19,793 matches
-
Tot la Albineț găsim o altă idee, și mai spectaculoasă, vizând continuitatea romanității statale. Trecând în revistă istoria imperială a romanității, Albineț constată că statele Moldo-Române din vremea lui erau continuatoarele tradiției statale care se originează în Imperiul Roman. După căderea Imperiului Roman "propriu" (în secolul al V-lea, anul stabilit convențional fiind 476), tradiția statalității romane s-a prezervat în două ramificații ale acestuia: Imperiul Bizantin ("Roma nouă Constantinopole") și Imperiul Româno-Bulgar, "carele întinse domnirea sa până la Bizanțiul și Grecia
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
definitorii ale Bizanțului, "ca un complex de instituții, ca sistem politic, ca formație religioasă, ca tip de civilizație", și anume: i) moștenirea intelectuală elenică; ii) dreptul roman; iii) religia ortodoxă; și iv) arta bizantină, s-au perpetuat în istorie, după căderea Constantinopolului în 1453, prin încorporarea acestora în statele române (Iorga, 1972, p. 3). Acestea au devenit, astfel, depozitarele romanității bizantine, o teză a lui Iorga pe care Albineț a schițat-o sub formă de crochiu cu aproape un secol în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ci teritoriul Daciei devine cadrul spațial de referință. Laurian (1870) scrie de fapt o istorie a Daciei care începe dinainte de venirea romanilor, trece prin diferite "stări" succesive ("starea Daciei sub imperatorii Bizantini"; "starea Daciei sub domni independenți"; "starea Daciei după căderea Constantinopolului" etc.), încheindu-se cu starea Daciei sub domnia lui Carol I. Dimensiunea teritorială (dacică) ia locul dimensiunii etnice (romane) ca ax central al istoriei poporului român, însă această substituție nu afectează semnificativ temele constitutive ale națiunii române: vechimea și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
occidentală a democrației interbelice românești era însă contrazisă de fondul oriental al practicii politice, caracterizate de sistematicitatea violenței și fraudelor electorale și de ubicuitatea corupției și venalității clasei politice. În loc să antreneze adevărate ritualuri ale democrației, alegerile electorale ocazionau mai curând "căderi în premodern", după expresia lui S. Alexandrescu (Constantiniu, 2011, p. 326). Competiției dintre partidele interbelice pentru putere i s-a pus capăt în februarie 1938, când Carol al II-lea - ale cărui cognomene alternau de la "regele țăranilor", prin "mecena al
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
mai pregnantă cu cât ziua de 1 decembrie, data adoptării Rezoluției de la Alba Iulia prin care Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească a hotărât unirea cu România, va fi declarată "Ziua națională a României" după căderea regimului comunist. Modul de raportare la acțiunea lui Mihai Viteazul poate fi luat ca un barometru al naționalismului istoriografic. Din acest punct de vedere, periodizarea lui N.A. Constantinescu denotă minimumul de naționalism în conceptualizarea istoriei poporului român, din două motive
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
că "Dumnezeu este englez" (Greenfeld, 1992, p. 60: God is English). Stăniloae nu a mers atât de departe, oprindu-se la a-l naționaliza pe Adam (însămânțând în el și Eva germenii tuturor națiunilor ce aveau să se actualizeze odată cu căderea în istorie). Pentru a include națiunea în planul divin original și pentru a împăca în același timp ideea eternității națiunii cu datele istoriei biblice și sociale care arată fără dubiu că națiunile nu au făcut parte din creația divină, Stăniloae
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și înlocuit cu o înțelegere postmodernă a temporalității. Meta-povestirea națiunii române (desfășurarea în timpul istoriei a "duhului" românesc), susținută de o periodizare cronologică a istoriei, este astfel destructurată, odată cu intrarea discursului istoriografic în condiția postmodernă. Implicațiile pentru ideologia naționalistă sunt majore: "căderea în desuetudine a dispozitivului metanarativ de legitimare" (Lyotard, 1993, p. 15), adică a periodizării cronologice a istoriei, antrenează mai departe prăbușirea funcției narative a istoriei, care înseamnă că istoria își "pierde functorii, marele erou, marile primejdii, marile aventuri și marele
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
nu a avut niciun efect în sensul destabilizării ori restructurării acesteia. Prima parte a perioadei postcomuniste românești este caracterizată de o puternică inerție discursivă. Configurația mitoistorică asamblată în stadiul final al regimului comunist este reprodusă cu mare fidelitate și după căderea regimului. Chestiunea etnogenezei românești, considerată a reprezenta "problema fundamentală a istoriei nostre vechi" (Daicoviciu et al., 1992, p. 68), nu face excepție de la această regulă a inerției discursive în postcomunism. Explicația poate fi găsită în faptul că memoria românească și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
o istorie de contradicții nerezolvate" (Dumitrescu et al., 1999, p. 3), pe care autorii manualului nici măcar nu își propun să o dezlege. Caracterul oracular este înlocuit astfel de natura aporetică a istoriei. "Bufnița Minervei nu-și începe zborul decât în căderea serii"! Această sentință hegeliană, care arată prin mijloacele argumentării metaforice că filosofia istoriei nu poate profesa decât o înțelegere retrospectivă și nu proiectivă, a fost asumată ca precept epistemic al noii paradigme de conceptualizare a trecutului românesc. Predominantă devine astfel
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de întoarcere în lumea pierdută a tradițiilor din trecut; c) este o tentativă de restaurare sau recuperare a tradiției periclitate, prin reîntoarcerea la trecutul idealizat (Berger și Zijderveld, 2009, pp. 71-73). Indivizii care preferă restaurarea comunismului în România printr-o cădere în trecutul la modul ceaușist întrunesc toate cele trei atribute pentru a putea fi calificați drept fundamentaliști nostalgici. Cu toate că reprezintă un procent minoritar, indivizii din această categorie formează nucleul dur al rezistenței nostalgice. Rezistența nostalgică românească este bistratificată în două
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
critic de 50 la sută) din populația României are atitudini pozitive față de trecutul comunist. Mai mult, sentimentele nostalgice sunt în plină evoluție. În plus față de datele prezentate sub formă tabelară, 45 la sută dintre respondenții sondajului IRES din 2010 regretă căderea comunismului, în timp ce 50 la sută nu o fac. Același procentaj de 45 la sută cred că ar fi trăit mai bine dacă Revoluția nu avea loc în decembrie 1989. Și mai sugestiv este faptul că, într-un scenariu electoral în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
sunt de acord cu aceasta (IICCMER, 2010). Potrivit recomandării Raportului, toți cei care rezistă interpretării oficiale ar trebui să fie pasibili de sancționare judiciară pentru acte de apologie la adresa fostului regim și negaționism. Jubileul comemorării a 25 de ani de la căderea comunismului, ce trebuia, în perspectiva narativei liberale, să ocazioneze o aniversare celebrativă a anticomunismului s-a petrecut sub auspiciile nostalgiei colective. După cum o arată studiul realizat în decembrie 2014 de către INSCOP, la o pătrime de veac de la prăbușirea regimului comunist
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de dincolo și de perfecțiunea umană, ci vrea doar să acționeze după bunul plac, eliberată de închisoarea căminului și de emblema de simplă aducătoare pe lume a unor urmași. Prototipul acestui personaj ar fi nesupusa Eva, care a dus la căderea întregului neam omenesc. Demonismul ei constă tocmai în această insubordonare, în această încercare disperată de a prelua controlul în cadrul mariajului și uneori chiar și în societate. Își vinde sufletul plăcerilor acestei vieți, tocmai pentru a avea o viață. Este denumită
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
-i câștiga atenția, grațiile, dragostea.22 Atitudinea misogină nu era generală în Evul Mediu, au fost și scriitori medievali care au lăudat femeia, au încercat să o apere de defăimarea publică. Dacă rolul pe care l-a jucat Eva în căderea umanității a dus la crearea unui prototip malefic al femeii, cel al Fecioarei Maria, regină a paradisului, a cerului, a pământului și a tot ce există, vine să accentueze latura virtuoasă a principiului feminin, ea devenind un 21 S. H.
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
vocii feminine de sub tăcerea impusă forțat. 53 Potrivit tradiției biblice, cultivate cu asiduitate de civilizația medievală, Adam este primul care a dat nume universului înconjurător, limba sa este unificatoare, expresivă, dă viață, pe când cea a Evei este o „limbă a căderii” (fallen language 54 ), caracterizându se prin diviziune, fragmentarism, împrăștiere, limbajul feminin este limitat și instabil, prin sfatul ei bărbatul pierzând poziția privilegiată din Paradis. 55 De aici pornindu-se, s-a pus întotdeauna problema adevărului rostit de femeie, sau, mai
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
exact, s-a accentuat imposibilitatea înnobilării ei cu această virtute. Asocierea trupescului, a carnalului cu principiul feminin era un loc comun în exegeza medievală, de la Părinții bisericești și până la personajele din operele lui Boccaccio și ale lui Chaucer. În descrierea căderii din rai (făcută de Filon din Alexandria, Augustin, John Scott, Albert cel Mare sau preotul chaucerian, plecând de la exemplul Genezei biblice), Eva este asociată cu apetitul sexual, cu plăcerea și păcatul, pe când lui Adam îi sunt conferite însușiri intelectuale, elevate
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
5, nr. 1, March 1993, p. 236 (în nota 53). 33 fi cicăleala, cearta, pălăvrăgeala, cleveteala erau mereu dur criticate.” 61 Putem aduce din nou în discuție cele două arhetipuri biblice, dihotomice: Eva, simbol al vorbirii, care a dus la căderea întregii omeniri, și Fecioara Maria, reliefând tăcerea, supunerea, smerenia. Păcatul originar a fost interpretat diferit, perceput ca rod al mândriei, al nesupunerii, al lăcomiei, al poftei carnale sau al vorbirii. Unul dintre pelerinii lui Chaucer, duhovnicul de maici, o condamnă
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
pați dacă te iei după femei!/ Povața lor ne-a fript întâia oară/ și pe Adam l-a scos din rai afară,/ Când o ducea-n huzur așa de bine...” 62, făcând astfel din femeie cauza, iar din bărbat victima căderii. și angelica eroină chauceriană Constanța pune căderea omenirii pe seama intervenției feminine: „știut e că ispita femeiască/ L-a osândit pe om odinioară”63. Spre deosebire de Eva, care propovăduiește nesupunerea în fața poruncii divine, Fecioara Maria acceptă cu smerenie rolul pe care i-
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
lor ne-a fript întâia oară/ și pe Adam l-a scos din rai afară,/ Când o ducea-n huzur așa de bine...” 62, făcând astfel din femeie cauza, iar din bărbat victima căderii. și angelica eroină chauceriană Constanța pune căderea omenirii pe seama intervenției feminine: „știut e că ispita femeiască/ L-a osândit pe om odinioară”63. Spre deosebire de Eva, care propovăduiește nesupunerea în fața poruncii divine, Fecioara Maria acceptă cu smerenie rolul pe care i-l conferă Dumnezeu. Eva uzurpă cuvintele și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
un model pentru toate femeile deoarece vocea ei s-a făcut auzită atât de puțin, Sfânta Scriptură consemnează cuvintele rostite de ea doar de trei ori.”65 Eva a fost pusă de Dumnezeu sub autoritatea bărbatului, Adam. Este vinovată de căderea omenirii, mult mai mult decât bărbatul, al cărui rol de a consimți la păcat este ignorat. Toți pelerinii chaucerieni, plecați în căutarea beneficiilor acordate de Sfântul Thomas Beckett, cred, conform uzanțelor vremii, în vinovăția femeii de a fi provocat izgonirea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
conflict cu autoritatea vremii și spune o istorioară în care victoria revine abilității unei femei de a-și susține cauza.492 Stareța este mult mai feminină, pe când târgoveața ni se înfățișează oarecum virilizată și declarativ vicioasă, simbol al păcatului, al căderii.493 Maica Eglantina își propune să rostească pelerinilor un miracol prin care să aducă preamărire Fecioarei Maria, de aceea începe discursul cu o rugăciune. Acest gen de laudatio era frecvent în scrierile vremii și cu atât mai mult putea fi
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
și foarte plin de sine, cu un fel de a fi dezgustător și cu apucături grețoase, într-un cuvânt așa scârbos și urâcios de felul lui, că nimeni nu-l putea înghiți”550), bărbatul crezând că orice femeie este supusă căderii: „dacă femeile ar fi de argint, n-ar face nici doi bani, fiindcă nici una barem nu s-ar împotrivi 549 Ibidem, p. 402. 550 Ibidem, p. 256. 149 încercării”551. Femeia ofensată îi va înscena o noapte de dragoste cu
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
aluziile mitologice, momentul temporal al primăverii, visul. Poetul englez are ca model predecesorii italieni, Francesco Petrarca și Giovanni Boccaccio, Legenda femeilor cinstite, în special Prologul ei, împărtășește același interes, pe care îl arătase și Povestirea călugărului, pentru faima, despotismul și căderea marilor nume ale ierarhiei antice, de data aceasta interesul acordându-se principiului feminin, ca și în De mulieribus claris, cu toate că Chaucer ar fi putut cunoaște și micul tratat petrarchist, de laudibus feminarum, dedicat unei împărătese, Ana de Boemia.677 În
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
mascarada pe care o trăia. Motivul grădinii paradisiace în care Ianuarie se refugia cu tânăra soție reliefează o nouă ironie la adresa căsătoriei, percepută de bătrân ca un rai terestru, numai că în acest eden nu putea să lipsească viclenia, ispita, căderea în păcat. „Grădina pe care Ianuarie o construiește este o emblemă finală a propriei prostii și absurdități și simbolul căsătoriei sale. Frumusețea locului este dată de Mai, și zidul de piatră care o înconjoară reprezintă precauțiile iscate de gelozia orbului
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
găsit consolare în actul creației.” Judith Serafini-Sauli, op. cit., p. 29. (trad. n.) 950 Ibidem, p. 30. 256 care evenimentele se desfășoară reprezintă tot o caracteristică a genului oral. În numai două strofe, tatăl Criseidei, Calcas, care este un profet, prevede căderea Troiei și consideră mai înțelept să treacă de partea grecilor. Cu aceeași rapiditate personajele se îndrăgostesc. Rareori autorul se oprește pentru a descrie personajele sau locurile, și nici nu încarcă narațiunea cu procedee retorice ori trimiteri erudite. Dacă comparăm această
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]