19,247 matches
-
de către Daniel Bernoulli în "Hydrodynamica" sa, publicată în 1738). Laplace a demonstrat că potențialul satisface întotdeauna ecuația cu derivate parțiale: Această ecuație este cunoscută în prezent ca "ecuația Laplace". Sub forma sa mai generală: ea apare în aproape toate domeniile fizicii matematice. Laplace a elaborat propria sa cosmologie, difuzată în rândurile comunității științifice europene prin memorii publicate între anii 1780 și 1790. El sugerează că planetele au luat naștere mai întâi prin desprinderea din Soare a unor inele succesive de materie
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
publice celebrul său tratat „"Mecanique celeste"”, care a apărut în cinci tomuri voluminoase pe parcursul următorului sfert de secol. Această operă, de o mare complexitate matematică pentru acea perioadă, i-a consolidat reputația, atât ca astronom, cât și ca matematician. În fizică, lui Laplace i se datorează teoria forțelor de atracție capilare, care apar în situațiile în care forțele de adeziune intermoleculară dintre un lichid și un solid sunt mai puternice decât forțele de coeziune intermoleculare din interiorul lichidului. Capilaritatea poate induce
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
că matematica ar avea un statut special față de alte științe, ci o vedea doar ca pe un instrument util pentru cercetarea științifică și pentru rezolvarea problemelor practice. De exemplu, Laplace considera analiza matematică ca un instrument pentru abordarea problemelor din fizică, fiind în același timp extrem de talentat pentru a inventa conceptele necesare atingerii acestor obiective. Laplace credea cu tărie în determinismul cauzal, așa cum se exprima în următorul citat din introducerea la eseul său din 1814 „"Essai philosophique sur les probabilités"”: Acest
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
, cuvânt compus de origine greacă, (conform γη, geo = pământ și λογος, logos = știință) este știința care se ocupă cu studiul structurii și formării Pământului. Geologia (în accepțiunea modernă) este o știință interdisciplinară, care, prin intermediul metodologiilor chimiei, fizicii, matematicii, statisticii, astronomiei etc., explică compoziția internă a Pământului, precum și procesele ce au loc în interiorul si la suprafața sa. Geologia studiază atât compoziția rocilor expuse la suprafață (în fazele istorice ale geologiei) cât și mai ales continuitatea acestora în adâncime
Geologie () [Corola-website/Science/298339_a_299668]
-
nivel)Prin metode de extrapolare se pot prezice poziția rocilor din adâncime, o examinare amănunțită la nivel microscopic oferă date despre structura mineralogică și paleontologică (fosile) a rocilor.Cercetarea în domeniul geologiei are caracter intens interdisciplinar, alte științe ca matematica, fizica, chimia, etc., vin să explice fenomene și procese care duc la formarea rocilor si modificarea lor in timp geologic sub acțiunea apei, atmosferei și a biotei. Abordarea economică a geologiei a permis identificarea concentrării materiilor prime necesare omului în roci
Geologie () [Corola-website/Science/298339_a_299668]
-
plan sau din spațiu. Într-o integrală de suprafață, curba este înlocuită de o bucată de suprafață din spațiul tridimensional. Integralele formelor diferențiale joacă un rol fundamental în geometria diferențială modernă. Aceste generalizări ale integralelor au apărut datorită necesităților din fizică, și joacă un rol important în formularea multor legi din fizică, în principal a celor din electrodinamică. Conceptele moderne ale integrării se bazează pe teoria matematică abstractă numită integrală Lebesgue, dezvoltată de Henri Lebesgue. Leibniz a introdus notația standard a
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
înlocuită de o bucată de suprafață din spațiul tridimensional. Integralele formelor diferențiale joacă un rol fundamental în geometria diferențială modernă. Aceste generalizări ale integralelor au apărut datorită necesităților din fizică, și joacă un rol important în formularea multor legi din fizică, în principal a celor din electrodinamică. Conceptele moderne ale integrării se bazează pe teoria matematică abstractă numită integrală Lebesgue, dezvoltată de Henri Lebesgue. Leibniz a introdus notația standard a integralei, de forma unui "S alungit". Integrala din paragraful anterior se
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
a unor integrale; de exemplu, se poate folosi identitatea lui Parseval pentru a transforma o integrală pe o regiune dreptunghiulară într-o sumă infinită. Calculul volumelor corpurilor de rotație poate fi efectuat folosind integrala pe disc. Multe probleme din matematică, fizică și inginerie implică rezolvarea unor integrale unde este de dorit o formulă explicită pentru integrală. În acest scop, de-a lungul anilor, au fost construite și publicate tabele de integrale. Datorită răspândirii calculatoarelor, mulți profesioniști, profesori și studenți au apelat
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
aceasta pentru funcții și primitive construite din funcții raționale, radicali, logaritmi, și funcții exponențiale. Unii integranzi apar suficient de des încât să impună studiu separat. În particular, poate fi utilă prezența, în mulțimea de primitive, a unor funcții speciale din fizică (cum ar fi funcțiile Legendre, funcțiile hipergeometrice, funcția Gamma). Extinderea algoritmului Risch-Norman pentru a include și aceste funcții este posibilă, dar dificilă. Integralele întâlnite într-un curs de inițiere în analiza matematică sunt alese intenționat pentru simplitatea lor; cele găsite
Integrală () [Corola-website/Science/298291_a_299620]
-
(n. 1960) este un dramaturg și scriitor român contemporan. În 1985 a absolvit Facultatea de Fizică a Universității din București. La sfîrșitul lui 1990 obține o bursă în Franța, iar în 1994 își susține teza de doctorat în fizică la Universitatea Paris XI (Orsay). A publicat articole de fizică atomică teoretică în "Physical Review, Physics Reports
Vlad Zografi () [Corola-website/Science/298327_a_299656]
-
(n. 1960) este un dramaturg și scriitor român contemporan. În 1985 a absolvit Facultatea de Fizică a Universității din București. La sfîrșitul lui 1990 obține o bursă în Franța, iar în 1994 își susține teza de doctorat în fizică la Universitatea Paris XI (Orsay). A publicat articole de fizică atomică teoretică în "Physical Review, Physics Reports, Surface Science" ș.a. Este de asemenea redactor la Editura Humanitas, prozator și traducător al lui Eugene Ionescu. Debutează în februarie 1990 în "România
Vlad Zografi () [Corola-website/Science/298327_a_299656]
-
contemporan. În 1985 a absolvit Facultatea de Fizică a Universității din București. La sfîrșitul lui 1990 obține o bursă în Franța, iar în 1994 își susține teza de doctorat în fizică la Universitatea Paris XI (Orsay). A publicat articole de fizică atomică teoretică în "Physical Review, Physics Reports, Surface Science" ș.a. Este de asemenea redactor la Editura Humanitas, prozator și traducător al lui Eugene Ionescu. Debutează în februarie 1990 în "România literară". în perioada '90—'95 publică sporadic în "Contrapunct", "22
Vlad Zografi () [Corola-website/Science/298327_a_299656]
-
sarcina protonului este u(+2/3) +u(+2/3) +d(-1/3) = +1, iar sarcina neutronului este u(+2/3) +d (-1/3) + d(-1/3) = 0, așa cum au fost măsurate experimental. În 2001 au fost semnalate în experimentele de fizica energiilor înalte și particule formate din cinci quarcuri (penta-quarcuri). Pentru că situația experimentală nu este foarte clară, unele teorii ar permite existența acestui tip de particule. Structura quarcurilor este un lucru despre care se vorbește des din punct de vedere teoretic
Quarc () [Corola-website/Science/298330_a_299659]
-
propuse în anii 1980. Fizicienii teoreticieni Murray Gell-Mann și George Zweig au propus independent în 1964 modelul de quarcuri. Cuvântul "quark" (scris în românește și în varianta "quarc") a fost ales de fizicianul Murray Gell-Mann, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, inspirat de romanul "Finnegan's wake" al lui James Joyce și este asociat cu servirea berii în cupe de un "quart" în Anglia în evul mediu („"three quarks for master Mark"”). În limba română, substantivul "quarc" (sau „quark”) a fost
Quarc () [Corola-website/Science/298330_a_299659]
-
3 ori Erou al Muncii Socialiste, Laureat al premiilor Lenin și Stalin (anulate de autorități în 1980), Laureat al Premiului Nobel pentru Pace, disident și militant pentru drepturile omului. S-a născut în familia părinților Dmitrii Ivanovici Saharov, profesor de fizică, fiu de avocat, și Ecaterina Alexeevna Saharova, născută Sofiano, de origine grecească. A absolvit catedra de acustică a facultății de fizică a Universității din Moscova în anul 1942. După absolvire s-a specializat în fizica nucleară sub conducerea șefului secției
Andrei Saharov () [Corola-website/Science/298338_a_299667]
-
pentru Pace, disident și militant pentru drepturile omului. S-a născut în familia părinților Dmitrii Ivanovici Saharov, profesor de fizică, fiu de avocat, și Ecaterina Alexeevna Saharova, născută Sofiano, de origine grecească. A absolvit catedra de acustică a facultății de fizică a Universității din Moscova în anul 1942. După absolvire s-a specializat în fizica nucleară sub conducerea șefului secției teoretice a Institutului de fizică al Academiei de științe a URSS Igor Tamm, începând din anul 1945. Teza de candidat în
Andrei Saharov () [Corola-website/Science/298338_a_299667]
-
Dmitrii Ivanovici Saharov, profesor de fizică, fiu de avocat, și Ecaterina Alexeevna Saharova, născută Sofiano, de origine grecească. A absolvit catedra de acustică a facultății de fizică a Universității din Moscova în anul 1942. După absolvire s-a specializat în fizica nucleară sub conducerea șefului secției teoretice a Institutului de fizică al Academiei de științe a URSS Igor Tamm, începând din anul 1945. Teza de candidat în științe, în care se examinau generația pionilor la ciocnirile nucleelor și măsurarea optică a
Andrei Saharov () [Corola-website/Science/298338_a_299667]
-
Ecaterina Alexeevna Saharova, născută Sofiano, de origine grecească. A absolvit catedra de acustică a facultății de fizică a Universității din Moscova în anul 1942. După absolvire s-a specializat în fizica nucleară sub conducerea șefului secției teoretice a Institutului de fizică al Academiei de științe a URSS Igor Tamm, începând din anul 1945. Teza de candidat în științe, în care se examinau generația pionilor la ciocnirile nucleelor și măsurarea optică a temperaturii descărcărilor electrice a finalizat-o în anul 1947. Între
Andrei Saharov () [Corola-website/Science/298338_a_299667]
-
URSS Igor Tamm, începând din anul 1945. Teza de candidat în științe, în care se examinau generația pionilor la ciocnirile nucleelor și măsurarea optică a temperaturii descărcărilor electrice a finalizat-o în anul 1947. Între timp a început să predea fizica la Institutul energetic din Moscova. În anul 1948 Igor Tamm l-a inclus în grupul creat pentru construirea bombei cu hidrogen. A contribuit masiv la construcția bombei cu hidrogen sovietice, testate la 12 august 1953. Împreună cu academicianul Tamm, lucrează la
Andrei Saharov () [Corola-website/Science/298338_a_299667]
-
A protestat împotriva trimiterii tancurilor sovietice împotriva Primăverii de la Praga (21 august 1968). În anul 1969 a încetat din viață Klavdia Alexeevna. În anul 1969 Igor Tamm, bătrân și bolnav, l-a învitat pe Saharov să revină la Institutul de fizică a Academiei de Științe. În 1970 a fost cofondator al Comitetului pentru Drepturile Omului de la Moscova. În anul 1971 s-a căsătorit cu Elena Bonner, cunoscută militantă civică, una dintre participantele dizidenței sovietice. Autoritatea crescândă a lui Saharov l-a
Andrei Saharov () [Corola-website/Science/298338_a_299667]
-
Legile lui Kepler n-au fost acceptate imediat. Multe figuri importante precum Galileo și René Descartes au ignorat complet "Astronomia nova" a lui Kepler. Câțiva astronomi, printre care se numără și profesorul lui Kepler, Michael Maestlin, au obiectat asupra introducerii fizicii în astronomia sa.
Johannes Kepler () [Corola-website/Science/298358_a_299687]
-
Unitățile de măsură reprezintă un standard de măsurare a cantităților fizice. În fizică și în metrologie, e necesară o definiție clară și univocă asupra aceeași cantități, pentru a garanta utilitatea și reproductibilitatea rezultatelor experimentale, ca bază a metodei științifice. Sistemele de măsură științifice sunt o formalizare a conceptului de greutăți și măsuri, care
Unitate de măsură () [Corola-website/Science/298375_a_299704]
-
Piotr Leonidovici Kapița (în ) (n. 9 iulie 1894, Kronstadt, Imperiul Rus - d. 8 aprilie 1984, Moscova, RSFS Rusă, URSS) a fost un fizician rus de origine basarabeană, cercetător al atomului, distins cu Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1978 împreună cu Arno Allan Penzias și Robert Woodrow Wilson. ""pentru invențiile și descoperirile sale de bază în domeniul fizicii temperaturilor joase"". Piotr Leonidovici Kapița s-a născut la 9 iulie 1894 în Rusia în orașul Kronstadt de pe insula
Piotr Kapița () [Corola-website/Science/298377_a_299706]
-
RSFS Rusă, URSS) a fost un fizician rus de origine basarabeană, cercetător al atomului, distins cu Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1978 împreună cu Arno Allan Penzias și Robert Woodrow Wilson. ""pentru invențiile și descoperirile sale de bază în domeniul fizicii temperaturilor joase"". Piotr Leonidovici Kapița s-a născut la 9 iulie 1894 în Rusia în orașul Kronstadt de pe insula Kotlin din Marea Baltică (lângă orașul Sf. Petersburg). Tatăl sau, originar din Basarabia, generalul Leonid Petrovici Kapița, a fost inginerul și constructorul
Piotr Kapița () [Corola-website/Science/298377_a_299706]
-
avea rezultate bune (nu îi plăcea limba latină, cu toate ca el cunoștea la perfecție limba română) a părăsit gimnaziul și și-a continuat studiile la liceul real Kronstadt, pe care l-a absolvit cu success în 1912. Însa la facultatea de fizică și matematică a universității din Petrograd nu îi acceptau pe absolvenții liceului real și de aceea Kapița a intrat la facultatea de electromecanică a institutului politehnic Petrograd (IPP). , care i-a propus să participe la cercetări în laboratorul său. În
Piotr Kapița () [Corola-website/Science/298377_a_299706]