19,809 matches
-
Montanus și soția sa Maxima, înecați în râul Sava, din ordinul guvernatorului Probus, la 26 martie 304, când sunt pomeniți de biserică. Acest martir, Montanus, este considerat primul preot daco-roman cunoscut în istorie. În același loc, Sirmium, a pătimit și episcopul Irineu, decapitat și apoi aruncat în Sava, în 6 aprilie 304, urmat de diaconul său Dimitrie, la 9 aprilie același an, viitorul sfânt Dimitrie, pomenit de biserică la 26 octombrie. În Singidunum (Belgrad-Serbia), în Moesia Superior, au fost supuși martiriului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lui Diocletian și Maximian, și în provincia Scythia Minor (Dobrogea) în localități ca Tomis, Halmyris, Noviodunum, Dinogetia, Axiopolis, unde s-au aflat inscripții și s-au făcut descoperiri arheologice. Astfel, după unele acte martirice, la Tomis, a pătimit ca martir episcopul orașului Efrem, la 7 martie 300, iar ulterior Macrobiu și Gordian, originari din Asia Mică, surghiuniți aici și arși, la 13 septembrie 320-323, sub Liciniu. Împreună cu ei, au fost martirizați și localnici, precum Heli, Lucian și Zotic, care au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și nuclee creștine. Din actul de martiraj al Sf. Epictet și Astion de la Halmyris (Murighiol, jud. Tulcea), se cunoaște numele primului preot creștin de pe pământul românesc, Bonosus, și faptul că în jurul lui 300, Scythia avea o episcopie se cunoaște numele episcopului de Tomis, Evangelicus, care apăra dreapta credință. Persecuțiile tetrarhilor, la începutul secolului al IV-lea, n-au oprit ascensiunea creștinismului, noua religie își continuă evoluția, dar numărul creștinilor, ca și în restul Imperiului, era insignifiant în comparație cu masa păgânilor. Creștinii erau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
masa păgânilor. Creștinii erau orășeni, proprietari, militari. Episcopia tomitană și-a continuat existența. După 324, anul morții lui Licinius, când s-a instalat pacea Bisericii în Orient, asistăm la dezvoltarea vieții creștine în Dobrogea (Scythia) în anii 364-381, aici păstorea episcopul Bretanion, adept al credinței niceene, care l-a înfruntat pe împăratul Valens, arian. În acest timp, Biserica s-a organizat în parohii, conduse de preoți, dioceze (eparhii), conduse de episcopi și provincii ecleziastice, coordonate de mitropoliți. Pe vremea lui Teotim
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vieții creștine în Dobrogea (Scythia) în anii 364-381, aici păstorea episcopul Bretanion, adept al credinței niceene, care l-a înfruntat pe împăratul Valens, arian. În acest timp, Biserica s-a organizat în parohii, conduse de preoți, dioceze (eparhii), conduse de episcopi și provincii ecleziastice, coordonate de mitropoliți. Pe vremea lui Teotim I (390-407), se situează începutul dependenței canonice a unei părți a pământului românesc (Dobrogea, sudul Moldovei, sud-estul Munteniei) față de centrul bisericesc al Constantinopolului și consolidarea raporturilor dintre episcopia Tomisului și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
purificate prin creștinare.23 Printre argumentele creștinării se afla și practica înhumației ce se generalizează din secolul al IV-lea. Existența creștinilor abandonați de Imperiu era o realitate, dar sub aspectul organizării, după 275, nu știm care era situația, nici un episcop nord-dunărean n-a participat la conciliile (sinoadele) de la Niceea, Constantinopol și la cele locale, dar trebuie să fi fost. Limba română a moștenit două vocabule referitoare la ierarhia ecleziastică: "piscup" (episcopus) și "preut" (presbyter) o dovadă că în așezările daco-romane
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a moștenit două vocabule referitoare la ierarhia ecleziastică: "piscup" (episcopus) și "preut" (presbyter) o dovadă că în așezările daco-romane funcționau elementele fundamentale ale ierarhiei bisericești. Pe de altă parte, secolul al IV-lea a fost epoca de aur a chorepiscopilor, episcopi itineranți de țară (sate) și periodeuți (misionari). Statutul politic și canonic al teritoriilor din nordul Dunării, nucleele creștine daco-romane, de pildă, cele de la Sucidava, Slăveni, Romula, depindeau de scaunele episcopale de pe malul drept dunărean, Oescus, Ratiaria, Aquae, Viminacium. Deși lipsesc
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Singidunum (Moesia Prima), de Ratiaria (Dacia Ripensis) au fost luate de arieni, iar altele ( de Viminacium, Oescus, Aquae) au păstrat comuniunea cu Athanasie de Alexandria și alți apărători ai ortodoxiei. Abia la conciliul de la Aquileia (381), la care a participat episcopul Ambrosius de Mediolanum, arianismul illyric (sud-dunărean) a fost învins definitiv, prin condamnarea ultimilor săi susținători. Controversele doctrinare din Imperiu (spațiul sud-dunărean) au avut efecte și în spațiul daco-roman, deoarece episcopii sud-dunăreni ce-și exercitau jurisdicția și în stânga Dunării erau divizați
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Abia la conciliul de la Aquileia (381), la care a participat episcopul Ambrosius de Mediolanum, arianismul illyric (sud-dunărean) a fost învins definitiv, prin condamnarea ultimilor săi susținători. Controversele doctrinare din Imperiu (spațiul sud-dunărean) au avut efecte și în spațiul daco-roman, deoarece episcopii sud-dunăreni ce-și exercitau jurisdicția și în stânga Dunării erau divizați, dar se pare că aceste dispute au atins prea puțin pe credincioșii simpli daco-romani. Însă o influență a venit de la instalarea, după 275, a dacilor liberi, infiltrați din teritoriile de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
credinței pentru creștinii din nordul Dunării. Acțiunea aceasta a continuat sub Constantius II (337-361), în timpul căruia integrarea în creștinătate a populațiilor "extra fines" a fost elementul cel mai eficace pentru universalismul roman. Astfel, consacrarea, în 341, a lui Ulfila ca "episcop al creștinilor din țara getică" a fost cel mai semnificativ gest politic al Imperiului la nord de Dunăre, la mijlocul secolului al IV-lea, aceasta este și o dovadă că pe malul stâng se închegaseră comunități creștine. Împăratul Valens (364-378) a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mai semnificativ gest politic al Imperiului la nord de Dunăre, la mijlocul secolului al IV-lea, aceasta este și o dovadă că pe malul stâng se închegaseră comunități creștine. Împăratul Valens (364-378) a urmat exemplul celor doi împărați, el a trimis episcopi și misionari printre goți (arieni). În concluzie, creștinarea devenise garantul fidelității față de Roma.28 Răspândirea creștinismului în regiunile extra-carpatice consolida legăturile dintre comunitățile nord-dunărene și cele din sudul fluviului, acestea fiind favorizate și de extinderea jurisdicției arhiepiscopiei de Constantinopol, la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din dioceza Tracia și a "ținuturilor barbare" dependente de acestea. Difuzarea credinței s-a manifestat prin evanghelizarea neamurilor de la gurile Dunării-în acest sens s-au desfășurat și acțiunile Sf. Ioan Gură de Aur și ale reprezentanților lui în zonă, precum episcopul Teotim I de Tomis. Un alt element de menționat: exilarea în "Scythia" de dincolo de Istru a ereticului Audius, prozelitismul acestuia și viața creștină exemplară a adepților săi au contribuit la difuzarea noii credințe la nordul Dunării. În privința confesiunii, credincioșii extra-carpatici
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Sava s-a săvârșit la 12 aprilie 372, a cincea zi după Paști, la vârsta de 38 de ani. După moarte, moaștele sale au fost duse în Scythia Minor, la Tomis, apoi la cererea Sf. Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei, episcopul locului Vetranion l-a trimis în Capadocia.30 Sfântul Niceta de Remesiana Despre Sf. Niceta s-a vorbit mult în istoriografia noastră, de către teologi și istorici deopotrivă, de pildă, V. Pârvan îl considera apostolul național al românilor. După el, N.
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cine era acesta, aria sa de activitate și însemnătatea sa în istoria creștinismului de la Dunărea de Jos. La sfârșitul secolului al IV-lea și începutul celui următor, s-a impus în chip deosebit în viața bisericească Sf. Niceta de Remesiana, episcop în Dacia Mediterranea. Orașul său de reședință, Remesiana (Bela Pelanka-Serbia), era situat pe marele drum militar ce traversa Illyricum, la 30 km est de Naissus. Nu știm când și-a început păstoria ca episcop-într-o scrisoare din 367 se face referire
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Mediterranea. Orașul său de reședință, Remesiana (Bela Pelanka-Serbia), era situat pe marele drum militar ce traversa Illyricum, la 30 km est de Naissus. Nu știm când și-a început păstoria ca episcop-într-o scrisoare din 367 se face referire la un episcop Nichas (Nicetas). Informații mai sigure despre viața și activitatea sa misionară avem din cuprinsul a două poeme ale Sf. Paulin, episcop de Nola (Italia). Sf. Niceta l-a vizitat în două rânduri pe episcopul de Nola. Deducem că el urma
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de Naissus. Nu știm când și-a început păstoria ca episcop-într-o scrisoare din 367 se face referire la un episcop Nichas (Nicetas). Informații mai sigure despre viața și activitatea sa misionară avem din cuprinsul a două poeme ale Sf. Paulin, episcop de Nola (Italia). Sf. Niceta l-a vizitat în două rânduri pe episcopul de Nola. Deducem că el urma să se îndrepte spre scaunul său din Remesiana, aflat în îndepărtata Dacie (la "dacii arctici" spune Sf. Paulin), unde își desfășura
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
367 se face referire la un episcop Nichas (Nicetas). Informații mai sigure despre viața și activitatea sa misionară avem din cuprinsul a două poeme ale Sf. Paulin, episcop de Nola (Italia). Sf. Niceta l-a vizitat în două rânduri pe episcopul de Nola. Deducem că el urma să se îndrepte spre scaunul său din Remesiana, aflat în îndepărtata Dacie (la "dacii arctici" spune Sf. Paulin), unde își desfășura misiunea evanghelizatoare. Aflăm că Sf. Niceta predica în limba latină pentru răspândirea credinței
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pentru ei predica și scria în latinește. Paulin de Nola scrie în poemele sale: "aleargă la tine geții și amândouă felurile de daci"-referire la locuitorii din cele două Dacii sud-dunărene. În ceea ce privește originea sa, Sf. Niceta poate fi considerat daco-roman, episcopul Paulin numește Remesiana drept "patria" sa. Pe lângă predicile orale, de la el au rămas și lucrări scrise, îndeosebi catahetice, precum Libelli instructionis (Cărticele de învățătură) și Catehismul, ca și lucrări dogmatice, De ratione fidei, De Spiritus Sancti potentia ș. a. Nu se
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ultima dată în 414, într-o scrisoare a papei Inocențiu I, fiind apoi canonizat. Sf. Niceta a fost un apărător al ortodoxiei, cf. deciziilor primelor două concilii (sinoade) ecumenice și un teolog cunoscut al vremii sale.31 Biserica din Gothia Episcopul Ulfila Pe parcursul secolului al IV-lea, în teritoriile extracarpatice, au existat mai multe nuclee ortodoxe în interiorul triburilor de vizigoți, aflate sub ascultarea unor episcopii-unul dintre ele se afla în teritoriile lui Athanarich, în Moldova, pe cele două maluri ale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vizigoți, aflate sub ascultarea unor episcopii-unul dintre ele se afla în teritoriile lui Athanarich, în Moldova, pe cele două maluri ale Prutului. Regii vizigoți din Muntenia au luat măsuri severe împotriva credincioșilor creștini. Este menționat, în acest context, un episcop Goddas, de origine gotă, Biserica din "Gothia" era în relații strânse cu cea din Imperiu, cu Biserica din Capadocia (cf. actul de martiraj al Sf. Sava Gotul și scrisoarea Sf. Vasile cel Mare). Unii dintre creștinii supuși represiunii s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
este o realitate. După ce vizigoții au părăsit nordul Dunării (Muntenia), sub presiunea hunilor, bisericile creștine din spațiul extracarpatic, alcătuite în special din populație autohtonă, și-au continuat existența și legăturile cu Imperiul. Dintre creștinii nord-dunăreni, cel mai cunoscut era Ulfila, episcop arian al goților; el conducea Biserica ariană din "Gothia" de pe malul stâng, în 341-348-ulterior, el părăsește Dacia și se retrage în sud, în Imperiu, sub presiunea lui Aorich, regele vizigoților. În urma predicilor sale, mulți locuitori nord-dunăreni au îmbrățișat arianismul, goți
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
diferite, soldați, veterani,orășeni, iar numele lor erau latine sau grecești. În momentul în care, în 313, împăratul Constantin a acordat libertate noii credințe, aceasta era puțin răspândită în ținuturile latine de la Dunăre, la Niceea (325) au participat doar trei episcopi din această zonă. Pe malul Dunării nu se afla pe-atunci încă nici o episcopie și nici între Dunăre și Haemus, înainte de 325, nu erau decât opt comunități (centre) creștine în aceste părți. Însă după această dată, creștinismul de limbă latină
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
acesta, creștinismul latin era adânc înrădăcinat în zonă, iar slujba (liturghia) se făcea în limba latină, limba majorității locuitorilor de la Dunăre. Cele 19 episcopii din valea Dunării s-au aflat până în vremea lui Justinian (527-565) sub jurisdicția superioară a papei (episcopului Romei) și nu a ierarhilor greci (bizantini) din Răsărit. În Moesia Inferior și în Scythia Minor, numele ierarhilor și limba inscripțiilor sunt deopotrivă latine și grecești, episcopia de Tomis depindea de scaunul de Constantinopol. Aceste episcopii numeroase, fiecare cu teritoriul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Minor, numele ierarhilor și limba inscripțiilor sunt deopotrivă latine și grecești, episcopia de Tomis depindea de scaunul de Constantinopol. Aceste episcopii numeroase, fiecare cu teritoriul ei, reprezentau o populație latină foarte densă-ele întruchipau ordinea imperială ca și viața locală, deoarece episcopul era omul locului ales de credincioși și apărătorul locuitorilor din dioceza sa. Viața romană la Dunăre era puternică și înfloritoare, episcopatele numeroase o dovedesc.34 Răspândirea creștinismului printre barbari este opera misionarilor, astfel, Sf. Niceta de Remesiana a contribuit la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cel mai vechi nume de preot din nordul Dunării. Creștinismul daco-roman s-a născut ca o continuare firească a celui latin din sudul Dunării. Au existat misionari trimiși în părțile barbarilor din nordul Dunării (Sciția), V. Pârvan îl considera pe episcopul Niceta de Remesiana (336-414), apostol al românilor. Este adevărat că poetul Paulin de Nola vorbește despre influența lui Niceta asupra teritoriilor din nordul Dunării și a populațiilor din zonă, dar rolul său în creștinarea românilor a fost mult exagerat și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]