19,631 matches
-
Un alt moment semnificativ în permanentizarea inferiorității sociale și etnice a românilor în Transilvania l-a constituit semnarea pactului Unio Trium Nationum, în 1437, ca reacție la Răscoala de la Bobâlna. Semnat între cele trei națiuni dominante politic reprezentate de nobilii maghiari, orășenii sași și răzeșii secui, pactul a consfințit retrogadarea juridică a românilor la statutul de națiune "tolerată". Ulterior Reformei, spațiul transilvan a devenit un focar al protestantismului. Edictul de la Turda emis de către Dieta Transilvană în 1568 a proclamat libertatea de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
luarea deciziilor politice. O astfel de înțelegere a ideii de națiune avea ca implicație excluderea iobăgimii din rândurile națiunii politice, aceasta din urmă confundându-se în totalitate cu nobilimea. Drept care iobagii unguri din Transilvania nu făceau parte din națiunea politică maghiară. În temeiurile aceleași logici politice, plecând de la premisa că românimea ardeleană era în alcătuirile sale o comunitate de iobagi (având totuși o foarte firavă nobilime), acesteia îi era refuzat statutul de națiune. O națiune de iobagi era nu doar o
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
fructul căreia s-a impregnat stigmatul condițiilor specifice matricei socio-politice și istorice a Transilvaniei secolului al XVIII-lea. O naștere căznită, moșită fiind de arbitrariul unor interese exogene - politicile curții austriece de a-și extinde autoritatea imperială, în contra puterii nobiliare maghiare și a celorlalte națiuni politice a căror uniune dădeau alcătuirea status quo-ului politic transilvănean, prin convertirea la catolicism a românilor ortodocși. Reforma protestantă, pătrunsă până în adâncul arcului carpatic, a spulberat unitatea de credință catolică ce îi solidariza pe dominatorii politici
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Aceasta era situația în momentul în care Transilvania a fost asimilată în Imperiul Habsburgic la sfârșitul secolului al XVII-lea. În mozaicul confesional al spațiului transilvănean, catolicismul - religia de stat a imperiului - aproape că dispăruse. Confruntându-se cu obstinația nobilimii maghiare și a celorlalte națiuni recunoscute de a-și conserva privilegiile feudale și autonomia puterii regionale, curtea vieneză a jucat cartea religioasă, încercând să corecteze raporturile de forță prin atragerea românilor ortodocși la catolicism. Pe fondul acestor planuri imperiale de contracarare
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
planurilor maghiarilor de unire a Transilvaniei cu Ungaria proiectul unei monarhii daco-romane sub coroană imperială, care să cuprindă toate cele trei țări române. Profetic, acesta anunța în 1848 că "viitorul Daciei (Transilvania, Moldova și Valahia) nu este nici al națiunii maghiare, nici al celei germane, ci al numerosului neam al națiunii române" (Prodan, 1984, p. 380). Conjunctura geopolitică a vremii făcea ca proiectul a ceea ce Alexandru G. Golescu a numit în 1838 "Dacia Mare" să fie deocamdată un program utopic. Mult
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
din 1918. Fermentul care a contribuit major la sintetizarea conștiinței de sine a românilor (într-o primă fază a formulei etnice, apoi a celei naționale a identității colective) a fost constituit de prelungitele dispute istoriografice dintre cărturarii români și cei maghiari și austrieci. Miza disputei a fost originea, etnogeneza și continuitatea nord-dunăreană a românilor după retragerea aureliană din 271-275 e.n. S. Mitu (1997) conchide că prin luările de poziție ale Școlii Ardelene, care își găsesc încununarea în tăioasele reacții critice ale
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
-lea. Până la Marea Unire din 1918 nu prea are sens să vorbim despre un învățământ românesc, ci mai degrabă despre învățăminte românești. Situația specială a învățământului românesc din Transilvania, aflat sub autoritatea Curții de la Viena, și mai târziu a guvernului maghiar, obligă la tratarea separată a Ardealului de celelalte două provincii istorice românești. Analiza longitudinală realizată în capitolele următoare va ține cont de particularitatea învățătântului ardelean în contextul mai amplu al învățământului românesc. Fără discuție, școala a fost și continuă să
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Vorbirea, Citirea, Scrierea, Aritmetica, Geografia, Istoria, Fizica, Istoria naturii, Cântarea și Desenul. Istoria, ca obiect de studiu, încă nu își dobândise autonomia. Acest lucru avea să se petreacă, în Transilvania, doar după 1868 (cu ocazia legii educației emise de guvernul maghiar), care specifica faptul că istoria trebuia studiată ca materie separată. Al doilea abecedar apărut în 1861 purta semnătura lui Vasile Petri, fiind intitulat Elementariu seu Abecedariu pentru școlele romanesci. Acesta avea să fie interzis de autoritățile maghiare, ulterior intrării în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
emise de guvernul maghiar), care specifica faptul că istoria trebuia studiată ca materie separată. Al doilea abecedar apărut în 1861 purta semnătura lui Vasile Petri, fiind intitulat Elementariu seu Abecedariu pentru școlele romanesci. Acesta avea să fie interzis de autoritățile maghiare, ulterior intrării în vigoare a legii din 1868, pe motivul că atenta la coeziunea statului maghiar. Revizuit, abecedarul lui V. Petri avea să apară în 1878 sub numele de Noul Abecedar românesc. Procesul de maghiarizare derulat de autoritățile de la Budapesta
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
abecedar apărut în 1861 purta semnătura lui Vasile Petri, fiind intitulat Elementariu seu Abecedariu pentru școlele romanesci. Acesta avea să fie interzis de autoritățile maghiare, ulterior intrării în vigoare a legii din 1868, pe motivul că atenta la coeziunea statului maghiar. Revizuit, abecedarul lui V. Petri avea să apară în 1878 sub numele de Noul Abecedar românesc. Procesul de maghiarizare derulat de autoritățile de la Budapesta ulterior unirii Transilvaniei cu Ungaria din 1867 își face simțite efectele în Abecedarul ilustrat, publicat în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
derulat de autoritățile de la Budapesta ulterior unirii Transilvaniei cu Ungaria din 1867 își face simțite efectele în Abecedarul ilustrat, publicat în Timișoara, în 1889, de Dimitrie Gramma, destinat școlilor românești din Ardeal și Banat. Acesta ilustrează din plin tendința statului maghiar de incluziune a minorităților în noua patrie ungurească. De exemplu, O. Ghibu (1975, p. 147) menționează că abecedarul conține un steag unguresc descris elevilor români ca fiind "steagul patriei", iar câteva pagini mai încolo stă scris: "Ungaria e patria noastră
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
În Ardeal, în ciuda faptului că Școala Ardeleană a dat startul educației în spirit militantist național, evoluția literaturii didactice a fost cu câțiva pași în urma celei din principate, datorită cenzurii exercitate de autoritățe imperiale, de Dieta transilvană și ulterior de guvernul maghiar. Publicațiile didactice ale intelectualității ardelene au văzut lumina tiparului dincolo de munți, cum a fost cazul volumelor redactate de August Treboniu Laurian, care a publicat în Moldova Elemente de istorie și biografii, o versiune pentru clasa a II-a destinată "pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
principii iluministe mai moderate, în sensul că obligativitatea învățământului primar nu mai era stipulată. Eliminarea acestei prevederi în care era concentrată una dintre esențele tari ale programului filosofico-pedagogic iluminist s-a datorat opoziției formulate de status quo-ul alcătuit din nobilimea maghiară, care nu dorea ca ordinea consacrată să fie afectată de politicile educaționale emancipative experimentate de Curtea de la Viena. Ratioeducationis organizează învățământul în trei trepte: i) învățământul elementar; ii) învățământul gimnazial; iii) învățământul superior. Școlile elementare trebuiau organizate în sate, târguri
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
românești unite. Trei ani mai târziu, în 1785, va fi numit Dimitrie Eustatievici pe funcția omoloagă de director al școlilor ortodoxe (Ianoș, 2010, p. 308). Moartea împăratului Iosif al II-lea în 1790 a dus la temperarea avântului reformist. Aristocrația maghiară, conservatoare și reticentă la politicile educaționale inițiate de Curtea de la Viena, reușește să inverseze parțial direcția reformelor. Efectele sunt exprimate în revizuirea legii educației din 1777 odată cu promulgarea Ratio educationie publicae în 1806. Biserica este re-apropiată și îi este conferit
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
evidente în Compendiu de istoria Transilvaniei apărută în 1864 sub semnătura lui Ioan V. Rusu. Departe de a fi integrată în istoria comună a poporului român în întregul său, Compendiul plasează istoria Transilvaniei într-o legătură intimă cu destinul regatului maghiar și ulterior cu cel al Imperiului Habsburgic. Schema de periodizare este deja clasica formulă vechi-mijloc-nou: a) evul vechi este datat istoric ca începând odată cu locuitorii cei mai vechi ai Daciei, fiind încheiat odată cu invazia hunilor din anul 376 d. Chr
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Ungaria. Apoi, instituirea Monarhiei duale, austro-ungare, în 1867, a încorporat Transilvania în Regatul Ungariei. "Legea naționalităților" și "legea învățământului" adoptate în 1868 au inaugurat politica de maghiarizare promovată de autoritățile de la Buda, care au decretat existența unei singure națiuni, cea maghiară, "una și indivizibilă", în care singura limbă oficială era, desigur, maghiara (Constantiniu, 2011, p. 257). Reacția românilor din Ardeal a fost ambivalentă, intelectualitatea fiind divizată între facțiunea care promova activismul (i.e., apărarea cauzei naționalității române în noile structuri politice ale
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
că România a legiferat formal obligativitatea educației publice primare înaintea Ungariei, spre exemplu, rata efectivă de înrolare a populației de școli în 1870 era ridicol de mică, atingând doar 7 procente, comparativ cu cele 40 de procente reușite de autoritățile maghiare. Examinând raportul cele două elemente - anul legiferării educației obligatorii și rata efectivă a înrolării populației școlare în sistemul de învățământ public primar -, autorii indică trei căi urmate de statele Europei occidentale în construirea sistemelor de învățământ public de masă în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
român. Prin plasarea centrului de greutate al învățământului pe educația istorică și geografică, autoritățile statale române lansează proiectul general de convertire a țăranilor creștini în cetățeni naționali, a patrioților în naționaliști. Cazul învățământului românesc transilvănean, desfășurându-se sub jurisdicția statalității maghiare, comportă note de specificitate, motiv pentru care este imperativă o tratare a acestuia într-un registru separat. În același timp în care în Principatele Unite se făceau progrese majore în vederea instituționalizării învățământului primar public de masă, în Transilvania educația românească
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
o perioadă de intensă maghiarizare, autoritățile ungare inițiind un proces de omogenizare națională care, inevitabil, lovea în aspirațiile colective ale minorităților etnice. Legea educației din 1868, deși recunoștea dreptul confesiunilor de a organiza școli, prevedea totuși obligativitatea universală a limbii maghiare. În Transilvania, spre deosebire de Principatele Unite, și ulterior Române, educația românească a continuat sub forma învățământului confesional. Originile restaurării acestuia trebuie căutate în 1850, când etatismul Curții vieneze în materie de educație a făcut încă o concesie, acordând Bisericii Catolice jurisdicția
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
1865, de exemplu, în Transilvania existau 767 școli românești greco- catolice și 704 școli elementare ortodoxe (Manolache și Pârnuță, 1993, p. 241). Continuând politica de maghiarizare pornită de legea din 1868, Legea educației din 1879 a reconfirmat obligativitatea predării limbii maghiare în toate școlile elementare a căror limbă de predare nu era cea maghiară. Astfel, limba maghiară a devenit obligatorie inclusiv în școlile confesionale românești. Iar Legea Apponyi, adoptată în 1907, urmărea să accelereze efectele maghiarizării prin înlocuirea școlilor confesionale ale
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Manolache și Pârnuță, 1993, p. 241). Continuând politica de maghiarizare pornită de legea din 1868, Legea educației din 1879 a reconfirmat obligativitatea predării limbii maghiare în toate școlile elementare a căror limbă de predare nu era cea maghiară. Astfel, limba maghiară a devenit obligatorie inclusiv în școlile confesionale românești. Iar Legea Apponyi, adoptată în 1907, urmărea să accelereze efectele maghiarizării prin înlocuirea școlilor confesionale ale minorităților etnice (românești, sârbești, slovace) cu școli de stat în care limba unică de predare să
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
românești. Iar Legea Apponyi, adoptată în 1907, urmărea să accelereze efectele maghiarizării prin înlocuirea școlilor confesionale ale minorităților etnice (românești, sârbești, slovace) cu școli de stat în care limba unică de predare să fie maghiara (ibidem, p. 348). Însușirea limbii maghiare devenea un imperativ funcțional al statului maghiar, a cărui legislație statua ca finalitate a procesului educațional necesitatea ca toți copiii, indiferent de fundalul lor etnic, la bilanțul primilor patru ani de școală, "să fie în stare a-și exprima la
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
urmărea să accelereze efectele maghiarizării prin înlocuirea școlilor confesionale ale minorităților etnice (românești, sârbești, slovace) cu școli de stat în care limba unică de predare să fie maghiara (ibidem, p. 348). Însușirea limbii maghiare devenea un imperativ funcțional al statului maghiar, a cărui legislație statua ca finalitate a procesului educațional necesitatea ca toți copiii, indiferent de fundalul lor etnic, la bilanțul primilor patru ani de școală, "să fie în stare a-și exprima la înțeles, în graiu viu și în scris
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
statua ca finalitate a procesului educațional necesitatea ca toți copiii, indiferent de fundalul lor etnic, la bilanțul primilor patru ani de școală, "să fie în stare a-și exprima la înțeles, în graiu viu și în scris, gândurile în limba maghiară" (Ghibu, 1915, p. 107). Considerată drept expresia culminantă a politicilor de maghiarizare, Legea Apponyi, prin articolul XXVII, le atribuia învățătorilor confesionali statutul juridic de "funcționari publici", ceea ce reclama din partea acestora depunerea la intrarea în funcție a jurământului de loialitate față de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
1915, p. 107). Considerată drept expresia culminantă a politicilor de maghiarizare, Legea Apponyi, prin articolul XXVII, le atribuia învățătorilor confesionali statutul juridic de "funcționari publici", ceea ce reclama din partea acestora depunerea la intrarea în funcție a jurământului de loialitate față de statul maghiar (ibidem, pp. 106-107). O nouă lege educațională, trecută în 1913, stabilea patriotismul maghiar ca țelul suprem al învățământului: Fiecare școală trebue să trezească și să dezvolte în sufletul copiilor sentimentul de alipire către patria ungară, conștiința apaținerii la națiunea ungară
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]