19,957 matches
-
au dispărut. Nu și sechelele lor. Prea multe gloanțe a oferit istoria celor câteva întrebări capitale ale omului. Unele generații au spart semințe de floarea soarelui prin șanțurile istoriei. Pe stadion, toate laudele se năpustesc spre șutul bâlbâit nimerit în gol, nu spre cel impecabil fulgerat din bară. Nici în istorie nu e altfel. Toți trepădușii istoriei se cred deschizători de drumuri. Istoria - acest instrument de amânare a fericirii umane. Prea des i se întâmplă istoriei să fie doar pluton de
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
o adevărată artă să poți ierta fără să fii luat drept idiot. Imbecilii nu se apropie de oamenii superiori decât pentru a-i zugrăvi cu noroi. Imbecilul știe că nu este considerat viu, dacă nu batjocorește cadavre. Preluat de mass-media, golul își amplifică teribil rezonanța. Imbecilul este convins că inteligența l-ar incomoda cumplit. Proștii sunt vremelnici, prostia - nu. Principalul izvor al răutății este tot ignoranța. Omenirea a demascat, ce-i drept, prostia. Dar nu i-a putut descuraja de loc
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
prin provocare. Caracterul slab transformă prudența în lașitate. Teatrul ne - a intrat în sânge. Manevrăm zilnic o sumedenie de măști. Ne bârfim adesea memoria. Niciodată - inteligența. În materie de invidie, se pare că nu mai avem nici un Everest de cucerit. Golul din noi nu se poate entuziasma de plinul din alții. Există o persistentă tendință de a vomita pe fericirea altora. Vulpea critică strugurii, bătrânii - minijupa. Pe orice meridian, rostogolirea scaunelor încântă. Leneșii au un mare avantaj : îi găsește moartea odihniți
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Există filosofi care încearcă să stabilească relații de cauzalitate dintre paralelismul șinelor ferate și conjunctivita la biblici. Oare nu regretă Dumnezeu că ne-a încrețit ceva mai mult creierul? Filosofii nu distrug lumea. Dar se străduiesc să o facă neinteligibilă. Golul din noi nu se poate entuziasma de plinul din alții. Industrializarea ne ajută să ne turnăm și la propriu cenușă în cap. O mare personalitate este un amalgam de divin și de diabolic. Cu lacrimi în ochi, nu vezi prea
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
într-o moarte cu rest. Orice boală poate fi o presemnalizare a ... finalului. Gandhi era împotriva spitalelor. Pentru că "ele amână doar plata unor datorii". Luptă unii împotriva morții ascunzând cadavre. Până acum, firmele de pompe funebre nu au cunoscut nici un gol de producție. Ducem în mormânt mai ales tainele căderii, nu pe cele ale izbânzii. Dispariția vieții de pe pământ s-ar putea să fie doar o chestiune de detaliu. În țările sărace, se practică, la scară mare, euthanasierea prin foame. Moartea
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
care-i năvălea în obraz. Roșu la față și transpirat, ieși pe coridor la o altă țigară. Deocamdată, aceasta îi era salvarea. Era hotărât să rămână acolo până la capătul drumului. Dacă s-ar întoarce în compartiment, s-ar da de gol, ar roși și mai tare, s-ar exprima incoerent și nu dorea să se facă de râs, să devină ridicol. Nici să mai improvizeze un alt neadevăr, nu mai era în stare. Își impuse să se gândească la altceva, dar
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
-l putea aminti ca pe un fost elev al ei. În minunata vacanță de vară, pe care au petrecut-o împreună, îi făcuse cunoștință și cu Batin. Bidaru reținuse perfect acest episod, deoarece se temea să nu-l dea de gol în fața ei. Cu mare greutate și multă precauție l-a prevenit. Dacă din întâmplare întreba ceva despre el, trebuia să-i spună că prietenul lui este student la Politehnică în Iași. În raport cu ea și el se afla și se află
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
copilului la tot ce i se năzărea. Profesoara cu mama ei schimbau din când în când câte o vorbă pe șoptite, din care Bidaru nu înțelegea nimic. O fi având copii...? O fi fericită...? Tatăl ei tăcea și privea în gol. Sigur nu vedea obiectele la care se uita, ci cu totul altceva... Ce anume? S-ar putea ca nici el să nu știe. Soții Carp, foarte apropiați, se priveau reciproc, ca doi amorezi tineri ce se întâlnesc în parc pe
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
și ei, vor fi din nou pe urmele lor. În fața lor, o punte suspendată ca la Nistorești (Prahova) ce scurtează drumul spre Breaza, cu scânduri rupte și putrede. Multe scânduri lipseau. Nu aveau unde pune piciorul. Dacă pășeau, cădeau în gol. Surioara își pierduse sandalele și călca desculță pe cuiele ruginite de care nu se putea feri. Nu aveau de ce să se sprijine. Puntea se balansa, gata-gata a se nărui și a-i arunca în hău. Pericolul era iminent. Nu mai
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
salvare: Ce vor spune părinții, frații și cealaltă soră a lui, când vor afla că au murit amândoi striviți de bolovani sau înecați?". Un ultim efort. Zădarnic. Puntea suspendată s-a destrămat în sute de bucăți. Amândoi au căzut în gol. Un întuneric profund și adânc în față îi duceau direct spre hău cu o viteză amețitoare în timp ce o durere ca o lovitură de ciomag, undeva deasupra stomacului, și... Un țârâit salvator, repetat și prelung. Telefonul. Ce bine că nu a
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ca orice om, iar distanța dintre ochi și sol era absolut normală. Deci, capul, cu materia cenușie ce gândea, ochii mirați ce priveau în jur și urechile ciulite ce survolau liniștea profundă din jur, nu puteau sta suspendate, aiurea, în gol! Neapărat că se sprijineau pe ceva! Înseamnă că și picioarele și mâinile și corpul sunt la locul lor, doar că el nu le poate vedea. S-ar putea să aibă nevoie de un oftalmolog; poate o fi vorba de o
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
părea reală, a unui om în vârstă, a unei persoane foarte binecunoscute. Numai că persoana respectivă murise cu mai mulți ani în urmă. Totul era nefiresc, absurd și confuz. Confuzia se accentuă când se convinse că vocea, ce venea din gol, îi ghicise cele mai intime gânduri și îi cunoștea și numele. Nu, bădie Costache, ești neîncrezător ca de obicei! Eu sunt, într-adevăr, vocea este a mea. Ți-ai amintit aproape bine: "cu mai mulți ani în urmă" însă nu
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
liniștit și odihnitor și care trece printre constelații într-o perfectă liniște, dar într-o viteză nebună. Trenul nu avea uși iar el, împins din toate direcțiile de un curent amețitor, în armonie perfectă cu obiectele din jurul său, plutea în gol. Acest vis liniștitor, de relativă împăcare cu sine, nu a durat decât câteva secunde. Starea de nervozitate și surescitare puse din nou stăpânire pe el, ceea ce-l făcu să tremure și mai tare. Chiar în această situație răspunse cu siguranța
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ajungea cu picioarele pe malul celălalt și, în felul acesta, ar fi sărit peste prăpastie și i-ar fi strivit pe toți ca pe niște furnici. Alta ar fi situația dacă, acest inamic uriaș ar cădea fără să observe în gol. L-ar strivi propria lui greutate. Pentru a-și îndeplini planul, făcut cu lux de amănunte, la care au contribuit toți vânătorii bărbați, după ce au acoperit prăpastia cu crengi și frunze verzi, s-au împărțit în două cete egale. Ei
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ideile înghesuite de-a valma sub scoarța-i cerebrală, va expulza din sufletul său gândurile negre și elementele nocive contaminate de filoxeră pentru-ca în ziua următoare să ajungă în sânul familiei limpede și transparent ca un cristal de Boemia. Cu golul din piept și imaginea rămasă pe retină a fetei de care abia s-a despărțit, cu gândul la numeroasele acte pe care a trebuit să le obțină pentru a-și putea înhuma ruda, la nepoțica Andreea care, peste aproximativ douăzeci
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
opri, iar el, sub greutatea corpului, cu schiurile ce se bălăngăneau aiurea legate de picioare, căzuse chiar sub gheața ce s-a spart în zeci de bucăți ascuțite și alunecoase peste care tocmai trecea, cu care împreună planau într-un gol adânc fără sfârșit și din care nu mai putea ieși. Ce tâmpenie i-a trecut prin minte! Nu a ținut seama de sfatul Marelui Angakok. Dacă nu s-ar fi abătut din drum și ar fi ocolit locul acela blestemat
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Marcela și cu copilul Vasilică, au obținut pașaport pentru stabilire definitivă tot în Canada. Ținând cont de cazul precedent, Bidaru a înțeles că la început va rămâne cu un sentiment amar și că în sufletul lui se va crea un gol, dar care se va dilua treptat, pentru-ca în final să se șteargă aproape complet. Timpul și depărtarea îi înstrăinează pe oameni, chiar și atunci când sunt rude. Dacă în cifra absolută includem și soțiile lor, prietenia dintre cei șase, ce a
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
precedente, după ce a traversat Șoseaua Mihai Bravu a luat-o în sus spre Baba Novac și de acolo, mai departe, spre Complexul Sportiv 23 August cu gândul de a se urca pe turnul parașutiștilor ca apoi să se arunce în gol. Fără Bela, nu merita să trăiască, gândea el pe atunci. Când a ajuns aproape de turn, cuprins de îndoieli, își schimbă brusc hotărârea: Dacă informația n-o fi reală? Ca să se convingă, ar trebui să mai aștepte câteva zile! După o
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
devora. Ce era de făcut? În timp ce doamna Dan își luă la revedere urându-le : "Casă de piatră!" și dispăru, în același mod misterios după colțul străzii, căpitanul observă cum pe domnișoara Leba o lasă puterile, gata-gata să se prăvălească în gol. Nu mai știa cum să procedeze. Ca să nu cadă, o luase pe sus în brațe. După un timp oarecare, când tocmai voia să o culce pe iarbă și să intre în casa unui om mai înstărit, care avea telefon, să
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ca un făcut, nu pierdeau nici o ocazie să facă bășcălie de mine și de slăbiciunea mea. Ca să le demonstrez că nu au dreptate, când fata respectivă trecea pe lângă mine, mă prefăceam că nu o observ, însă obrajii mă dădeau de gol. Roșeau ca proștii, iar ei, hoțomanii, nu pierdeau ocazia de a mă face să recunosc până la urmă că sunt îndrăgostit lulea, deci o ființă slabă, pierdută. Totuși, în sinea mea, păstram un sâmbure de speranță, adică visam că odată, când
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
să fie discutată. Elevii nu au pregătit nimic, absolut nimic. Cu toată rușinea, proiectez tacticos pe ecranul din față planificările pentru întregul semestru, chipurile ca să le dovedesc elevilor ce au avut de învățat. Mă uit la data de azi și... gol, trei ore la rând lipseau în totalitate: săptămâna trecută, adică 3 octombrie, azi 10 și săptămâna viitoare 17 octombrie. Nu era nimic scris în dreptul lor, numai ziua și ora. Nu m-ași fi supărat, dar ieri seara verificasem cu ochii
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
spus și soției ce s-a întâmplat. Și ea mi-a dat același sfat. M-am liniștit puțin, după ce am întrebat la telefon și pe alți profesori de la alte școli și... curios, și la ei apăruseră ca din senin aceleași goluri în planificare. Aveau și ei, ca și mine, aceleași lipsuri. Nu mai eram singura excepție. Deci, greșeala venea de undeva de la Ministerul Învățământului. După ce m-am convins că nu sunt singurul tolomac, ca să mă răcoresc, după emoțiile pe care le-
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
din geam!“ Pentru el erau semne de întrebare, știindu-le bine obiceiurile, comportamentul chiar și semnele de cormunicare între ei. Ca o pierdea... căzu de pe ochii săi, și începu să înțeleagă. Ochii i se dilatară, mult‟... oprindu-și privirea în gol. Departe, în inima codrului, se auzi un ăuit slab, tot mai slab... de lupi în alergare îndepărtându-se. Gândul îl purtă, în urmă cu peste un an, când a întâlnit-o, în pădure, pe Axinia, înconjurată de lupi... și, s-
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
așa cum vor fi fost și ochii Axiniei, pe care nu-i văzuse niciodată și, pe care și-i putea numai închipui. Sigur, că nu era același lucru, să și-i închipuie numai, de aceea îi rămânea totdeauna o senzație de gol, ca o curiozitate nesatisfăcută, pe care o purta cu ea oriunde ar fi fost. În acest gol trăia imaginea mamei ei. Deodată, tresări... Dangătul clopotului de la biserica din sat, din vale, lovi aerul de parcă ar fi lovit-o în piept
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
-i putea numai închipui. Sigur, că nu era același lucru, să și-i închipuie numai, de aceea îi rămânea totdeauna o senzație de gol, ca o curiozitate nesatisfăcută, pe care o purta cu ea oriunde ar fi fost. În acest gol trăia imaginea mamei ei. Deodată, tresări... Dangătul clopotului de la biserica din sat, din vale, lovi aerul de parcă ar fi lovit-o în piept cu ceva. Aproape în același timp se auzi și clopotul de la schitul de sus, de sub creastă, vălurit
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]