19,957 matches
-
soarele nu reușea să pătrundă, nu se afla nimic. Absolut nimic. Doar o puzderie de foi erau răspândite pe jos, vânzolite de vânt, făcându-se vizibile numai prin rândurile imprimate, pentru că, atât cât vedeam cu ochii, În fața mea era un gol imens, de un alb strălucitor. Mă Înșelasem. Nu eram un șoarece care pândise o pisică, ci un șoarece cu cheiță, care se Învârtea În cerc. Nota lui Dmitri Kuznețov. Așa este. Nu considerasem necesar să descriu o clădire și un
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
este compus din litere. Clădirile, străzile, mașinile, mobilierul, chiar și noi, pentru El nu suntem decât niște cuvinte puse Într-o anumită ordine. Dacă vrea, ne șterge În câteva secunde, dacă are o pană de inspirație, stăm cu privirea În gol luni În șir. Trebuie să fugim și să ne-ascundem undeva, ori Într-o carte de bucate, ori Într-un roman istoric, să ne piardă urma. Am luat deja legătura cu câțiva cunoscuți. Prințul MÎșkin și contele Vronski mi-au
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Am fost adus la oraș sub supravegherea tatei și a mamei. Un timp rămăsei un vițeluș sălbatic, plin de nostalgii și care se conforma greu noilor împrejurări. Pentru întîia oară am simțit atunci că oamenii mor: cîteva ființe au lăsat goluri în jurul meu. Mult mai tîrziu, cînd am trecut prin satul în care copilărisem ca să-mi refac amintirile, am simțit că, deși locurile păreau aceleași, acum aveau o rînduială de nepătruns. Am căutat movila unde hodinea bunica, o paragină cu cruce
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
acum părea să ne înlemnească însă tinerețea. Știam că ne vom despărți, unii, pentru totdeauna. Neam propus o întîlnire după zece, apoi după douăzeci de ani, dar cine mai putea să știe!... Ca timp, distanțele acestea păreau spăimîntătoare, marcînd un gol, o pierdere ireparabilă. Pe rînd iubite, colegele se măritaseră, lăsîndu-i pe băieți din ce în ce mai singuratici. Pătruns de conștiința destinului ce începea să fie personal, întrezăream realitatea unui sfîrșit. De starea de infantilitate care încă mă mai lega de părinți mă rușinam
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Tomulescu. La clasele mai mari predau din ăia cu liceul. Buni ar fi ei, însă nu toți au studiile terminate. De-o pildă, Fărocoastă... - Prostul acela? izbucni bătrîna. De două ori l-am lăsat repetent. Plouă, Cu nepăsare ploaia umple goluri de timp umplute cu nimic. G.G. (poet local) Pînă să înceapă școala am trecut o singură dată pe la hardughia din chirpici clădită în mijlocul satului și care era de obicei pustie. Prin ușile largi de hangar, deschise în peretele dinspre deal
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
femeilor, pe unde acestea sunt nevoite să treacă. Ori de câte ori se face câte o afirmație care nu‑i convine, dar și fără legătură cu asta, Rainer se ridică brusc de la masă și se retrage gânditor într‑un colț de unde privește în gol cu un aer sumbru, până când Sophie sau Anna îl readuc solemn printre ele. Ce ai? Spune, te rog, te rog. Mă călcați pe nervi, proastelor. Eu am alte griji, situate pe un alt plan, pe care mă situez și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
îi ia apărarea în fața tuturor. Astfel își clarifică fără să vrea sentimentele. Am văzut foarte des lucrul ăsta în filme. Anna își plasează mâna între picioarele lui Hans, unde nu‑i tocmai rău. Iar v‑a apucat, îi dă de gol Sophie. Hans dă la o parte mâna pe care n‑o iubește, dar de care mai are nevoie din când în când, și se rușinează. Sophie nu trebuie să știe, trebuie doar să bănuiască și să‑și dorească și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Hans spune că face tot ce vrea ea, iar ea știe lucrul ăsta, dar n‑ar trebui să profite de el, nu‑i corect. Dar profit cu plăcere. Bineînțeles că trebuie să‑ți scoți și șosetele, cum vine asta, ești gol, dar cu șosete? Strică impresia generală. Hans își scoate șosetele și dă la iveală niște picioare murdare. Sophie stă într‑un colț, cercetează dârele de jeg dintre degetele lui Hans și spune că dorește ca libertatea lui să se supună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mult sport, iar până să ajungă acolo a mai rămas puțin timp. Sophie e pur și simplu Sophie. Anna întinde șovăitoare o mână, apoi a doua, în căutarea unui sprijin pe care nu‑l găsește și se prăbușește aproape în gol, fiindcă n‑a observat o groapă de la o carieră de piatră. Sus pe cer se rotesc trei ulii. Sau poate că sunt niște ereți? Scot țipete stridente. Rainer simte ceva în legătură cu acest peisaj natural, în care omul a intervenit deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
care să n‑o fi spus și altul, susură Sophie. Fiindcă știu deja toate frazele. Unde viața se stinge, seara e ca un armistițiu melancolic, ne învață Camus. Hans își dă din răsputeri un pumn în cap, încât sună a gol. De aici nu iese nimic original, doar lucruri obișnuite, vorbele meșterului care‑l ceartă că a încurcat polii la o legătură electrică și‑i spune c‑o să‑i dea acuși un șut. Tatăl invalid se apropie și el, sprijinit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
decât un fiu, nu și o fiică. Hans înghite în sec, iar mărul lui Adam i se mișcă vizibil. Atâta salivă fără să fi băut măcar o bere. Sophie se scutură de toate și pleacă irevocabil. Lasă în urma ei două goluri, unul în Hans și celălalt în Rainer, pe care ea însăși nu le simte. Adesea, câte o fată aflată în voiaj, al cărei prieten se întoarce la oraș, spune: tu pleci, dar în urma ta rămân multe. Multe lucruri pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
legau de literatură. Să intrăm proaspeți, curăței, gata de orice porcărie. A ieșit mult mai bine. Cu Leac și Cătălin protagoniști. Merită fiecare, dacă nu o transcriere, măcar o repovestire. Mai Întâi Cătă: Stă și fumează În fața librăriei. Privește În gol, oarecum spre vitrina cu manechine a croitoriei de vizavi. Crede că era după-amiază, primăvară și că aștepta marfă de la Humanitas. Probabil obosit, excedat de clienții care Întrebau de piuneze, agende, foi de xerox și alte miracole ale papetăriei. (Cătălin a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
cu o idee. Mă Întorc spre el, Îl văd scăldat ca un arhanghel În lumina veiozei, privind peste capul meu, chiar și peste capul lui Pârvu. Mă Întorc din nou cu fața la senator, de-abia acum bag de seamă că-i gol până la brâu. Cămașa e aruncată pe canapea, de sub pânza ei albă ies picioarele Andreei, tolănită. Trebuie să mă ridic În picioare să văd mai bine. Andreea e În sutien, stă pe burtă, cu fața Îngropată Într-o pernă. - Andreea! Spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
cu degetul ăla În bărbie, simțeam că ne Înecăm, c-o să borâm peste el, ne abțineam de fiecare dată. De data asta nu! Fac un salt, sunt lângă scaunul lui Pârvu, ridic mâinile, l-aș prinde de guler, dar e gol până la brâu. Încep să urlu: - Mai taci, mă, taci dracului! Cu scârbă, Îl apuc de umeri, vreau să-l scutur, Însă ar Însemna să-l ating prea mult și nici n-am decât o mână liberă, În cealaltă Încă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
de aproape jumătate de metru se lăsa, ca o cutie, în marginea planșeului, pe linia peretelui oblic. Cu un fund dublu, cum se fac valizelor de contrabandă, căci bagheta de lemn roșcat delimita un ecran de sticlă încrustată, acoperind, în golul lăsat în beton, becurile unui luminator. Glasurile nu oboseau. Barbosa tenoriza conștiincios, neîngăduind intervale moarte, dezvăluindu-și ideile în fraze lungi, bine acordate, cedând rareori, doar pentru vocea plină a femeii venind de sub acoperișul verde al pălăriei, în fața căreia se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
arăți bine. Măcar normal. Nu suportă violențe. Privirea își schimbase culoarea, negrul devenise și mai negru, albăstrui, glasul aspru. Este, te vei convinge, o favoare. Ocazie rară, ai să vezi. Aprinse țigara, privi peste umăr deținuta. Apoi pe fereastră, în gol. Se întoarse din nou, aruncându-i, pentru prima dată, o privire rea, înrăită, ca unei nenorocite care nu-și merită norocul. Se îndreptă spre fereastră. Rămase multă vreme întoarsă cu spatele. Se roti brusc, cu mâinile încleștate una în alta
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
replică din partea ei. Se aplecase cu coatele peste birou, o privea, fără să-i ceară vreo partici pare. — Nimic de făcut. Asta le e meseria. Uneori, obțin totuși rezultate. Greu să demonstrezi pe înțelesul lor că e un consum în gol. Băieții ăștia voinici ar trebui folosiți la altceva, dar nu pot fi convinși. Mai e și obișnuința, desigur. Chiar și plăcerea, să recunoaștem. Nu veți mai fi, vă asigur, maltratată ! Nici ei nu mai au interes să muriți sau să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mai pot judeca. Devin orb, mut, paralizat, pierdut. Îmi regăsesc condiția mizerabilă, melancolia, murdăria. Nu sunt bun de nimic luni întregi. Mă recheamă iar, într-un târziu. Când a apărut ceva prea ciudat și încercările lor s-au repetat în gol. Nebunul ăla poate găsește, cumva, cheia... speră ei. Nu mai știu de unde s-o pornesc. Ezit îndelung să mă apuc. N-am încredere în mine, n-am siguranță. Fără încredere, măcar pentru un timp, chiar iluzorie, nu merge nimic. Îi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Femeia, deși nu îl vedea, îl simți însă ridicându-se în picioare, în spatele biroului. Un șef deștept minuni ar face cu mine ! Unul care să știe să-mi folosească defectele ! Lenea, neglijența, incoerența, brambureala. Cât loc pentru fantezie în asemenea goluri ! Te poți mișca, fără ca nimeni să-ți prevadă și să-ți prevină intențiile. Dar unde găsești, între măgarii ăștia, un astfel de cap ? Le-au trebuit ani de zile până să-mi recunoască și să învețe a-mi folosi calitățile
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
lame. N-ar fi meritat să-l asculte. Pregătirile, aceste ultime zile de îmblânzire, mâncarea de dimineață și de la prânz, apoi șocul întâlnirii care nu se mai termina... măscăriciul acesta periculos, un mecanism fragil, derutant, eficace... continuă pendulare și amețeală, goluri și neputințe și reveniri, încă mai îndârjite... o obosiseră. Monstrul reușise până la urmă să-i transmită, s-o facă să perceapă alternanțele, tensiunea permanentă... se putea aștepta la orice, dar nu mai avea putere... ar fi vrut să-și astupe
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ar trebui să se predea somnului sau să leșine, cum s-ar fi putut întâmpla, simțea, foarte curând, mai degrabă să-și strângă gândurile, să-și amintească tot ce i-a turuit în atâtea ore de nestatornică nebunie. Tocmai în golurile acestor pauze lungi simțea ea că se prăbușește, că renunță. Aproape că aștepta, își dorea ca el să reînceapă. Ridică cu greutate brațele. Încet, să nu miște aerul, să nu se simtă. Se aplecă pe brațul fotoliului. Reuși să-și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
când în când. Sunt ușor grizat și indispus. Perfect lucid, totuși, vă asigur. Nu aș reuși, nici n-ar avea rost să împiedic cu totul să fiți, și pe mai departe, interogată. Uneori jignită, chinuită. Le place să macine în gol, n-am ce face ! Mașinăria trebuie să funcționeze, altfel ruginește, asta e regula lor. Posibilitățile mele de a le schimba metodele rămân limitate. De altfel, ei susțin, uneori și dovedesc, că obțin rezultate. N-am ce face. Câte ceva mai pot
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ei plecări și întoarceri și pentru viitoare apeluri. Toctoc, toctoctoctoc, ciocăneau pantofii suprafața străzii sticloase și cuvintele perforau în ritm imprevizibil ecranul dimineții tulburi și reci. „E stearpă acum ! Tot ce a citit despre florentinul acela nu e decât umplerea golului care s-a tot căscat într-însa. Dar atunci, atunci a fost ca el ! De o minuție excesivă, dementă. Fantastice erau desenele acelea, fii sigur ! Ca ale pictorului, sunt convinsă...“ Se vedea cât reprezintă Sia un pretext pentru declanșarea propriilor
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Hrana, mâncarea, somnul, strict supravegheate. Nu poate fi vizitat !, se vaietă mama, inginera Marcu Sidonia. Ortansa ascultă, înțelegătoare, fără comentarii. Târziu, doamna Mitulescu l-a întrebat despre scurtul concediu, dacă s-a refăcut. Răgaz difuz, inginerul A.P. plutește parcă în gol. Lucian nu ridică privirea de pe hârtii. Se deplasează din când în când până la planșeta din spate, unde lungana cea sâsâită îi desenează planurile. Se reașază, răspunde scurt, fără chef, mereu aplecat peste birou, cu rigla în mână, asediat de hârtii
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în dreptul prietenilor de altădată. Îi privi și îi părăsi, fără să-și poată aminti, apoi, ce văzuse. Întâlni curând un chioșc. Nu, n-aveau sifon. Rămase la umbră pe o bancă prăfuită, cu spatele spre alee și privirea pierdută în golul tufișului cu crengi subțiri, răsfirate, încremenite, ca într-o stampă. ...Împrăștiați prin sala uriașă și aglomerată, rotindu-se, cu scaunele, schimbând istorisiri și glume care să grăbească orele, cedau în cele din urmă chemării : se apropiau, nerăb dători, de fereastra
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]