și completări de mari goluri temporale, prin răsturnări de spații și mistuiri de prăbușiri. Coborând și iar coborând, spre un niciunde, oricând la îndemână acum, când Moartea s-a îmbunat și prinde a-mi arăta calea Luminării. Am suferit de Vichi, dar suferința mea, știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nebănuitele lor legi, în repegușul timpului. Naratorul nu știe că până și el va deveni cândva narat, poveste. Presimte poate. O spaimă surdă încă îl ține țintuit la acea masă, ezitând să înfigă lingurița în felia de tort, presimțind parcă golul în care se va prăbuși după gestul următor. Presimțind că va veni noaptea în care va fi uitat undeva pe o stradă pustie, că va veni o dimineață străină, când se va trezi undeva la margine de oraș, într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
astfel ordonată, viața ta devine coerentă, nimicnicia își capătă sens, iar Luminarea veni-va ca un sfârșit firesc. Neplăcută este însă povara conștiinței că ai trăit alandala, bucurându-te doar de risipire. Deși, iată, și din risipă se poate umple golul... 31tc "31" E prima zi de Paște. Ascult la radio cântece de temniță, povara luminoasă a unor suflete chinuite pe nedrept. De fapt, nu sufletele au fost chinuite, ci trupurile lor au fost batjocorite, rănite, umilite, sfârtecate, date nimicului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a se face zob. Ei, albatroșii uriași, inimitabili În văzduh, aveau totuși picioarele prea scurte În raport cu lungimea aripilor și dimensiunea trupului. Pentru a se ridica spre cer, aveau nevoie de faleza abruptă așezată Împotriva vîntului și Își dădeau drumul În gol cu vîntul În față, În timp ce pentru a ateriza aveau nevoie de un teren amplu, neaccidentat și fără de vîrtejuri care să-i arunce Înainte brusc, o „pistă” lungă pe care să alerge În timp ce frînau În nesăbuita lor aterizare. Survolă pentru cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
o făcea lovindu-și cu putere una de alta extremitățile superioare Îl făcură să-și simtă inima bătîndu-i din nou foarte tare; albatrosul se simți isipitit să alerge din nou pe țărmul abrupt, pentru a se arunca Încă o dată În gol, dar de-acum bărbatul, considerînd Încheiat spectacolul, se ridicase În picioare anevoie, Îndepărtîndu-se, fără grabă, spre povîrnișurile dinspre apus. - Bravo! repeta acum cu voce tare, ca și cum ar fi vorbit cu cineva sau i-ar fi plăcut sunetul cuvintelor sale. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
trupul Îi rămăsese În aceeași poziție, cu capul dezarticulat poate puțin mai Înclinat spre piept. Apoi, fără grabă, Iguana Închise și blocă tambuchiurile de pe puntea-platformă, asigurîndu-se, ca un perfect cunoscător al acelui tip de baleniere, că nu lăsase nici un singur gol prin care să poată scăpa marinarii. Știindu-se de-acum stăpîn absolut pe suprastructură, dădu jos dintr-un singur șut ușa de la cabina căpitanului, aflată la castelul pupa, iar cînd acesta se ridică În capul oaselor În pat, surprins și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Hood! Auzi un zgomot afară, băgă de seamă cum o umbră diformă și Încovoiată se proiecta pe pămîntul bătătorit din dreptul intrării și fu nevoită să strîngă din dinți ca să nu strige de spaimă cînd silueta lui se profilă În golul orbitor de la intrare. El rămase acolo cîteva clipe, fără Îndoială pentru a-și obișnui ochii - „singurul lucru decent pe care Îl pusese Domnul pe chipul acela monstruos“ - cu penumbra și Înaintă apoi, șchiopătînd ușor, pînă cînd se opri În fața ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
oricine... SÎnt sigură că, Într-un anume fel, trebuia să te faci remarcat. El stătu pe gînduri cîteva clipe. Apoi spuse deodată: - Poate că Într-o zi am să-ți scot lanțul ăsta. Niña Carmen simți o senzație ciudată de gol În capul pieptului, dar nu făcu nici un comentariu. Oberlus nu păru să observe că tăcea și insistă: - Ți-ar plăcea să ieși și să străbați insula? Ea ridică din umeri: - Nu cred că sînt prea multe lucruri de văzut. - Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ziua În care ai venit... Pune-ți-o! repetă el amenințător și autoritar. Îi dădu ascultare. Nu de teama furiei lui, căci pînă În clipa aceea iubise violența care isca acea furie, ci pentru că experimenta o bolnăvicioasă senzație de durere, gol sufletesc și amărăciune observînd că, pe măsură ce se Îmbrăca, se depărta de el, de puterea și de influența lui. Se simți victorioasă. Dacă fusese Îndeajuns de prost pentru a o elibera din lanț, imaginîndu-și, În slăbiciunea lui, că avea să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cu asta. Mi-am dat seama că habar n-are ce-i licopenu’, da’ fiind o vacă bățoasă, n-avea de gând s-o lase baltă. Așa că n-avea de gând să mai zică nimica, să nu se dea de gol, să știți. —Așa să fie, sunt sigură că tu știi cel mai bine, draga mea. N-am mai zis nimic, că voiam să plece repede și voiam să văd dacă iese Denisha cu ea, da’ n-a ieșit. Doamna P
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
ca să nu mă lase s-adorm. În orice caz, cum adormeam eu de obicei? Ajunsesem să-mi dau seama că habar nu am. Oare alunecam dincolo în mijlocul unei idei sau îmi goleam capul de toate gândurile înainte de a aluneca în gol? Dintr-odată, părea imposibil: o idee de fapt fără sens, cum că m-aș putea strecura în inconștiență seară de seară, fără nici un efort. Mi-am ascultat respirația. Răsuna ridicol de tare. Tare și aspră. Oare chiar eram eu? Creierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
o povară teribilă, pe care nu o voi putea înțeleege niciodată, de fapt. În multe privințe, comportamentul lui pare a fi acela al vechiului Charlie, dar există anumite lucruri care îl trădează: adesea mă trezesc noaptea și găsesc patul lui gol (da, împărțim o cameră, chiar dacă nu și patul) și când încerc să îl întreb îmi spune ceva cum că nu va putea să se ierte niciodată sau că n-o să știe niciodată sigur. Ceva de genul acesta, oricum. În legătură cu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Copleșit Într-un cer de purpură în râpa înghețată un balans furibund își strecoară acordul în recunoașteri. Oscilând cercul magic se-nchide dincolo de făpturi, tăinuit se-avântă în umbre și golul tot pâlpâie, revine mai greu întortochind dilemele. Suferința parcurge căi neștiute printr-un procedeu plin de ignoranță, încurcat în fire plăpânde sculptat cu unde precise. Ochii... algele unui pericol mental patinând, alunecă pe serpentine filiforme tăceri în oceanul de păcură
Cople?it by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83723_a_85048]
-
pierdem pe cineva iubit, atunci lovitura o primim direct în această profunzime. Totuși, dacă omul nu l-a iubit doar pe cel ce a plecat, ci și pe Dumnezeu din el, Acesta nu rămâne dator. El vine și îți umple golul sufletesc. Poți fi destrămat cu adevărat după așa o despărțire, doar dacă nu-l ai pe Dumnezeu. Numai El poate vindeca astfel de răni. Numai El îți dă puteri să mergi înainte și nu te lasă să te oprești. El
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
să-l încurajez să creadă că Domnul îi va purta de grijă, dar până atunci mai are de trăit că noi mai avem nevoie de el. Peste încă un an revenisem. Găsisem poarta legată. Tata nu era acasă. Simțisem un gol adânc, era prima dată când nu-l găseam acasă și pornisem să-l caut. Era la finii lui. Era sărbătoarea Schimbării la față a Domnului și el, după Sfânta Liturghie, fiind invitat de fina, se dusese la ea acasă. Noi
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
nu te felicit, Melania, dar presimt că ai dreptate." Respiră adânc și aruncă o privire triumfătoare spre Nucu Scarlat. * " Aș fuma o țigară, își zise căruntul amorțit de durere. N-am cum! În ce mână țin arma? Capul mi-e gol... Dacă Ionescu găsea ceva, venea după ăsta. Nu-l mai aștepta. Habar n-am ce trebuie să facem. Totul s-a dus dracului! O singură sugestie, idioată... Să caute, să caute până le vine rău! Nu se luminează înainte de 6
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
casa soacră-sii... Femeia beată, nepieptănată cu jupoanele rupte și murdare zace înăbușită peste masă. În spate se văd pălării înalte. Hangiul, de o veselie agresivă, o arată cu degetul conducătorului diligentei. Un cocoșat râde, vânzătoarea de castane privește în gol... "O gravură de domnul Hogarth, dacă memoria nu te înșală. Ceva absolut deprimant... Cred că Florence trece prin momente extrem de grele. Întâmplarea asta a declanșat în ea o dramă puternică. N-a doborît-o niciodată nimic, iar uneori o invidiai pentru
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ai uitat. O mică păcăleală care nu are de ce să te supere..." Bătrâna trase lanțul și își șterse zâmbetul de pe buze. Intră în sufragerie, strecurîndu-se ca o umbră la locul ei. Cârnul stătea pe marginea biroului bălăngănindu-și picioarele în gol. Prin ușa deschisă se vedeau un colț al sufrageriei Premier Empire, o piesă originală cu efigia lui Napoleon și a Mariei-Louise țintuită pe spătarele scaunelor. Statuile și vulturii de bronz care susțineau servanta luceau dulce, păreau turnați în aur. Dascălu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
De unde ideile astea? Nu-ți dai seama? Ar fi suficient să audă numele tău ca să-și imagineze cine știe ce bazaconie. Nu-ți îngădui sub nici o formă să cobești și află că m-am supărat pe tine." Inginerul repetă cu ochii în gol: ― Degeaba! Trebuie să plecăm. Simt! Degeaba... Orice-ai spune! " Și tu simți la fel, draga mea. Propun să ne supărăm mai târziu, fiindcă acum ești o-bli-ga-tă să născocești ceva pentru a-l ajuta pe domnul Ionescu. Cu cât veți pleca
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
îngălbenită, fără să scoată un cuvânt. Șerbănică își plimba ochii bulbucați luîndu-și parcă pentru totdeauna rămas-bun de la pereții plini de tablouri cu flori mici. Florence, înfășurată într-o haină de astrahan, cândva superbă, și cu pălăria în cap, privea în gol, ignorîndu-i pe ceilalți. Șerbănică îi atinse mâneca. ― De ce-ai luat blana? Dacă n-o menajezi... ― Așa am avut chef! M-am săturat s-o țin în dulap și să umblu în gioarse! Își fixă mai bine poșeta umflată sub
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
se stinseră cu mult înainte de a deveni sticloși. Cristescu se aplecă deasupra cadavrului. ― Ce ghinion! Azimioară încercă să-l consoleze. ― Numai la asta nu mă așteptam. Oameni în vârstă să riște în halul ăsta! Inginerul, rănit la cap, privea în gol. Sângele se prelingea după ureche, scurgîndu-se pe gulerul alb. Pilotul sări din carlingă și se repezi spre doamna Miga luîndu-i mâinile. Râdea nervos, cu ochi umezi. ― Mamă! Am scăpat! Auzi, mamă? Florence se așeză pe un trunchi de copac. Se
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ambulanța să ridice cadavrul. Materialele sânt deja la laborator. ― Perfect! Își privi ceasul: în maximum 20 de minute termin și eu. Ce-a zis medicul legist? Locotenentul ridică din umeri: ― Cianură. Autopsia va fi o simplă formalitate. Maiorul privi în gol apoi se îndepărtă cu umerii încovoiați. Bătu în ușa Melaniei Lupu. * Popa tresări. În prag apăruse Doru Matei. Se apropie vorbind în șoaptă: ― Nu-mi place! Bătrânul opri balansoarul și întinse gâtul. ― Ce nu-ți place? ― Caraliul ăla gras nu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
agenda încercînd să mă convingeți că vă notați fiecare pas. ― Exact. ― Dar dacă ați omis conștient câte ceva? ― Mă jigniți! Mă jigniți profund! ― Dacă nimic din ceea ce ați scris nu e adevărat? ― Extraordinar! Aveți cuvântul... Cristescu șopti cu ochii pierduți în gol. ― Inutil! Sânt convins că ați scris adevărul. Din punct de vedere al complexului psihic, sînteți un om în stare de orice. Mă îngrozesc pur și simplu! ― N-ar fi cazul, având în vedere ceea ce profesați. Maiorul aprinse o țigară. Degetele
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]