29,704 matches
-
lopată sau sfoară în mână, iar el le răspundea la salut bine crescut, înclinând ușor capul. Ciudat era numai contrastul dintre abundența de detalii cu care ziarele îi descriau faptele („O ultimă picătură de apă se prelinse din robinetul acum închis. Takamura se șterse de sudoare și, mângâind un orfan pe cap, porni înspre casă“) și informațiile aproape inexistente despre viața să privată. Nu se știa nici unde locuiește, nici dacă este căsătorit sau are o prietenă, nici cine îi sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
că voia să mă ajute, dar ceea ce nu știa nici el, și nici altcineva, nici măcar Maja, era că lucrasem ani buni pentru Mossad, unde învățasem să trag cu pistolul mai acătării decât John Wayne, care-mi fusese profesor. Cu ochii închiși l-aș fi nimerit pe urs între două fire ale mustății, la alegere. Dar nu puteam spune asta nimănui. Unde mai pui că urșii stau prost cu vederea, pentru că se hrănesc greșit și din cauza asta duc lipsă de vitamina C.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Știam prea bine ce încerca să împletească din notele zbuciumate: Ashes To Ashes al lui Bowie. Dar nu era bine, nu, nu era bine deloc, hotărât lucru. - Mona, am zis, termină. Înnebunesc. Nu m-a auzit. Mânuia vioara cu ochii închiși, din când în când își dădea capul pe spate, izgonind o șuviță delicată de păr negru. Era deosebit de frumoasă în jeanșii mulați pe picioarele perfecte și tricoul alb, strâmt, care-i punea în evidență sânii, talia și umerii. Dar vioara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
metal, despre care se poate spune că era o pulă, deoarece intra în pizda lui Suki. Aceasta se mișca pe pulă, gemand. Adică se futea cu veceul. Shuoke intră în baie, neobservat de Suki, care avea ca de obicei ochii închiși. Urmări o vreme gânditor ce se întâmplă. Apoi se enervă cumplit. - Ce faci? întrebă, nearătându-și însă supărarea. Suki deschise ochii, mai mult surprinsă decât speriată. - Shuoke! Credeam că dormi! zise. - M-am trezit. Ce faci? - Vezi, nu? Ce e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
scos în evidență (poate prea mult?) de alți critici. De ce? Pentru că, spun eu, dacă ai fi ținut cont de el, ar fi trebuit să ții cont de faptul că între formele literare ce caracterizează epoca noastră se află și opera închisă și calculată, în care închiderea și calculul sunt opțiuni paradoxale, care nu indică un adevăr prea încurajator (a fi complet și cu ținută), adevăr pe care propria formă pare să-l semnifice, ci comunică senzația unei lumi precare, în suspensie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
oară! Ce fel de carte ți-au vândut? Au legat împreună atâtea exemplare din aceeași șaisprezecime, încât nu mai e nici o pagină bună în toată cartea. Dai cu cartea de podea; ai arunca-o pe fereastră, chiar și prin fereastra închisă, printre șipcile obloanelor, ca să macine colile ei incoerente; frazele, cuvintele, modemele, fonemele să țâșnească fără a se mai putea recompune într-un limbaj; ai azvârli-o prin geam; dacă geamurile sunt incasabile, cu atât mai bine; ai azvârli cartea, redusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
camera de la cucurigu, care până acum fusese camera mea și avea să fie a lui de-acum înainte, Ponko își scotea lucrurile și le așeza în sertarele pe care eu le golisem. Îl priveam în tăcere, așezat pe valiza mea închisă deja, bătând mecanic într-un bumb care era cam strâmb; nu vorbisem defel, doar un salut murmurat printre dinți; îi urmăream toate mișcările, încercând să-mi dau seama de ceea ce se-ntâmpla: un străin se pregătea să-mi ia locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
în termeni tehnici preciși, despre efectele schimbărilor de presiune asupra sănătății, dar și despre timpurile instabile pe care le trăim, citând ca exemple episoade din viața locală sau știri citite în ziare. În aceste clipe, dezvăluie o fire mai puțin închisă decât la prima vedere, ba chiar tinde să se înflăcăreze și să devină vorbăreț, mai ales când dezaprobă modul de a acționa și de a gândi al celor mulți, căci e nemulțumit din fire. Astăzi, domnul Kauderer mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
încă, dar care, dat fiind că ea o dorește, nu se poate să nu existe? Profesorul e acolo, la biroul lui; în conul de lumină al unei lămpi de masă se ivesc mâinile lui în aer sau abia atingând volumul închis, cu o mângâiere tristă. — Pentru a citi - spune el - e nevoie să existe un obiect, un obiect făcut din scriere, un obiect solid, material, ce nu poate fi schimbat; prin acest obiect ne confruntăm cu alt lucru, care nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
carte, spuse Irnerio. — Credeam că nu citești niciodată, obiectezi tu. — Nu de citit. De făcut. Fac chestii cu cărțile. Obiecte. Da, opere: statui, tablouri, cum vrei să le numești. Am avut și o expoziție. Fixez cărțile cu rășini și gata închise, sau deschise, sau le dau forme, le sculptez, fac găuri în ele. Cartea e o materie bună de prelucrat, se pot face atâtea lucruri din ea... — Și Ludmila e de acord? Îi plac lucrările mele. Îmi dă sfaturi. Criticii spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
termină în același punct — Eu nu văd nimic, spune Amaranta, dar nu-și îndepărtează fața. — Și nasurile, spun eu, punându-mi nasul lângă al ei, puțin pieziș, încercând să fac să coincidă profilurile noastre - și buzele... un murmur cu gura închisă, pentru că și buzele noastre sunt acum lipite, sau, mai exact, jumătate din gura mea și jumătate din a ei. — Mă doare! - spune Amaranta, pe când o împing cu tot trupul pe saci și-i simt apăsarea sânilor și zvâcnetul pântecului. — Canalie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
se simți în apele lui. Se obișnuise să petreacă diminețile de sâmbătă împreună cu Mma Ramotswe, să o ajute la cumpărături sau la diverse treburi prin casă. Fără ea, se simțea pierdut: Gaborone i se păru ciudat de pustiu; garajul era închis și nu avea nici o chemare să rezolve hârțogăraia care se adunase pe birou. Firește, ar fi putut să-și viziteze un prieten și, poate, să urmărească împreună un meci de fotbal, dar, nu avea chef nici de așa ceva. Apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
OK. Dacă porniți acum, puneți mâna pe ea. Ea e infractoarea, nu bărbatul care locuiește la adresa indicată. Este în punga ei și o s-o aibă la ea în bucătărie. Asta-i tot ce am de spus. Îi dădu adresa și închise. La celălalt capăt al firului, inspectorul zâmbi satisfăcut. Va fi o arestare ușoară, iar el va fi felicitat pentru măsurile luate împotriva armelor de contrabandă. Te poți plânge de cetățeni și de lipsa lor de spirit civic, dar, din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
ele. Se numește psihopat, un om lipsit de morală. El o ascultă în tăcere, încrețind fruntea de neliniște. Apoi, când ea termină de vorbit, spuse: — Să nu te duci. Nu vreau ca viitoarea mea soție să înfrunte pericolul cu ochii închiși. Ea se uită la el. — Sunt fericită că soarta mea te-ngrijorează, spuse ea. Dar am menirea mea, aceea de detectiv particular. Dacă eram slabă de înger, mai bine mă apucam de altceva. Domnul J.L.B. Matekoni se întristă. — Nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
camerele lor și le ascultă respirația liniștită și le mirosi sudoarea dulce de copii adormiți. Apoi, sfârșită de oboseală, se rostogoli în pat, văzându-se cu ochii minții încă la volan, cu ochii continuând să i se învârtească îndărătul pleoapelor închise. A doua zi dimineață, lăsă copiii în grija lui Rose și se duse la birou devreme. Mma Makutsi ajunsese înaintea ei și bătea la mașină plină de zel, un raport. — Domnul Letsenyane Badule, o anunță. Redactez raportul privitor la acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
nasturi maro. Aceiași pantaloni gri burlan pe care nici tata, după ce și-a lăsat gumarii la barieră, nu i-ar fi purtat. - Am uitat, mârâi de avertisment. - Te-am sunat, am sunat pe toată lumea s-o anunț... - Am avut telefonul închis! mi-arăt colții. Așadar, am fost judecat în contumancie pentru vina de-a nu participa la ritualurile lor inutile. „Să i se taie capul!” a zis regina. „Să fie tras în țeapă!” a strigat eunucul. Oare cine-a deschis discuția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mințile atunci, s-a agățat de mașini, l-au trântit la pământ, a vrut să moară și n-a mai mâncat săptămâni întregi, l-au legat și l-au hrănit cu perfuzii. Fiică-sa de-atunci îl ține mai mult închis, undeva într-o magherniță în spate, să nu deranjeze musafirii, l-ar da la azil, s-a săturat de el, nu mai știe ce face, dar e scump. Nici să-i plătească îngrijitoare nu-și permite. Uneori Hausser scapă, fuge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mai poate cuprinde. Pare că mă abandonează, mă încordez, dar se-apleacă, m-atinge cu sânii. Mă desenează cu vârfurile degetelor, simt căldura cum înviorează fiecare fibră, zvâcnesc mușchii, aproape mă doare pielea, nu mai încap în mine. Cu ochii închiși, mă citește până la tălpi, din când în când mă-nțeapă în glumă cu unghiile. Nu vrea să deschidă ochii, părul i-acoperă pe jumătate fața, zâmbește doar, aerian, de parc-ar vorbi numai cu ea. Sunt o carte Braille în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
târâi, încă nu m-am dezmembrat, am hălăduit prin Budapesta. - Iar? - Da, am ieșit, ca de obicei, prin fundul grădinii, de-a bușilea, m-am zdrelit în sârma ghimpată și m-am trezit în orașul vechi. Știu drumul cu ochii închiși! - Fiecare cu Budapesta lui... Mai dă-mi vin. S-a ridicat dintr-odată: - Uită-te în jur, uită-te... tu nu vrei nimic de pe-aici? Am casa plină de zdrențe, de vechituri lăsate de alții când s-au dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
aprindă o țigară. - Domn’ profesor, au găsit ăia de la Miliție o hârtie pe care scria cu creion chimic: „Am îngropat comoara și nimeni n-o s-o mai găsească, nimeni. E blestemată”. Și-au luat-o pe Zonia, au ținut-o închisă vreo trei luni, au bătut-o pe biata femeie, să le zică unde-i comoara, degeaba, că n-a văzut nimic, că bărbată-său e nebun, că-l smintise mă-sa și-i băgase-n cap că el va putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de cal cu muflonul? încep eu să-mi pierd răbdarea. - N-are, s-a mirat femeia de întrebarea mea, da’ asta a văzut Iacob când a ieșit în fața dughenei lui. *** Sunt în tren. M-am hotărât să stau cu ochii închiși tot drumul, spre disperarea grăsanului din fața mea, care mi-a lansat, înainte de-a se așeza pe bancheta unsuroasă: - He, he, se mai strânge funia de par, începe să-i mai strângă cu ușa, nu? Am... Dau din mână și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
din ziduri, nu trece nici o mașină. Lumea doarme încă, ferestrele sunt acoperite de obloane ghintuite, nu se zăresc trecători. Știu că femeia îmi arătase, din cap, direcția asta. Dacă totuși nu e cea bună? Nu ajung nicăieri, aceleași ziduri, porțile închise, aș fi vrut să ies în centrul Budapestei sau undeva pe malul Dunării, lângă podul acela mare, străjuit de statui, poate în Insula Margareta. Mi-aud pașii, sună ciudat pe caldarâm, o clădire înaltă, de o austeritate romană, de-acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
În ansă, pe urmă au Început să Încarce broaște-țestoase și s-au Îmbătat pe plajă... Din cîte-am auzit, se Îndreptau spre San Salvador, la nord de arhipelag... Aia e o insulă mare și sălbatică, are ascunzători strașnice și golfuri foarte Închise, dar nu găsești nici o picătură de apă. O insulă ca un deșert - dădu din cap. Nu-mi place Bulois ăsta... Înainte de a se face pirat era popă, iar eu nu pot să-i sufăr pe cei care-și schimbă ideile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
minute, Îi aminti celălalt, Întrerupîndu-l. Și dacă nu te hotărăști să le folosești, așază-te pe piatră și lasă-l pe „prietenul” tău să pună mîna pe macetă, adăugă batjocoritor. Dacă nu-ți taie capul, cel puțin o să țină gura Închisă... Dominique Îl cercetă, confuz. Își Întoarse apoi privirea spre cei doi martori muți la scenă ca și cum ar fi căutat un ajutor pe care știa dinainte că nu avea să-l găsească și coborî privirea În cele din urmă asupra lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Înțelese că nici măcar negrul Miguelón, care nu părea să se teamă de beznă sau de necunoscut, n-ar fi Îndrăznit să Înainteze acum pe insulă, pînă cînd nu avea să răsară din nou soarele. Numai el, Oberlus, știa cu ochii Închiși fiecare potecă, fiecare stîncă, rîpă sau prăpastie și, la zece metri distanță de Începutul plajei și de posibila strălucire a focurilor de tabără, nu avea de ce să se teamă de prezența intrușilor. Avea să rămînă prin urmare acolo, pîndind din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]