KorAP: Find »[drukola/base=maghiar & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...735 736 737 ...786 >

19,631 matches

Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753

prin articolul XXVII, le atribuia învățătorilor confesionali statutul juridic de "funcționari publici", ceea ce reclama din partea acestora depunerea la intrarea în funcție a jurământului de loialitate față de statul maghiar (ibidem, pp. 106-107). O nouă lege educațională, trecută în 1913, stabilea patriotismul maghiar ca țelul suprem al învățământului: Fiecare școală trebue să trezească și să dezvolte în sufletul copiilor sentimentul de alipire către patria ungară, conștiința apaținerii la națiunea ungară și felul de gândire religios-moral" (p. 105). Pe lângă dimensiunea sa lingvistică, maghiarizarea se

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
cum era structurată tabla materiilor de învățământ, alături de ponderea fiecăreia, în școlile primare românești în pragul Primului Război Mondial. Tabel 18. Materiile predate în școlile românești din Transilvania, 1914 Materia Nr. de ore pe săptămână Religia 3 Limba română 5,5 Limba maghiară 13 Aritmetică și Geometrie 5 Geografie 2 Istoria patriei și Constituția patriei 1,5 Științe Naturale, Fizică și Chimie 1,5 Cântări 1 Desen 1 Gimnastică 1 Lucru manual o după amiază Economia Sursa: O. Ghibu (1915, p. 109) Izbitoare

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
Geometrie 5 Geografie 2 Istoria patriei și Constituția patriei 1,5 Științe Naturale, Fizică și Chimie 1,5 Cântări 1 Desen 1 Gimnastică 1 Lucru manual o după amiază Economia Sursa: O. Ghibu (1915, p. 109) Izbitoare este ponderea limbii maghiare, care ocupă 13 ore dintr-un total săptămânal de 34,5, ceea ce înseamnă 38 la sută. Aproape jumătate din eforturile pedagogice erau astfel investiții lingvistice. Geografia, Istoria și Constituția patriei erau, se subînțelege, geografia, istoria și constituția patriei maghiare. Autoritățile

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
limbii maghiare, care ocupă 13 ore dintr-un total săptămânal de 34,5, ceea ce înseamnă 38 la sută. Aproape jumătate din eforturile pedagogice erau astfel investiții lingvistice. Geografia, Istoria și Constituția patriei erau, se subînțelege, geografia, istoria și constituția patriei maghiare. Autoritățile statale maghiare își exercitau controlul asupra procesului educațional uzând și de pârghia autorizării manualelor școlare folosite în școlile confesionale românești. Cărțile didactice aferente materiilor cu conținut eminamente ideologic - Limba maghiară, Istorie, Geografie și Constituția patriei, dar și Aritmetica - necesitau

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
ocupă 13 ore dintr-un total săptămânal de 34,5, ceea ce înseamnă 38 la sută. Aproape jumătate din eforturile pedagogice erau astfel investiții lingvistice. Geografia, Istoria și Constituția patriei erau, se subînțelege, geografia, istoria și constituția patriei maghiare. Autoritățile statale maghiare își exercitau controlul asupra procesului educațional uzând și de pârghia autorizării manualelor școlare folosite în școlile confesionale românești. Cărțile didactice aferente materiilor cu conținut eminamente ideologic - Limba maghiară, Istorie, Geografie și Constituția patriei, dar și Aritmetica - necesitau aprobare ministerială. Caracterul

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
patriei erau, se subînțelege, geografia, istoria și constituția patriei maghiare. Autoritățile statale maghiare își exercitau controlul asupra procesului educațional uzând și de pârghia autorizării manualelor școlare folosite în școlile confesionale românești. Cărțile didactice aferente materiilor cu conținut eminamente ideologic - Limba maghiară, Istorie, Geografie și Constituția patriei, dar și Aritmetica - necesitau aprobare ministerială. Caracterul necorespunzător intereselor statului maghiar atrăgeau după sine exercitarea cenzurii prin interzicerea cărților școlare găsite neconforme. De la începutul secolului al XX-lea, autoritățile de resort de la Budapesta au întocmit

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
asupra procesului educațional uzând și de pârghia autorizării manualelor școlare folosite în școlile confesionale românești. Cărțile didactice aferente materiilor cu conținut eminamente ideologic - Limba maghiară, Istorie, Geografie și Constituția patriei, dar și Aritmetica - necesitau aprobare ministerială. Caracterul necorespunzător intereselor statului maghiar atrăgeau după sine exercitarea cenzurii prin interzicerea cărților școlare găsite neconforme. De la începutul secolului al XX-lea, autoritățile de resort de la Budapesta au întocmit un index librorum prohibitum al cărților didactice românești pe care l-au actualizat periodic. Manualele școlare

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
serbărilor naționale. În trei ocazii anuale (Ziua Sfântului Ștefan celebrată pe 20 august, Ziua adoptării legilor pașoptiste aniversată pe 11 martie, respectiv ziua onomastică a regelui) școlile primare (inclusiv cele românești) trebuiau să își manifeste ritualic loialitatea față de simbolurile statalității maghiare, arborând steagul unguresc pe care figura emblema națională pe toate fațadele unităților școlare (ibidem, p. 111). Sub raport cantitativ, în anul 1914, pe întreg teritoriul Ungariei funcționau 16.635 de școli primare, din care 2.257 erau școli cu predare

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
a învățământului în limba română din teritoriul românesc al Ungariei numără un total de 2.092 de școli confesionale primare românești, dintre care 1.147 ortodoxe și 945 greco-catolice. Statistica paralelă realizată de consistoriile românești - sub imperiul sentimentului că autoritățile maghiare au subestimat deliberat în statisticile oficiale numărul real al școlilor românești - prezintă un total de 2.655 de unități școlare din care 1.536 ortodoxe și 1.119 greco-catolice (ibidem, p. 165). Jumătatea de veac petrecută în Transleithania constituită în urma

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
la 2.655 (dacă e să dăm crezare datelor românești). Privite în oglindă, pe măsură ce se desfășoară pe lungimea celei de-a doua părți a "lungului secol al XIX-lea" încheiat doar de izbucnirea Marelui Război, acțiunile derulate de autoritățile statelor maghiar și român se înscriu în aceeași paradigmă a naționalizării populațiilor cuprinse între granițele asupra cărora acestea își profesează monopolul exercitării violenței fizice și simbolice. Diferența capitală consistă în structura populațiilor celor două state antagonice.11 Dacă populația regatului românesc era

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
acestea își profesează monopolul exercitării violenței fizice și simbolice. Diferența capitală consistă în structura populațiilor celor două state antagonice.11 Dacă populația regatului românesc era relativ omogenă din punct de vedere etnic, cea cu care avea de-a face statul maghiar era mult mai eterogenă. Violența ideologică a fost similară de ambii versanți ai Carpaților, în Panonia ca și în câmpia Bărăganului. Ce a diferit a fost supliciul identitar al naționalităților minoritare supuse violenței naționalizării uniformizatoare, mult amplificat în Ungaria datorită

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
minoritare supuse violenței naționalizării uniformizatoare, mult amplificat în Ungaria datorită compoziției caleidoscopice etnic a populației. Statul român, devenit România Mare în dauna unei Ungarii frustrate în urma Trianonului, avea să își ia revanșa, lansând propria sa campanie de românizare asupra populației maghiare înghițită, odată cu Transilvania, înăuntrul noilor sale granițe teritoriale. 3.2.3. Concepția despre naționalitate: de la patriotism civic la etno- naționalism herderian Epoca habsburgică în Transilvania (1691-1865), cât și perioada regulamentară și cea postpașoptistă în principatele danubiene (1831/32-1859) sunt marcate

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
Ardelene, centrată pe teza exterminării dacilor, a originii pur romane, a identității romano-române și a provenienței italice a coloniștilor romani. În fapt, în literatura didactică de limbă română din Ardeal, care continuă să trateze Transilvania ca parte integrantă a patriei maghiare, enunțurile forță ale Școlii Ardelene rămân neschimbate. Drept dovadă, în manualul de Istoria patrieĭ în legătură cu evenimentele epocale din istoria universală pentru școléle poporale române (patria însemnând, bineînțeles, Ungaria), V. Goldiș (1896) continuă să susțină atât teza explicită aoriginii pur latine

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
suntem prin urmare niște streinĭ in insășĭ a noastră țară" (Xenopol, 1890, p. 43). Teoria "veneticismului" românesc în spațiul carpatic, departe de a fi rezultatul unei reflecții științifice dezinteresate, susține Xenopol, nu este decât o doctrină istorică aservită intereselor politice maghiare. Pe de altă parte, după ce postulează inatacabilitatea și inexpugnabilitatea tezei continuității românești la nord de Dunăre, Xenopol admite că "E o adevĕrată minune cum aŭ putut [Românii] să mai rămână cu viața [și să își păstreze naționalitatea în timpul mileniului de

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
realiza prima unire politică a celor trei principate, devenind astfel "Restitutor Daciae" înainte ca titlul acesta să îi fi fost confiscat și atribuit definitiv lui Mihai Viteazul (Rezachevici, 2000; Diaconescu, 2004). Excluderea planului de unificare imaginat și aplicat de prințul maghiar al Transilvaniei reflectă axa etnică a memoriei naționale românești. Independența. Două evenimente cardinale perforează firul devenirii naționale a românilor în perioada pe care o avem în vizor: Unirea principatelor danubiene din 1859 și obținerea autonomiei statale prin câștigarea Războiului de

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
au devenit centre de iradiere culturală, împrăștiind în universul rural înăuntrul cărora se aflau unde de cultură. În Transilvania, spațiu de conviețuire multietnic prin excelență, se poate observa cel mai frapant diferențele în rata de alfabetizare numeroaselor naționalități conlocuitoare (români, maghiari, sași, secui, evrei, rromi etc.), comparând contrastele cromatice în funcție de zonele locuite predominant de acestea. Dacă zonele ocupate de fostele scaune săsești sunt aproape complet alfabetizate, pungile de analfabetism sunt situate în Munții Apuseni și Maramureș, ambele regiuni cunoscute ca autentice

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
semnificație în chestiunea disputată a continuității daco-romane după retragerea aureliană din 271 e.n., este detronat de criteriul etniei elitei politice. Istoria românilor devine astfel o istorie etno-politică. Istoria politică a Transilvaniei, atât de intim asociată de nomenclatura conducătorilor de etnie maghiară, a fost trecută în umbră. Însă nu se poate trece cu vederea faptul că acest criteriu nu este aplicat riguros: epoca fanariotă continuă să fie reliefată în majoritatea periodizărilor istoriei românilor ca un interval definitoriu, chiar dacă simbolizează o perioadă negativă

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
apărare al naționalității române din Transilvania: ea ne-a salvat neamul dela o pieire sigură" (Constantinescu, 1928, p. 71). Odată cu instituirea "regatului apostolic" ungar prin încoronarea lui Ștefan I în anul 1000, românii transilvăneni devin ținta misionarismului catolic. Apostolatul catolic maghiar s-a lovit însă de rezistența ortodoxă, sub scutul căreia a fost prezervată naționalitatea română: "Din fericire masa cea mare a poporului român din regatul catolic își păstră cu îndârjire legea sa cea veche, adică credința ortodoxă și cu aceasta

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
conferi un surplus de credibilitate. Autorii străini sunt cei care sunt făcuți să rostească superlativele autohtone. De pildă, "un istoric german (Albrecht Wirth) spunea că poporul românesc este cel mai tenace neam de oameni de pe fața pământului", iar cărturarul ardelean (maghiar) Iosif Benkö este citat pentru a sublinia aceeași îndărătnicie hiperbolică a neamului românesc. Potrivit istoricului transilvănean, "ar fi mai ușor a smulge ghioaga din mâna lui Hercule decât a abate "iute și degrabă" pe Români dela vechile lor datini" (Lupaș

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
post- constantiniană. Mitul mântuirii românești prin întemeierea statalității este de asemenea, zdruncinat. Este recunoscută "suzeranitatea ungurească în țările noastre" în secolul al XIII-lea (Floru, 1923, p. 38), iar întemeierea Moldovei este interpretată ca făcându-se prin decret al regalității maghiare: "Moldova s-a întemeiat nu contra voinței lui Ludovic, ci ca o măsură de apărare la granița Ungariei. S-a întemeiat însă de elementul românesc plecat din Ungaria" (Floru, 1923, p. 45). Bogdan, care după întemeierea statului "a devenit descălecătorul

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
fost dictată de către boierii olteni, care aveau interesul de a păstra în posesia lor pe iobagii refugiați pe latifundiile lor (Roller, 1952, p. 171). În fine, ca exponent al clasei asupritoare, "Mihai apăra interesele clasei boierești, fie aceasta română sau maghiară" (Roller, 1952, p. 178). Factorul etnic nu juca așadar niciun rol în politica principelui valah. Departe de a aspira la făurirea unității naționale, Mihai a încercat să constituie un "stat centralizat" în care etnia era irelevantă, ca formă politică de

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
întărire a statalității românești pe durata întregii orânduiri feudale. În secolul al XIV-lea, spre exemplu, când voievozii români se luptau să consolideze statalitatea, Biserica Ortodoxă a fost partenerul lor de încredere, jucând un rol de seamă în respingerea apostolatului maghiar de catolicizare a populației autohtone. "Lupta Bisericii ortodoxe împotriva catolicismului a fost o parte integrantă din lupta pentru independență" (Roller, 1952, p. 82). Totuși, la bază stau tot rațiuni funciare, Biserica Ortodoxă fiind la rându-i mare proprietar de pământ

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
de alta a Carpaților, voievodatele, odată cu dezvoltarea societății, devin tot mai puternice și mai întinse, evoluînd spre voievodatul unic" (Daicoviciu et al., 1984, p. 97). Această "evoluție a civilizației românești unitare" a fost întârziată vremelnic de anexarea Transilvaniei la regatul maghiar, doar pentru a fi din nou impulsionată de "epopeea românească" din timpul lui Mihai Viteazul (pp. 97, 171). Unirea politică a țărilor române din 1600 "venea ca o încoronare a unei îndelungi evoluții istorice", fundamentându-se pe unitatea civilizațională, lingvistică

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
metamorfozat la rându-i în caracter național. Punând întreaga mișcare ca desfășurându-se sub egida idealului național, Pascu procede la etnificarea revoluției, ceea ce echivalează cu românizarea mișcării. Solidaritatea de clasă este pulverizată în fața solidarității naționale, țăranii români luptând împotriva nobililor maghiari. Revoluția populară a lui Horea avea și un pronunțat caracter naționalist, întrucât scopul final urmărit de țăranii români "nu a fost restaurarea vechii ordini, ci crearea uneia noi în cadrul unei singure țări unificată etnic" (Verdery, 1991, p. 227, subl. n.

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
caracterul românesc și țărănesc al mișcării", precum și hotărârea cu care "țărănimea s-a ridicat împotriva asupririi sociale și naționale" (Daicoviciu et al., 1984, p. 217). Antagonismul clasial între țărani și nobili este îmbogățit prin adăugarea antagonismului etnic dintre români și maghiari. Semantica pur clasială a conflictului este astfel combinată cu semantica națională, ceea ce face ca revolta țărănească să fie redefinită ca răscoală social-națională. Vom decela în continuare procesul de naționalizare serială care cuprinde revoluțiile din 1821, respectiv 1848, războiul de independență

[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]