18,578 matches
-
strâns legată de pasiunea lui și de escala noastră în carcasa unei bărci vechi. Pe o mare de pe vremuri, plină de primejdii, un vas de război englezesc se încrucișează cu o navă franțuzească și, înainte de a se lansa într-o bătălie crâncenă, căpitanul englez se adresează dușmanilor săi dintotdeauna, făcându-și palmele pâlnie: „Voi, francezii, vă bateți pentru bani. Iar noi, supușii reginei, ne batem pentru onoare!” Atunci, de pe nava franceză, se aude venind, cu o pală de vânt sărat, exclamația
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
lăcomie, o gură de aer de iarnă. Unda unui surâs i-a colorat chipul auster. Și-a mijit puțin ochii. El era bărbatul ce respira cu nesaț vântul înghețat mirosind a foc de lemne. El. Aici. Acum. Sub cerul acesta... Bătălia la care avea să ia parte și războiul și chiar propria lui moarte i-au părut atunci întâmplări fără importanță. Da, episoade ale unui destin infinit mai măreț, la care avea să fie, la care era deja părtaș, deocamdată fără
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
care civilizația europeană și, odată cu ea, cercetarea științifică l-au preluat dintr-o cultură percepută la momentul „fabricării” acestui concept drept exotică - este vorba despre Grecia antică. Pentru gânditorii greci, termenul mythos nu a fost Însă un simplu cuvânt, iar bătăliile duse În jurul lui nu au reprezentat simple dispute lingvistice sau literare. Dezbaterea asupra mitului și a mitologiei constituie terenul pe care și instrumentul prin care s-a produs, simultan, ruptura față de sistemul tradițional, arhaic, de a concepe lumea și configurarea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
discurs Întemeiat pe arta persuasiunii: Este acum clar că cele mai vechi texte utilizau mythos și logos pentru a marca două tipuri diferite de discurs: cel al bărbatului agresiv și cel al femeii seducătoare. Mythos este o cuvântare aspră, adecvată bătăliilor și adunărilor publice, prin care oamenii puternici Își intimidează și adversarii. În antiteză, logos este o cuvântare, de obicei asociată cu femeile, dar accesibilă și bărbaților subtili, fermecători și adaptabilă la orice sex. Este o cuvântare ușoară și plăcută, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
asociată cu femeile, dar accesibilă și bărbaților subtili, fermecători și adaptabilă la orice sex. Este o cuvântare ușoară și plăcută, dar care poate Înșela, poate Întinde capcane. Chiar dacă poate fi auzită În diferite locuri și situații, nu va apărea În bătălii sau În adunările publice, pentru că esența - și geniul - acestui tip de discurs este să depășească avantajele fizice, politice sau materiale ale celor care sunt obișnuiți să le folosească În acest tip de Înfruntare. Armă a celui slab - sau, mai exact
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
că cei doi termeni „nu sunt cuvinte cu Înțelesuri fixe (de fapt, asemenea cuvinte nici nu există); semnificațiile lor nu s-au schimbat mecanic În timp, ca rezultat al unor procese impersonale; mai degrabă, aceste cuvinte trebuie considerate terenul unor bătălii semantice Între regimuri rivale de adevăr” (p. 11). Acest ultim citat este edificator pentru poziția adoptată de studiile recente consacrate acestei probleme: ele au mutat accentul de la configurarea unei opoziții absolute Între mythos și logos și de la ideea unei evoluții
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ajuns mitul să desemneze În contemporaneitate: a) evocarea unor lucruri legate de un trecut nedefinit; b) construcția narativă; c) caracterul fictiv; d) capacitatea de a emoționa; e) valoarea de model exemplar. Această transformare s-a produs ca rezultat al unei bătălii pentru autoritate, desfășurată Între două categorii de elite intelectuale (generic vorbind, filosofii și poeții) și două tipuri de discurs: Programul mitologic și adevărul asociat lui erau considerate ca având autoritate și eficiență, fiind demne de păstrat. Așa cum am văzut, miturile
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ceva esențial, ci doar să „presupună” ceva. Mythos-ul apare acum ca spectrul unei lumi alungate și În același timp râvnite: el este definit ca „iluzoriu”, „fabulos”, „periculos”, dar și ca „revelator”, „convingător”, „exemplar”. Cuvântul, În care vor rămâne Încrustate toate bătăliile ideatice, toate judecățile de valoare și toate accepțiunile dobândite pe teritoriul și din istoria Greciei antice, va veni către modernitate Încărcat, În primul rând, de această tensiune Între atracție și refuz, negare și valorizare, goliciune a sensurilor și revelație, rațional
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
de situații, deseori dincolo de granițele ritualului propriu-zis (p. 116). Din această perspectivă, ritualizarea nu este numai un mecanism care creează diferențe specifice (precum acelea dintre practicile curente și cele cu semnificație simbolică), ci și unul care poate fi folosit În bătăliile pentru câștigarea și impunerea puterii, deoarece generează ierarhii și definește ordinea hegemonică (vezi M. Coman, 2003). Universul magieitc "Universul magiei" Definiții și tipologiitc "Definiții și tipologii" Sistemul magiei este complicat și eterogen: el cuprinde o mare varietate de manifestări (ghicirea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sau, mai exact, a acuzației de vrăjitorie. Istoria europeană cunoaște numeroase exemple de eliminare a concurenților politici sub acuzația de vrăjitorie: lupta și cruciadele Împotriva ereticilor din Orleans conduși de Robert al II-lea din secolul al XI-lea, lunga bătălie Împotriva Albigenzilor din sudul Franței (secolele al XII-lea și al XIII-lea) - care a contribuit, de altfel, la crearea unei părți importante din vocabularul vrăjitoriei diavolești - sau eliminarea Marelui Maestru al Ordinului Templierilor, Jacques de Molay (și, prin aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
imunității paradisiace. Din această perspectivă, autorul amintit consideră că „vindecătorul se Întâlnește cu o realitate primordială: el se luptă cu forțe supranaturale care există de la Începutul timpului. A vindeca trebuie să fie un act de recreare, de creație corectivă, de bătălie cosmică menită să triumfe asupra și să anihileze puterile primordiale ale răului” (p. 228). După V. Lanternari (1987, vol. IX, pp. 307-308) există două mari paradigme simbolice care explică boala și indică tipul adecvat de vindecare magică: Conform primei concepții
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
magiei ca fenomen irațional, antisocial, antimodern: Vrăjitorul a devenit inversul persoanei normale, o antiimagine a societății - și nu un om obișnuit, poate malefic, dotat cu unele puteri magice. Vrăjitoria, În acest sens, a fost creată de oficialii Bisericii În contextul bătăliilor de impunere a propriei autorități. Elemente din religiile păgâne au fost Încorporate În modelul teologic al vrăjitoriei și demonizate, Într-un proces care a condus la esențializarea și stereotipizarea acestui fenomen (P. Stewart, A. Strathern, 2004, p. 15; vezi și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
produse de artificii sau arme de foc anunță eliberarea spațiului și a timpului pentru marea Înnoire. c) Riturile de Învigorare exprimă renașterea forțelor binelui și victoria lor asupra duhurilor malefice. Frecvent, acest mesaj este transmis prin punerea În scenă a bătăliei mitice dintre divinitățile primordiale cu ajutorul unor lupte Între măști. Un alt rit de Învigorare este „căsătoria sacră”, În care regele sau preotul suprem se Însura cu o femeie, reluând În plan ceremonial nunta fecundatoare din Începuturi, acel hieros gamos care
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
le vizează se definesc prin: „asocierea patriei și a lui Dumnezeu, comemorarea eroilor (legendari sau reali) și a martirilor, atribuirea unor semnificații patriotice pentru cadrul natural” (J.E. Campo, 1998, p. 48). În această categorie intră locurile unde s-au desfășurat bătălii care au dus fie la Întemeierea națiunii, fie la salvarea ei Într-un moment dificil (Mărășești În România, Verdun În Franța, Borodino În Rusia, Gettysburg În SUA), unde s-au petrecut acte memorabile (care nu trebuie uitate fie pentru valoarea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
semnificații aparte pentru o anume societate - așa cum relevă pelerinajele la mormintele sau monumentele eroilor (R. Sellars, T. Walter, 1993). De asemenea, tot o funcție comemorativă au și pelerinajele la locurile unor „dezastre” (În terminologia lui Blasi, 2002), legate fie de bătălii pierdute (precum Pearl Harbor), fie de catastrofe naturale (The Johnstone Flood Memorial), de distrugerea, prin acte teroriste, a unor clădiri cu valoare de simbol (Memorialul din Oklahoma sau Ground Zero din New York), de moartea unor lideri sau figuri populare precum
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
un mare antropolog (E. Gellner, 1995, p. 60). În societățile moderne, limbajul ritualic al puterii, deși include unele elemente religioase, este În mod radical laic. El face apel la forme ceremoniale și semnificații simbolice asociate mai ales riturilor de trecere (bătălia electorală este prezentată ca o perioadă liminală, iar victoria În alegeri ca o consacrare), cultului strămoșilor (comemorările sanctifică persoane, acțiuni și locuri, considerate a avea puterea unor momente de Întemeiere, analoge creației mitice) și sărbătorilor (marile kermeze populare sunt acum
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sanctifică persoane, acțiuni și locuri, considerate a avea puterea unor momente de Întemeiere, analoge creației mitice) și sărbătorilor (marile kermeze populare sunt acum asociate mai puțin vieții comunitare și mai mult evenimentelor politice - comemorări, Învestituri, vizite politice, inaugurări, victorii În bătălii politice precum alegerile sau În confruntări simbolice precum cele sportive). Majoritatea antropologilor care au studiat riturile politice consideră că acestea reprezintă instrumente de asigurare a ordinii sociale și, implicit, de impunere a mecanismelor de dominație și control. Forța consensuală a
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
2007, pp. 26-27): În apropierea mesei cu oaspeții se ridicau flăcări dintr-un rug imens, În jurul căruia o hoardă de țigani se bătea cu bețe și În loc de bile aruncau unii În alții cu pietre mânjite cu noroi, iar la sfârșitul bătăliei au dansat În jurul rugului. Nu departe de acesta se afla și un butoi uriaș, din care a fost oferit tuturor celor care se adunaseră acolo vin gratuit. Între timp a luat sfârșit și jocul de la Schutzenwerkstatt și În jurul orei trei
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cavaleria) și actori simbolici - cavalerii, care reprezintă orașul și autoritățile sale, sau, În cod derizoriu, femeia călare pe catâr (element Împrumutat din charivari), ca simbol al cetății Înfrânte. Jocurile de pe Schutzenwerkstatt (iar În al doilea caz punerea În scenă a bătăliei reale de către cavalerii locului) conferă sărbătorii o dimensiune agonistică În timp ce ospățul, dansurile, bătaia pentru bani, imitarea parodică a Înfruntării cavalerilor apar ca elemente tipice ale carnavalului: Coloana era Încheiată de o femeie pe un catâr, care reprezenta cetatea proaspăt cucerită
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
rolul de a defini poziția cuiva În raport cu o anumită continuitate temporală. (N. Frijda, 1997, p. 108) Comemorarea se definește ca o mișcare colectivă prin care o comunitate, fie locală, fie națională, Își reafirmă identitatea Întorcându-se către elementele ei Întemeietoare - bătălii, conversiuni religioase, declarații oficiale, eroi. (M. Crivello, 1999, p. 8) Antropologii, istoricii, sociologii și politologii care s-au ocupat de „anatomia” comemorărilor identifică mai multe unități componente. Astfel, după Ph. Dujardin (1993, p. 228), acest tip de ritual implică un
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
spațială Comemorările creează spații de referință, fie prin evocarea și sacralizarea locului unde s-a desfășurat evenimentul primordial, fie prin ridicarea unui monument care evocă momentul, locul și faptele de instituire. Uneori, cele două mișcări se suprapun: pe locurile marilor bătălii, considerate definitorii pentru identitatea unei comunități, se refac vestigiile arheologice sau se ridică monumente comemorative, mausolee, statui, altare sau complexuri religioase: „Evenimentele trecute par fixate În peisajul În care au avut loc. Textele pot fi corectate sau rescrise, filmele pot
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
felul acesta „comemorările construiesc un eveniment ca un fapt obiectiv al lumii Înconjurătoare” (N. Frijda, 1997, p. 111). În același timp Însă, confruntările politice nu dispar - ele sunt evidente la nivelul memoriilor sociale, specifice diverselor colectivități. Un exemplu elocvent al bătăliilor asupra memoriei prin intermediul instrumentelor ceremoniale este oferit de dubla comemorare a zilei de 1 Mai În Polonia socialistă a anilor ’80: Sărbătorirea zilei de 1 Mai are În Polonia o tradiție care coboară În secolul al XIX-lea, când era
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
alternative asupra organizării sociale și politice ale unui grup ce contestă legitimitatea Puterii. Un exemplu de paradă care afirmă unitatea și legitimitatea unei comunități este „Orange Parade” (Marșul Ordinului de Orania) din Belfast, când membrii Instituțiilor de Orania, celebrează aniversarea bătăliei de la Boyne (În anul 1690, regele protestant William al III-lea și principele olandez de Orania l-au Învins pe regele englez catolic James al II-lea, eveniment perceput de irlandezii protestanți ca un sprijin adus drepturilor lor civile și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
180-181). Descrierile acestor evenimente ne arată că În profunzime funcționa logica „țapului ispășitor”, iar la suprafața formelor expresive erau actualizate schemele de charivari. În același sens, Edward Muir (1997, p. 105) amintește glisarea de la rituri sărbătorești către rituri ale violenței: Bătăliile podurilor din Veneția ne oferă un exemplu interesant al felului În care lucrează riturile violenței: aceste lupte se deschideau printr-o serie extrem de formalizată de rituri, care creșteau treptat În intensitate și amploare și care se transformau, din Înfruntări Între
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
acestuia Împotriva lui Vrta, balaurul uriaș care Închidea apele În adâncul muntelui. Întărit de some, Indra doboară șarpele cu temutul său vajra (fulgerul), Îi crapă țeasta și eliberează apele, care se Îndreaptă spre mare „asemeni unor turme de vaci mugind”. Bătălia unui zeu Împotriva unui monstru ofidian sau marin constituie, se știe, o temă mitică destul de răspândită. Ne amintim lupta dintre Ra și Apophis, dintre zeul sumerian Ninurta și Asag, dintre Marduk și Tiamat, dintre zeul hitit al furtunii și șarpele
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]