19,017 matches
-
implicarea în viața comunității. Se pare că multe societăți și așezări urbane europene cunosc o slabă participare a populației, de vreme ce Consiliul Europei și-a stabilit ca obiectiv central "întărirea democrației pluraliste", participarea cetățenilor la viața locală, propunând Carta europeană a autonomiei locale și conceptul de democrație locală (dreptul cetățenilor de a participa la gestionarea treburilor publice, una dintre pietrele unghiulare ale democrației în țările Europei, a cărei întărire este un factor de stabilitate). Cetățeanul poate avea inițiativă, poate participa la dezbateri
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
mecanică, o activitate recunoscută de societate ca utilă și care conferă celor care o practică prestigiu, o anumită poziție socială și resurse pentru a se întreține). Profesie ar fi un termen mai potrivit la noi, deoarece trimite la mai multă autonomie, polivalență, aptitudini organizatorice, tehnice, gestionare, la lărgirea câmpului de acțiune, la raționalizarea cunoștințelor și aplicarea lor pertinentă. Un om calificat are cunoștințe formale, atestate de diplomă, certificat, în vreme ce competența ține de experiența acumulată de-a lungul pregătirii teoretice și practice
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
de propriul destin. Această conștientizare este însoțită, însă, de constatarea creșterii și întăririi influenței marilor grupuri ale serviciilor urbane în conducerea orașului. Pare incontestabil acum că un primar nu mai poate decide singur asupra orientării orașului său. La ora descentralizării, autonomia orașului se întemeiază pe capacitatea acestuia de a mobiliza diferiții actori locali, publici și privați, în elaborarea strategiilor colective de dezvoltare. Dar orașul apare subminat de neîncredere, fapt ilustrat de tendința cetățenilor de a se închide în ei și de
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
mult sau mai puțin democratice sau republicane, de a gândi liantul social. Analiza incidențelor concrete permite reformularea acestor orientări într-o manieră care depășește ambivalența obișnuită, pentru a o converti în obiect de deliberare. PROLOG: tendința istorică de scădere a autonomiei politice a orașelor De aproximativ douăzeci de ani, răspunsurile date crizei urbane sunt asociate în mod explicit cu necesitatea reînnoirii civice. Colocviile celebrează oportunitatea unor "declarații ale dreptului la urbanitate", urgența construirii unui "oraș republican", înaintarea spre "civilizația urbană", inventarea
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
putem detalia aici marea diversitate a mișcării comunale*: pretențiile sale au mers de la obținerea unor privilegii în cadrul libertății sub supraveghere (favoruri fiscale, garanții de ordin judiciar împotriva exercitării arbitrare a autorității senioriale, "pacea pieței" etc.), până la revendicarea, mai rară, a autonomiei politice cvasitotale. Atunci, mișcarea comunală se lovea de ostilitatea seniorului, sau avea consimțământul său (dar acesta participa printr-un staroste la administrarea orașului). Ar fi abuziv să considerăm democratizare acest început de eliberare a orașelor. Egalitatea nu era evocată decât
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
între "cei de vază" și "oamenii de rând". Această ruptură a fost sancționată de violente insurecții urbane, accentuată de disputele dintre meserii și de slăbirea solidarității între meșteri și ucenici (și meșterii păreau hotărâți să nu fie decât ei beneficiarii autonomiei). Aceste revolte urbane au fost tot atâtea oportunități pentru regalitate de a-și afirma controlul asupra orașelor, în numele protecției oamenilor de rând împotriva deturnărilor de fonduri făcute de "cei mari"2. La aceste derive se adaugă efectele diminuării numărului întrunirilor
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
atenții și de privilegii personale din partea regelui, dar obligată la o strictă obediență față de el și nevoile lui, fiind cu asprime pedepsită în caz că ar fi opus rezistență"1. Subjugate, elitele urbane regăsesc în secolul al XVI-lea o aparență de autonomie, dar, la fel, cu condiția să se arate supuse puterii regale. "Devenită iluzorie în fapt remarcă Roger Chartier -, puterea cetății se întruchipează de acum înainte în pietre și imagini. Primăria constituie simbolul său major"2. În realitate, ofițerii regali joacă
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
ocuparea funcțiilor de conducere ale orașului nu făceau în fapt decât să ratifice alegerile regelui. Astfel, această elită urbană ajunge să constituie cea mai bună aliată a monarhiei, care se opunea proiectelor acelora care, îndepărtați de la putere, aspirau să restabilească autonomia municipală. Atunci când spiritul comunal a reapărut temporar, cu ocazia Ligii (1585-1594), apoi cu ocazia Frondei (1648-1653), reprimarea lui a însemnat o și mai mare înăsprire a tutelei monarhice. Aceasta a corupt toate vechile proceduri de desemnare a elitelor în favoarea numirii
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
încurajat exercitarea de către cetățeni a drepturilor lor politice, chiar dacă această participare a rămas temperată de restricțiile unui sufragiu masculin și cenzitar. În plus, de vreme ce comuna a fost botezată "societate a cetățenilor proprietari", puterea centrală s-a temut de atunci de autonomia ei și a intenționat să o limiteze. Să mai amintim totodată că legea municipală "a rupt cu cele două principii majore ale absolutismului: elitismul și supunerea"3. În sfârșit, experiența sufragiului, cu scopul de a alege din sânul comunității reprezentantul
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
până la numirea în slujbă a paznicului plantațiilor din cele mai îndepărtate sate... "Ierarhia stat central prefect subprefect pare să reproducă vechea relație care unea, în cadrul monarhiei absolute, regele, intendentul regal și subordonații acestuia"5. Pregnanța controlului prefectoral a eliminat puțina autonomie municipală care supraviețuise sub Vechiul Regim. Inventarea noțiunii moderne de primar persoană de frunte și bun cap de familie este schițată încă de pe vremea monarhiei din Iulie. Votul cenzitar a fost restabilit în 1831 pentru alegerea consilierilor municipali, iar în
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
rol politic. Legea din 1884 atribuia comunalității competență bugetară: consiliul municipal "regla prin deliberare proprie afacerile comunității". Chiar dacă luarea în considerare a intereselor locale trebuia să rămână secundară în raport cu interesele naționale, totuși și existența acestora, a "treburilor locale", era recunoscută. Autonomia comunală rămânea totuși riguros limitată de tutela admi-nistrativă2. Aceasta nu implica în mod obligatoriu uniformizarea gestionării politicilor locale. În mijlocul diversității modurilor de gestionare comunale, care domină sfârșitul secolului al XIX-lea, Gilles Novarina și Samuel Martin disting două modele, aflate
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
Un prejudiciu presupus, cauzat unuia dintre membrii săi (în principal, unui copil) printr-o respectare insuficientă a normelor sanitare, educative și morale (în principal, absența spiritului de economisire), antrena punerea ei sub tutelă. Dacă familia nu-și mai vedea garantată autonomia, ea putea să o conserve și să o amplifice punând în serviciul "reușitei familiale" capacitatea sa economică, normele sociale și comportamentele economico-morale. "Minunat mecanism, deoarece acesta permitea să se răspundă marginalității printr-o deposedare cvasitotală a drepturilor private și să
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
responsabilitățile diferitelor nivele ale colectivităților locale (se știe că, în practică, acest principiu nu a fost decât în mică măsură pus în act); • înlocuirea subvențiilor specifice printr-o dotare globală, care să permită comunelor să dispună de o mai mare autonomie în alegerea investițiilor și a modalităților de finanțare a acestora. Marea divergență între ceea ce preconiza raportul Guichard și descentralizarea așa cum va fi aceasta pusă în act începând cu 1982 rezidă în special în faptul că acest raport condiționa transferul competențelor
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
care depășeau cu mult cadrul formal al atribuțiilor lor, înscriindu-le pe agenda politică 299. Identificarea orașului cu un actor politic ridică obiecții teoretice. Obiecția principală ține, fără îndoială, de analogia pe care o induce între oraș și municipalitate, între autonomia orașelor și autonomia colectivităților locale. Într-adevăr, procesul de metropolizare 300 face să devină dificilă considerarea tuturor comunelor urbane ca orașe, în contextul în care formele luate de dezvoltarea urbană determină ca însăși noțiunea de oraș să devină incertă. De-
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
mult cadrul formal al atribuțiilor lor, înscriindu-le pe agenda politică 299. Identificarea orașului cu un actor politic ridică obiecții teoretice. Obiecția principală ține, fără îndoială, de analogia pe care o induce între oraș și municipalitate, între autonomia orașelor și autonomia colectivităților locale. Într-adevăr, procesul de metropolizare 300 face să devină dificilă considerarea tuturor comunelor urbane ca orașe, în contextul în care formele luate de dezvoltarea urbană determină ca însăși noțiunea de oraș să devină incertă. De-a lungul anilor
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
1970, distribuția subvențiilor statului se făcea în multe feluri (mai mult de o sută!), care impuneau comunelor numeroase prescripții tehnice. Chiar dacă figurau în texte care nu aveau valoare juridică, aceste norme erau foarte constrângătoare și orientau investițiile. Dincolo de propensiunea spre autonomie, planificarea regională a avut în epocă și intenția de raționalizare a intervențiilor statului. În acest peisaj comunal fragmentat din punct de vedere instituțional și puțin solidar din punct de vedere financiar (cu toată repartiția egalitară la care se spera datorită
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
marilor orașe, care puneau în act, în cadrul municipalității, un serviciu economic cel mai adesea direct subordonat cabinetului lor). Se înscria cumva și în șirul plângerilor primarilor la adresa tehnocrației și administrației centrale. După descentralizarea începută în 1982, comunele dispuneau de o autonomie bugetară care le obliga să obțină ele însele resursele pe care statul le dădea cu din ce în ce mai mare zgârcenie. Tributari fiscalității pe seama activității economice fiscalitate care forma fundamentul avuției comunale, sursa principală de autofinanțare -, aleșii locali se angajau din plin în
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
Sigur, ar trebui să notăm că, de la sfârșitul anilor 1990, relaxarea fiscalității locale și angajamentele luate de către stat pentru "compensarea" diminuării produsului rezultat din aceasta au inversat tendința: statul devenea primul contribuabil local 313. Această inflexiune nu aducea însă atingere autonomiei financiare a comunelor. Conversia subvențiilor specifice în dotări globale face ca amplificarea contribuției statului să nu se traducă într-o suplimentare a puterii comunei. Așa cum relevă Yves Mény: "Statul plătește mai mult, dar nu are mare influență asupra folosirii banului
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
contribuției statului să nu se traducă într-o suplimentare a puterii comunei. Așa cum relevă Yves Mény: "Statul plătește mai mult, dar nu are mare influență asupra folosirii banului"314. Astfel, din motivul orientării generale a restricțiilor în privința cheltuielilor publice, problema autonomiei fiscale și a venitului real al colectivităților locale se prezintă ca una dintre chestiunile majore ale acestui început de secol. Legile descentralizării dau un fundament legal competenței economice a colectivităților locale. Nu este cazul să intrăm în detaliile acestor măsuri
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
contradicție cu promisiunile făcute alegătorilor. Ghidați de căutarea unui "optimum teritorial" în domeniul planificării urbane, recentele legi Voynet (1999), Chevenement (1999) și SRU (2000) încurajează constituirea de aglomerații supracomunale, în profitul cărora comunele par să renunțe la o parte din autonomia lor teritorială. O asemenea colectivitate locală ar întări sensibil autonomia marilor orașe, făcându-le să-și exercite asupra propriilor teritorii competențe care altădată cădeau în sarcina comunelor, departamentului, chiar regiunii. Interlocutorii lor ar fi atât instituțiile europene, cât și statul
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
teritorial" în domeniul planificării urbane, recentele legi Voynet (1999), Chevenement (1999) și SRU (2000) încurajează constituirea de aglomerații supracomunale, în profitul cărora comunele par să renunțe la o parte din autonomia lor teritorială. O asemenea colectivitate locală ar întări sensibil autonomia marilor orașe, făcându-le să-și exercite asupra propriilor teritorii competențe care altădată cădeau în sarcina comunelor, departamentului, chiar regiunii. Interlocutorii lor ar fi atât instituțiile europene, cât și statul, ale cărui servicii ar risca să pară diminuate în comparație cu serviciile
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
să se măsoare funcționalitatea unui oraș. Odinioară, aceasta avea drept finalitate înrolarea populației în eforturile productive. În prezent, a guverna orașul presupune asumarea efectelor divorțului dintre urbanizare și industrializare și luarea în seamă a aspirației citadinilor la o mai mare autonomie. În acest nou context, apar cu claritate provocările cărora trebuie să le răspundă conducerea orașului. Trebuie stopate competițiile sterile între municipalități, este necesară garantarea unei mai mari coerențe a proiectelor intercomunale de dezvoltare, se cer create noi dispozitive de solidaritate
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
Bordeaux, Pédone, 1989. Masse Georges (1990), "Un banquier face au financement des services urbains", Économie et humanisme, nr. 312. Mény Yves (1999), "Démocratie locale, coopération, solidarité: défis et enjeux de la libre administration des collectivités locales", în Quel avenir pour l'autonomie des collectivités locales? Les 2es Entretiens de la Caisse des dépôts sur le développement local, La Tour d'Aigues, Éditions de l'Aube SECPB, pp. 229-245. Nicolon Alexandre (1981), "Oppositions locales à des projets d'équipement", în Revue française de science
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
Documentation française. Thoenig Jean-Claude (1987, 1973), L'ère des technocrates. Le cas des Ponts et Chaussées, Paris, L'Harmattan. Toussaint Jean-Yves, Zimmermann Monique (coord.) (1998), Projet urbain. Ménager les gens, aménager la ville, Bruxelles, Pierre Mardaga. Tulard Marie-José (2002), "L'autonomie financière des collectivités locales", Regards sur l'actualité, La Documentation française, nr. 286, decembrie, pp. 37-45. Voldman Danièle (coord.) (1987), Images, discours et enjeux de la reconstruction des villes françaises après 1945, Les Cahiers de l'Institut d'histoire du Temps
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
de a face acest lucru " (Cornelius Castoriadis, La société bureaucratique 1. Les rapports de production en Russie, Paris, UGE, "10/18", 1973, p. 54). Putem de asemenea consulta și alte texte ale lui Cornelius Castoriadis în această privință: * "Pouvoir, politique, autonomie", reluat în Le monde morcelé. Les carrefours du labyrinthe III, Paris, Seuil, 1990, pp. 113-139; * "La démocratie comme procédure et comme régime", reluat în La montée de l'insignifiance. Les carrefours du labyrinthe IV, Paris, Seuil, 1996, pp. 221-241. 2
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]