187,656 matches
-
o uniune reală): (Legăturile de mai sus conțin liste ale persoanelor care au ocupat funcțiile respective până în 1918.) În urma Compromisului, Austria și Ungaria își puteau administra toate celelalte probleme interne în mod separat (însă au optat voluntar pentru o monedă comună, o piață unică și un spațiu vamal comun). Încheierea Compromisului nu a însemnat nici într-un caz eliminare tuturor punctelor conflictuale între cele două părți ale uniunii. Astfel, Ungaria a pus condiția unei adaptări la fiecare zece ani. Negocierile au
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
liste ale persoanelor care au ocupat funcțiile respective până în 1918.) În urma Compromisului, Austria și Ungaria își puteau administra toate celelalte probleme interne în mod separat (însă au optat voluntar pentru o monedă comună, o piață unică și un spațiu vamal comun). Încheierea Compromisului nu a însemnat nici într-un caz eliminare tuturor punctelor conflictuale între cele două părți ale uniunii. Astfel, Ungaria a pus condiția unei adaptări la fiecare zece ani. Negocierile au fost duse de Ungaria, înainte de toate, cu scopul
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
țările coroanei boeme (Boemia, Moravia, Silezia austriacă). Interesele neluate în seamă ale celorlalte naționalități și politica de maghiarizare au dus la tensiuni etnice și la apariția termenului „închisoarea popoarelor”. Pe de altă parte, Dubla Monarhie a prosperat ca spațiu economic comun, cu o monedă unică. În Cisleithania, unde toate naționalitățile aveau cel puțin de jure drepturi egale, naționalitățile negermane aveau condiții simțitor mai bune decât nemaghiarii din Transleithania (unde maghiarii se puseseră pe maghiarizarea celeilalte jumătăți a populației). Aceste condiții mai
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
ascuns aversiunea față de clasa conducătoare a Ungariei și de politicile ei de maghiarizare și de șantajare a coroanei și a plănuit în cancelaria sa militară din Castelul Belvedere (din 17 august 1913, Francisc Ferdinand era "inspector general al forțelor armate comune", calitate în care, independent de Ministerul Imperial și Regal de Război, putea inspecta toate tipurile de unități militare, indiferent că acestea se găseau sub oblăduirea Dublei Monarhii, precum Armata Comună și Marina k.u.k., sau aparțineau de cele două
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
august 1913, Francisc Ferdinand era "inspector general al forțelor armate comune", calitate în care, independent de Ministerul Imperial și Regal de Război, putea inspecta toate tipurile de unități militare, indiferent că acestea se găseau sub oblăduirea Dublei Monarhii, precum Armata Comună și Marina k.u.k., sau aparțineau de cele două state membre, precum k.k. Landwehr și Honvéd) o reorganizare a Dublei Monarhii care ar fi trebuit să aibă loc cu sprijinul armatei, după moartea lui Francisc Iosif I. Planul
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
din Ungaria, a mai participat și o echipă proprie Boemiei. În 1905, în urma Alegerilor parlamentare din Ungaria, s-a ajuns la Criza maghiară în care Partidul Independenței, căruia i s-a interzis guvernarea deși avea majoritate parlamentară, susținea separarea Armatei Comune austro-ungare, ceea ce ar fi însemnat sfârșitul de facto al Dublei Monarhii. Împăratul și regele Francisc Iosif I a declanșat noi alegeri în 1906, care au dus la sfâșitul crizei. În 1908 a izbucnit revoluția junilor turci din Imperiul Otoman. Austro-Ungariei
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
parte, în speranța că astfel va încheia Risorgimento-ul și că va putea stăpâni ambele maluri ale Adriaticii („mare nostro”). În ciuda fragilității statului multinațional, Armata Austro-Ungară a luptat până la sfârșitul războiului. La începutul conflagrației, spre sfârșitul verii lui 1914, Armata Comună a suferit înfrângeri grele în fața atacurilor Armatei Imperiale Ruse pe frontul din Galiția. Pierderi de neînlocuit a suferit în aceste lupte intense în special corpul ofițerilor imperiali și regali. Pentru o vreme a existat chiar teama că rușii ar putea
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
de est cu forțe puternice și i-a silit în cele din urmă pe ruși să se retragă din Galiția și să predea Polonia Congresului. Cu toate acestea, situația s-a acutizat din nou în vara lui 1916, când Armata Comună a înfruntat forțele țariste reîntărite în cadrul Ofensivei Brusilov. Încă o dată Imperiul German și-a sprijinit aliatul aflat la mare nevoie, astfel încât o spargere a frontului austro-ungar de căre ruși a putut fi împiedicată. În 1916/1917, Vechiul Regat al României
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
cu 29 octombrie, slovenii și croații au fost cofondatori ai noului stat al slavilor de sud. Guvernul maghiar a reziliat în 31 octombrie 1918 uniunea reală cu Austria, act prin care Austro-Ungaria a încetat să mai existe. Ministrul de externe comun Gyula Andrássy cel Tânăr s-a retras în 2 noiembrie, iar ministrul pentru finanțe comune Alexander Spitzmüller în 4 noiembrie 1918. Ministrul imperial și regal de război Rudolf Stöger-Steiner von Steinstätten a fost implicat în continuare după 11 noiembrie 1918
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
sud. Guvernul maghiar a reziliat în 31 octombrie 1918 uniunea reală cu Austria, act prin care Austro-Ungaria a încetat să mai existe. Ministrul de externe comun Gyula Andrássy cel Tânăr s-a retras în 2 noiembrie, iar ministrul pentru finanțe comune Alexander Spitzmüller în 4 noiembrie 1918. Ministrul imperial și regal de război Rudolf Stöger-Steiner von Steinstätten a fost implicat în continuare după 11 noiembrie 1918, sub supravegherea Staatsrat-ului Austriei Germane, în lichidarea Ministerului Imperial și Regal de Război. În 10
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Habsburgi pentru „a-și menține propria casă în bună ordine”. În primii zeci de ani după sfârșitul Dublei Monarhii, aceasta a fost adesea numită de criticii ei drept „închisoarea popoarelor” și „sortită pieirii”. Statele succesoare și-au văzut întreaga istorie comună dinainte de 1918 în primul rând sub aspectul asupririi și al împiedicării principiului autodeterminării. Expresiile „închisoarea popoarelor” și „germanizare” au fost folosite cu referire la Monarhia Habsburgică în special în spațiul slavilor de sud începâd cu 1918, chiar mai accentuat după
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
iar după dispariția monarhiei, nici unul dintre aceste popoare nu mai putea face față presiunii Germaniei sau Rusiei. Abia după intrarea în UE a celor mai multe dintre statele succesoare s-a putut vorbi imparțial și despre părțile pozitive ale vechiului stat multinațional comun: despre marele spațiu economic comun, despre libertatea de mișcare a persoanelor, despre drepturile civile, despre jurisdicția și administrația care erau moderne pentru acele vremuri și despre emanciparea graduală a păturilor mai sărace ale populației. După confuziile din epoca interbelică, după
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
dintre aceste popoare nu mai putea face față presiunii Germaniei sau Rusiei. Abia după intrarea în UE a celor mai multe dintre statele succesoare s-a putut vorbi imparțial și despre părțile pozitive ale vechiului stat multinațional comun: despre marele spațiu economic comun, despre libertatea de mișcare a persoanelor, despre drepturile civile, despre jurisdicția și administrația care erau moderne pentru acele vremuri și despre emanciparea graduală a păturilor mai sărace ale populației. După confuziile din epoca interbelică, după antisemitismul și rasismul în creștere
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
semnarea Tratatului de la Saint-Germain (Articolul 116), Austria a renunțat în cele din urmă la orice pretenție asupra teritoriului. Printr-un articol identic al Tratatului de la Trianon, a făcut și Ungaria același lucru în iunie 1920. Nu a existat o constituție comună a Dublei Monarhii. Baza legislativă a Monarhiei Dunărene era constituită din următoarele trei seturi de legi care aveau aceeași forță legală în Cisleithania și în Transleithania: Pragmatica Sancțiune era o lege a succesiunii la tron și, cum Carol al VI
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
stabilirea dreptului de succesiune la tron a fiicei sale Maria Terezia și a urmașilor ei. "Legile delegației" Cisleithaniei și Transleithaniei stabileau care erau afacerile / domeniile pe care ambele state trebuiau să le gestioneze împreună. Uniunea vamală și comercială cu monedă comună, libertate mutuală de înregistrare a firmelor și recunoaștere mutuală în lipsa formelor administrative a înregistrării întreprinderilor și a patentelor era un acord voluntar al ambelor state. Împăratul Austriei era, prin uniune personală, și Rege al Ungariei, ceea ce îl făcea în același
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
era, prin uniune personală, și Rege al Ungariei, ceea ce îl făcea în același timp Rege al Croației și Slavoniei. Aceasta se întâmpla însă acum potrivit dreptului Transleithaniei și nu mai era o derivare a calității de Împărat al Austriei. Domeniile comune apărute ca urmare a "Legilor delegației", politica externă și Armata Comună, au fost administrate prin ministere comune: Ministerul de Externe, Ministerul de Război și Ministerul de Finanțe; acesta din urmă nu era destinat gestionării integrale a finanțelor din întreaga Dublă
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
în același timp Rege al Croației și Slavoniei. Aceasta se întâmpla însă acum potrivit dreptului Transleithaniei și nu mai era o derivare a calității de Împărat al Austriei. Domeniile comune apărute ca urmare a "Legilor delegației", politica externă și Armata Comună, au fost administrate prin ministere comune: Ministerul de Externe, Ministerul de Război și Ministerul de Finanțe; acesta din urmă nu era destinat gestionării integrale a finanțelor din întreaga Dublă Monarhie, ci avea ca scop doar finanțarea domeniilor comune. Acest construct
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
și Slavoniei. Aceasta se întâmpla însă acum potrivit dreptului Transleithaniei și nu mai era o derivare a calității de Împărat al Austriei. Domeniile comune apărute ca urmare a "Legilor delegației", politica externă și Armata Comună, au fost administrate prin ministere comune: Ministerul de Externe, Ministerul de Război și Ministerul de Finanțe; acesta din urmă nu era destinat gestionării integrale a finanțelor din întreaga Dublă Monarhie, ci avea ca scop doar finanțarea domeniilor comune. Acest construct politic a fost denumit "uniune reală
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
și Armata Comună, au fost administrate prin ministere comune: Ministerul de Externe, Ministerul de Război și Ministerul de Finanțe; acesta din urmă nu era destinat gestionării integrale a finanțelor din întreaga Dublă Monarhie, ci avea ca scop doar finanțarea domeniilor comune. Acest construct politic a fost denumit "uniune reală". Instituțiile care priveau ambele jumătăți ale monarhiei au primit apelativul „k. "u." k.“ („kaiserlich "und" königlich“ — „imperial "și" regal”), formulă care se referea la două dintre coroanele monarhului (la coroana imperială a
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
ca Împărat al Austriei, iar în Transleithania ca Rege Apostolic al Ungariei. La instigarea lui Francisc Iosif, în sensul unei uniuni reale, precum aceea consimțită prin Compromisul din 1867, politica externă, armata și marina de război erau administrate de ministere comune, responsabile pentru ambele părți ale monarhiei; miniștrii erau numiți de către monarh și trebuiau să nu fie în același timp miniștri într-unul din cele două state. Austro-Ungaria ca întreg nu avea un șef de guvern, dar avea un: În luarea
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
monarh și trebuiau să nu fie în același timp miniștri într-unul din cele două state. Austro-Ungaria ca întreg nu avea un șef de guvern, dar avea un: În luarea deciziilor, împăratul era ajutat de un Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune. Fiecare jumătate a monarhiei avea, în plus, încă un Minister al Apărării propriu, responsabil pentru forțele de apărare separate ale fiecăreia - Forțele de apărare cezaro-crăiești, respectiv Forțele de apărare regale maghiare. Controlul finanțelor în afacerile comune era realizat de Înalta
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Consiliul Ministerial pentru Afaceri Comune. Fiecare jumătate a monarhiei avea, în plus, încă un Minister al Apărării propriu, responsabil pentru forțele de apărare separate ale fiecăreia - Forțele de apărare cezaro-crăiești, respectiv Forțele de apărare regale maghiare. Controlul finanțelor în afacerile comune era realizat de Înalta Curte de Conturi Comună. În schimb, nu existau tribunale sau curți de justiție comune celor două jumătăți ale monarhiei. Acorduri politice și controale politice asupra politicilor militare și de externe trebuiau să aibă loc anual în cadrul
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
monarhiei avea, în plus, încă un Minister al Apărării propriu, responsabil pentru forțele de apărare separate ale fiecăreia - Forțele de apărare cezaro-crăiești, respectiv Forțele de apărare regale maghiare. Controlul finanțelor în afacerile comune era realizat de Înalta Curte de Conturi Comună. În schimb, nu existau tribunale sau curți de justiție comune celor două jumătăți ale monarhiei. Acorduri politice și controale politice asupra politicilor militare și de externe trebuiau să aibă loc anual în cadrul întâlnirilor în alternanță de la Viena și de la Budapesta
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
responsabil pentru forțele de apărare separate ale fiecăreia - Forțele de apărare cezaro-crăiești, respectiv Forțele de apărare regale maghiare. Controlul finanțelor în afacerile comune era realizat de Înalta Curte de Conturi Comună. În schimb, nu existau tribunale sau curți de justiție comune celor două jumătăți ale monarhiei. Acorduri politice și controale politice asupra politicilor militare și de externe trebuiau să aibă loc anual în cadrul întâlnirilor în alternanță de la Viena și de la Budapesta între două delegații a câte 60 de persoane alese de către
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
o influență marcantă: Sistemul militar al Monarhiei austro-ungare în ambele (părți) de stat(e) s-a bazat din 1868 pe principiul datoriei universale și personale a fiecărui cetățan de a lua arma în mână. Forțele armate erau constituite din Armata Comună, din forțele de apărare ale ambelor state (Forțele de apărare cezaro-crăiești și Forțele de apărare regale maghiare) și din Marina Militară Imperială și Regală. Comandantul suprem era Împăratul Austriei și Regele Ungariei care, de exemplu, semna personal fiecare promovare a
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]