20,415 matches
-
pentru clicuri au fost preferate simboluri folosite în transcrierea unor limbi din Africa. Transcrierile în AFI se includ fie în paranteze drepte: [eˈɡzem.plu], fie între bare oblice: /eˈɡzem.plu/. Diferența este aceea că o transcriere pur fonetică, fără a pretinde că toate simbolurile respective au valoare fonemică contrastivă, se scrie folosind parantezele drepte. Transcrierea fonemică, în general mai puțin complexă, deoarece sunetele unei singure limbi formează un subset redus, se scrie cu bare oblice. De exemplu, o transcriere fonetică foarte
Alfabetul Fonetic Internațional () [Corola-website/Science/299137_a_300466]
-
cu aparentă naturală, să-i deducă esență și să exprime această esență prin medierea operei de artă. Viziunea lui Ruskin era cea mai importantă pentru nașterea acestei teorii, iar opera lui Ruskin era atât de importantă pentru el încât Proust pretindea că știe pe dinafara câteva cărți ale acestuia, inclusiv "The Seven Lamps of Architecture" (Cele șapte lămpi ale arhitecturii), "The Bible of Amiens" (Biblia din Amiens), și "Praeterita" (Tadié, p. 350). În ciuda faptului că engleză să nu era prea grozavă
Marcel Proust () [Corola-website/Science/299128_a_300457]
-
a fost slabă în ciuda scurtei perioade de refacere care i-a permis, totuși, să studieze la Oxford. În 1939 a auzit de Metodă Bates pentru creșterea naturală a vederii și de Margaret Corbett, care i-a predat-o. El a pretins într-o carte intitulată "The Art of Seeing" (Artă de a vedea) (joc de cuvinte în limba engleză, titlul cărții se mai poate traduce și prin „artă de a înțelege"), care a apărut în SUA în 1942, si in 1943
Aldous Huxley () [Corola-website/Science/299132_a_300461]
-
2006, Muntenegru și Șerbia și-au declarat independența, astfel sfârșindu-se statul iugoslav. Kosovo este, însă, în continuare, subiect de dispută teritorială între Republică Șerbia și autoproclamata Republică Kosovo. Kosovo și-a declarat independența la 17 februarie 2008, în timp ce Șerbia pretinde că este parte a propriului teritoriu suveran. Kosovo a fost recunoscut de 71 din cele 192 state membre ale Națiunilor Unite. Ultima țară având în denumire termenul "Iugoslavia" sau este Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Iugoslavia a fost un concept statal vehiculat în rândurile
Iugoslavia () [Corola-website/Science/299163_a_300492]
-
modelul MLM a devenit depășit. Prin urmare azi aproape toate MLM-urile moderne vând în mod ostentativ bunuri și servicii mult peste prețul obișnuit (în cazul că este chiar vorba de bunuri sau servicii) că o acoperire subțire pentru a pretinde legitimitate, în timp ce membrii lor sunt îndrumați să recruteze tot mai mulți oameni pentru MLM, transformându-le în mod efectiv în scheme piramidale. Datorită acestor motive, a încuraja recruții să recruteze mai departe oameni care să le facă concurență i-a
Multi Level Marketing () [Corola-website/Science/299187_a_300516]
-
alcătuită din 35 000 de soldați comandați de Frederic a luptat împotriva armatei ruse alcătuite din 43 000 de soldați comandați de contele Fermor. Ambele tabere au suferit pierderi grele și rușii s-au retras de pe câmp, iar Frederic a pretins victoria. În Bătălia indecisiva de la Tornow de pe 25 septembrie, armata suedeză a respins șase asalte a armatie prusace, dar nu au putut să avanseze spre Berlin în urmă Bătăliei de la Fehrbellin. Confruntările au continuat până pe 14 octombrie, când mareșalul Daun
Războiul de Șapte Ani () [Corola-website/Science/299171_a_300500]
-
și aventuri. Devenind una dintre cele mai importante specii literare din ultimii 200 de ani, romanul este astăzi subiectul unor discuții aprinse ce au în vedere meritele artistice, un stil literar specific și un sens mai profund decât ar putea pretinde o povestire adevărată. După cum Pierre Daniel Huet notează în 1670, "tradiția lucrărilor epice se leagă de Vergiliu și Homer". Formatul obișnuit este în versuri, servind scopurilor unei tradiții a culturii ce deține numai performanțe orale. Astăzi, ne dăm seama că
Istoria romanului european () [Corola-website/Science/299178_a_300507]
-
care Cervantes și-a adăugat "Nuvelele exemplare (Novelas Exemplares)" (1613) celor două volume din "Don Quijote" (1605/15). Faimosul roman picaresc țintea împotriva romanului "Amadis de Gaula" care l-a făcut pe Don Quijote să-și piardă mințile. Adepții poveștilor romantice elevate pretindeau, oricum, că replica satirică la vechea poveste eroică abia putea să ofere vreo învățătură: "Don Quijote" nu oferea nici un erou cu care să merite să se rivelizeze, nici nu aducea satisfcația unor discursuri frumoase; tot ceea ce putea face era să râdă
Istoria romanului european () [Corola-website/Science/299178_a_300507]
-
operă ajungea pe piețele vecine din Germania și Marea Britanie, unde era binevenită atât pentru stilul francez, cât și pentru intrigile politice predominant anti-franceze. Romanul a prosperat pe această piață ca și cel mai bun gen care prezenta vești scandaloase. Autorii pretindeau că poveștile pe care aveau să le spună erau adevărate și că erau spuse nu de dragul scandalului, ci pentru lecțiile de morală pe care le prezentau. Pentru a demonstra acest lucru au dat nume fictive personajelor și spuneau aceste povești
Istoria romanului european () [Corola-website/Science/299178_a_300507]
-
romanțele” nu erau încă considerate parte a lumii erudite și nici parte a literaturii; ele erau bunuri de piață. Integrarea prozei de ficțiune pe piața povestirilor/istoriilor s-a făcut după următoarea schemă: Centrul pieței era deținut de scrieri care pretindeau a fi ficțiune și care erau citite ca atare. Ele includeau o mare producție de romane și, la limita de jos, o mare producție de scrieri satirice. În centru, romanul a crescut prin povești care nu erau nici eroice, nici
Istoria romanului european () [Corola-website/Science/299178_a_300507]
-
povești care nu erau nici eroice, nici predominant satirice, ci în principal realiste; erau povești scurte care stimulau cu exemple de acțiuni umane care puteau fi dezbătute. Producția centrală avea două laturi: Pe de-o parte se aflau cărțile care pretindeau a fi ficțiune, dar care amenințau să fie orice altceva în afară de povești fictive. Delarivier Manley a scris cea mai faimoasă dintre aceste cărți, "New Atalantis", plină de povești pe care autoarea pretindea că le-a inventat. Cenzorii erau neputincioși: Manley
Istoria romanului european () [Corola-website/Science/299178_a_300507]
-
Pe de-o parte se aflau cărțile care pretindeau a fi ficțiune, dar care amenințau să fie orice altceva în afară de povești fictive. Delarivier Manley a scris cea mai faimoasă dintre aceste cărți, "New Atalantis", plină de povești pe care autoarea pretindea că le-a inventat. Cenzorii erau neputincioși: Manley a răspândit povești care discreditau partidul Whigs, aflat la conducere, dar cum puteau ei, totuși, să ceară membrilor partidului să dovedească faptul că aceste întâmplări s-au petrecut într-adevăr pe pământ
Istoria romanului european () [Corola-website/Science/299178_a_300507]
-
calomnioasă cu încă trei volume de acest fel. Pe aceeași piață au apărut povești personale, creând un gen diferit al iubirii personale și al luptelor publice cu privire la reputațiile pierdute. Pe de altă parte se afla o piață a titlurilor ce pretindeau a fi strict autentice/non-ficționale - "Robinson Crusoe" al lui Daniel Defoe devenind cel mai important dintre ele. Identificarea genului drept “Vândut ca și poveste personală ce riscă să fie citit ca și invenție romantică” a deschis prefața: "Dacă" "vreodată povestea
Istoria romanului european () [Corola-website/Science/299178_a_300507]
-
pe o piață deschisă. Jane Barker a fost una dintre vocile secolului al XVIII-lea care au cerut o reîntoarcere la vechile “romanțe”. “Noua romanță” a ei, "Exilius" (1715) se deschidea cu schița unei noi tradiții: “romanța” a evoluat, așa cum pretindea Jane Barker, de la Geoffrey Chaucer la François Fénelon; ultimul era autorul care tocmai devenise faimos cu romanul său epocal "Telemac" (1699-1700). Editorii englezi ai lui Fénelon au evitat cu multă atenție termenul de “romanță” și au publicat mai degrabă “o
Istoria romanului european () [Corola-website/Science/299178_a_300507]
-
publicat operele ca și pe o colecție de romane. Marele succes de piață - "Robinson Crusoe" al lui Daniel Defoe - a apărut în același an și W. Taylor, editorul, a evitat toate aceste capcane cu o pagină de titlu, fără a pretinde că opera aparține ramurii romanelor sau celei a “romanțelor”, ci afirmând că aparține cronicilor, deși avea un design al paginii care părea foarte mult să aparțină “noii romanțe” cu care Fénelon tocmai devenise celebru. "Robinson Crusoe" al lui Daniel Defoe
Istoria romanului european () [Corola-website/Science/299178_a_300507]
-
eroism exemplar. El nu putea să-și condamne cititorii că îi percepeau opera ca și pe o “romanță” plină de invenții. El și editorul său știau că tot ceea ce el scrisese era absolut incredibil și, cu toate acestea, ei puteau pretinde că e adevărat (și dacă nu, cel puțin putea fi citit ca și o alegorie valoroasă) - acest joc complex făcând ca această operă să se situeze în cea de-a patra coloană a modelului prezentat mai sus. Publicarea romanului "Robinsos
Istoria romanului european () [Corola-website/Science/299178_a_300507]
-
-o Huet. Proza de ficțiune avea ea însăși, așa cum afirmă criticii, o poveste cu suișuri și coborâșuri: intrând în criză odată cu "Amadis", și-a găsit remediul prin intermediul romanului. Acum avea nevoie doar de atenție permanentă. Și, cu toate acestea, putea pretinde că este cea mai frumoasă parte a beletristicii, noul segment al pieței din marea industrie a literaturii, adoptând noile scrieri clasice. "Traitte de l’Origin des Romans" al lui Huet, publicat prima dată în 1670 și circulând acum în câteva
Istoria romanului european () [Corola-website/Science/299178_a_300507]
-
autorii contemporani. Astfel, Aphra Behn a revenit din anonimat devenind o autoare celebră, după moartea ei. Fénelon a dobândit aceeași faimă, dar în timpul vieții. Delarivier Manley, Jane Barker și Eliza Haywood au urmat modelele franceze celebre care au îndrăznit să pretindă faimă utilizând numele adevărat: Madame d’Aulnoy și Anne Marguerite Petit DuNoyer. Cele mai multe dintre romanele anterioare utilizaseră pseudonime; acum ele deveniseră producții ale unor autori consacrați. Discursul necesar pentru a aprecia o astfel de mișcare înspre responsabilitate nu era încă
Istoria romanului european () [Corola-website/Science/299178_a_300507]
-
astfel încât ele însele puteau fi discutate ca și opere create de un artist care și-a dorit ca această poveste, nu alta, să fie discutată de public. Vechiul design al paginilor de titlu s-a schimbat: noile romane nu mai pretindeau să fie vândute ca și ficțiune, pe când ele amenințau să trădeze secrete reale. Nici nu mai apărau ca false “istorisiri adevărate”. Noile pagini de titlu își proclamau opera ficțiune și indicau modul în care publicul ar putea să le discute
Istoria romanului european () [Corola-website/Science/299178_a_300507]
-
Melanchton și cu alți corifei ai reformării, fiind el însuși un aderent al doctrinelor protestante. În 1556 a trecut în Danemarca, apoi în Suedia, Prusia, Polonia, după care pătrunde la curtea domnitorului Moldovei, Alexandru Lăpușneanu, cu a cărui soție Ruxandra, pretindea că este în legături de rudenie. Având cu mult timp înainte ochii ațintiți către tronul Moldovei, a început să lucreze la surparea lui Lăpușneanu, împrietenindu-se și cu Moțoc, neadormitul conspirator. Uneltirile lui Despot ies curând la iveala și e
Despot Vodă () [Corola-website/Science/299212_a_300541]
-
ale domnilor Moldovei, îl acuză pe Despot la sultan că ar urma vechea lui înțelegere cu Ferdinand. În urma acestor uneltiri, Despot îl tratează ca trădător pe Laski, care se hotărăște să-l scoată pe Despot de pe tronul Moldovei, în care, pretindea ca el îl pusese, întelegându-se pentru aceasta și cu hatmanul cazacilor Wisnowiecki. Pe de alta parte, țara era nemulțumită, mai ales că, propaganda protestantă protejată de Despot, în serviciul căreia pusese și școala înființată de el la Cotnari, deranja așezămintele
Despot Vodă () [Corola-website/Science/299212_a_300541]
-
și nimic nu-i era mai străin decât climatul apocaliptic al unei cruciade populare. Așa că a condamnat cu severitate purtarea lui Raoul "căruia nu i se încredințase nici un fel de misiune, nici din partea lui Dumnezeu și nici din partea oamenilor. Dacă pretinde că, numai pentru că e călugăr sau ermit, a primit misiunea de a propovădui, să știe că treaba unui călugăr nu este să dea lecții ci să plângă!" După ce i-a reproșat că bravează autoritatea episcopilor, i-a criticat cu o
Bernard de Clairvaux () [Corola-website/Science/299233_a_300562]
-
însuși Burgess, sub numele de scenă "The Beautiful Belle Burgess". Tatăl, Joseph Wilson, fusese printre altele, ofițer în armată, pianist, vânzător de enciclopedii etc. Se recăsătorește cu o cârciumăreasă. Burgess îl descrie ca „cel mai absent alcoolic care s-a pretins vreodată a fi un tată”. De fapt, Burgess a fost crescut de mătușa lui, iar mai târziu de mama vitregă. Copilăria și-a petrecut-o mai mult singur. Burgess și-a început studiile la St. Edmund's Roman Catholic Elementary
Anthony Burgess () [Corola-website/Science/299222_a_300551]
-
ai săi, Arcadius și Honorius. Arcadius a arătat puțin interes în guvernământ, lăsând cea mai mare parte a puterii prefectului pretorian Rufin. Honorius era încă minor, ca tutore, Teodosie l-a numit pe "magister militum" Stilicho. Stilicho, de asemenea, a pretins a fi și tutore lui Arcadius, provocând rivalitatea între instanțele din vest și din est. Alaric a lovit mai întâi Imperiul Roman de Răsărit. El a mărșăluit în aproprierea Constantinopolului, dar găsindu-se în imposibilitatea de a efectua un asediu
Alaric I () [Corola-website/Science/299796_a_301125]
-
identificate prin prezența uneia din următoarele caracteristici: Pseudoștiința se distinge de revelație, teologie sau spiritualitate prin pretenția de a folosi mijloace "științifice". Sistemele de idei care se bazează pe cunoștințe "divine" sau "inspirate" nu sunt considerate pseudoștiință dacă acestea nu pretind ele însele că ar fi științifice sau nu încercă să modifice bazele științei. De asemenea colecțiile de informații practice care nu se pretind a fi științifice nu sunt considerate pseudoștiință. Protoștiința, termen folosit pentru prima dată de filozoful american Thomas
Pseudoștiință () [Corola-website/Science/299844_a_301173]